NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Ovidiu Creangă: „Cum am scăpat de Siberia“ Iunie 2, 2008

La năvălirea barbarilor bolşevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care conveţuirseram până atunci paşnic. S-au repezit ca nişte fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de conţinut.  Le tăiu epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiţeri deobicei îi omorau. Ruşii, vreau sa zic ostaşii ruşi, nu interveneu ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei. Aceştea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia şi ştiu foarte bine cum au dus-o.

Al doilea refugiu a avut loc în 1944 când, iarăşi hoardele sovietice au pus stăpânire pe Basarabia, Bucovina şi Ținutul Herţei, care  nu fusese nici odată la ruşi. Câteva garnituri pline cu refugiaţi din Basarabia şi Bucovina se aflau în Gara de Nord, mai corect în Triaj, aşteptând să fie repartizaţi undeva unde se va găsi loc şi pentru ei. Atunci pe 4 Aprilie 1944, aviaţia aliată, adică americană a bombardat sălbatec Bucureştiul şi în special Gara de Nord. Garniturile de refugiaţi au fost făcute praf, au murit mii de oameni. Din întâmplare nu eram departe de Gara de Nord şi după bombardament m-am dus să văd şi eu ce se întâmplase. Era dezastru, am vazut maţe de om spânzurând de felinarele de pe peron. Mă gândesc ce a fost  în Bagdat după mii şi mii de „bombe inteligente”. Laura soţia mea, care locuia în Cotroceni se adapostise cu familia într-un adăpost de pământ. Totuşi o bomba i-a ciuruit pe toţi cu schije mici, nu a murit nici unul, dar au fost duşi pe targă  după încetarea alarmei la policlinică. Curentul electric era întrerupt şi  Laurei i-au extras la lumina unei lampi cu gaz câte schije au găsit doctorii atunci. Totuşi câteva „amintiri de la americani” le-a purtat toată viaţa. Una mare era în tâmplă, una în vârful capului şi câteva la glezne.

Se instaurase comunismul. Noi basarabenii eram vânaţi ca nişte fiare şi expediaţi în „patrie” adică Basarabia, adică URSS, sau mai exact în Siberia. Mă stabilisem în Bucureşti, terminasem Politehnica şi mă însurasem. Locuiam pe strada Gheorghe Misail Nr. 6, în dosul cimitirului Sfânta Vineri. Ne trezim într-o zi cu un miliţian, care mă anunţă să mă prezint de urgenţă la circa de miliţie. Cu inima cât un purice mă prezint a doua zi si sunt introdus la tovarăşa şefa. Era o femeie de cca.45 de ani, îmbracată neglijent în civil, tunsă a la Ana Pauker, nu avea nimic femenin în ea. Mi-a trecut un fior rece prin şira spinării. Nici nu-mi răspunde la salut şi într-o românească oribilă mi se adresează.

De ce ai fugit din ţara ta, nemernicule ? Avem ordin ca pe toti bandiţii şi trădătoriii de teapa ta să-i trimitem urgent înapoi în Patria Sovietică.

Eu ştiam ca „Patria Sovietică” înseamnă Siberia. Atunci intra un sergent şi-i raportează: „Tavarăşa Haimovici daţi un telefon urgent tovaraşului ministru Teohari Georgescu”.

Nu sunt trădător şi nu sunt nici cetăţean sovietic, tata-i din Stoileşti judeţul Argeş, mama-i din Gura Nişcov judeţul Buzău, eu m-am născut pe timpul românilor în 1921.

Nu umbla cu fleacuri, la noi nu merge cu minciuni, te-ai născut acolo, acum este teritoirui URSS eşti cetăţean sovietic, nu mă ţine mult de vorbă că am treabă.

Aş fi strâns-o de gât, ea era cetăţeancă româncă şi eu eram cetăţean sovietic. Mă îneca plânsul.

Sunt căsătorit, aşteptăm un copil, vă rog fieţi-vă milă nu mă distrugeţi, lăsaţi-mă să vă dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic ci român.

Probabil chestia cu copilul a mai muiat-o.

Bine du-te la Ambasada Sovietică şi dacă ei spun ca nu eşti cetăţean sovietic nu te repatriem.

Am ieşit năuc, nu vedeam nici pe unde merg, dar nu am avut încotro şi m-am prezsentat la Ambasada Sovietică de pe Kisseleff. Portarul. care vorbea „moldoveneşte” mi-a dat o ţidulă şi am intrat. Acolo alt filtru, am dat ţidula, la o „regulerovcă” înbrăcată cu o rubaşcă încheiată la umar ce nu ştia o boabă româneşte, dar a citit ţidula şi m-a dus până la o uşe unde a bătut şi m-a împins înăuntru. La un birou, stătea şi răsfoia nişte dosare o fata cam de vârsta mea, adică la vre-o 25 de ani, Fata era brunetă, cu ochi albaştri, şi nu pot zice că era frumoasă, căci era foarte frumoasă, încât m-am fâstâcit. Ea la mine într-o română splendidă:

Ia te rog loc şi spune-mi de ce ai venit la noi.

M-a trimis tovarăşa Haimovici de la circa noastră de miliţie ca să-i dovedesc că nu sunt cetăţean sovietic, ca de nu mă „repatriază”.

–  Şi dumneata zici că nu eşti cetăţean sovietic, care sunt argumentele pe care te    sprijini

Tata este din comuna Stoileşti judeţul Argeş, mama este din comuna Gura Niscov judeţul Buzău, eu m-am născut în 1921 când Basarabiea era a României. Pe mine mă cheama Ovidiu care este un nume latin şi nu slav.

Am simţit că fata mă simpatizează şi probabil i-a plăcut şi cum am răspuns.

Deci ai dori să rămâi în România, este căsătorit ?

Da şi  aşteptăm şi un copil

Eu nu pot să decid ci şeful meu la care mă voi duce imediat să-i raportez cazul dumitale, până atunci du-te şi aşteaptă pe culuar, acolo sunt câteva scaune.

Am ieşit, şi am aşteptat vre-o 20 de minute, timp în care cred ca am îmbătrânit cu cinci ani. Inima îmi bătea să-mi spargă pieptul. Văd ca vine „regulerovca” la mine şi mă împinge din nou în camera fetei frumoase.

Seful meu care este gruzin ca şi tatăl meu, este un om de zahăr, şi mă înţeleg foarte bine cu el. Noi suntem de părere că NU EŞTI CETĂȚEAN SOVIETIC şi să fii lăsat în pace de tovarăşa Haimovici. Noi îi vom da telefon să-i spunem decizia noastră.

M-am repezit şi i-am pupat mâna şi asta a flatat-o ca pe orice femeie, fie ea şi sovietică. Am mai stat preţ de  10 minute în care mi-a spus că şi tatăl ei este inginer, este gruzin, mama ei este modoveancă din Chişinău. Ei s-au întâlnit când studiau la Lomonosov la Moscova, s-au plăcut şi s-au luat. Tatăl ei este inginer şef într-o fabrică din Tiraspol şi mama ei este profesoară de limbi străine la Universitatae din Tiraspol. Ea a urmat la Moscova tot facultatea de limbi străine, specialitatea Română şi Italiană. Nu era căsătorită şi era bucuroasă că a fost repartaizată în Bucureşti. I-am mai pupat odată mâna şi am plecat sărind într-n picior : Mai îmi amintesc că o chema Zinaida, numele de familie nu-l mai ţin minte.

Să-ţi dea Dumnezeu sănătate Zinaida şi viaţă îndelungată, tu m-ai scăpat de la moarte !

SCĂPASEM DE SIBERIA,  SCĂPASEM DE MOARTE !!

OVIDIU CREANGĂ

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s