NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Cristian Florin Bota: „Colonia artistică de la Stremt” (pagini inedite) Ianuarie 11, 2007

Publicam aici un fragment dintr-o exceptionala si voluminoasa monografie locala apartinand lui Cristian Florin Bota . Nu stim inca daca aceasta si-a gasit sprijinul editorial pe care il merita cu prisosinta.

 

CAPITOLUL XIV

Colonia artistică de la Stremţ (Diód)

    • Motto :„Clădirile pot fi dărâmate, arse, dar spiritul

    • uman se ridică deasupra urii şi a despotismului”.1

Elemente de cultură au patruns mereu până la locuitorii acestor aşezări,dar considerăm că într-o formă organizată colonia artistică patronată de dr. Boér Jenő şi condusă de Kriesch Aladár este un moment de apogeu cultural. Ea a fost o mişcare artistică de nivel european.

Colonia artistică de la Stremţ a fost o mişcare culturală importantă din mai multe puncte de vedere. Au scris despre aceasta mai ales cercetători maghiari, ea fiind considerată o etapă importantă în dezvoltarea artei secesioniste maghiare, precursoare a Centrului artistic de la Gödöllő. Articolele prezentate în capitolul care urmează prezintă activitatea acestei colonii artistice mai puţin sub raport unitar şi mai ales sub raportul personalităţilor care au creat aici.

Dacă ţinem seama de faptul că ea a reunit artişti cu diferite preocupări (pictură, grafică, sculptură, arta ţesăturilor, arheologie, filozofie), de naţionalităţi diferite şi cu o întindere de-a lungul unei lungi perioade de timp,aproximativ 20 de ani, putem afirma faptul că a fost şi o mişcare culturală de avangardă, putem aprecia că activitatea artistică pe meleagurile Stremţului a avut loc si înaintea acestei perioade şi după aceasta, fiind ştiut ca Hans Dreger a părasit localitatea în toamna anului 1944.

Fără a contesta integrarea ei în curentul de promovare a ideilor tolstoiene sau rolul în istoria artei plastice maghiare şi central europene, nu putem prezenta evenimentul ca pe unul fără importanţă în promovarea culturii populare româneşti.

Cercetătorii au căzut de acord asupra faptului că arta populară tradiţională românească şi maghiară au avut deopotrivă rolul de a sluji ca importante surse de inspiraţie nu numai la nivelul motivelor ci şi la un nivel superior de percepţie a realităţii.

Influenţele au fost reciproce, întrucât de la început considerând anul 1883, până la faza de declin, anul 1912, au luat parte la activitatea coloniei artistice şi localnici.

Îi amintim aici mai ales pe dr. Boér Jenő, pe fiul acestuia, Boér Jenő Jr. şi pe Gruzda János. Influenţa artiştilor trebuie să fi provocat o stare de emulaţie pentru că mişcarea a avut şi o componentă religioasă şi este acceptat faptul că în preajma creatorilor cu har se produce în ceilalţi o stare de comuniune şi înălţare sufletească.

Încercarea noastră de a prezenta frânturi din viaţa coloniei de la 1900 are o justificare legitimă. Iubim mai cu seamă ceea ce riscăm să pierdem. Credem că amintirile nu trebuie să moară pentru că ele însufleţesc prezentul, oferă o vatră sufletului nostru de-acum. Observăm de asemenea că în conştientul colectiv al satului atitudinea oamenilor faţă de artă se păstrează ca un sentiment de taină, de pietate. De puţină vreme, pe urmele celor din alte vremuri păşesc un grup de copii, chemaţi de aceleaşi idealuri, păstrând în suflet taina de nepătruns a neschimbării. Prezentăm astfel faptele trecutului pentru a oferi o legitimizare consistentă prezentului.

Pentru a oferi cititorilor mai puţin avizaţi o imagine asupra culturi timpului influenţată de gîndirea scritorului rus Lev Tolstoi vom prezenta căteva repere biografice ale acestuia. S-a născut la 1828 la Iasnaia Poliana şi a trecut în nefiintă ăn anul 1910.A lăsat în urmă opera literară ce prezintă o adîncă înţelegere a sufletului omenesc.Era preocupat de instorie, de destinul omului de filozofie şi morală şi a dat propiei vieţi un curs filosofic aspirând spre desăvârşire lăuntrică şi spre înălţare spirituală.

În ultima parte a vieţi, a traversat o criză,morală şi s-a dedicat apărări celor oropsiţi pînă la sacrificiul de sine.

Scriitorul credea că omenirea se află deja în posesia unei preţioase moşteniri spirituale iar filosofia universală constituie un ghid al vieţii. Budismul şi hinduismul, creştinismul şi islamul oferă adevărurile simple despre viaţă şi moarte.

În jurnalul său acesta considera cuvintele nepotrivite şi insuficiente deoarece „prin cuvinte întotdeauna imprecise,neclare mereu incomplete, vorbesc în imperfecţiunea lor numai oamenii iar Dumnezeu are un alt limbaj, alt mijloc de a trasmite adevărul,prin faptul că ne face conştienţi de natura Lui”2

După cum vom vedea creatorii centrului de la Stremţ într-o primă etapă a activităţi lor s-au dedicat filosofiei, literaturii şi cunoaşterii prin cuvânt iar în perioada de glorie a centrului şi-au îndreptat creaţia spre arta plastică: pictură, gravură şi arta ţesăturilor, urmând gândirea ilustrului lor model.

Se ştie că Lev Tolstoi a preţuit tabloul pictat la Stremţ şi anume Eu sunt calea, adevărul şi viaţa, iar doctorul Boér Jenő păstra în biroul său portetul marelui scritor în semn de admiraţie pentru acesta. Cunoaştem faptul că la început, la Sremţ reprezentanţi primei perioade, care încă nu acordau atenţie artei plastice se adunau pentru a citi şi a comenta fragmente din operele marilor gânditori ai lumii, între care îl includeau şi pe Tolstoi.

L-au citit întâi în germană şi apoi unii dintre ei au învăţat limba rusă pentru a lectura operele care le erau inaccesibile.

Pentru a ilustra faptul că între gândirea filosofului rus şi cea a mişcării culturale de la Stremţ există o strânsă legătură, redăm un mic fragment din jurnalul lui Lev Tolstoi „Sunt un bătrân de 82 de ani, educat în amăgirea în care vă aflaţi şi spre care mă îndemnaţi, şi din care m-am eliberat cu mulţi ani în urmă prin mari suferinţe şi eforturi, căci mi-am format o viziune asupra lumii care nu coincide cu a bisericii, deşi e creştină, care îmi oferă şansa unei vieţi liniştite, pline de bucurie, pe care o văd ca pe întoarcerea la Dumnezeu iubirii din care purced”.3

Unul dintre întemeietori coloniei artistice este Kriesch Aladár. În anul 1893, el a descoperit la Stremţ locul unde putea să-şi desfăşoare activitatea artistică,pentru că satul oferea un peisajul potrivit.Cu aproximativ 100 de ani în urmă aici s-au întâlnit acei artişti care au constituit după aceea nucleul de la Gödöllő. Pentru noi este important faptul că centrul a promovat cultura autentică şi a adus celebritate Stremţului, numit atunci Diód, denumire cu care a intrat în istoria artei universale. Ideile lui Percyval Tudor-Hart au găsit aici pământul propice, iar familia Boér a asigurat cu ospitalitatea specifică ardelenilor găzduirea celor din colonia artistică.Timpul petrcut în preajma unor creatori de artă deasemenea valoare a lăsat urme vizibile în spiritualitatea acestei famili.

Cei care vizitau aceste locuri erau atraşi de locurile pitoreşti din natură, de descoperirea izvoarelor culturale tradiţionale.

În loc de viaţa la oraş alegeau satul şi locurile cu un bogat trecut istoric. Aici se înfiripau legături de familie, de prietenie.

Doctorul Boér a fost un exemplu pentru localnici, în memoria cărora a rămas ca un om iubitor de cultură care a înfiinţat la curia sa o şcoala pentru copiii sătenilor. Colecţionar de opere de artă şi de obiecte arheologice el a făcut mai multe donaţii Muzeului din Aiud,iar o parte din ele se găsesc şi astazi.4

Opera lui a fost continuată de fiul său, Boér Jenő jr., filozoful care prin cărţile sale a contribuit la promovarea unei concepţii despre viaţă, adoptate de membrii coloniei artitice de la Stremţ în ultima perioadă şi la sistematizarea gândirii centrului cultural într-o operă fişozofică.Tânărul Boér a intrat în legătură cu comunitatea artistică prin căsătoria cu Undi Mariska.

Din perspectiva domului Murádin Jenő, pictorul Kriesch Aladár a fost conducătorul mişcării. Ne alăturam şi noi acestei opinii. Domnia sa ne dezvăluie faptul că acesta a ajuns în Ardeal venind în vizită la fratele mamei sale, Abt Antal care era profesor universitar.

La comanda Universităţii Clujene, în anul 1880, Kriesch Aladár a pictat portretul omulului de ştiinţă, Trefort Ágoston..

În anul 1893 Kriesch Aladár a venit din Cluj pentru o scurtă vizită la Diód.A călătorit până la Teiuş unde a vizitat familia doctorului Boér Jenő, cu care era rudă, iar acesta l-a dus pe domeniul de la Diód.

Satul şi locurile l-au atras atât de mult, încât în acea vară s-a întoars să petreacă aici o perioadă de timp mai lungă, deşi urma să se căsătorească.

La Stremţ a început să lucreze la picturile sale. În anul 12 iulie,1893 îi scria logodnicei sale: „ieri înainte de masă am ajuns la Teiuş şi în cursul zilei de azi mă mut la Diód. Pânza uriaşă, o ladă mare cu vopsele, rama, stativele toate sunt pregătite, trebuie doar să încep lucrul. Lucrarea este foarte mare”.5

Această dată o putem considera începutul centrului artistic de pictură, întrucăt înaintea acesteia activitatea artiştilor se limita doar la studierea teoretică a artei, literaturii si filosofiei.

Kriesch Aladár a lucrat şi la conacul doctorului Boér, dar când avea de realizat pânze mai mari picta afară într-o şură. Prima compoziţie istorică reprezintă scene din răscoala ţăranilor condusă de Horia, Cloşca şi Crişan.

Logodnicei sale îi scria „Dacă nu voi avea ce spune, voi prezenta felul cum pictez eu în acest atelier minunat.” Tot la Diód a pictat un tablou istoric ce reprezintă „Dieta de la Turda” din 1568, care a avut un mare succes.6

Pe o pânză mare de 12 m2 a realizat portretul marelui întemeietor al religiei unitariene, Dávid Ferenc. Această pictură a fost comandată de oraşul Turda. Pictura a fost terminată în toamna anului 1895 şi a fost transportată de la Diód la Budapesta, iar apoi ajungând în posesia Muzeului de Istorie din Turda unde se păstrează şi în prezent. Ca o recreare a pictat conacul de la Diód şi şura unde picta.

El a pictat la începutul verii anului 1897 timp mai îndelungat la Diód. Era însoţit de soţia sa şi fiul său Nunu care avea atunci câteva luni. Aceste detali le cunoaştem datorită faptului că în anul 1939 a apărut monografia lui Körösfői-Kriesch Aladár, în care acesta povestea despre începuturile activităţii sale creatoare.

În timp ce picta au venit în vizită la Stremţ pictori Nagy Sándor şi Percival Tudor-Hart pe care Kriesch i-a învitat aici.Când aceştia au ajuns în Transilvania, au fost impresionaţi de frumuseţea satului Diód şi a împrejurimile sale.

Nagy Sándor citează: „Nu mă miră că Aladár a parcurs atâta drum pentru Diód. A meritat.Mai întâi pentru doctorul Boér care reprezintă trecutul istoric şi apoi pentru împrejurimile care sunt deosebit de atrăgătoare.” 7 Urmând cursul Mureşului, la nord-vest de Teiuş,drumul ce duce la Stremţ trece pe lăngă Biserica Romano-catolică construită de Iancu de Hunedoara.Probabil originea doctorului Boér era legată de nobilimea din zona Hunedoarei.

Valea unde este aşezat satul duce spre Geoagiu de Sus şi se termină cu Cheile Râmeţului. Pe această vale se găseşte Mănăstirea Râmeţului construită în secolul al XV-lea care este un important punct turistic.

În Evul Mediu Diód-ul a fost renumit pentru că avea o cetate înconjurată de şanţuri adânci care erau pline de apă. Aici a găsit adăpost regina Izabella cănd turcii au năvălit asupra Ardealului.

În luna februarie a anului 1592 János Zsigmond a cucerit şi a nimicit cetatea. Azi se văd doar câteva ruine şi o mică biserică reformată ce a fost construită din resturile unui bastion al cetăţii, dar în urmă cu 100 de ani probabil că vestigiile istorice erau mult mai evidente.

Istoricul Vita Zsigmond, scria despre curia Boér că a fost demolată (curia are întelesul de conac) dar cunoaştem locul de o mare frumuseţe pe care a fost construită.8Astăzi pe vechiul amplasament se află casele Medrea, Şerbu si o livada. Mărturii despre vechiul conac se păstrează doar în vederile sau fragmentele de pictură care mai există.

Un fotograf necunoscut a imortalizat cadre care surprind case acoperite cu şindrilă şi clădiri nu prea înalte,iar la intrare, scări, cu balustrada cioplită în piatră, intrarea boltită care împarţea conacul. Grădina, avea plopii înalţi, ce îi dădeau un aspect deosebit.

Pe o fotografie se poate vedea poarta cu porumbare împrejmuite cu plopi.Ea mai apare în pictura lui Kriesch Aladár,în fundalul lucrării „Ego sum Via, Veritas et Vita”.´Eu sunt calea, adevarul şi viaţa”.

În acest sat, s-a format o comunitatea tolstoiană. În partea numită Subcetate se afla conacul Vinczenti. Doar capela dărăpănată şi părăsită mai aminteşte despre vremurile de altădată.

În timpul şederii sale la Diód, Kriesch Aladár, a fost oaspetele familiei nobiliare Zeyk de mai multe ori şi a pictat o pânză cu fiicele acestuia în anul 1894, pictură ce a ajuns în posesia lui Szinyei Merse Jenő.

Zeyk Gábor, deputat în Dieta Transilvaniei din Diód,9 a fost acela care i-a oferit sprijinul său pentru pictura „Răscoala lui Horea şi l-a ocrotit atunci când săteni şi-au aratat nemulţumirea de a-i fi slujit ca modele pentru o asemene operă.

Cripta lui Zeyk Gábor, unul dintre eroii luptelor revoluţiei paşoptiste de la Sighişoara se află în locul numit Vaivoda care păstrează amintirea acestei familii nobiliare.10

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, în comună locuitorii erau în majoritate români dar pictorii au fost găzduiţi de familiile nobilii din sat.

Tom von Dreger şi colectivul de pictori au fost găzduiţi nu numai la famiile Zeyk sau Vinczenti, ci şi la familiile Miksa, Vass, Czirjėk, Pallós.

Cu acastă ocazie Vinczenti Miksa şi Kiss Domokos din Stremţ, la îndemnul acestor artişti au început să se intereseze şi ei pictură.

Pictorii care au fost prezenţi în comună au adus culoare şi dinamism în viaţa satului. Obiceiurile puritane, modul de viaţă vegetarian, îmbrăcămintea deosebită a stârnit curiozitatea localnicilor. Pictorii interesaţi au admirat îmbrăcămintea ţărănească, a cărei valoare este apreciată şi astazi.

Din ceea ce am aflat în certetările noastre ştim că pictori au fost conduşi în plină iarnă în „camera dinainte ”, unde stremţeni le-au arătat covoare ţesute la razboi, cu motive româneşti, lucrări de mână, vase ceramice.

Din pivniţele cu boltă aceştia au adus vin şi ţuică de prune pentru a-i servi. Vizitatorii au fost încântaţi de frumoasele ţesături care împodobeau pereţii sau erau folosite ca feţe de masă, în culorile roşu şi negru în care modelele se împleteau în mod armonios. Nu întâmplător Kriesch Aladár şi Nagy Sándor au fost preocupaţi de crearea modelelor pe covoarele ţesute, după vizitarea Transilvaniei de Tudor-Hart care a remarcat valoarea lor.11

Creatorii sosiţi aici erau interesaţi de pictura în aer liber, „plein air”, şi de frumuseţile deosebite ale plaiurilor văii Stremţului. Ştim că aceştia au creat desene cu Cheile Râmeţului, cu case acoperite cu paie care şi azi se pot vedea, în apropierea Mănăstiri de la Râmeţ,dar o parte din picturiile lor s-au pierdut.

Operele realizate de cu Cheiile Râmeţului nu s-a mai găsit,dar pictura avînd ca subiect peisaje din Cetea demonstrează că el a fost atras de „Piatra Cetii”care era în apropiere.

Colectivul de pictori, din care făceau parte Nagy Sándor, Edvi Illés Aládár, Tom von Dreger, Gruzda János, a creat aici lucrări importante pentru cultura universală.

Se pot vedea şi astăzi vizitând biserica romano-catolică din Teiuş două lucrări reprezentative ale coloniei de la Diód şi anume „Sfântul László” pictat în 1898 şi „Sfântul István” pictat în 1907. Aceste lucrări au fond auriu se găsesc în biserica romano-catolică din secolul al XV-lea, azi monument istoric.

La Stremţ, artistii coloniei nu au găsit artă populară maghiară, ci doar românească aceasta servindu-le ca sursă de inspiraţie.

După anul 1900 un rol apoarte l-a avut Tom von Dreger, în cadrul coloniei de la Stremţ, el a venit împreună cu soţia şi cei trei copii la Stremţ cu bicicletele. De asemenea Nagy Sándor şi pe Tudor-Hart au venit pe bicicletă la Diód. După venirea lui Dreger care a fost unul dintre cei mai stabili membrii ai coloniei, dacă îi excludem pe localnici, la acesta în vizită au venit sculptorul german Ernst Gorsemann şi pictorul Hackenmüller care au lucrat la reşedinţa lui Tom von Dreger din Stremţ.

El a fost pictor şi fotograf de origine austriacă.Plăcându-i la Stremţ s-a stabilit împreună cu familia în anul 1899.

Îl cunoştea pe Kriesch Aladár de la Veneţia, din anul 1890, când împreună au susţinut examenul de admitere la Academia del Belle Arte. Dreger şi-a continuat studiile la München, apoi la Academia „Juliană” din Paris.12

A fost un arheolog pasionat şi a descoperit la Stremţ ruinele unei biserici din evul mediu pe locul numit „Fellegvár (cetăţuie)”, biserică despre care aminteşte şi istoricul Balázs Orbán în anul 1886. Printre descoperiri se află un leu de piatră din vremea romană şi o statuie de piatră cu inscripţii13.

A pictat peisaje, portrete şi picturi de familie. După o fotografie l-a pictat pe eroul legendar al familiei Zeyk din 1848 pe Zeyk Domokos în atacul de la Sighişoara, un membru al familiei Bánffy, pe Vinczenti Miksa, care se pregătea să devină pictor. Cu aparatul său de fotografiat a făcut multe fotografii în sat şi în împrejurimi.

La Stremţ a construit o casă, pentru el dar dupa 1945, casa a fost naţionalizată şi a fost confiscată de către URSS,14 iar după 1989 aici se află actuala casă de tip familial. În casa Dreger, deşi a suferit modificări se poate vedea în fostul atelier de pictură geamul cu mai multe bucăţi de sticlă.

Aşezământ de copii este numit „Sfântul Ghelasie’.Nu sunt împotriva Sfântului Ghelasie care este un făcator de minuni şi pe care îl respectăm,dar consider că în memoria familiei Dreger s-ar cuveni că acest asezâmânt să poarte numele celor care au construit această clădire şi au rămas în memoria stremţenilor prin gesturile lor de omenie, sau măcar o placă comemorativă să amintescă contribuţia mă. iar apropiere, fratele său mai mare a construit şi el o casă., actuala casă în care locuiesc famiile Cetean şi Vale. În acest fel au luat fiinţă casele Dreger la Stremţ care şi astăzi atrag atenţia prin caracterul construcţiei.

Dreger a trăit simplu.A fost cunoscător al plantelor medicinale, a îmbunătăţit soiurile de fructe prin altoire. Jos, în grădinile Dreger şi în alte locuri,se află pomi fructiferi din cele mai alese soiuri: meri pătuli, cireşi, caişi pe care localnici susţin că i-ar fi altoit acesta.

Locuitorii din sat păstrează vie amintirea lui Hans von Dreger, ultimul locuitor din casa Dreger. Şi acesta a fost pictor şi filozof. Lucrările sale au rămas în sat până când au fost cumpărate de negustori. În toamna anului 1944, Hans von Dreger a plecat odată cu trupele germane în retragere.15

Potrivit informaţiilor pe care Vita Zsigmond le-a primit de la Lengyel György, marele pictor finlandez, Akseli Gallen–Kallela, în ilustraţiile căruia apar de asemenea motive stilistice secesioniste, în timpul expoziţiei sale din Pesta în primăvara lui 1907 sau în 1908 a venit şi el la Stremţ în vizită la familia Boér şi a adus schiuri originale finlandeze.

Despre pictorul filnandez Akseli Gallén-Kallela care a vizitat Stremţul în urmă cu 100 de ani cunoaştem faptul că se înscriere în rândurile artiştilor moderni care prezintă asemănări cu pictorii centrului artistic de la Stremţ.

În 1880, un grup de pictori finlandezi au iniţiat o mişcare de anvergură pentru promovarea identităţii culturale naţionale finlandeze.

Printre aceştia se numără Pekka Halonen (1865-1933), Juho Rissanen (1873-1950), Helena Schjerfbeck (1862-1946) şi Akseli Gallén-Kallela.

În timp ce unii pictori foloseau modalităţi simboliste transcedentale şi de inspiraţie europeană, grupul lui Akseli Gallén-Kallela crea într-o manieră originală de inspiraţie tradiţională ceea ce urma să fie numit de către cunoscători- romantismul naţional finlandez.

Artiştii se bucurau de o reală apreciere în Finlanda şi nu numai, mai ales pentru faptul că aceşti creatori de frumos au ales să se mute în zone rurale, a căror cultură populară tradiţională rămăseseră în mare parte neschimbate. Ei susţineau că ţăranul finlandez rămâne adevăratul finlandez şi singurul decor finlandez credibil era peisajul rural. Continuatorii acestui curent s-au extins până la curentul naţionalist, presupunând un conservatorism fidel gustului popular finlandez reticent faţă de stilurile abstracte.

La vest de Helsinki, se află satul natal al lui Akseli Gallén-Kallela: Tarvaspää, unde fiinţează muzeul ce-i poartă numele. Acesta se află pe locul vechiului conac şi conţine 100 de ilustraţii pentru Kalevala, care a decorat Pavilionul Finlandez la Expoziţia de la Paris 1900. Uneori sunt expuse şi lucrările lui Kallela, considerat pictorul naţional finlandez atât picturi cât şi desene pentru frescele sale la Mausoleul Julius din Pori.

Akseli Gallén-Kallela s-a născut în 1865. După ce a studiat în cadrul Societăţii Finlandeze de Arte Frumoase. A fost fascinat de colecţia epică de poezii a lui Elias Lonnrot Kalevala şi a dorit să transpună în culoare eroii săi mitici.16

Tablourile din Kalevala sunt cele mai cunoscute din operele sale. Din 1911-1915 a fost preşedintele Societăţii Artiştilor Finlandezi şi apoi vicepreşedintele societăţii Kalevala.

Kallela a fost un călător pasionat. A locuit la Paris, în Africa de Est (Kenya) şi S.U.A. şi a fost un pasionat colecţionar de materiale zoologice şi etnografice.

Mărturia trecerii sale prin Stremţ o avem din articolul citat al domnului Vita Zsigmond. 17

Alt membru de seamă al coloniei de la Stremţ a fost Nagy Sándor s-a născut în anul 1869, Németbánya şi a decedat în anul 1950 la Gödöllő.A fost pictor şi artist decorativ.A studiat la Budapesta, Roma şi Paris şi a creat împreună cu Körösfői – Kriesch Aladár la Stremţ în cadrul coloniei artistice.

Pe lângă frescele simbolice cu tematică religioasă din bisericile de la Pesterzsébet şi Celdömölk, peisaje şi stampe, s-a ocupat şi de pictură pe sticlă la capela spitalului din Lipótmező şi cu proiectare de goblenuri.

Dintre numeroasele ilustraţii pentru cărţi se evidenţiază acelea pe care le-a pregătit pentru poeziile lui Ady Endre. Operele care conţin tendinţe secesioniste le-a expus în mai multe expoziţii.

În proiectele decorative a folosit ornamentaţia populară asemănătoare cu cea din arta de la Stremţ,a fost posesorul mai multor medalii de aur şi a obţinut de mai multe premii importante.

Este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai artei secesioniste maghiare şi moderne iar câteva din operele sale sunt păstrate în Galeria Naţională Maghiară.

Un artist de seamă care a făcut parte din grupul artistic din acel timp a fost Szinyei Merse Pál.El sa născut în anul 1845,în localitatea Szinyeújfalu şi a decedat în anul 1920, la Jernye

A studiat la Academia de artă din Munchen unde i-au fost maeştrii: Anschütz, apoi Wagner Sándor dar a ajuns repede în legătură şi cu eminentul pedagog Piloty, al cărui elev a devenit în 1868. De la maeştrii săi a învăţat doar ştiinţa sigură a desenului, regulile desenării,dar niciodată n-a preluat limbajul formal academic.

Limbajul personal al formei s-a afirmat în 1869 în schiţele „Uscarea rufelor” şi „Hoitul”, schiţe aerisite şi proaspete care au văzut lumina zilei ca primele „sfere desăvârşite” ale picturii „plein air” maghiare. Amândouă se află în Galeria Naţională Maghiară.

În anii care au urmat a pictat prima sa operă importantă lirică „Pereche îndrăgostită” prezentată la Galeria „Mücsarnek”.Unul dintre cele mai frumoase tablouri este,„Petrecere câmpenească”.

Tablourile sale sunt, pline de viaţă, cu un colorit strălucit, şi în pictura europeană ocupă un foarte important loc ’Femei în rochie mov”

În 1882 a călătorit la Viena şi acolo a pictat tabloul „Ciocârlia”. Acesta este mai puţin important decât „Petrecerea câmpenească” dar are o tematică asemănătoare. Şi acesta a fost primit nefavorabil de critică, ceea ce l-a dezamăgit pe autor.

În urma divorţului din 1887 starea lui sufletească s-a înrăutăţit. În 1894 a expus din nou lucrările „Topirea zăpezii”, „Lunca cu maci”. În sfârşit la expoziţia din 1896 „Petrecerea câmpenească” a obţinut un succes răsunător.

Artiştii tineri din Baia Mare au revelat în persoana sa precursorul năzuinţelor lor.

Este considerat creatorul picturii maghiare de plein air, primul mare reprezentant al picturii moderne maghiare, în acelaşi timp cu contemporanii săi din Europa de vest pentru că a descoperit problema aerului liber, a reprezentării picturale a luminii soarelui şi şi-a creat arta realistă peisajistică şi portretistă cu un colorit bogat.

Prin simplitatea expresiei sale şi prin legăturile cu centrele culturale ale vremi sale a fost o personalitate importantă a vieţi culturale, si putem face asemănari ale artei sale cu arta populară promovată în centrul artistic de la Stremţ, chiar dacă nu avem certitudinea participări sale la centru artistic de la Diód.

Leo Belmonte, a fost numit „copilul minune” al Stokholm-ului, precursorul renaşterii artei textile moderne a locuit la Stremţ, cumpărându-şi o proprietate, astăzi locul unde se afla construcţia aparţine familiei Săntoma Marius.18

El a avut un rol important la Gödöllő dar a început activitatea de creaţie la Diód.

Într-un interviu Leo Belmonte povestea că vopsea el însuşi firele după metode folosite de creatorii francezi de goblenuri şi astfel culoarea domina în materialele sale de ţesături.Culorile trebuie să se întrepătrundă delicat ca şi în arta picturii, şi ţesătorul de goblen nu devine creatorul adevărat mai degrabă decât acela care a desenat numai schematic modelul. Leo Belmonte nu desena goblenurile sale, le ţesea după schiţele artiştilor Körösfői Aladár şi Nagy Sándor.19

El a început foarte devreme să deseneze şi să picteze de la 17 ani când a început să studiez la Paris unde a fost la Academia Julian. Prin arta sa el a dorit să ilustreze lumea vie şi a făcut o tentativă de a expune diferenţa între marmura moartă şi viaţa palpitantă a corpului,aşa cum se arată în opera Venus şi model, care a provocat numeroase numeroase discuţii. 20

El a expus operele la Paris, şi a, avut o expoziţie la Copenhaga iar în ziarele „Politiken”, „Dannebrog” şi altele au fost prezentate laude pentru tânărul pictor şi pentru portretele sale puternice şi caracteristice, şi pentru atitudinea lor nobilă.

După experienţele de la Paris şi Copenhaga Leo Belmonte a făcut cunoştinţă la Centrul Cultural de la Diód cu Nagy Sándor şi după perioada de creaţie de la Stremţ a întemeiat o şcoală de artă decorativă la Gödöllő.21

În opera sa întâlnim vapoare în culoarea ruginei în benzi groase de galben-alb şi marginile în bleu-negru care se desenează pe marea învolburată în gri verde foarte stilizată şi cerul de furtună în violet pal cu nori albi şi mişcători. În bordura care înconjoară goblenul întreg, pendulează o algă între fiecare frunză din care ies stele de mare, cochilii ingenios răsucite, de moluşte, peşti şi toate creaturile submarine. Maniera de aşezare între benzi groase poate fi asemănată cu modul în care au fost lucrate ţesăturile vechi populare care se mai pot întâlni încă în Stremţ. Spre exemplu doamna Vereş Maria păstrează covoare în culori exotice cu dungi late de o mare valoare artistică.

Evocarea centrului de la Stremţ,a fost făcută în corespondenţa dintre membrii centrului artistic şi prietenii lor. Se păstrează amintiri interesante despre acele vremuri când Stremţul de astăzi era un important loc de cultură în paginile scrisorilor Szinyei Merse Anna cităm în continuare fragmente din acestea.

„Iubită-stimată soră din Stremţ, Kató! Am primit cartea ta poştală şi în grabă îţi trimit adresa Dreger-ilor. Wien XVIII/110. Colloredogasse 25 …” a început scrisoarea adresată mamei mele în 1965 Boér Jenő Jr., aflat deja la o vârstă înaintată, care de fiecare dată şi-a luat rămas bun la finele scrisorii astfel: „ fratele vostru bătrân din Ardeal, fiul doctorului din Teiuş”.

Îmi amintesc bine de nenea Jénő, personalitatea lui interesantă m-a vrăjit când eram fetiţă când ne vizita şi mai ales când noi îl vizitam la domiciliul lui din Farkasrét.

Cu partenerul de joacă din copilărie al mamei, nenea Knopi Lengyel Gyurka, care de asemenea a fost în relaţii de rudenie cu familia Boér, ne puteam întâlni rar, deoarece trăia în străinătate, dar de fiecare dată m-a marcat dragostea ce se revărsa din el, şi aşa a fost cu cei care aparţineau trecutului mamei din Stremţ şi am avut norocul să le cunosc.

În 1958 s-au deschis în sfârşit graniţele şi eu nu o să uit niciodată plânsul suferind al Mamei când a observat în Stremţ lacul care se întindea în locul grădinii şi livezii şi locul gol al casei familiale dragi, demontat până la ultima piatră.

Peisajul însă este şi astfel frumos dar ce este asta faţă de grădina formată prin muncă a mai multor generaţii, care a minunat artiştii taberei de artă plastică şi ale cărei amănunte au fost imortalizate cu multă dragoste de bunicul meu Vinczenti.

Cu medicul din Teiuş, dr. Boér Jenő, au avut relaţii strânse locuitorii curiilor din Stremţ, nu numai din cauza ocupaţiei lui, ci şi pentru domeniul şi casa de vacanţă pe care le avea în Stremţ. Cu siguranţă că bunicul meu s-a cunoscut bine cu Kriesch Aladár care a lucrat acolo o perioadă mai îndelungată, precum şi cu ceilalţi artişti, chiar dacă nu a rămas nici un document referitor la acesta.

În copilărie şi eu am auzit multe povestiri frumoase de la adulţi care vorbeau despre pictorii din Stremţ. Le-am considerat deosebit de interesante mai ales relatările făcute despre familia vegetariană care se plimba pe jumătate sau în totalitate dezgolit. De la Kriesch din păcate nu există nici o operă. Însă de la Edvi Illés Aladár există şi astăzi la sora mea mai mare pictura care prezintă o curte veche dalmaţiană şi care se putea vedea şi pe fotografiile de la începutul secolului în camera bunicilor mei din Stremţ.

Bunicul meu privea aşa de mult munca pictorilor în timp ce se ocupa de gospodărie, până când şi el s-a aplecat asupra picturii. După cele povestite în familie, în principal de la Tom von Dreger, care s-a mutat la Stremţ în 1899, a învăţat sistematic şi această învăţătură a completat cele învăţate de la ceilalţi pictori care au lucrat aici. La picturile făcute între anii 1902 şi 1916 a rămas la o reprezentare realistă dar dezinvoltă a spaţiului care împrejmuia domiciliul lui.

Despre relaţia strânsă dintre Vinczenti Miksa şi Tom von Dreger face dovadă portretul puritan pictat de artistul austriac în anul 1907, fotografia de iarnă despre casa Dreger din Stremţ păstrată în albumul de fotografii al familiei, precum şi catalogul realizat la expoziţia pictorului revenit la Viena,organizată la Cazinoul Ofiţerilor.

Din acesta preluăm şi autoportretul artistului din care ne priveşte un gânditor tolstoian cu barbă mare. Marea majoritate a exponatelor prezentau pe Dreger ca şi pictor al curţii, cu portretele reprezentative ale familiei imperiale şi ale ofiţerilor de rang înalt. Tot acolo au fost prezentate câteva compoziţii religioase şi tematice, care dovedesc cât de bine îşi îndeplinea diferitele sarcini. Şi după trecerea celor şapte ani petrecuţi în Stremţ, familia Dreger a continuat să-şi petreacă perioada de vară la Stremţ.,

Fiul lor Hans a menţinut prietenia cu martorii adolescenţei lui din Ardeal. Şi în anul 1965 s-a interesat de la mama cum s-ar putea să se ducă vara la casa lor veche din Stremţ pe care n-au vândut-o niciodată. Asta însă nu mai era posibil.

Pe când pe filiera maternă am putut să fac referiri la amintiri referitoare în principal la familia Boér şi Dreger, prin bunica din partea tatălui meu informaţiile duc către Körösfői – Kriesch Aladár, care în 1894, adică în anul al doilea al şederi lui în Stremţ, a pictat la comanda lui Zeyk Gábor, pe fetele acestuia, Janka şi Ella. Pictura semnată şi datată a fost expusă în anul următor la Budapesta. Este interesant că s-a păstrat în mod norocos şi o fotografie a fetiţelor. Bunica mea, Zeyk Janka a luat cu ea portretul dublu şi l-a dus în Felvidék, la Jernye ca şi zestrea când împreună cu soţul ei, Szinyei Merse Felix, s-au mutat la conacul care semăna foarte mult cu casa Vinczenti din Stremţ modificată în jurul anului 1876 de socrul pictor, Szinyei Merse Pál.

Sora unchiului meu Vita Zsigmond, Vita Matild, care a fost şi ea prozator talentat, a scris în baza amintirilor părinţilor ei că artistului venit de departe i-a plăcut foarte mult grădina aranjată a familiei Zeyk. Nu a rămas nici un document însă despre faptul că Szinyei, care s-a dus la nuntă la Stremţ, s-ar fi întâlnit cu vreunul dintre pictorii care se aflau în mod obişnuit acolo.

Conacul vechi baroc a lui Zeyk, împreună cu celelalte case maghiare, au fost incendiate în anul 1849 de moţii instigaţi de austrieci. Atunci s-a românizat satul deoarece mulţi au fost ucişi ori s-au refugiat.

Nu întâmplător a ales Kriesch Aladár tema asemănătoare în prima vară la pictura istorică făcută în şura familiei Boér (Răscoala lui Horea şi Cloşca). A putut auzi multe despre faptele îngrozitoare întâmplate cu câteva decenii în urmă de la Boér, Zeyk şi de la celelalte familii din Stremţ şi Teiuş.

Kriesch şi Nagy Sándor, ca şi Dreger mai târziu, au stat cu mare plăcere ca şi oaspeţi în casa Zeyk şi în grădina ei frumoasă. Fiul lui Zeyk Ella, Vita Zsigmond a scris mai multe articole interesante despre Stremţ. Printre altele de la el aflăm faptul că nu numai Tom Dreger ci şi fratele mai mare al lui, căpitan de infanterie, a construit o casă în apropiere.

Această casă, la fel ca şi a lui Boér Jenő, a fost demolată mai târziu. Între cele două războaie mondiale au putut să-şi petreacă aici vara cei trei copii ai familiei renumite Entz: Judit, Geza şi Albert, care au fost în relaţie de rudenie cu cealaltă familie cu domeniu, Kiss Bálint.

Despre atracţia Stremţului de mai târziu mărturiseşte scrisoarea lui Zeyk Ella din 1942: „ În data de 26 iulie au venit de la Aiud Vass Berci şi familia şi au fost fascinaţi de Stremţ.

Cu entuziasmul pictorilor de demult (Dreger, Kriesch, Nagy Sándor) priveau grădina, munţii şi au găsit o mulţime de segmente frumoase de pictat …”. Pictura lui Vass Albert care prezintă casa şi grădina Zeyk se află în proprietatea familiei mele şi în momentul actual.

În lipsa operelor pictorilor care s-au mutat la Gödöllő, acesta ne aminteşte de acest sat de demult atât de drag multora, care cu izvoarele sale curate de lei romani sculptaţi în piatră, pârâurile îmbrăţişând grădini, vegetaţie abundentă a inspirat nu numai pictorii ci şi filosofii tolstoieni care au adoptat o viaţă în armonie cu natura, cum a fost şi Boér Jenő junior.

A dat cheia salvării naturii poluate excesiv ideea călăuzitoare al cărţii lui, „Omul”: „Voinţa comună conştientă cu Viaţa Creatoare”.22

Kriesch Aladár, care poate fi considerat unul dintre fondatorii centrului artistic de la Diód din momentul în care îndurerat de moartea copilului său a plecat din Diód. Nu s-a mai întors aici decât pentru a participa la înmormântarea lui Boér Jenő (1912).23

După acest eveniment dureros,a venit la Stremţ foarte rar şi a lăsat un loc liber astfel încât au fost promovaţi artiştii mai tineri din a doua perioadă de glorie a centrului cultural

Din anul 1905 Tom van Dreger s-a întors la Viena,unde a devenit pictor de curte. El păstra cu drag la prietenii din Stremţ, în primul rând la dr. Boér Jenő junior şi de aceea mărturisea că dintre multele suflete înrudite i s-au alăturat strâns îndeosebi trei tineri.Aceştia au fost Boér Jenő jr,Gruzda János şi Kiss Domokos.24 Comunitatea coloniei de pictură s-a destrămat în forma de început dar a continut prin opera fiilor sufleteşti ai lui Tom van Dreger.

Opera literară şi filosofică a lui Boér Jenő jr poate fi socotită cea mai de seamă emulaţie a centrului artistic de la Stremţ, venită de la artiştii din partea locului.

În cercetările noastre facute la Biblioteca Bethlen Gábor din Aiud am găsit o parte din creaţia poetică şi filosofică a fiului doctorului Boér Jenő din Teiuş, care a participat la colonia artistică de la Stremţ Boér Jenő junior

.Pe lângă versuri de dragoste şi rugăciuni publicate în volumul „Rugăciunile mele”, acesta a publicat o carte de filozofie Omul, în care vorbeşte despre concepţia filosofică ale participanţiilor la colonia artistică de la Stremţ din jurul anului 1900.

Prezentăm în continuare fragmente din lucrarea “Omul” şi apoi din volumul de poezii „Rugăciunile mele-Rugăciunea mea” şi” Cred în Pământ care ilustrează crezul său artistic”.

Omul

Văd idealul, dar mă aflu departe de el.

Iubesc perfecţiunea, cu toate că sunt imperfect.

Cu sufletul păcătos mi-e scârbă de păcat

Şi pentru propagarea ideii nu ceea ce am obţinut îmi dă putere ci ceea ce putem deveni cu toţii.

Dorinţa mea ar fi de a convinge şi nu a învinge pe cineva, a sprijini şi nu a ataca.

Mi-ar plăcea să lupt nu împotriva cuiva ci pentru orice, scopul spre care tind este preamărirea vieţii.25

Rugăciunea mea

Lui Őrzsike şi Győrgyike în semn de dragoste frăţească, Jenő,

Cea mai mare voluptate şi izvorul puterii mele este rugăciunea.

Nimeni nu m-a învăţat să mă rog. În mediul meu totul mă influenţa mai mult spre direcţia ca rugăciunii să nu-i acord nici o însemnătate. Şi totuşi, după tatonările fără rost ale copilăriei şi după negarea desfrânată din adolescenţă a înflorit în mine floarea rugăciunii.

La început a fost doar un sentiment nesigur, devotat, faţă de ceva tainic, inexplicabil. Apoi a devenit tot mai conturat. S-a dezvoltat, s-a lărgit, realmente a crescut. Azi se compune din mai multe părţi care au crescut organic din necesitatea sufletului meu. Această rugăciune nu e vorbă goală. Nu spun niciodată cuvinte. Această rugă e arta vieţii. Metoda şi gradul cel mai înalt al artei de a trăi. Meditaţie raţională. Devotament sentimental. Decizie cu o voinţă puternică. Începe cu autosugestie care devine heterosugestie. Meditaţie şi concentrare. Dar nu numai atât. Toate acestea sunt doar un instrument, metodă şi pregătire pentru…

Cred în Pământ

Cred în Pământ,– mama noastră,

Cred în Soare – tatăl nostru,

Cred în miliarde de stele ale bolţii cereşti.

Cred în viaţă, cred în moarte,

În buna, adevărata şi frumoasa Sfântă Treime.

În divinitatea unică a Vieţii Creatoare,

În mântuirea celor care cred în viaţă,

În viaţa veşnică a celor care cred în moarte.

Cred în legea legăturii cauzalităţii,

În valabilitatea eternă a responsabilităţii,

În iertare, în cererea iertării,

În cântărirea dreptăţii cu pricepută bunătate,

În dezvoltarea religiei unice adevărate.

Cred în puterea muncii creatoare.

Cred în întregimea datorită iubirii.

Cred în copil, cred în Om,

În viitorul fericit al omenirii,

În voinţa comună cu viaţa creatoare,

Cred cu un crez fericit,

Cred: În Mântuire.

Amin26

Apropiaţi de gândirea lui Boér Jenő au fost şi ceilalţi membrii ai centrului artistic care promovau arta fără graniţe etnice, religioase sau materiale pentru că toţi aveau o credinţă sinceră în Dumnezeu şi doreau prietenia dintre oameni şi dezvoltarea comunităţii prin cultură şi artă.

Din activitatea centrului cultural astăzi se mai păstrează puţine opere, dar spre bucuria noastră au apărut lucrări despre acestă colonie artistică.

O importantă lucrare despre verile petrecute la Stremţ de către artişti Körösfői Krisch Aladár, Nagy Sándor, Tudor-Hart şi artiştii de la Academia Iuliană, despre proiectele lor,despre influenţa artei secesiunii maghiare a fost redactată de către Dénes Jenő.Acesta a folosit şi amintirile din manuscrisele lui Nagy Sándor..

În lucrarea lui Dénes Jenő găsim o listă cu tablourile lui Körösfői – Kriesch Aladár pictate la Stremţ sau probabil la Teiuş: Portretul soţiei lui Lengyel György, născută Boér Erzsébet (1893); Răscoala lui Horea şi Cloşca (1893); Portretul doamnei Boér, născută Papp Eszter (1893); Femei române rugându-se în faţa bisericii (1894); Portretul Dr.-lui Boér Jenő, senior (1894); Curtea conacului ardelenesc (1895); Boér Mária (1895); Şură (1895); Peisaj ardelenesc (1895); Dieta din 1567 [corect 1568] (1896); Reginei Maria i se aduce scrisoarea eliberatorilor (1896); Sfântul László (1898); Fetele Zeyk (1900) şi Versant de munte (1906);

În mare parte la Stremţ s-a pictat tabloul „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” („Ego sum via, veritas et vita!”) 1903. Această listă este însă incompletă. Lipseşte tabloul pentru altar al Sfântul István, multe portrete printre care şi cel care o are ca subiect pe Ella Zeyk „Mica recovalescentă” şi multe tablouri înfăţişând peisaje din Stremţ.

Dintre artiştii care au participat la expoziţia organizată în Salonul Naţional în septembrie – octombrie 1909, Kriesch Aladár a expus doar două tablouri, Nagy Sándor trei (Mocani la Stremţ, Salcie din Stremţ, Nevastă româncă), tablouri pictate la Stremţ, Frey Rózsi a participat cu un goblen referitor la Ardeal proiectat de Nagy Sándor (Fată româncă). 27

Din operele lui Edvi Illés Aladár s-a organizat o expoziţie de colecţii în Salonul Naţional în aprilie- mai 1958, aici au fost expuse şase peisaje din Stremţ, printre ele mai multe tablouri reprezentând satul românesc.

Conform catalogului expoziţiilor Galeriei Naţionale din Budapesta,există încă multe portretele pe care Tom von Dreger le-a realizat la a Stremţ,spre exemplu : Portretul lui Vinczenti Miksa,şi figuri populare româneşti.

La sfârşitul lucrării anexam unele dintre operele de artă care au fost inspirate şi create la Stremţ.

Conacul Boér, care stătea odinioară lângă drum, a fost demolat, astazi locul unde a fost era amplasat se află în posesia familiei Medrea Sofron dar puţin mai încolo, sub Cetăţuie mai există casele Dreger.

Mai importante decât acesteaa sunt amintiriile locuitorilor mai în vârstă despre vremurile de altădată.

Pentru a oferi cititorilor monografiei o viziune de amsamblu asupra activităţi acestui centru cultural am cuprins în capitolul nostru cele mai documentate păreri care s-au scris până acum. Amintim faptul că o seamă de personalităţi au cercetat în studiile lor activitatea de la Diód.

Îi amintim aici pe Dénes Jenő, Vita Zsigmond, Murádin Jenő, Szinyei Merse Anna, Miklós Jozsa şi alţi. Redăm în continuare fragmente din articolele acestora, atrăgând atenţia asupra faptului că deşi unele informaţii se repetă, totuşi fiecare dintre aceştia au unele contribuţi personale şi uneori opinii diferite privitoare la unitatea mişcării artistice pe care o prezentăm.

Domnul Murádin Jenő este un bun cunoscator al acestui centru cultural, l-am cunoscut personal şi îi mulţumim pentru sprijinul consistent pe care ni l-a acordat, făra de care am fi fost lipsiţi de informaţi importante privitoare la colonia artistică de la Stremţ.

În cele ce urmeauză inserăm un fragment din articolul domniei sale.

„Dr. Boér Jenő şi fiul său au contribuit ca făuritorii colectivului artistic din Stremţ,înlesnindu-le artiştilor Kriesch Aladár şi Nagy Sándor cunoaşterea împrejurimilor, şi ajutându-i să intre în contact cu cultura tolstoiană, cu filozofia vieţii şi cu adepţii gnostici

(nn. gnosticismul a fost un curent filosofic şi religios care căuta să îmbine teologia creştină cu filosofia greacă şi cu unele religii din orient,considerând că trebuie să acceptăm ca principiu îndoiala şi că lumea în adâncul ei nu poate fi cunoscută decât într-o manieră mistică).

Istoria familiei Dr. Boér Jenő este puţin cunoscută. Probabil că această familie provine din nobilimea ţinutului Albei şi din ţinutul Hunedoarei ai cărui membri mai sunt famiile Kemėny, Kendefi, Zeyk.Acestea au contribuit la întreţinerea colegiului din Aiud.

Dr. Boér Jenő eminent medic, o persoană de o omenie rară a fost medic la Teiuş şi a deţinut conacul şi moşia de la Stremţ.

Nu este încă elucidat unde şi când a intrat în contact cu filozofia tolstoiană, dar este sigur că a iubit operele marelui scriitor rus, l-a stimat şi l-a însuşit pentru sine ‘. Din datele adunate de Vita aflăm că Dr. Boér Jenő a fost atras de artă şi în timpul liber a pictat. Între lucrările sale găsim portretul lui Lev Nicolaevici Tolstoi- un mare scriitor si filosof rus- pe care îl păstra la moşia de la Stremţ.

Dr. Boér Jenő a avut o înfăţişare asemănătoare cu a lui Tolstoi, frunte înaltă, barbă lungă, deasă, ochi ageri.

Kriesch Aladár a întâlnit mai devreme filozofia tolstoiană şi a fost influenţat de aceasta. Împreună cu doctor Boér,la Stremţ a citit lucrările filozofice despre artă în limba germană, încă din anii 1890.

Astfel s-a format un grup de factură tolstoiană. A fost o şcoală de pictură, deşi membrii acesteia trăiau independent pentru că i-au însufleţit aceleaşi idealuri, aceleaşi concepţii despre viaţă şi aceleaşi idealuri artistice.

Ataşamentul lui Kriesch faţă de familia Boér se poate observa din mai multe pucte de vedere.

În primii ani a pictat portretul soţiei lui Boér – Papp Eszter (1893), al unei fiice- Lengyel Györgynė a lui Boér Erzsébet (1893) Boér Lenke şi chiar portretul Dr. Boér Jenő (1894).

Nagy Sándor din Paris a adus sensibilitatea faţă de pictorii noi şi a cultivat-o şi la Stremţ. Din colonia de la Stremţ a făcut parte şi Edvi Illés Aladár care s-a întors aici de mai multe ori.

Scrierile lui Tolstoi au avut o puternică influenţă asupra sa, încât pentru a putea citi în original a învăţat ruseşte, şi chiar a tradus. Cultura filozofică tolstoiană avea influenţă asupra tuturor membriilor coloniei artistice de la Stremţ.

Kriesch Aladár a fost afectat sufleteşte de moartea fiu său lor Nunu, fapt ce l-a îndepărtat o vreme de Stremţ.

Nu a dorit să se întoarcă acolo unde a fost atât de fericit cu familia sa. Mai târziu când s-a vindecat sufleteşte, a venit din nou la Stremţ.

În anul 1907 a fost prezent la înmormântarea Doctorului Boér Jenő care a murit la vârsta de 59 de ani şi este înmormântat în cimitirul din Teiuş, unde se afla monumentul funerar cu portretul Dr. Boér Jenő (1870 – 1916)dar din păcate placa de bronz s-a furat. Sculptorul care a realizat bustul a fost rudă atât cu familia Kriesch cât şi cu familia Boér.

În Stremţ au lucrat şi creatorii de ţesături : Undi Mariska, Frey Vilma şi Boér Lenke care au vizitat acest centru artistic.

Suedezul Leo Belmonte şi soţia sa de origine franceză au venit la Stremţ şi la marginea de atunci a satului au cumpărat un teren unde în anul 1906 au început construcţia unei case.

Câţiva dintre artiştii plastici din colonie l-au vizitat la domiciliul său din Vinţul de Jos pe Pataky László, care avea un modern atelier de pictură, unde a abordat teme istorice.

Un rol important în mişcarea culturala a zonei l-a avut pictoru Gruzda János. Acesta era apropiat comunităţii de pictori din Stremţ. El a fost fiul preotului reformat din Teiuş,absolvent al cursurilor teologice.A devenit student la Şcoala de desen artistic de la Budapesta. A fost sprijinit şi îndrumat de Boér Jenő, iar lucrările sale au obţinut importante premii la forumurile culturale ca la Expoziţia Internaţională de la Milano în anul 1906 sau la Expoziţia din Londra din 1908.

Picturile realizate în Cheile Râmeţului şi în paralel în Cheile Întregaldei au întărit legătura dintre membrii grupului din coloniea artistică de la Stremţ.

Sculptorul german Ernst Gorsemann şi pictorul Hackenmüller au lucrat la Stremţ, la reşedinţa lui Tom von Dreger.

Pictorul şi fotograful austriac Dreger a venit la Stremţ împreună cu familia în anul 1899 şi s-a aşezat pe aceste meleaguri ca locuitori al coloniei artistice.

Prietenia lui Tom von Dreger cu Kriesch Aladár a început la Veneţia în anul 1890, unde împreună au susţinut examenul de admitere la Academia del Belle Arte. Dreger şi-a continuat studiile la München, apoi la Academia „Julian”.

Din corespondenţa lor aflăm că Kriesch Aladár l-a invitat la Stremţ.

Astfel, în vara anului 1899, Tom von Dreger împreună cu soţia şi cei trei copii au venit la Stremţ şi au fost impresionaţi de frumuseţea vieţii de la sat, încât, pe malul stâng al văii,în locul numit Cetăţuie (Fellegvár), pe un deal cu livezi a cumpărat un teren, unde în anul 1900 a construit o vilă şi un atelier de pictură.

În apropiere, fratele său mai mare a construit o casă. În acest fel au luat fiinţă casele Dreger la Stremţ care şi astăzi atrag atenţia. Prin caracterul construcţiei, ele se deosebesc de celelalte case.

Tom von Dreger scria: „După şapte ani de studii în Paris mi-am dat seama că trebuie să schimb ceva în viaţa mea. În această hotărâre mult am fost influenţat de Nagy Sándor, cel ce mult a studiat operele lui Tolstoi. Acestea şi eu le-am citit, dar hotărârea mea a fost luată de o viziune în plină zi în Paris pe Pillage. Am văzut pe Iisus Hristos pe cruce, iar jos pe pământ se perindau oameni mărunţi necăjiţi. Atunci dintr-o dată mi-am schimbat viaţa, cu familia m-am stabilit în singurătatea frumosului sat Stremţ şi şapte ani m-am ocupat cu filozofia şi pictura trăind vegetarian.

Am făcut tot felul de lucruri: am arat, am săpat,am pictat, am îngrijit bolnavi folosind patru elemente de medicaţie naturală, învăţând acestea la Wörishofen de la preotul Kneipp când eram la Academia din München, şi în special de la soţia mea.

Am fost un naturist convins-de la alimentaţia cu produse animale am trecut la alimentaţia vegetariană,iar spre sfârşitul celor şapte ani, timp mai îndelungat am mâncat numai fructe. Toate aceste transformări în ceea ce priveşte alimentaţia le-am urmat din motive etice.”

În acest fel, Dreger a trăit şi s-a gospodărit în simplitatea tolstoiană, dar a avut asupra lui şi alte influenţe cum ar fi filozofia răsăriteană, indiană. A fost pictor, fotograf renumit, cunoscător al plantelor medicinale, a îmbunătăţit soiurile de fructe, dar a fost şi un arheolog pasionat.

El a descoperit o biserică din Evul Mediu pe locul numit „Fellegvár (cetăţuie)”, biserică despre care aminteşte Balázs Orbán în anul 1886. Printre descoperiri se află un leu de piatră din vremea romană, o statuie de piatră cu inscripţii.

A pictat peisaje, portrete şi picturi de familie. După o fotografie l-a pictat pe eroul legendar al familiei Zeyk din 1848 pe Zeyk Domokos în atacul de la Sighişoara, un membru al familiei Bánffy, pe Vinczenti Miksa, care se pregătea să devină pictor. Cu aparatul său de fotografiat a făcut multe fotografii în sat şi în împrejurimi.

În anul 1905, Tom von Dreger s-a întoars la Viena şi din acest moment mai venea la Stremţ doar vara.

Locuitorii din sat păstrează vie amintirea lui Hans van Dreger, ultimul locuitor din casa Dreger. Şi acesta a fost pictor şi filozof. Lucrările sale au rămas în sat până când au fost cumpărate de negustori. În toamna anului 1944, Hans van Dreger a plecat odată cu trupele germane în retragere.

De pe dealul Fellegvár se vede satul şi împrejurimile sale. Casele sunt aşezate printre livezi şi de-a lungul văii strajuite de plopi..În jurul lor se află grădini şi fâneţe.

Spre Piatra Cetii se găsesc depresiuni stâncoase. Jos, în grădinile Dreger şi în alte locuri,se află pomi fructiferi din cele mai alese soiuri: meri pătuli, cireşi, caişi. În una din casa Dreger deşi a suferit modificări se poate vedea în fostul atelier de pictură geamul cu mai multe bucăţi de sticlă”.28

Vita Zsigmond a cercetat activitatea de la Stremţ fiind legat sufleteşte de aceste locuri prin originea sa. Prezentăm un fragment din activitatea de cercetare a domniei sale.

Pentru că Vita Zsigmond: în publicaţia sa Cultură şi slujirea poporului, Studii, Bucureşti, articolul Körösfői-Kriesch Aladár şi colonia de pictură de la Stremţ, a cercetat în profunzime acest fenomen artistic consider potrivit să ilustrez punctul de vedere al domniei sale care consideră colonia de la Stremţ ca fiind începutul mişcării artistice de la Gödöllő şi un punct de referinţă al artei moderne prezentând următorul fragment :

„Pe la sfârşitul anilor 1890, interesul artiştilor maghiari, care căutau bazele artei moderne, rupându-se de tendinţa istorică a Academiei din München, s-a întors spre provincie şi spre viaţa populară.

Dăinuirea îndelungată şi influenţa coloniei se datorează nu numai personalităţii sale organizatorice,ci şi străduinţelor comune secesioniste stilistice, precum şi concepţiei filozofice ce i-a legat pe participanţi. Mutarea la ţară şi întoarcerea împreună cu provincia spre arta populară, precum folosirea motivelor artei populare în arta decorativă a fost un fenomen general în viaţa artistică europeană din vremea aceea. Acest fapt a avut un ecou şi la noi.

Dar peisajul transilvan şi frumuseţile satului ardelenesc au rămas până atunci în general necunoscute pentru artiştii maghiari care studiau în străinătate cu toate că artiştii renumiţi ardeleni au atras atenţia şi mai demult asupra vieţii ardelene (ex. Barabás Miklós, Pataky László etc.).

Körösfői – Kriesch Aladár a venit pentru prima oară la Teiuş în anii 1890, în vizită la dr. Boér Jenő, rudenia sa. Peisajul întins la poalele Munţilor Metaliferi din Ardeal, versanţii stâncoşi ai munţilor care se înălţau de după păduri, plopii de pe malul pârâului şi dealurile cu vii şi livezi i-au plăcut atât de mult încât în vara anului 1895 împreună cu soţia sa a venit să-şi petreacă vara la Stremţ, lângă Teiuş, în micul conac cu porumbar al familiei Boér.

Natura, cerul albastru, senin pe care pictorii nu încetau să-l laude, liniştea vieţii de la ţară precum şi contactul permanent cu viaţa populară primitivă, frumoasele ţesături şi cusături româneşti i-au atras deopotrivă pe Körösfői – Kriesch Aladár şi pe artiştii care i s-au alăturat. Acest peisaj părea cu totul neobişnuit pentru ochii străinilor, relaţiile sociale de aici care mai, mai că aminteau de feudalism, toate acestea i-au determinat ca şi după trecerea anilor să revină aici. Iar pentru Körösfői-Kriesch Aladár a oferit posibilitatea pregătirii artistice: i-a atras atenţia asupra artei populare pe care a cunoscut-o şi a studiat-o mai temeinic în timpul verilor petrecute la Rîmetea şi la Călăţele.

Dr. Boér Jenő nu a fost numai un excelent medic binecunoscut şi un bărbat cu spirit umanist, dar îi plăceau şi artiştii. Uneori picta şi el. A pictat portretul lui Tolstoi şi l-a păstrat la locuinţa sa din Stremţ. A fost adeptul sincer şi convins al ideilor tolstoiene şi l-a câştigat şi pe Kriesch Aladár pentru aceste idei; au citit împreună operele lui Tolstoi despre artă şi lucrările filozofice în limba germană încă din anii 1890.

Aşa s-a putut forma la Stremţ o mică colonie tolstoiană ai cărei membri de diferite naţionalităţi au ţesut planuri artistice comune şi au savurat viaţa primitivă de la ţară. Aceasta a fost o colonie artistică liberă, cu şcoală de pictură şi membrii săi trăiau în deplină independenţă. I-au legat concepţia de viaţă, ideile comune şi strădaniile artistice.

Înainte de această perioadă Kriesch Aladár a fost elevul lui Lotz Károly şi Székely Bertalan, apoi şi-a continuat studiile la München şi Paris. La început, sub influenţa maeştrilor săi a pictat portrete şi tablouri istorice. Printre primele lucrări se află „Bătălia de la Feneş” (1887), care înfăţişează în culori sumbre moartea lui Rákóczi György al II-lea. Mai târziu a renunţat la stilul istoric puţin înţeles şi în anii 1900 predomină culorile calde, strălucitoare în tablouri ce înfăţişează fete, femei ducându-se la biserică.

În anii de revoltă internă, Stremţul a fost pentru el o alegere norocoasă, căci aici putea lucra „în deplină singurătate şi retragere”.

Mai târziu a împărţit această singurătate cu tovarăşi înţelegători cu ajutorul cărora putea limpezi cele mai importante probleme artistice. Pe de o parte asupra lui au exercitat o influenţă deosebită dr. Boér Jenő şi fiul său, datorită lor ideile tolstoiene.Acestea presupuneau întoarcerea la o viată simplă ăn scopul slujirii poporului, pe de o parte, iar pe de altă parte cunoaşterea prerafaeliţilor englezi.

Învăţăturile lui Ruskin şi Morris, principiul „arta pentru toată lumea” probabil că le-au cunoscut în timpul verilor petrecute în Transilvania împreună cu cumnatul său, Nagy Sándor facând primii paşi spre viitoarea lume spirituală a coloniei din Gödöllő care corespundea noilor năzuinţe artistice.29

Potrivit amintirilor familiei, Kriesch Aladár şi-a petrecut prima vară la Stremţ împreună cu soţia sa în anul 1895 şi după aceea a revenit aici în fiecare vară până în 1900. A sosit aici cu o ladă mare de vopsele, cu o pânză uriaşă, cu rame şi suporturi. În curte era o şură care putea fi folosită foarte bine ca atelier, aici a lucrat împreună cu Nagy Sándor.

Aici la Stremţ i-au captivat atenţia evenimentele critice ale istoriei şi evenimentele mari care pregăteau viitorul, viaţa poporului, a provinciei şi datinile locale familiale.

Aşa a devenit tema studiilor sale în primul rând micul conac Boér cu împrejurimile sale şi viaţa poporului român.

Probabil că aici s-a apucat încă din luna iunie a anului 1893 de marea sa lucrare „Răscoala lui Horea şi Cloşca”. „Sunt curios dacă nu se va rupe coada toporului meu în lemnul cel tare” – scria logodnicei sale. Tabloul n-a avut succes la expoziţia de iarnă din 1893-1894. Numai Lotz Károly a descoperit talentul pictorului şi l-a luat lângă el făcându-l elevul său. Mai important ca acesta e tabloul care reprezintă Dieta de la Turda din 1568 în care a fost declarată libertatea religioasă. Acest tablou a fost pictat la cererea Comitetului Turda-Arieş iar schiţele pentru acesta au fost făcute la Stremţ.

Influenţa familiei Boér şi a ideilor tolstoiene s-a manifestat şi aici. Artistul a aşezat în centrul tabloului figura acelui mare credincios, Dávid Ferenc, a cărui conduită curajoasă, convingerea hotărâtă stă în slujba unei idei măreţe, din această cauză a bulversat întregul mediu înconjurător şi în cei care s-au întors spre el a provoacat consternare sau entuziasm.

Acest lucru a fost observat de criticul de artă din vremea aceea, Szana Tamás. Tabloul adunării ţării de la Turda a fost terminat deja în 1895 şi la expoziţia milenară a produs mare senzaţie. Alegerea temei şi importanţa tabloului au fost apreciate îndeosebi de Kós Károly care scria : „Tema acestui tablou îl caracterizează într-adevăr pe Kriesch Aladár, omul. Pe pictor îl caracterizează faptul că l-a pictat în aşa fel cum de la Székely Bertalan încoace nu s-a pictat tablou istoric pe globul unguresc”. Gândul întruchipat în figura lui Dávid Ferenc dovedeşte umanitatea curată şi lumea spirituală democratică a creatorului său, deoarece creaţia sa imortalizează un moment înălţător din luptele sociale din Ardeal

În perioada ulterioară a carierei sale, Kriesch Aladár s-a îndepărtat de acest mod realist al portretizării şi gândurile general-umane şi naţionale, în care şi-a găsit sensul şi armonia vieţii sale, le-a însufleţit mai degrabă cu figuri stilizate, simbolice sau cu figuri imaginare. Kós Károly, în articolul deja citat, îi caracterizează tendinţa picturală şi aspiraţiile întregii sale vieţi: „A negat minciuna goală a „l’art pour l’art”-ului şi a dovedit cu toate lucrările vieţii că arta nu există doar pentru sine însăşi, dar că fără materie, structură şi destinaţie, artă nu există”.

Acest lucru a fost stabilit din punctul de vedere al principiilor artistice de acel artist care a stat aproape de Kriesch Aladár şi totodată a învăţat mult din arta populară şi de la prerafaeliţii englezi. Lecturile din Tolstoi în timpul verilor petrecute la Stremţ ofereau în aceeaşi măsură iniţieri sociale şi artistice.

Tolstoi în lucrarea sa „Ce este arta ?”, care a apărut şi în limba maghiară la Szeged în 1899 considera arta nu numai zugrăvirea vieţii, ci şi instrumentul important menit să unească oamenii. De aceea a scris: „Arta este indispensabilă vieţii omenirii şi pentru apropierea ei de fericire”.

Propovăduia că arta viitorului „în sfârşit îşi va vedea realizarea adevăratei sale meniri, adică din raza minţii va transfera în lumea sentimentelor ode religioase şi astfel va călăuzi oamenii spre fericire, spre viaţă şi spre acea unitate pe care le propune conştiinţa lor religioasă”.

După Tolstoi „menirea artei creştine este realizarea unităţii frăţeşti a oamenilor”. Influenţa religioasă, care decide întru-totul forma de viaţă, se poate observa în creaţiile discipolilor ca de exemplu în lucrarea „Omul” a lui dr. Boér Jenő junior, al cărei gând principal este: „Voinţă comună conştientă cu Viaţa Creatoare”.

Tolstoi cum ştim, a propovăduit renunţarea la viaţa citadină, reîntoarcerea la viaţa simplă şi slujirea poporului.

După părerea sa artistul viitorului ar trebui să trăiască dintr-o meserie oarecare, el a şi încercat să-şi facă pantofi singur. Renunţarea la lux, nu o dată modul de viaţă vegetarian şi îndeosebi împărtăşirea problemelor oamenilor de la ţară, slujirea strădaniilor artistice au ocupat un loc central în lumea spirituală a scriitorilor şi artiştilor tolstoieni.

Kriesch Aladár şi cumnatul său, Nagy Sándor, apoi Edvi Illés Aladár şi artiştii decorativi care li s-au alăturat nu trăiau în sărăcie, nici n-au vrut să mântuiască lumea, dar căutau drumul ca arta să slujească şi poporul şi să se adreseze şi omenrii întregi.

Tablourile lui Kriesch Aladár care au rămas în posesia familiei au fost distruse în timpul asediului Budei în anii 1944-1945. Timp mai îndelungat pictorul a lucrat la un tablou istoric care este cunoscut sub denumirea de „Reginei Maria i se aduce scrisoarea eliberatorilor în cetatea Grobek”.

Pe lângă acesta a desenat sau pictat portrete ale familie, peisaje din Stremţ -curtea unui conac ardelenesc, conacul Boér, Piatra Cetii, şi ţărani în costume populare româneşti.

În mod deosebit l-au interesat aspectele legate de viaţa oamenilor din popor care era plină de culoare. Un astfel de tablou în ulei „Românce rugându-se în faţa bisericii”, i-a îmbogăţit arta cu o nouă tematică.

După aceasta şi-a pictat marile fresce (în 1912 pentru Palatul Culturii din Târgu Mureş), acestea erau însufleţite nu atât de evenimentele vieţii din Evul Mediu cât de lumea gândirii şi credinţei acelor timpuri.

Şirul verilor petrecute la Stremţ de Körösfői-Kriesch Aladár s-a întrerupt în 1899.Pentru că în anii următori împreună cu soţia a preferat să mergă la Rîmetea şi la Călăţele. În verile următoare între 1901 şi 1912 au mai venit la Stremţ în concediu.

Totdeauna i-au aşteptat prieteni buni şi lui Kriesch Aladár i-a revenit cheful de muncă. În vremea aceasta a pictat una din operele sale principale cu titlul „Ego sum via, veritas et vita” (Eu sunt calea, adevărul şi viaţa) al cărei mesaj e că arta, ca îngerul alb al mângâierii topeşte durerile, ne ridică deasupra suferinţelor şi dezamăgirilor vieţii pământeşti. În colţul din dreapta al tabloului artistul i-a pictat pe cei mai apropiaţi prieteni, – membrii coloniei de pictură din Stremţ, Nagy Sándor şi soţia acestuia, Laura, apoi pe Leo Belmonte şi Tom von Dreger, o figură feminină stând cu spatele. Aceasta era sora artistului – Antonia.

În fundalul tabloului vedem poarta cu porumbar al conacului Boér şi şirul plopilor de pe malul pârâului. După grupul pictorilor, puţin mai în spate stau figuri populare care întregesc compasiunea umană pentru pictorul care şi-a pierdut fiul. Cu toate că tabloul înfăţişează un loc anume din viaţa de la Stremţ a lui Kriesch Aladár, totuşi i-a văzut împreună pe românii din Stremţ şi pe maghiarii din zona Călatăi.

Credinţa în puterea înălţătoare a artei s-a îmbinat acum cu ideea frăţiei popoarelor într-o formă cu totul delicată, simbolică. Într-adevăr în acest mic grup de pictori nu s-au cunoscut diferenţele de naţionalitate şi pe pictori i-a atras aici nu numai peisajul minunat ci şi convieţuirea frăţească. Acestui tablou i s-a făcut o reproducere care a fost dăruită scriitorului Lev Tolstoi.

Tolstoi a îndrăgit atât de mult pictura încât o ţinea pe biroul său.

Nagy Sándor împreună cu soţia sa au făcut o călătorie în 1902, după nunta lor şi l-au vizitat şi pe maestrul din Iasnaia Poliana. Probabil că atunci i-au oferit în dar acest tablou.

Kriesch Aladár s-a înscris la Academia Iuliană din Paris unde i-au atras atenţia reprezentanţii picturii de fresce care au însufleţit lumea monumentală a legendelor străvechi, ca Maurice Denis sau Puvis de Chavannes.

A putut descoperi în străduinţele lor trăsături înrudite şi prietenii săi de acolo au venit cu plăcere la Stremţ la chemarea sa. Din cataloagele expoziţiilor şi din amintirile familiei sale ştim numele celor care au creat un timp mai scurt sau mai îndelungat la Stremţ.

În 1897, Nagy Sándor a venit la Stremţ împreună cu un artist englez, cu Tudor-Hart pe care l-a cunoscut la Paris şi a scris cu încântare: „Nu mă mai miram că Aladár făcea drumuri atât de lungi de dragul Stremţului. A meritat. În primul rând conacul Boér din care radia puternic trecutul istoric, apoi împrejurimile… totul a fost nu numai pictural dar pictural în mod atrăgător, încurajator şi oferindu-se privitorilor”.

În anii 1900, la expoziţiile Salonului Naţional, Nagy Sándor s-a prezentat şi cu tablourile referitoare la românii din Stremţ (Mocani, Nevastă româncă), şi cu goblenul „Fată româncă”.

Acestea n-au fost găsite în moştenirea de la Gödöllő. În schimb îi cunoaştem tabloul de tempera „Grădina noastră” din revista Arta, din 1902; e uşor de recunoscut târnaţul cu stâlpi ciopliţi ai unei case româneşti de la ţară, satul întins în vale şi lanţul Munţilor Metaliferi.

Imaginea paşnică, liniştită a ţinutului natal şi personalitatea meditativă a artistului, care era un căutător al adevărului, fac acest tablou inspirat la Stremţ deosebit de interesant pentru noi.

În aceşti ani, venea în vizită aici Edvi Illés Aladár, binecunoscutul acuarelist care a pictat cu o fidelitate minuţioasă, în culori vii malul pârâului de la Stremţ şi oamenii de la ţară.

Edvi Illés a îndrăgit culorile ţinutului. Era în relaţii de bună prietenie cu Kriesch Aladár cu care a lucrat mult împreună. Atât de mult l-au influenţat lucrările lui Tolstoi, încât pentru plăcerea clasicului rus a considerat că merită să înveţe ruseşte, ba chiar a încercat să facă şi traduceri.

După câţiva ani şi-au petrecut vara aici Undi Mariska, Boér Lenke, apoi Frey Vilma, proiectante de covoare din Gödöllő, însufleţind viaţa micii societăţi. I-a revenit un rol mai important reprezentantului stilului secesionist, lui Tudor-Hart şi suedezului Leo Belmonte care a şi cumpărat un lot în hotarul satului şi a început construirea unei case în 1906.

Împreună cu soţia sa o franţuzoaică, au petrecut mai multe verii la Stremţ.

Lui Leo Belmonte i-a revenit un rol important la colonia din Gödöllő care a continuat activitatea de la Stremt. La cererea lui Kriesch Aladár, Leo Belmonte a învăţat la Paris tehnica ţesutului de covoare şi aceasta îmbinată cu experienţa de la Sremţ a cultivat-o în atelierul din Gödöllő.

Dacă la acestea mai adăugăm că Tudor-Hart, care înainte proiecta covoare în stil secesionist şi care a vrut şă împrospăteze mediul artistic cu variante ale culorilor calde ale artei populare şi cu mlădioasele linii vegetale, a adus cu sine influenţa nemijlocită a lui Ruskin şi a discipolilor săi, atunci este uşor de recunoscut tendinţa aceea de stiluri diferite care a apărut în cercul artiştilor care îşi petreceau vara la Stremţ la sfârşitul sec. al XX-lea.

Körösfői Kriesch Aladár în aceşti doi ani s-a pregătit să formeze la Gödöllő o colonie artistică şi a înfiinţat acolo un atelier de ţesut covoare.

Noua scenă a carierei artistice a lui Körösfői-Kriesch Aladár va deveni Gödöllő, iar figura centrală a coloniei din Stremţ va deveni Tom von Dreger.

Prietenia lui Dreger cu Körösfői-Kriesch Aladár a început la Veneţia unde au dat admiterea împreună la Academia delle Belle Arte.Aceşti doi tineri pictori, cărora le plăcea filozofia iar baza prieteniei lor ulterioare era constituită de ideile tolstoiene, ai căror adepţi erau amândoi au avut un rol important în a doua etapă a coloniei. Dreger şi-a continuat studiile la München apoi la Academia Iuliană din Paris şi în 1899, la chemarea prietenului său a venit la Stremţ împreună cu soţia şi copii săi cu bicicletele. Pe malul stâng al râului, printre livezi, a cumpărat un frumos lot şi acolo a construit o mică vilă cu atelier, în 1900. În vecinatate, fratele său mai mare, Hans von Dreger căpitan de artilerie, a început să construiască o locuinţă astfel încât în anii următori a devenit posibilă şi găzduirea artiştiilor oaspeţi.

Personalitatea atrăgătoare a lui Kriesch Aladár a avut o influenţă anume încurajatoare asupra cunoscuţilor săi, asupra tinerelor talente într-ale picturii şi în afara unor amatori ca Vinczenti Miksa, Kiss Domokos cu siguranţă şi asupra lui Gruzda János, care se pregătea pentru cariera de pictor şi care uşor putea ajunge din Teiuş la Stremţ. Gruzda János şi-a luat bacalaureatul în 1900 la Aiud, ca apoi la dorinţa tatălui său să-şi continuie studiile la teologia reformată din Cluj. Dar Gruzda János a vrut să devină pictor şi în acest sens a fost încurajat de Dr. Boér Jenő. Aşa l-a cunoscut la Teiuş pe Kriesch Aladár şi pe alţi pictori. Acest fapt i-a impulsionat cariera. Gruzda nu s-a mulţumit cu studiile teologice ci mereu picta, şi a terminat la Pesta Academia de Arte Plastice.

În anii 1910 a fost ajutor de preot la Teiuş, apoi preot la Beţa şi mai târziu a devenit preot la Zlatna. În primul rând însă a fost pictor şi şi-a găsit menirea de a fi zugrăvi peisaje prin imortalizarea schimbării eterne a naturii şi a vieţii montane.

La dorinţa tatălui său a trebuit să termine mai întâi Facultatea de teologie din Cluj, ca să aibă asigurată pâinea cea de toate zilele. Apoi şi-a continuat studiile la Pesta la Şcoala Superioară de Artă Plastică şi a devenit un pictor peisagist.30

Un articol redactat de domnul profesor pensionar Józsa Mijlós, din Aiud tratează activitatea Centrului artistic de la Stremţ şi consideră că acesta a avut perioada deplinei afirmări culturale între anii 1896-1897.Domnia s-a face observaţii interesante şi crede că faima deosebită pe care o are colonia se datorează multiplelor stiluri şi tendinţe artistice.Cităm „ Colonia de pictori de la Stremţ are o deosebită importanţă şi în dezvoltarea artei secesioniste maghiare, constituind un punct de plecare prin participanţii la această colonie artistică”.31

În continuare prezentăm biografia uneia dintre personalităţile care au cercetat cu pasiune activitatea centrului artistic, alcătuită de domnul profesor Miklós Józsa şi apoi o evocare făcută de domnul Vörös Alpár István Vita.

„Vita Zsigmond este urmaşul direct al familiei nobiliare Zeyk, fiul ultimei descendente a familiei ce locuia la Stremţ. A fost profesor, scriitor, susţinând doctoratul în filologie. S-a născut la Aiud, la 16 iunie 1906 din părinţii Vita Ödön ofiţer şi mama Gabriela Zeyk, a cărei familie între secolele XVIII şi XIX s-a bucurat de un prestigiu deosebit, aflându-se în relaţii de rudenie cu cele mai mari familii nobiliare din Transilvania (Barcsay, Bánffy, Teleki, Kemény).

Din această familie, străbunicul lui Vita Zeyk Domokos a fost eroul luptelor de la Albeşti din timpul revoluţiei de la 1848-1849, fiind ajutătorul generalului Ioseph Bem, conducătorul trupelor maghiare din Ardeal.

Pentru a scăpa de prizonieratul cazac, acesta s-a sinucis pe câmpul de luptă, la Vânători, lângă Sighişoara, iar astăzi acolo se află monumentul lui.

De asemenea aparţin acestei familii Zeyk Miklós sen. (1780-1850), Zeyk Miklós jun. (0-1854), Zeyk János sen. (1786-?) iluştrii profesori şi savanţi ai Colegiului Bethlen Gábor din Aiud.

Vita Zsigmond a fost moştenitorul tuturor trăsăturilor pozitive ale strămoşilor săi. Şi-a petrecut copilăria în localitatea Stremţ, la conacul bunicului Zeyk Gábor, venind aici mai ales în perioada vacanţelor.

Evocarea copilăriei o face în lucrarea „Ahol én gyermek voltam”. Frumoasa copilărie petrecută la Stremţ, a avut o influenţă hotărâtoare în dezvoltarea sa spirituală şi fizică.

Aici s-a născut marea sa dragoste pentru natură. A urmat cursurile colegiului Bethlen Gábor din Aiud, după care s-a înscris la Universitatea din Cluj, în cadrul secţiei de filologie: franceză-maghiară. După absolvirea facultăţii şi-a continuat studiile la Sorbona din Paris şi la Grenoble. După încheierea studiilor a fost numit profesor de limba franceză-maghiară la Aiud.

După ce a fost eliberat din funcţia de profesor, datorită originii „nesănătoase” a lucrat ca bibliotecar-director la Biblioteca Documentară Bethlen Aiud până la pensionare, în anul 1968.

La sfârşitul celui de al doilea război mondial a fost supus unui regim de detenţie la Târgu Jiu, timp de zece luni împreună cu alţi intelectuali maghiari.

S-a stins din viaţă la 4 ianuarie 1999, în vârstă de 92 de ani şi este înmormântat în cimitirul reformat din Aiud.

A avut o bogată activitate, atât ca scriitor cât şi ca redactor, critic literar, eseist.

Din anii studenţiei a publicat articole în aproape toate revistele şi ziarele în limba maghiară din Ardeal. A fost redactorul literar al revistei „Erdélyi Gazda” săptămânal consacrat agriculturii, redactor al revistei „Erdélyi Szemle” şi autorul Antologiei scriitorilor maghiari din sudul Transilvaniei.

Dintre volume amintim: Ştiinţă şi activitate „Tudománnyal és cselekedettel” studii în domeniul istoriei culturii maghiare din Ardeal, Cultura pentru popor „Művelődés és népszolgálat” studii literare şi de istorie locală, „Furnalul din Aiud” (Az enyedi kohó), şi studii alese: „Ani aiudeni, oameni din Aiud” (Enyedi évek, enyedi emberek), Hoinăreli prin Ardeal (Erdélyi sétálo), precum şi amintiri sau articole de publicistică.

Operele principale sunt: Aprily Lajos Omul şi poetul”, (Aprily Lajos, az ember és a kőltő), „Jókai în Ardeal” (Jókai Erdélyben), „Basme populare maghiare” (Magyar nepmesék), „Împăratul orb”, (A vak király), selecţii de basme şi poezii din opera lui Pósa Lajos: „A tulipántos láda”.

A reeditat culegerea de basme, poezii şi zicători: „Delicatese”, (Csemegék) de Gáspár János, a redactat manualul de literatură pentru copii şi tineret destinat liceelor pedagogice de limbă maghiară „Gyermek és ifjúsági irodalom” împreună cu Király Lászlo, Jaroslevitz Erzsébet şi Józsa Miklós).

Articolul a fost alcătuit de către profesorul Józsa Miklós din Aiud.

Pentru că în anul 1927 a urmat studiile la Paris specializându-se în istoria artelor, a fost un cercetător pasionat al coloniei artistice de la Diód.

Din toamna anului 1928 a fost profesorul Colegiului Bethlen-Gábor două decenii şi jumătate.

Între anii 1941-1950 a fost bibliotecarul secţiei de bibliotecă documentară Bethlen Gábor.”32

Domnul profesor Józsa Miklós consideră că lui Vita Zsigmond i se datorează în cea mai mare parte cunoaşterea centrului artistic de la Diód, prin articolele pe care le-a publicat.De aceea în articolul ce urmează a fost elaborat de către domnul Vörös Alpár István Vita, nepotul domnului Vita Zsigmond, face o prezentare a ilustrului său înaintaş:

„Vita Zsigmond s-a născut în 16 iunie 1906 la Aiud, în familia nobiliară Vita de Disznajó, (Vălenii de Mureş judeţul Mureş). A fost elevul, apoi colegul poetului Áprily Lajos în renumitul Colegiu Bethlen Gábor din Aiud. Astfel a devenit şi cel mai de seamă cunoscător al operei şi vieţii lui Áprily Lajos, despre care a scris o monografie amplă, apărută în 1972.

A fost cunoscătorul Aiudului, al istoriei oraşului, al sorţii oamenilor care au trăit aici, şi al pietrelor.

Nu a trăit o viaţă spectaculoasă, n-a fost un om care să tulbure apele ci doar unul talentat, foarte înţelept şi tot timpul cu gândul la creaţie, la muncă.

Aceasta este soarta oamenilor creatori, legaţi de biroul de lucru. Nu sunt foarte cunoscuţi, deoarece nu-şi pot permite să piardă vremea. Dar dacă îi cunoşti, nu te poţi despărţi de vraja personalităţii lor. Astfel a vrăjit pe toţi personalitatea lui Vita Zsigmond, cum m-a vrăjit şi pe mine, cel care am avut privilegiul să fiu nepotul dumnealui.

Copilăria şi-a petrecut-o la Stremţ. Proprietatea familiei a fost ca un mic paradis. În locul casei care a pierit în 1849, bunicul său a reconstruit casa în 1875, iar în jurul acestuia a amenajat un parc variat, modern. Această linişte a fost savurată de mulţi vizitatori, printre ei fiind pictorul Szinyei Merse Pál. În acest uriaş parc s-au jucat cu fratele său, Sándor construind castele de nisip, soldaţi din beţişoare, maşini din conuri de brad, vaci şi boi din mere. În aceste condiţii li s-a dezvoltat forţa creatoare, creativitatea, dar şi dragostea pentru natură. Împrejurimile acestui sat, prin frumuseţea lor unică, l-a atras în drumeţii la Cheile Râmeţului, Întregalde, Piatra Cetii, Lacul Ighiu, Huda lui Papară. Drumeţiile au devenit parte a modului său de viaţă. Sub conducerea mentorului său, Áprily Lajos a pornit şi către munţi mai înalţi: Retezatul, Munţii Căliman. În Franţa pe lângă monumentele istorice a urcat şi pe La Meije în Alpii Înalţi. Despre fiecare drumeţie a făcut însemnari, care şi acum ar putea fi folosite ca ghiduri turistice.

Studiile şi le-a făcut la Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, unde dragostea sa pentru literatură a fost trezită de poetul şi profesorul Áprily Lajos. De la el a învăţat limba franceză, îndrăgind această limbă în aşa fel, că după terminarea studiilor, când a fost sfătuit de directorul colegiului Járai István să-şi continue studiile pentru a deveni la rându-i profesor de franceză, i-a urmat sfatul. În cadrul colegiului a fost preşedintele cercului literar şcolar şi în 1923 împreună cu Kakassy Endre a redactat revista colegiului, Haladjunk. La Universitatea Ferdinand din Cluj i-a avut ca profesori pe dr. Kristóf György, la franceză, pe prof. Auger, care l-a fascinat cu cursurile susţinute despre ideologia lui Pascal. O impresie majoră asupra personalităţii sale a avut-o istoricul literar Jancsó Elemér. În anul academic 1927-1928 datorită unei burse a ajuns în Franţa, studiind câte un semestru la Sorbonne şi la Grenoble, dar examenele le-a susţinut la Cluj. Ar fi putut alege calea emigraţiei, cum mulţi au făcut-o în acea perioadă grea pentru minoritatea maghiară din Transilvania, dar el a ales să revină acasă şi prin perseverenţă şi bagajul de cunoştinţe acumulat să lucreze pentru a face cunoscut viaţa culturală bogată de-a lungul secolelor, a oraşului său natal, Aiud.

După terminarea studiilor a devenit profesor de franceză la colegiul pedagogic din cadrul Colegiului Bethlen din Aiud. În acei ani acolo s-a format o echipă foarte bună şi tânără de profesori, având o relaţia la fel de bună şi cu colegii mai în vârstă. L-au avut ca director pe Csifó Sándor, un om conştiincios, punctual, un pedagog foarte bun.

Toţi şi-au iubit meseria şi literatura. În anii ‘30 a devenit colaborator la revistele Erdélyi Helikon şi Pásztortűz. Cunoscând în mod direct literatura franceză a scris mai multe eseuri despre André Gide, Georges Duhamel, André Malraux. Serviciul militar a fost un prilej pentru a cunoaşte lumea ceangăilor din Moldova, fiind recrutat în Roman (jud. Bacău).

În 1933 s-a căsătorit cu Veress Rozália, căminul lor primitor fiind gazda multor întâlniri culturale ale intelectualităţii aiudene. În perioada interbelică întrunirile publice culturale ale minorităţii maghiare fiind interzise, aceste întâlniri s-au transformat în serate muzicale, discursuri, dezbateri pe teme literare, culturale, politice.

Pentru organizarea unei astfel de întâlniri unul dintre profesorii colegiului a fost persecutat. De altfel miliţia i-a dispreţuit, deoarece nu au consumat nici măcar vin la aceste „petreceri”. În familia Vita un obicei frumos a fost caietul vizitatorului, în care fiecare vizitator a însemnat data vizitei. Aceste caiete s-au umplut cu rânduri, grăitoare despre căldura cu care au fost primiţi în casa familială Vita. Relaţia cu colegii români a fost de prietenie, de bună colaborare. Ca profesor a fost respectat şi îndrăgit în ciuda rigurozităţii şi stricteţii pe care a arătat-o faţă de materia predată. El a fost cel care a descoperit talentul dramaturgului Sütő András în cadrul cercului literar al colegiului, contribuind la publicarea primei sale scrieri literare.

În 1940, după Dictatul de la Viena profesorii erau îngrijoraţi de soarta colegiului, mulţi elevi venind din Secuime, din judeţe îndepărtate pentru renumele colegiului, având profesori cu foarte bune calificaţii. Totuşi colegiul pedagogic a supravieţiut, iar cu transferarea teologiei reformate la Aiud, renumele colegiului a crescut. Atunci s-a mutat la Aiud scriitorul Kacsó Sándor, iar pe 1 ianuarie 1941 a apărut revista Erdélyi Gazda, revista minorităţii maghiare din Ardealul de Sud. La cererea lui Kacsó Sándor a fost redactorul paginii de istorie literară, scris ce avea ca scop promovarea literaturii. În această perioadă avea o preocupare intensă pentru literatura pentru copii, publicând selecţii de poveşti pentru copii şi mai multe manuale şcolare. Mai târziu au apărut revistele Szövetkezés, Déli Hírlap şi Havi Szemle, unde la fel a fot colaborator permanent.

În 1942 a fost chemat pe front, dar la intervenţia lui Szász Pál l-au lăsat la vatră încă în mai. Astfel nu a fost nevoit să lupte împotriva soldaţilor ruşi, având parte pe front de o perioadă liniştită. În vara aceluiaşi an este ales membru al Societăţii Helikon din Brâncoveneşti (jud. Mureş), „parlamentul” literaturii maghiare din Transilvania, dar trăind în Transilvania de Sud nu a putut participa la nici una din întrunirile acestuia.

A redactat Antologia Literaturii Maghiare din România, apărut în toamna anului 1943, una dintre cele mai importante volume ale literaturii maghiare din această perioadă. În prefaţa acestui volum a scis: „la eruperea Vezuviului soldatul roman a stat pe post chiar şi atunci când nimic nu putea fi salvat. Şi-a făcut datoria, apărând un ideal”. Astfel a făcut şi intelectualitatea în perioada războiului.

Sfârşitul războiului a venit cu o întorsătură nefastă pentru viaţa scriitorului: internarea în lagărul din Târgu-Jiu în data de 18 septembrie 1944, unde a ajuns după un drum istovitor de trei zile împreună cu „aristocraţia” spirituală maghiară (profesori, scriitori, medici şi preoţi) din Transilvania de Sud pe baza unor acuzaţii false ale regimului de atunci. În acel lagăr inuman al războiului au ajuns şi 30 de elevi (băieţi şi fete), care au pornit iniţial în vacanţă din Târgu-Mureş la Braşov. Singurul scop în aceste condiţii a fost supravieţiurea. Acest scop preoţii au încercat să-i întărească pe cei închişi prin slujbele lor, iar profesorii prin cursuri, dând impresia că viaţa nu şi-a schimbat cursul normal. Astfel a sosit şi ziua de iunie când o comisie a adus ordinul de eliberare, împreună cu o adeverinţă conform căreia nici o persoană nu a fost găsită vinovat de acţiuni împotriva statului şi totuşi au fost privaţi de libertatea personală aproape un an. Vita Zsigmond a ştiut să treacă şi peste acest eveniment fără să nască sentimente de ură faţă de vreo persoană sau grup. Această trăsătură a moştenit-o de la familia nobiliară Vita, pentru care a fost importantă viaţa fiecărei persoane din comunitate, din satul Stremţ, indiferent de naţionalitate. După Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, mulţimea, sub conducerea lui Axente Sever, s-a năpustit asupra familiilor nobile maghiare, însă la Stremţ localnicii români au apărat familia Vita, recunoscând astfel ajutorul continuu dat nevoiaşilor, văduvelor şi orfanilor de război. Tot datorită familiei Vita, satul a fost dotat cu un sistem modern de irigaţie, datorită căruia chiar şi marile inundaţii din acest an au ocolit Stremţul. (nn. 2005)

După război şi-a continuat munca în linişte, netulburat până în toamna anului 1952, când Csehi Gyula a început lupta de clasă împotriva unor profesori. Astfel a fost destituit din funcţia de profesor. Încercând să-l marginalizeze s-a dorit transferarea lui într-un sat, departe de orice posibilitate de creaţie, de publicare. Pentru un timp situaţia a fost rezolvată prin pensionare de boală. Colegul său, bunul prieten Salanţiu l-a sfătuit să ceară o audienţă la ministrul Nistor în Bucureşti, care a fost profesor al Colegiului Bethlen. În urma acestei audienţe a fost numit bibliotecar la Biblioteca Documentară Bethlen din cadrul colegiului, deoarece între timp pe postul său de profesor a fost numită o altă persoană. Această pedeapsă a fost de fapt poate cel mai bun lucru ce i se putea întâmpla, pentru că sub conducerea lui Turnovszky Sándor, a început să descopere marea valoare intelectuală adunată în această bibliotecă de-a lungul secolelor. Chiar şi după pensionare a fost un vizitator zilnic al bibliotecii, lucrând toată ziua.

Astfel a ajuns să cunoască în aşa măsură această avere intelectuală, încât chiar şi după 1983, când după moartea soţiei a fost nevoit să se mute din Aiud

.De la Cluj a dat sfaturi urmaşului său (Györffy Dénes) pentru materiale menite a fi prelucrate şi publicate. În perioada când a lucrat aici, şi după pensionare i-au apărut volumele: Biblioteca Documentară Bethlen, Bucureşti, 1957; Cu ştiinţă şi faptă (Tudománnyal és cselekedettel), Bucureşti, 1968; Áprily Lajos – omul şi poetul, (Áprily Lajos – az ember és a költő) Bucureşti, 1972; Jókai în Ardeal, (Jókai Erdélyben) Bucureşti, 1975; Literatură pentru copii şi tineret, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1973 şi 1983; Furnalul din Aiud, (Enyedi kohó) Budapesta, 1988. A fost colaborator permanent la revistele Utunk, Korunk, Könyvtári Szemle, Nyelv- és Irodalomtudományi Közlemények. Doar în perioada 1970-1989 i-au apărut nu mai puţin de 250 de lucrări în diferite reviste.

De mic copil, mai în glumă, mai în serios m-a învăţat că Aiudul este centrul universului. Aşa a şi fost pentru Vita Zsigmond. Citindu-i cărţile, publicaţiile ne convingem că Aiudul, acest oraş cu o atmosferă specifică, un centru provincial al vieţii culturale ardelene a avut totuţi o rază de acţiune demnă de o capitală. Şi-a consacrat viaţa pentru a populariza spiritualitatea Colegiului Bethlen, trăind în acel „aiudism”, cum a fost formulat curentul de Berde Mária, care influenţat de personalităţi ale culturii maghiare, precum Apáczai Csere János şi Pápai Páriz Ferenc. În spiritualitatea aiudeană un loc important l-a avut dintotdeauna respectul pentru tradiţii. Principele Bethlen Gábor, fondatorul Colegiului Bethlen, a fost cel care a dat principiile acestei spiritualităţi, bazate pe lângă responsabilitate şi fidelitate pe toleranţă.

Chiar şi în viaţa personală s-a folosit de cele învăţate din istoria zbuciumată a Colegiului Bethlen: clădirile pot fi dărâmate, arse, dar spiritul uman se ridică deasupra urii şi a despotismului. A fost martorul schimbării frontierelor, detenţia în lagărul războiului, pierderea calităţii de dascăl, a averilor strămoşilor şi urmărirea continuă a Securităţii, dar toate acestea nu i-au schimbat mentalitatea de cercetător şi slujitor al micii comunităţi maghiare şi al celei aiudene.

După 1989 deşi au trecut de 8 decenii de viaţă a renăscut şi a încercat să recupereze timpul pierdut din cauza cenzurii dure: a avut un manuscris din 1982 pregătit pentru un volum care să apară la Editura Kriterion. Apărut în cele din urmă postum în 1998 la Editura Pallas sub titlul Ani şi oameni din Aiud (Enyedi évek, enyedi emberek). La vârsta de 84 de ani, în data de 2 octombrie 1990, Academia de Teologie Reformată din Budapesta îi conferă titlul de doctor honoris causa, cea mai mare distincţie primită în viaţa sa. A murit pe data de 1 ianuarie 1998 la Cluj, fiind însă înmormântat în cimitirul reformat din Aiud.

Istoricul literar Vita Zsigmond este şi un bun romancier. Astfel scrierile sale pe lângă documentare şi fundamentare sunt şi foarte uşor de citit. Citind acest stil specific şi patriotism local în sens bun, luăm cunoştinţă de viaţa culturală maghiară centrată pe Aiud, începând cu aspiraţiile din perioada reformei până în zilele noastre, astfel că devenim noi înşine, cititori aiudeni. Astfel ne putem mândrii cu fetele Berde, cu Mária, maistra cuvintelor, şi cu pictoriţa Dócziné Berde Amál, care prin perseverenţă s-au ridicat dintr-un mediu social deprivat.

Îl putem cunoaşte pe fiul unui tâmplar, Sáska László, devenit un medic şi vânător renumit, ajuns la poalele muntelui Kilimanjaro în Africa, pe Zeyk Miklós, rudă cu autorul, care doar la un an după descoperirea dagerrotipiei (precursorul fotografierii) şi-a fabricat un aparat singur. Citind aceste eseuri se cunoaşte istoria Colegiului Bethlen cu sute de elevi deveniţi celebrii: Bod Péter, Körösi Csoma Sándor, Barabás Miklós, Sütő András, având o bibliotecă şi un muzeu de ştiinţele naturii unic la nivelul europei centrale.

În volumul Cei care au fost înaintea mea (Akik előttem jártak) Mikó Imre pe bună dreptate a făcut remarca: „ar fi bine dacă fiecare oraş şi-ar avea un om ca Vita Zsigmond”, iar Beke György scria: „Nu mi-aş putea imagina Aiudul fără Vita Zsigmond, oraşul ar fi mai pustiu, Colegiul mai necunoscut, zilele mai cenuşii”.33

După 100 de ani de la începuturile coloniei aristice de la Diód mişcarea culturală a continuat în domeniul artei plastice astfel că în zilele noastre artişti români şi străini sunt atraşi de frumuseţea locurilor care i-au impresionat şi pe artiştii de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea.

Tradiţia satului Stremţ în ceea ce priveşte arta plastică a continuat în zilele noastre prin tabere de creaţie care s-au bucurat de participarea a numroşi artişti plastici din ţară şi strainătate care au dedicat acestor meleaguri opere interesante. Menţionăm numele creatorilor

şi operele contemporane legate de localitatea Stremţ.

S-au organizat tabere de creaţie în anii 1997-1998,1999,2000 şi 2004,iar la expoziţia „Filiala la 20 de ani” Stremţ ’99,au participat Viorica Boitor cu tabloul intitulat Dimineaţa la Stremţ – guaşe 25/14 cm, Mircea Boieriu,Ioan Bogdan, Nicolae Tudor cu lucrarea Copaci la Stremţ – u/p 35/31 cm, Dan Crecan. Iosif Felea, Alexandru Nicolae Ispas, Traian Mârza, Floare Muntean, Nicolae Muntean şi Ovidiu Paştina.

Pictorii Traian Mârza şi Ovidiu Pastina au fost în vara anului 2004 la Stremţ, şi Geoagiu de Sus şi au imortalizat în operele lor frumuseţea acestor meleaguri.

Avem o deosebită preţuire faţă de cei care au creat în urmă o sută de ani, mişcarea culturală de la Diód actualul Stremţ şi a făcut cunoscut în lumea artei numele localităţi noastre.

Cristian Florin Bota

Teiuş, Alba

Anunțuri