Recent, profesorului timişorean Ion Iliescu i-a apărut volumul Folclor, folcloristică, folclorişti, la Editura Eurostampa, Timişoara, 2006, 297 p., structurat pe trei secvenţe importante: folclorul tradiţional, folclorul mineresc şi folclorul diverselor medii. Autorul nu este la prima tentativă de acest fel, el remarcându-se cu diferite studii, culegeri, articole publicate în ziare, reviste şi volume, atât singur cât şi în colaborare. În primul capitol sunt abordate primele atestări bănăţene de folclor, rolul jucat de unele personalităţi, culegerile de poveşti şi basme realizate de autori străini (A. Schott, Fraţii Grimm etc).
Presa vremii este receptivă la fenomen şi semnalează preocupările de natură folcloristică, dovedind înţelegere pentru patrimoniul spiritual, dar nu întotdeauna cu o orientare corespunzătoare. Sunt cunoscute opinii şi exemple despre cântecul epic, liric, cântecul muncitoresc, cel de cătănie şi de lume, blestemul, satira etc. în creaţia populară, scopul comunicării poetice „este să degaje sentimente“ (T. Vianu). Profesorul aminteşte şi variantele, cu diversificarea tematică şi de conţinut a acestora, care păstrează unele elemente comune în ceea ce priveşte atitudinea lirică, satirică, de revoltă, expresii, forme, figuri ale unor modalităţi specifice genului (vezi Pătru Mantu, La mândra cu casa-n colţ etc.), care ajută la precizarea specificului stilistic şi al procesului de creaţie în cântecele populare, subliniază valoarea textelor sub raport ideatic şi artistic, relevă mijloacele de expresie, dar şi particularităţile stilistice, propunând o aprofundare a fenomenului într-o viitoare etapă.
Se fac referiri la două manuscrise bănăţene (1801, 1802), ele aparţinând învăţătorilor Pavel Trăilovici şi Iosif Popovici, documente care devansează cu aproape patru decenii începutul interesului pentru folclor, prin colecţia alcătuită de N. Pauleti. Este amintit codul estetic al creaţiei noastre populare, dar şi personalitatea colegătorului transilvan, Oszkár Mailand, apreciat traducător în limba maghiară, cercetător şi teoretician din ţinuturile Hunedoarei, cel care a realizat o colecţie reprezentativă, valoroasă, rămasă încă necunoscută.
Capitolul numit Folclorul mineresc se aliniază ca o contribuţie meritorie la cunoaşterea începuturilor de valorificare a creaţiei populare, iar istoria folcloristicii consemnează firave încercări de a evidenţia caiete şi manuscrise folclorice care să conducă, în final, la cunoaşterea fenomenului şi a valorificării sale în mod sistematic.
În ansamblu producţiilor noastre populare un loc aparte îl ocupă creaţia în versuri a minerilor, despre care cercetătorul german G. Heilfurt susţine teza: „Cântecul minerilor constituie baza istorică pentru cultura muncitorească“. Profesorul Ion Iliescu consideră folclorul mineresc o componentă a folclorului nostru, ilustrând o anume tematică a muncii subterane, care exprimă gânduri şi sentimente, făcând parte din creaţia muncitorească. Ea s-a bucurat de o anume tradiţie „fiind tot atât de veche ca şi cea ţărănească“.
Ultimul capitol – Folclor al diverselor medii – conţine elemente locale prezente în creaţia lui Ion Budai-Deleanu (autorul Ţiganiadei, care valorifică tezaurul limbii vorbite, expresiile şi cuvintele specifice zonei, folosind graiul dialectal într-o exprimare alegorică, dovedind mult respect pentru locurile natale), Dimitrie Caracostea, Balada populară română, folclorişti şi cercetători ai creaţiei populare hunedorene, ecouri în creaţia populară şi în poezia cultă, precum şi profilul dascălului Alexandru Epure – folclorist.
Lucrarea este înzestrată cu notele specifice după fiecare capitol, dar şi cu o iconografie adecvată, în principal coperţile unor volume de folclor, regionale şi centrale, iar în final autorul reuneşte studii şi articole ale sale publicate de-a lungul timpului, dovedind constanta preocupare pentru creaţia populară.
Regretăm unele greşeli strecurate în text, acest fapt dovedindu-ne cât e de necesară prezenţa unui corector avizat la o editură. Dar, dincolo de asemenea scăpări, lucrarea se înscrie ca o contribuţie meritorie a domeniului, adăugând noi date, unele inedite, la istoria folcloristicii bănăţene şi nu numai.
GHEORGHE LUCHESCU
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ 