NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Mitropolitul Nestor Vornicescu: „Căpriana – o ctitorie voievodală” Februarie 17, 2007

PAGINI BASARABENE

CAPRIANA – O CTITORIE VOIEVODALA”

un studiu putin cunoscut al regretatului vladica NESTOR VORNICESCU

Intre multele locasuri de slavire a Domnului pe care binecredinciosul popor român le-a înaltat de-o parte si de alta a Carpatilor, se afla si manastirea Capriana din tinutul Lapusnei, de dincolo de Prut.

Istoria ei, de secole, se confunda cu traditiile pastrarii si apararii credintei strabune, a limbii si culturii nationale, a traditiilor unitatii poporului.

Sa rasfoim câteva pagini din cronica acestei ctitorii basarabene.

In primele decenii de dupa întemeierea, la 1359, a tarii Moldovei, documentele istorice atesta existenta unei manastiri cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în codrii seculari ai Lapusnei. Locul ales pentru ridicarea ei se afla într-o poiana din preajma izvoarelor râului Vâsnevat. Se puneau atunci temeliile unui sfânt asezamânt de liniste, rugaciune si munca pe care, în secolul urmator, îl gasim mentionat sub numele de „Manastirea lui Ciprian” sau „Manastirea Capriana”.

Un document din 10 februarie 1429, de la Alexandru cel Bun, mentiona ca manastirea fusese ctitorita de câtiva razasi si boernasi dintr-un sat apropiat, Mereni. In fruntea satului se gasea un gospodar de vaza, Mearea, al carui frate era egumenul Ciprian din Chinovia de la izvoarele Vâsnevatului. Mearea era tatal boierului Bratu, care avea sa devina socrul lui Alexandru cel Bun, prin casatoria fiicei sale, Mrena, cu voievodul Moldovei.

In doua documente moldovenesti, unul din 1420 si cel amintit, din 1429, se vorbeste, indirect, de Poiana lui Ciprian, si, direct, de manastirea unde era egumen Ciprian. La acea data, chinovia avea vreo 40-50 de calugari si frati novici, avea o biserica, mai multe chilii, egumenie si arhandarie, toate construite din lemn.

Capriana avea, de asemenea, poiana si o mosie, mentionata documentar drept prisaca” (stuparitul fiind si pe atunci o îndeletnicire predilecta a monarhilor). Mai detinea o moara (sau chiar mai multe) si satele Târnauca, Cârlanii (azi Stejarel), Calinautii, Cunila, Sandrestii si Pârjoltenii.
Intemeierea manastirii Capriana, înzestrarea si dezvoltarea sa, renumele si prestigiul dobândite sub raportul duhovniciei si culturii ortodoxe, apartin unui proces mai amplu al culturii medievale, în contextul complex al reorganizarii cnezatelor si voievodatelor din spatiul vechii Dacii în noi unitati statale în primele secole ale mileniului doi.

Reorganizarea monahismului ortodox în provinciile românesti – ca, de altfel, si în spatiile ortodoxe învecinate – a avut în sec. XIV un sprijin pretios în unitatea doctrinei isihaste, cu cnsecinte binefacatoare în planul spiritual si cultural. In teologia româneasca se remarca si faptul ca, o marturie a influentei isihasmului, putea fi recunoscuta si în hramurile date unora dintre cele mai importante ctitorii ortodoxe românesti; la Capriana, dupa cum am amintit, hramul era „Adormirea Maicii Domnului”, acelasi pecare ceva mai înainte îl primise Tismana calugarului Nicodim si ceva mai târziu avea sa-l primeasca voievodala ctitorie de la Putna.

Prima mentiune a Carianei cunoscuta pâna acum este legata de stabilirea hotarelor unui vast domeniu, din valea Bucovatului, proprietate a vornicului Oana de la Suceava, pamânturi care se învecinau cu manastirea. Documentele ulterioare nu mai mentioneaza daca fiii lui Oana vornicul, Stanciu si Lazar, au mai stapânit satele de la Bucovat. Cu timpul multe dintre acestea au devenit proprietatea manastirii Capriana. Intre ele Lozova (unde mai târziu, cu cheltuiala manastirii a fost refacuta biserica parohiala cu hranul „Sfântul Nicolae de vara”), Vorniceni, Miclauseni, Horodistea.

Incepând din anul 1429, Capriana devine manastire domneasca, având printre ctitorii ei pe unii dintre cei mai de seama voievozi ai Moldovei, care vor sprijini cu darnicie acest centru de spiritualitate ortodoxa româneasca. Casatorindu-se cu fiica lui Mearea, Alexandru cel Bun a rânduit, prin uric domnesc, noul statut al Caprianei, sporindu-i privilegiile, adaugând noi posibilitati de dezvoltare si înflorire a manastirii.

Voievodul s-a îngrijit de reconstruirea bisericii de lemn, fiind considerat ctitor însemnat al manastirii. La Zografu din Athos, în 1698, când Capriana era închinata aceastui sfânt asezamânt ortodox, Alexandru cel Bun este pictat ca ctitor al manastirii din Lapusna. Urmasii sai la domnie – sirul de musatini – au tinut seama de acest lucru, devenind si ei ctitori ai Caprianei.

Intre valorile de arta remarcabile despre care avem cunostinta din daniile doamnei Marena pentru manastirea Capriana, se afla un foarte pretios epitrahil brodat între anii 1427 si 1431. Este cea mai veche broderie de acest fel cunoscuta pâna astazi. Pe ea erau reprezentate, pe lânga chipurile sfânte, si portretele lui Alexandru cel Bun si al sotiei sale.

Doamna Marena a avut si initiativa caligrafierii vestitului Tetraevanghel din 1429, opera a monahului Gavriil Uric, de la manastirea Neamt. Tot din initiativa Doamnei, a fost lucrata o alta celebra broderie, Epitaful mitropolitului Macarie al Moldovei din 1428.

Egumenul Ciprian, el însusi carturar luminat, a dat la lumina, în 1435, un text hagiografic, în manuscris slav – Viatasi nevointele cuviosului parintelui nostru Vervar, cel izvorâtor de mir, care s-a ostenit în muntele Pelagonez (în Italia). Este prelucrarea unui text care, conform traditiei, a fost adus – împreuna cu alte „vieti ale sfintilor” – de ieromonahul Grigorie Tamblac, de neam „valah” din Macedonia.

Peste câtiva ani, în 1448, prelucrarea egumenului Ciprian a fost inclusa într-un sbornic moldovenesc, pastrat astazi la Biblioteca „M.E. Saltäkov-Scedrin” din Sankt Petersburg.
In textul de la Capriana se consemneaza ca Sfântul Varvar, care ar fi trait în secolul XIV în tinutul Lucan, din sudul peninsulei Italice, ar fi fost capitan de hoti. Caindu-se pentru faptele sale, a dus apoi o viata foarte aspra, de ascet, într-o pestera ascunsa, unde a vietuit timp de 12 ani. A trecut la cele vesnice fiind ucis de câtiva negustori care, trecând prin apropiere, l-au crezut o salbaticiune.

Egumenul Ciprian a adaugat acestei prelucrari câteva stihuri proprii în limba slavona. Ele au fost traduse de poetul Nicolae Debija si reproduse în volumul Antologia poeziei vechi moldovenesti (Chisinau, 1987).

In a doua jumatate a sec. XV, Chiajna, fiica doamnei Marena si a lui Alexandru cel Bun, mostenise Capriana, unde viata monahala, bisericeasca si gospodareasca si-a urmat cursul obisnuit.

In 1470, cu binecuvântarea mitropolitului Teoctist al Moldovei Stefan cel Mare a semnat, la dorinta Chiajnei, doua urice prin care Capriana era închinata, dupa obiceiul vremii, marii lavre de la Neamt, rânduindu-se pomenirea binecredinciosilor ctitori în fiecare saptamâna, în ziua de marti.

Continuând si înmultind ctitoriile care au fost si ale înaintasilor sai, între care, mai ales, ale lui Alexandru cel Bun, adaugând cu generozitate la damiile celor de dinaintea sa, Stefan cel Mare si-a legat numele si de chinovia de la Capriana, unde a zidit din piatra biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

Marele voievod al Moldovei este evocat în unele legende referitoare la numele manastirii. Intre ele si aceea în care se spune ca Stefan, întorcându-se dintr-o batalie cu tatarii pe Nistru, ar fi poposit într-o poiana frumoasa din mijlocul acelor codri seculari, unde ostenii sai ar fi zarit o caprioara care, urmarita de lupi, a cazut tremurând. Impresionat, voievodul a zidit în acea poiana manastirea care a primit numele de Capriana.

Si Petru Rares, urmasul lui Stefan, s-a îngrihit de buna orânduiala a Caprianei. O Evanghelie scrisa pe pergament, cu scoarte din argint aurit, împodobite cu pietre scumpe, daruita de l manastirii are urmatoarea mentiune: „Binecinstitorul si de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domn a toata tara Româneasca Moldova, si doamna lui Elena si fiii domniei sale, Ilies voievod si Stefan si Constantin, si am facut si am înfrumusetat acest tetraevanghel si l-am dat în ruga domniei mele în noua zidita noastra manastire Capriana la anul 7053 [1545], luna octombrie”.

La rândul sau, Alexandru Lapusneanu, nascut în tinutul Lapusnei, a purtat de grija Caprianei, întarindu-i unele sate, cu iaz si moara, al caror hotar sa fie prin acele locuri unde au fost vechile lor hotare, pe unde au fost de veacuri”.

Tot Alexandru Lapusneanu l-a folosit pe egumenul Caprianei, Eftimie, în unele misiuni diplomatice. Astfel, în 1561, Eftimie a fost trimis în solie la Ivan IV, tarul Moscovei. Ducea cu sine si o carte de mare însemnatate,Syntagma lui Matei Vlastaris, cu textul redactat de episcopul Macarie al Romanului, în slavona. Solia nu a mai putut ajunge la Moscova, Lapusneanu fiind înlocuit din domnie cu sprijinul Poloniei. Pretiosul manuscris a ramas la manastirea „Sfântul Onufrie” din Lvov.

Sa mai retinem si faptul ca învatatul egumen Eftimie a fost si autorul unui letopiset în care relateaza evenimentele din istoria Moldovei dintre 1541 si 1554.

Si alti voievozi, precum Alexandru Radu Coconul, Istratie Dabija, s-au îngrijit de asezamântul monahal din codrii Lapusnei.

La sfârsitul sec. XVII începe o perioada de declin în viata spirituala si gospodareasca a Caprianei. In 1698, ea a fost închinata manastirii Zografu de la Muntele Athos. A ramas în aceasta stare pâna în 1813, când mitropolitul Basarabiei, Gavriil Banulescu, a trecut averea manastirii în grija Casei Bisericii din Chisinau. La acea data, Basarabia intrase în componenta Rusiei tariste, iar noua stapânire statala nu asigura propasirea vietii cultural-spirituale românesti.

In manastiri, actiunea de rusificare întâlnea o deosebita rezistenta. Arhiepiscopul rus Pavel al Chisinaului constata ca deschiderea scolilor rusesti pe lânga manastiri a fost întâmpinata cu foarte multa rea vointa… învatatorii au fost insultati în chip grosolan de catre calugarii”.

La Capriana, ca si la celelalte manastiri din Basarabia – 25 la numar pe atunci – se pastrau pretioase carti românesti de învatatura si slujire crestina, scoase de sub teascurile tiparnitelor de la Bucuresti, Iasi, Râmnic, Neamt, Caldarasani sau chiar Petersburg, în sec. XVIII-XIX. Cu toate restrictiile impuse de conducerea ierarhica rusa din Chisinau, calugarii din manastirile si schiturile din Basarabia se aflau în permanenta legatura cu populatia asezarilor din împrejurimi sau de la mai mare departare, influentând viata spirituala, culturala, patrunzând adânc în sufletul satenilor, pastrând simtirea si limba româna, cultivând traditiile nationale.

Subrezita de un cutremur, biserica „Adormirea Maicii Domnului”a fost rezidita în 1819-1820 de mitropolitul Gavriil Banulescu. In aceeasi perioada, el a înaltat un nou lacas, Sfântu Gheorghe”, unde a si fost înmormântat la 30 martie 1821.

Istoria Caprianei s-a contopit cu lupta românilor din Basarabia de unire cu fratii de peste Prut. Când a sosit ceasul împlinirii, la 27 martie 1918, la Capriana era staret protosinghelul Gherontie Gutu si sub ascultarea sa erau peste saizeci si cinci de monahi si ierodiahoni. Indelungatele traditii ale asezamântului monahal din codrii Lapusnei, la fel ca si ale celorlalte schituri si manastiri basarabene constituiau o marturie luminoasa a evlaviei poporului, a credintei sale în biruinta dreptatii.

Capriana era, dupa um scria istoricul Gh. Bezviconi, „o cetate spirituala care n-a cedat în fata atâtor vitregii”.

Text cules si editat de Mariana Gurza

Anunțuri