GEORGE ACSINTEANU, scriitor
Cărţile mele „Piatra neagră“, roman prefaţat de Liviu Rebreanu, apărut în anul 1930 la Tipografia Copuzeanu, „Povestiri pentru îngerii pământului“ (1932, Editura „Cartea Românească”) „Convoiul flămânzilor“, roman editat în 1935 la „Cultura Naţională“, „Prinţul Bărăganului“ în Editura „Cugetarea“, „Copilul norilor“ în Editura „Cartea Românească“ şi multe alte scrieri îşi au izvorul în pământul Bărăganului, pământ frământat de străbunii mei, pământ pe care poetul l-a cântat cu glasul de om al întinderilor.
„Superbă ca o mare de smaralde în aur / Câmpia mea e viaţa în infinit tezaur, / Străbunii din milenii cu braţe ca de fier / Au frământat-o-n glie, pe-ntinderea de cer, / Si sâmburele vieţii l-au semănat în lan / Cu omul mare-n frunte, Pelagrul Bărăgan…“
Pelagrul Bărăgan. Da, el a fost cel dintâi om care mi-a pus condeiul în mână şi care mi-a publicat, în ziarul său din Călăraşi, primele începuturi literare. Bunul şi iubitul meu dascăl, Nicolae Ţopescu, un mare însufleţitor al presei din Călăraşi, capitala Bărăganului.
Mai târziu, când începusem să-mi iau zborul, ca şi eroii din cartea „Prinţul Bărăganului“, un alt bun prieten, Eugen Cialîc, mi-a deschis paginile ziarului său, „Pământul“, în jurul căruia, pe vremea aceea, se adunase toată elita scrisului românesc: poeţi şi prozatori care au avut contingenţe cu înalta poezie şi robusta viaţă a Bărăganului.
Multe, foarte multe amintiri aş avea de depănat din zguduitoarea mea copilărie pe care am trăit-o şi în oraşul Călăraşi: întâi ca un mic si firav muncitor la cooperativa de consum a CFR-ului şi apoi ca bursier, prin concurs, la Şcoala normală de învăţători, de unde am fugit, după ce am absolvit două clase. Am fost atras de luminile Capitalei, lumini care de foarte multe ori mi-au ars aripile zborului meu temerar.
Am colindat pe la mulţi stăpâni, ca ucenic şi lucrător, dar n-am încetat să învăţ carte. Am urmat liceul particular şi cursurile a două facultăţi: de literatură, filozofia şi dreptul, ajungând până la postul de secretar al Institutului de literatură condus de bunul meu profesor de la Universitate, Mihail Dragomirescu.
Aşadar, foarte multe amintiri aş avea de depănat din copilărie şi adolescenţă încolonate în imensul convoi al flămânzilor, dar mă opresc aici, cu precizarea că tot gândul meu senin, întreaga mea simţire au rămas plantate pe infinitul Bărăganului, cuprins în braţele bătrânului Danubiu si de tumultul stâncilor albastre ale Pontului Euxin.
Închei aceste modeste confesiuni cu câteva versuri din poemul „Laudă Bărăganului”:
„Te-ncununez cu cerul într-o cupolă vie, / Peste bogate holde, podgorii şi grădini, / Eşti scris în gândul lumii o-naltă poezie, / Cu vaduri noi de piatră, pământuri, vii, uzini, / Cum n-ai fost niciodată, tu, stepă de ciulini… / Nemărginita pâine, tezaur ca-n poveste, / Tărâm cu flori de viaţă, acolo unde-au fost, / Sălbatec-aşezare, pustiu şi praf, tempeste, / Troieni, pământuri sterpe, pârloage fără rost, / Bordei mizer în sate, viaţa în glod şi-n post… / Făptura ta se leagă sub cerul de cristal, / Cu ţara împreună, corolă în zenit / Întinderi verzi de soare, ca marea de opal“
Bucureşti, 22 mai 1973
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ 