NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

A FOST PATRIARHUL TEOCTIST ASASINAT? – Ipoteze într-un documentar CIVIC MEDIA Octombrie 15, 2007

Filed under: dezvaluiri — ARP @ 7:37 pm

Dosar: CARE ESTE ADEVARUL PRIVIND MOARTEA PATRIARHULUI?
Omerta medicilor in cazul «Teoctist». Procurorii cer o expertiza medico-legala proprie
WWW*TEO
Procurorii Parchetului de pe lânga Judecatoria sectorului 2 au dispus efectuarea unei expertize medico-legale menite sa elucideze imprejurarile in care s-a produs decesul Patriarhului Teoctist. Expertiza dispusa de anchetatori va fi facuta pe baza actelor medicale intocmite in perioada in care inaltul prelat s-a aflat internat la Spitalul Fundeni, institutie spitaliceasca unde acesta a murit dupa ce a suferit o interventie chirurgicala. Institutul de Medicina Legala Mina Minovici are la dispozitie o luna pentru finalizarea acestei expertize, a carei efectuare a fost dispusa de procurori pentru ca procedura intocmirii unui certificat medico-legal de deces, obligatorie in cazul decesului unei persoane aflate in ingrijirea unei institutii spitalicesti, nu a fost respectata in cazul Patriarhului.
In general, in cazuri in care exista suspiciuni de culpa medicala, institutia care trebuie sa se pronunte este Colegiul Medicilor. Pâna in prezent insa, procurorii nu au primit niciun raspuns din partea Colegiului Medicilor, motiv pentru care au dispus expertiza la IML.
La o saptamâna de la moartea Patriarhului Teoctist, Asociatia Civic Media a solicitat procurorului general al României, Codruta Kovesi, investigarea imprejurarilor care au condus la decesul inaltului prelat.Pâna in prezent, procurorii i-au audiat pe medicii Ionel Sinescu si Dan Tulbure, aducându-le la cunostinta si faptul ca va fi dispusa aceasta expertiza. (Sursa: Cristian Stanescu / Gardianul / 15.10.2007) . Potrivit legislatiei in vigoare, moartea Patriarhului Teoctist este «suspecta» >>>Cititi mai mult aici…>>>

 

INCENDIAR! Şerban Andronescu revizuieşte „istoria falsificată” despre Gustav Pordea, primul parlamentar european român (un interviu inedit de Ion Măldărescu)

Filed under: dezvaluiri — ARP @ 7:31 pm
Tags: , ,

Gustav Pordea a fost una din personalităţile marcante ale exilului românesc din Franţa, apărător de clasă al democraţiei sincere şi tradiţionale, analist politic autentic, despre care s-a scris prea puţin – şi uneori cu rea credinţă – iniţiator al unor acţiuni de importanţă majoră ce urmăreau ameliorarea asperităţilor regimului Ceauşescu în anii ’80.
S-a retras dintre cei vii anul trecut (2002 n.a.), departe de ţară, la Biaritz, pe coasta Atlanticului. Ştirea dispariţiei sale mi-a parvenit la New York, nu pe cale oficială ci accidental, printr-o cunoştinţă comună, iar din informaţiile pe care le deţin acum constat că tristul eveniment nu a fost relatat nici în România. Cu alte cuvinte, Gustav Pordea a murit complet ignorat de prima sa patrie, România, pentru care a luptat ca puţini alţii, iar marginalizarea, de către chiar compatrioţii lui, constituia o amară şi nemeritată răsplată. Această tristă realitate ar trebui să constituie o lecţie plină de înţelepciune, beneficiarii ei putând fi toţi cei dispuşi să cunoască mijloacele machiavelice prin care suntem manevraţi de un anume segment al politicului. Apetenţa pe care, în general noi, românii o avem pentru astfel de mijloace detestabile probează incapacitatea noastră ne a ne informa corect. Gustav Pordea provenea dintr-o veche familie românească, de origine celtă din Ardeal, ai cărei înaintaşi apăreau ca nobili români, în documente datând din anii 1360 şi respectiv 1372. Baronul von Bruckenthal, guvernator al Transilvaniei între anii 1774 şi 1787, fondator al muzeului cu acelaşi nume din Sibiu, aparţinea şi el, prin alianţă, aceleiaşi familii. /…/A intrat în corpul diplomatic prin concurs, în anul 1939. Era chargé d’afaires la Haga, în anul 1947, când Ana Pauker, pe atunci ministru de externe al României, a retras acreditarea întregului corp diplomatic român, chemâdu-i la Bucureşti pe toţi componenţii săi. Bănuind ce îl aşteaptă în ţară, Gustav Pordea a decis să rămână în Occident. A trăit un timp în Spania, la sora sa, căsătorită Auschnitt, apoi s-a stabilit la Paris. Aici, iniţial şi-a câştigat existenţa pictând icoane pe sticlă şi ca redactor de limbă engleză la Editura Gallimard. A publicat proză literară, studii de drept internaţional public şi de istorie diplomatică, în aceleaşi domenii susţinând conferinţe în cadrul unor instituţii culturale, academice şi de cercetare ştiinţifică. A fost membru al unor prestigioase instituţii internaţionale: Société d’Histoire Diplomatique din Paris, Academia de Ştiinţe Politice a Universităţii Columbia din New York, Societatea Americană de Drept Internaţional din Washington D.C., Uniunea Mondială a Intelectualilor din Paris, Ordinul Catolic de Malta, fiindu-i conferite unele distincţii, printre care se află şi Medalia de Argint a oraşului Paris. În anul 1971 a fost declarat laureat al Academiei Lutetia din Paris, în 1978 numit şef de lucrări la Institutul de Documentare şi Studii Europene din Bruxelles, iar în anul 1980 i s-a acordat calitatea de Membru de Onoare la Institutul de Înalte Studii Economice şi Sociale din aceeaşi localitate. Atinge apogeul activităţii sale teoretice în anul 1984, prin alegerea sa ca deputat, pentru Franţa, în parlamentul de la Strasbourg, pe listele Frontului Naţional – formaţie de orientare naţionalistă – fapt ce i-a atras antipatia partidelor majoritare franceze, declarate democrate. >>interviul integral >>aici>>  

 

Un gând pentru Emil Satco

Filed under: 1 — ARP @ 7:28 pm

Am aflat , cu mare intarziere, ca eruditul carturar Emil Satco, de la Suceava , nu mai este pe acest Pamant . Deacum el devine doar un nume adunat pe-o carte ; dar un nume ce se va tine minte si carti care nu vor disparea si se vor citi atata timp cat va mai exista memoria oamenilor ce traiesc in locurile despre al caror duh a scris cu devotiune si a trudit sa nu li se piarda sensul inchegat . A fost un ostas din Oastea Tarii care , in felul lui modest si retras , ca un calugar de chilie medievala , nu a ezitat niciodata sa isi desavarseasca datoria ce si-o luase si pe care a platit-o in chip stralucit catre cei din randul carora a iesit. Ne-a dat carti solide peste care toti cei ce vor studia ” bucovinismul ” nu vor putea trece ; a sustinut cu scrisul pe ” anonimii ” ce scoteau la iveala chipuri si locuri din Romania de dincolo de televizor ; a trait in biblioteca si cu un cult mai rar astazi al cartilor . Acum ii ramane numele demn si fapta despre a carei marime numai Dumnezeu stie ; insa si modelul carturarului dedicat si al actiunii tacute , pe care le vom tine minte si noi si le vom spune si altora , chiar daca maine ceea ce invatam va deveni cu adevarat o Mare Erezie.
ARTUR SILVESTRI

 

FAPTE MARI, ASTĂZI UITATE – Oscar Han: „Sculptorul Paciurea“

Filed under: 1 — ARP @ 7:21 pm

Rasfoind colectia Gazetei Municipale, la 4 august 1940 am gasit o superba prezentare a lui Paciurea de catre Oskar Han – doi mari artisti cam uitati azi.  Imi face placere sa  propun articolul (aparut in 2 numere consecutive), cu speranta diseminarii acestei bijuterii…
Dan GHELASE, presedinte ARTRAD
Cu moartea lui Ion Georgescu care era profesor la Şcoala de Belle Arte sculptura îşi frânge linia artistică pentru a trece la preocupări de sculptură confacţionaită.
La apariţia sculptorului Paciurea, în 1904-1905, într-o epocă de cumplită dezorientate artistică, problema sculpturii la noi se rezuma în executarea busturilor şi monumentelor de cimitir, căreia sculptorii se dedicau din tată în fiu. Odată cu un anumit meşteşug, sculptorii moşteneau şi clientela. Publicul comanda, sculptorii executau. Public şi sculptori, erau la unison. Mediul plastic era predominat de prestigiul fraţilor Storck. Artizani conştiincioşi ei nu depăşeau ideea de la care pornea comanda adică reprezentarea fotografică a dispărutului, iar monumentele din cimitir erau
>>>>>Oscar Han>>>>>

 

Iosif Toma Popescu: „Luptând contra defăimării, pentru triumful adevărului: În teritoriile controlate de guvernul român n-a fost holocaust!“

Filed under: analize — ARP @ 7:20 pm

O serie de evenimente întâmplate după plecarea mea din România m-au determinat să public articolul „La Roumanie sauvée de l’Holocauste”, apărut în Le Monde Juif No. 105, Janvier – Mars 1982, revista Centrului de Documentare Evreiască Contemporană, din Paris.
Plecasem din Patrie, graţie unui ajutor trimis de Providenţă, care a făcut să întâlnesc o doamnă poloneză în trecere prin România, într-o vreme din cele mai dificile din viaţa mea. Ca Preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Ţărănesc din Bucureşti şi ca membru al Comitetului Central Executiv al Partidului Naţional Ţărănesc, condus de Preşedintele Iuliu Maniu, fusesem arestat de 22 de ori, deţinut politic, fără condamnare, în închisorile comuniste, circa 8 ani, împiedicat ilegal să exercit avocatura, privat de locuinţă, urmărit zi şi noapte de agenţii Securităţii, agresat fizic în mai multe rânduri etc. Atunci a apărut trimisul Providenţei, întruchipat de o distinsă doamnă cu studii strălucite la Sorbona şi care lucra la Academia de Ştiinţe a Poloniei, unde se bucura de un binemeritat prestigiu. Ea a înţeles totul de la prima întâlnire şi a luat hotărîrea de a folosi relaţiile sale din Polonia şi din Occident pentru a mă ajuta să plec în străinătate: a reuşit, după aproape 6 ani de eforturi supraomeneşti. Aşa am ajuns, prin căsătorie, în ianuarie 1978, să locuiesc în Varşovia, ca cetăţean român. Din primele zile am anunţat evenimentul prietenilor mei români, emigraţi mai demult în Occident. Am primit, fără întârziere, o bogată corespondenţă trimisă nu numai de aceştia, dar şi de la persoane necunoscute, care fuseseră informate de primii, despre mine. Toţi îmi cereau să vin grabnic în Occident pentru a lua poziţie contra unei infame campanii orchestrate, >>>>>Iosif Toma Popescu>>>>>

 

„SCANDALUL REDOBÂNDIRILOR“ RESCRIE ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTR-UN MOD INCALIFICABIL! – un punct de vedere al lui Corneliu D. Pop

Filed under: 1 — ARP @ 7:18 pm

1.  REVENDICATORII ŞI ADEVĂRAŢII CREATORI AI   BUNURILOR  REVENDICATE  
Una dintre problemele cu care s-au confruntat şi se confruntă şi în prezent guvernările României de după decembrie 1989 a fost şi este aceea a revendicărilor pe care cultele religioase maghiare, aşa zisul Status romano-catolic(ardelean, din Transilvania etc.),  aşa zisele Ordinele călugăreşti catolice maghiare, precum şi unii cetăţeni români de etnie maghiară le au asupra unor imense averi ce constau din bunuri imobile şi mobile:

–  clădiri( şcoli, internate, biblioteci, arhive etc.)

–  terenuri (de construcţii, arabile, păşuni, păduri etc.)

–  mobilier, mobilier sacru, documente, cărţi etc.

Toate aceste bunuri sunt situate în Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş. De fapt şi de drept aceste valori sunt moştenirea spirituală, morală şi materială, comună tuturor etniilor şi confesiunilor din spaţiile geografice şi de civilizaţie amintite, implicit  sunt proprietatea într-o proporţie covârşitoare a Statului Român.
>>>>>Corneliu D. Pop>>>>>

 

CHIPURI DE NEUITAT – Arhimandritul Sofian Boghiu evocat de Virgil Cândea

Filed under: documente — ARP @ 7:18 pm

Cuvânt înainte

Culegere de povătuiri duhovnicesti, contemporană nouă – asadar o dovadă că gândirea si trăirea crestină sunt nu numai cu putintă, ci vii si lucrătoare în această epocă pe care Cuviosul Paisie, Staretul Mânăstirii Neamt, o numea, încă de acum trei veacuri, <vremile cumplite de acum> -, cartea de fată este, deopotrivă, un document al vietii religioase românesti de la cumpăna dintre al doilea mileniu si cel de-al treilea. Întelegerea deplină a acestor sfaturi către tineri, rostite de Părintele Arhimandrit Sofian, s-ar cuveni lărgită cândva prin referiri la filiatia spirituală a Prea Cuviosiei sale, la ucenicia sa în vetre vestite ale monahismului nostru de dincolo si dincoace de Prut, prin mărturii despre Părintii de un gând si o vietuire cu dânsul din mânăstirile Cernica, Sfântul Antim sau Plumbuita, ca Ioan cel Străin, Daniil (Sandu Tudor), Petroniu, Benedict Ghius, Felix Dubneac, Damian Stogu si altii. În anii imediat următori celui de-al doilea război mondial, în special până la întetirea prigoanei comuniste (dar si după aceea), se aflau în Bucuresti sfinte lăcasuri cu viată liturgică intensă, cu slujitori de mare vrednicie; erau duhovnici îmbunătătiti care au împlinit împreună>>>>> Virgil Cândea