NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Mircea Popa: Guilelm Sorban – un mare compozitor uitat Martie 7, 2007

Numele compozitorului Guilelm Sorban a fost adus recent in actualitate de ironiile unui publicist de care n-a auzit nimeni pâna acum, dar care vine sa ne dea noua lectii de patriotism si moralitate. Il cheama Michael Shafir si semneaza in revista „22″ din 1/7 august 2006 un articol cu totul dezamagitor despre Raoul Sorban, in care parintele acestuia, Guilelm Sorban, este evocat in termeni ca acestia: „Sorban ar fi supravietuit in umbra parintelui sau, compozitorul Guilelm Sorban, autor al unor „hituri” din vremuri mai linistite, cum ar fi „Barca pe valuri”. In primul rând, Raoul Sorban n-a supravietuit in umbra parintelui sau, caci omul isi crease singur autoritatea in istoria artelor plastice românesti, printr-o serie de monografii bine primite de public si de catre specialisti, dupa ce facuse figura frumoasa si ca muzician si ca pictor. Despre una din expozitiile pictorului Raoul Sorban, Victor Papilian, una dintre marile personalitati ale vietii culturale a Ardealului din acea vreme, conchidea intr-o frumoasa cronica plastica din 1942, urmatoarele „Pictura lui Raoul Sorban pare a fi conditionata in primul rând de gând. Pictorul exceleaza si in portret. . . Forma picturala la Sorban nu e rezultanta unei inchegari de raporturi spatiale si lineare, ci a unei volatilizari a acestui raport intr-o perspectiva de vibratie cromatica. E expresiva pe acest plan exploatarea virtualitatilor de cvasimuzicalitate a luminii prin pictura”.
In al doilea rând, Guilelm Sorban n-a fost un autor de „hituri” de tipul „Barca pe valuri”, (care nici nu-i apartine) ci a unor compozitii muzicale indragite de românii de pretutindeni si cântate cu o placere extraordinara la mai toate serbarile lor nationale, caci compozitorul reusise sa exprime melodic ceva din sufletul melancolic si sentimental al românului transilvanean. Creatiile sale, pe versurile unor poeti celebri ca Eminescu, Cosbuc, Goga, Iosif, Matilda Poni-Cugler, Emil Isac au facut multa vreme deliciul unor intregi generatii de carturari si functionari ardeleni, care au trait in cultul pentru frumos si poezie, pentru exaltarea virtutilor eroice ale neamului. Guilelm Sorban a fost un artist inspirat, cum numai putini au fost in epoca, un compozitor ce ilustreaza in cel mai inalt grad epoca post romantismului muzical românesc, când muzica culta si cea populara patrund adânc in saloanele paturii instarite din Ardeal, dar si in rândul maselor celor mai largi, facând din romanta din lied si cantata un mod de expresie nationala. G. Sorban poate fi considerat Schubert-ul românilor ca mod de expresie muzicala, daca nu chiar Strauss-ul lor ca popularitate. Compozitorul, de la a carui nastere s-au implinit, in acest an, 130 de ani, s-a nascut la Arad la 2 februarie 1876, dintr-un tata român, coborâtor dintr-o veche familie nobiliara maramureseana si o mama germana, originara din landul Würtenberg, pe nume Holzmayer. Tânarul Guilelm studiaza la Blaj, luând lectii de flaut, violina si pian de la celebrul compozitor Iacob Muresanu, exersându-se atât in muzica vocala cât si in cea instrumentala timp de sase ani, si asa cum arata un atestat al acestuia din 1897, dovedind „un talent deosebit muzical”, notat cu nota „eminent” in toti anii, drept pentru care il recomanda „ca pe unul care are o suprema vocatiune spre muzica”.
Recomandarea viza o bursa de perfectionare din partea Astrei, care, din pacate , n-a putut s-o onoreze, tânarul specializându-se pe cont propriu la Conservatorul de Muzica din Cluj, cu Farkas Odön, la Budapesta cu Szendry Arpád si la Kaiser Konservatorium din Viena cu Prenther si altii (1911-1914), dupa ce, anterior, in anii 1896-1898, indeplinise rolul de dirijor al Corului Tinerimii Române din Cluj. Ca si compozitor se afirma publicând la Leipzig si Viena mai multe albume de compozitii proprii, care s-au si epuizat repede. Altfel, el publica, in 1896, la Leipzig, albumul „10 cântari poporali românesci, culese si aranjate pentru pian de V. Sorban, dedicate doamnei Viorica V. Mihali”, album care include urmatoarele piese muzicale. Calusariul, Batuta, 2 piese cu titlul Din Salaj, Allegretto, De pe Somes, Insura-m-as insura. . . , Cine n-are dor pe vale, Din Salaj, Din Chioar.
Dupa opinia muzicologului Viorel Cosma, albumul ar fi fost retiparit la Viena in 1897, oras in care ar mai fi dat la iveala patru albume de piese muzicale, dupa cum urmeaza: Prosit!, polca si sârba chinezilor, in 1899: Mai am un singur dor, Peste vârfuri, cor barbatesc, De-as avea, cor barbatesc, toate pe versuri de Mihai Eminescu; Doua piese de dans pentru pian, fara an; Albumul de compozitii românesti, Viena, 1900, cu urmatoarele piese: Mai am un singur dor (Eminescu), Pasarica trecatoare (Bolintineanu), Româncuta, O, ramâi (Eminescu), Schiopul (Cosbuc), Bea câmpia (Cosbuc dupa Anacreon), Doina, In padure duce-m-as, Padurice deasa-mi esti, Insura-m-as insura, Am inteles din vorba-ti (Aurel Ciato), Ultima dorinta (Matilda Cugler Poni). Partea a doua a albumului continea: Serenada pentru vioara si pian, O melodie nationala pentru pian, De-as avea (Eminescu), Pe livada (Vasile Ranta Buticescu), Frunza verde de bujor, Cucuruz cu frunza-n sus, Cine n-are dor pe vale, Eu ma duc, codrul ramâne, Somn usor (N. Dracinschi). La Lipsca mai publica patru caiete de cântece intre care Hora, Joc românesc, Cântec fara cuvinte, Joc taranesc, Vals lin, Pe scrânciob, Variatiuni pe tema Zis-a badea c-a veni, Mazurca, Ardeleana, Melancolie. Un alt album se publica in 1921 la Bucuresti, continând mai multe cântece de O. Goga (Mai crâsmare, Neculaie, Dorurile mele, Fata mare, fata mare) si Peste vârfuri, pe versuri de M. Eminescu. In acest fel, G. Sorban este unul dintre cei mai importanti compozitori care au dedicat creatiei lirice românesti de inalta clasa principalele sale creatii, desi a popularizat si scrieri lirice ale unor poeti mai putin importanti, precum Matilda Cugler-Poni, N. Dracinshi, Aurel Ciato, Vasile Ranta Buticescu. Din Iosif a mai pus in circulatie un album litografiat cu piesa Stau la Balgrad trei fartati, iar in revista „Pagini literare” de la Arad, din 1916, a publicat piesa Hais si cea! de acelasi Iosif.
Cu exceptia unui singur album de melodii aparut postum, in 1942 la Cluj, productia muzicala a lui G. Sorban n-a fost, din pacate, valorificata cum se cuvine, iar compozitorul nu s-a bucurat de cinstirea cuvenita. Creatia lui muzicala, de un profund specific românesc, a circulat insa peste tot in mediile academice si culte, si n-a existat petrecere, privata sau publica, unde sa nu fi rasunat melodiile acestui talentat compozitor, iar cele dedicate operei lui Eminescu au devenit cu drept cuvânt slagare nationale. Productii precum Mai am un singur dor, Peste vârfuri, De-as avea, O, ramâi, Pe aceeasi ulicioara, De ce nu-mi vii s. a., au cizelat si format gustul muzical al românilor decenii de-a rândul, au intretinut cultul lui Eminescu si respectul pentru geniul sau tutelar. Nu stim un alt compozitor român care sa-si fi legat numele mai puternic si mai decisiv de cel al marelui geniu national, decât acest aparent compozitor de provincie daruit cu un har muzical de cea mai aleasa factura.
Talentul muzical al lui G. Sorban a iesit la lumini de timpuriu. Inca din vremea studiilor gimnaziale, când fusese trimis de parinti la Blaj sa deprinda invatatura necesara formatiei sale profesionale si sa se initieze in arta folosirii unor instrumente muzicale, sub indrumarea atenta si binevoitoare a lui Iacob Mureseanu, el a reusit sa-si uimeasca profesorul cu performantele sale. Numai la vârsta de 18 ani, el debuteaza in calitate de compozitor in revistaacestuia „Muza româna”, subintitulata „Foaie muzicala si literara”, scoasa de Iacob Muresanu la Blaj cu incepere din ianuarie 1888, drept cea dintâi revista muzicala din Transilvania care publica note si texte muzicale. In aceasta revista publica V. Sorban primele sale creatii muzicale si anume: Din Banat, piesa pentru pian, in nr. 9/1894, De pe Somes, in nr. 3/1894 si Adu-ti aminte, polca franceza, in nr. 9/1894. Preocuparea de a se desavârsi ca instrumentist, este dublata la el de interesul pentru folclorul muzical, pentru culegerea si punerea in valoare a nestematelor poeziei noastre populare.
Totodata, el se arata interesat, printre primii la noi, de sistematizarea cunostintelor din domeniul istoriei muzicii la români, intentionând sa realizeze un lexicon de interpreti si compozitori români, in care scop incepe sa adune material impreuna cu Tiberiu Brediceanu, cu care a fost coleg si ucenic la Blaj, sub indrumarea lui Iacob Muresanu, el initiaza publicarea unor biografii a celor mai importanti compozitori români, in paginile revistei „Luceafarul” de la Sibiu, sub titlul Adaos muzical la revista „Luceafarul”. Seria portretelor debuteaza cu medalionul consacrat lui Gh. Dima, insotit de creatia sa Se bate miezul noptii (nr. 1/1911), urmat de Ciprian Porumbescu, insotit de un fragment din opereta „Crai nou” (nr. 8/1911) si Iacob Muresanu, din care se reproduce Duetul din Balda Erculean, Cheruvimul (nr. 15-17/1911). In acest fel, cei interesati de muzica puteau avea acces la o serie de creatii de mare popularitate.
Preocuparile pentru desavârsirea Dictionarului de compozitori români vor continua si in anii urmatori, chiar daca, din motive necunoscute noua, publicarea acestor medalioane in „Luceafarul” a fost intrerupta. La 23 februarie 1914, el ii scria in acest sens lui Horia Petra-Petrescu, redactorul „Revistei teatrele” si secretarul Societatii pentru Fond de Teatru Român, urmatoarele: Va aduc la cunostinta cum ca materialul pentru bibliografia amintita mi se aduna frumusel. Compozitorii români cei mai multi au primit cu simpatie deosebita intreprinderea mea, mi-au si trimis compozitiile si fotografia lor, asa incât am date de la mai bine de 10 compozitori si artisti executanti: Caudella, Popovici-Bayreuth, Nicolescu, Scarlatescu, Margaritescu, Kiriac, Muresan, Dima, Brediceanu etc. Materia e mai vasta dupa cum am cugetat, la nume cunoscute se mai adauga nume mai recente si dintre straini care pasc din muzica noastra (Corder, Mikuli, Poedini, Chovan, Bartok Béla), pe cei fara valoare neamintind.
In aceeasi scrisoare solicita informatii despre Tudor cavaler de Flondor si cere adresa lui G. Enescu. In paralel, face lecturi serioase din cei mai importanti scriitori români, aratând ca i-a citit pe Eminescu, Vlahuta, Caragiale, Radu Rosetti, dr. Ureche, Teleor, Gane, ramânând incântat „de calitatile lui eminente de narator” (Gana), mirându-se ca n-a fost ales membru al Academiei. O preocupare constanta, pentru el, este Eminescu, („precum si studii si critici despre el” ), dar si literatura politica privind starea natiunii române, asa cum reiese ea din Cartea de aur a lui T. V. Pacatean sau din lucirile unor autori maghiari, precum Hunfalvy, Jancsó Benedek, S. Szabó, Rethy, Moldován Gergely, pe acesta din urma caracterizându-l drept un „streber dintre cei mai infecti, politica caruia e dezavuata nu numai de catre societatea democratica a lui Jászi Oszkár, dar chiar si de Désy Zoltan si aderentii lui”. Intr-o scrisoare urmatoare insereaza un amanunt interesant, privind prezenta unui Caudella ca oaspete la maghiarul Wesselenyi, prin anii 1819-1822. Apoi, in ianuarie 1915, revine cu noi informatii privind munca sa la Lexicon, scriindu-i aceluiasi Horia Petra-Petrescu: „Din scrisoarea Dtale mi se intareste credinta ca lucrarea mea planuita ar fi de un nespus folos.
Un studiu social despre Eminescu si muzicienii nostri va urma de buna seama ca un capitol separat, numai sa am datele necesare”. De retinut opinia sa cu privire la caracterul muzical al liricii romanesti: „Eu sunt de parere ca poeziile noastre cele mai multe fiind posibile de a le pune in muzica numai si numai prin forma ce se numeste „durch componiertes Lied”, o forma care pretinde vivace, cunostinte mai mari, compozitorii nostri se cam sparie de ele”. Dintre noile sale lecturi aminteste pe Balcescu, Miron Costin, Odobescu, Maiorescu, Bolintineanu, Creanga, Caragiale, Negruzzi si isi exprima unele opinii de lectura. Tot aici il instiinteaza ca a primit de la un preot, Adrian Popescu, informatii pretioase privind literatura muzicala româneasca pentru vioara. Urmareste „Revista teatrala” si multumeste pentru anuntul dat acolo despre munca lui, aratând ca „i a facut mult folos”. E vorba in mod practic de un anumit inserat de Horia Petra-Petrescu sub titlul „O bibliografie muzicala româneasca” (1914, p. 57), in care se dadea urmatorul anunt: „Aflam cu multa bucurie ca d. Guilelm Sorban, asesor la Sedria orfanala din Dej, lucreaza la o bibliografie muzicala româneasca. Studiul acesta va cuprinde numele, biografia, fotografia si lista operelor celor mai de seama compozitori. Lucrarea ne va aduce servicii insemnate”. La scurta vreme dupa aparitia acestui anunt, G. Sorban va trimite spre publicare ziarului „Românul” de la Arad principalele rezultate ale investigatiilor sale de natura istoric-informationala, sub titlul Muzica la români, articol care a aparut in nr. 268 (8/21 dec. ), 271 (11/24 dec. ), p. 1-2, nr. 272 dec. ), p. 1-2 si 273, p. 1-2. Din capul locului, autorul „nu-si aroga infailibilitatea si perfectiunea absoluta, dar incearca sa arate principalele momente ale evolutiei muzicii in perioada moderna a României, subliniind rolul Palatului Regal si a Reginei Carmen Sylva la dezvoltarea muzicii românesti, prin desele serate muzicale organizate acolo si prin sustinerea talentului lui G. Enescu. Aminteste apoi rolul unor reviste muzicale, precum „Doina”, „Arta”, „Revista muzicala”, „Muza româna”, oferind totodata o lunga lista de violonisti, de pianisti si de cântareti vocali, intre talentele din ultima categorie amintind numele Elenei Theodorini, Dnei Nuovina, Madalena Sion, Dorini (Italia), Padureanu (Monte Carlo), Anna Iskaia s. a. Un loc important in articolul sau, acorda autorul societatilor cu caracter coral din Brasov, Sibiu, Arad, Dej, Bocsa, Bozovici, Cacova, Oradea, Oravita, Nasaud, Bistrita, Hateg, Saliste, Ocna Sibiului, Orastie, iar printre conducatorii de coruri sunt amintiti T. Popovici, Bena, Hubic, Ciorogaru si Margante. Apreciaza pe muzicienii originari din Bucovina, pe interpretele Lucia Cosma si Veturia Tritenu si pe alte absolvente de conservator in strainatate, cum ar fi Adelina Piso, Valeria Pop, Clara Oltean, Veturia Gaal, Ana Voileanu. Parerea sa este ca muzica româneasca are tot mai mari sanse de a se impune in concertul european, iar interpretii vocali si instrumentali sunt la inaltimea cerintelor veacului.
Intr-o alta scrisoare catre H. Petra-Petrescu se scuza ca materialul n-a putut fi adus la zi, deoarece „de la erumperea razboiului a trebuit sa intrerump legatura mea cu muzicienii din Regat”, dar ca munca sa va continua in ciuda greutatilor. In plus, se arata preocupat „sa mai scriu câteva articole (deocamdata il am numai planul) asupra unor teme de interes pentru români. Astfel as incepe sa raspund la intrebarea pusa de Chendi de ce muzicienii nostri nu se utilizeaza de poetii nostri?”. Se intereseaza cum ar putea intra in posesia Dictionarului de muzica a lui Titus Cerne si a lucrarilor lui Ollanescu si Burada, si il roaga sa-i solicite lui G. Dima returnarea unor manuscrise pe care i le trimisese anterior, inclusiv o compozitie facuta in amintirea lui Al. Bogdan. Aflam astfel ca G. Sorban române un compozitor mereu preocupat de munca lui, intentionând sa scoata chiar o revista de muzicologie.
Dupa Marea Unire, compozitorul e numit in administratia locala, mai intâi subprefect, apoi prefect de Somes si face parte din comitetul insarcinat cu organizarea Operei Române din Cluj. In Sala Prefecturii din Cluj, da un concert la 3 febr. 1923, foarte apreciat de ziarul „Infratirea” din Cluj. Se stingea din viata la 7 iulie 1923, pare-se otravit, lasând in urma o bogata creatie muzicala, care reprezinta faza de aur a romantismului muzical românesc.

Anunțuri