NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~N.D. Petniceanu: „Oameni de seamă ai Petnicului” Mai 11, 2007

Petnicul – un sat cochet, dantelat de-l o cunună de dealuri – din Caraş-Severin, care, cu ani în urmă, atrăsese atenţia prin frumuseţea sa profesoarei Cornelia Ştefănescu, de la Institutul de Literatură „George Călinescu“, din Bucureşti, a dat învăţământului românesc şi culturii nume cu rezonanţă în zonă şi chiar la nivel naţional.

Pornind de la acest deziderat, în anul 1986 m-am pensionat la cerere, cu toate că aveam o slujbă importantă şi bine renumerată, m-am pensionat pentru a scrie cartea satului în care am văzut lumina zilei şi unde am mângâiat cu privirea întâiul petic de cer şi unde am avut şansa de-a cunoaşte oameni cu sfat la gură şi cu Dumnezeu în suflet.

Trimisesem câte un formular cu întrebări, cum se obişnuieşte (vezi lecţia Vasile Pîrvan), la trei consăteni: profesor Pavel Ciobanu, învăţător Gh. Giurginca şi ţăranului Iosif Puşchiţă, rapsod în aretul de la Poarta Almăjului. Ţăranul, cu scrisul său de patru clase, s-a achitat onest de sprijinul solicitat, pe tată vreme cei doi intelectuali au tăcut mâlc! I-am contactat şi mi-au mărturisit şi unul şi altul că vor scrie ei monografia. Am renunţat, ba chiar m-am bucurat, că voi fi eu, în felul acesta, absolvit un an, doi de chin în faţa colii albe. Decepţie cu D mare! N-a scris nici unul cartea satului Petnic. Nici că puteau scrie, nu dispuneau de date suficiente, care trebuie culese din arhivele de la Caransebeş, Reşiţa şi Timişoara, ba poate chiar şi de la Viena, Petnicul fusese Companie de grăniceri, pe vremea împărătesei Maria Tereza, apoi ca să scrii o monografie trebuie să ai starea de-a şedea într-un scaun minimum zece ore pe zi şi să dispui de cunoştinţe, să ai un anumit nivel de cultură, ca să faci conexiuni în plan spiritual. Pavel Ciobanu a înţeles situaţia modestă în care se afla şi s-a confesat că se va rezuma doar la un studiu folcloric asupra satului nostru, cam acelaşi lucru l-a declinat şi dascălul Giurginca Gh. În sensul că va scrie doar monografia şcolii. Mi-am zis că e bine şi aşa şi restul va rămâne în sarcina mea. Cei doi au trecut în nefiinţă şi promisiunile lor n-au fost onorate.

Monografia preconizată de mine ar fi cuprins un capitol intitulat generic: „Oameni de seamă ai Petnicului“. În rândurile ce urmează mă voi rezuma de-a vă prezenta doar o personalitate din fişele cu nume propuse, fişele se referă la: profesorii Matei Armaş, Domăşneanu Nicolae, Ticuţu Giurginca, C-tin Ciobanu şi Iosif Domăşneanu, la învăţătorii: Constantin Giurginca (alintat Costi sau Tata Domnul), Pavel Ciobanu-senior, Maria Ciobanu-Trailovici, Maria Scrobotan, Călina Puşchiţă, Ana Domăşneanu, Lazăr Feneşan, Gh. Giurginca, Viorica Grecu-Giurginca, la inginerii: Ilie Dragomir, Nicolae Şandru, Petru Ghimboaşă, avocaţii: Constantin (Costică Giurginca, Constantin Lăzărescu, Ioniţă Jurchescu, Zaharia Jurchescu, la doctorii: Toma Armaş (veterinar) şi Virgil Nemoianu (uman), la ofiţerii: Gheorghe Domăşneanu, Dolică Ghimboaşă, Ion Boştioc şi Petru Begu,, la condamnaţii politic: Lică Domăşneanu şi Achim Lăzărescu etc. şi fişele ar fi continuat cu nume noi, din ultimele generaţii.

N.D. PETNICEANU