JUSTIN MOISESCU: CUVINTE CĂTRE ARHIEREU august 1, 2008

De multe daruri se învredniceşte cel credincios în viaţa sa, din partea lui Dumnezeu. Darul deplin al preoţiei – arhieria – depăşeşte tot ceea ce se poate nădăjdui. Arhiereul cînd sfinţeşte face lucrul lui Dumnezeu, cînd propovăduieşte, vesteşte Evan­ghelia Mîntuitorului, cînd cîrmuieşte, duce pe credincioşi pe calea credinţei, spre împărăţia lui Dumnezeu. Se poate spune, după un cuvînt al Sfîntului Apostol Pavel, că Hristos trăieşte în el. Arhiereul este un împreună-lucrător cu Hristos în tot ceea ce este bun în lume. Dobîndind harul deplin al preoţiei, arhiereul este obligat să vieţuiască în curăţie desăvîrşită şi în sfinţenie. Ne aducem, desigur, aminte de momentul în care Moise a văzut, pe muntele Horeb, o pară de foc ce ieşea dintr-un rug fără a fi mistuit. Dorind să vadă mai de aproape această pară de foc, Moise se îndrepta spre rug, dar un glas din cer l-a oprit spunîndu-i: « Nu te apropia: dezleagă încălţămintea din picioarele tale căci locul pe care calci este pămînt sfînt » (Ieşire, III, 5). Încălţă­mintea este simbolul întinăciunii. Slujitorul lui Hristos, Arhie­reul, nu poate păşi întinat în locul cel sfînt. În toată fiinţa sa trebuie să trăiască Hristos. >>>>

PAVEL PANDURU: „NOBILITATEA LA ROMÂNII BĂNĂŢENI“

„O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan „Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi.Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire. >>>>

NICOLAE NICOARĂ HORIA: ATANASIE MARIAN MARIENESCU (1830-1915)

Nume puţin cunoscut şi pe nedrept uitat, „unul din cei mai talentaţi şi mai de folos fii ai

naţiunii române”, după aprecierea cărturarului şi dascălului Aron

Pumnul, contemporanul său, cel dintâi folclorist însemnat din Transilvania, Atanasie Marian Marienescu, se naşte în Lipova, în comitatul Timişoarei de atunci, la 9/21 martie 1830.După cum însuşi autorul mărturiseşte la începutul Dioariului intim, aflat în posesia Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol” din Arad: „Pesta, luni, 21/9 Martie, ziua lui Sebastian, 40 de martiri, 1853. Astăzi e ziua naşterii mele, şi anul vieţii mele, al 23-lea se încheia.- Atâţia ani trecuţi!” Tatăl său, era comerciantul Ion Marin din Lipova, mama sa, Persida, din Nădlac, rudă apropiată cu eruditul dascăl şi medic, Atanasie Şandor (1809-1892) de la Preparandia din Arad, (unchi după mamă şi naş la botez). >>>>

BIOGRAFII POVESTITE -ELENA BUICĂ: „ÎNCEPUT DE CARIERĂ“

In 1952 eram in ultimul an al Liceului pedagogic, la Bucuresti. Urma, fie intrarea in invatamant, fie cursuri universitare. Invatamanul atunci era foarte bulversat. La studii superioare nu te duceai pe baza de concurs, ci numai cu dosar intocmit de scoala pe principiul originii sanatoase si “repartizar” la o facultate dupa o planificare , nu dupa dorintele sau inclinatiile personale. Eu eram “fripta” de dorinta de a urma cursuri universitare, dar nu imi permitea “originea nesanatoasa” a parintilor mei. Tata fusese angrosist de cereale, si comertul era considerat aproape ca o crima, asa ca tata facea parte din categoria “dusmanilor de clasa”, facea parte din categoria burghezilor care trebuiau distrusi fara crutare. Ca atare, avand “o tinichea de coada” eu nu puteam spera la un drum de viata prea stralucit. “Lupta de clasa” se tot ascutea si in anul final al scolii mele au fost exclusi din scoli toti elevii cu “origine nesanatoasa”. Dupa terminarea ultimului an scolar, aveam doua saptamani pentru pregatirea examenului de diploma. >>>>

CRISTIAN NEAGU: „PANAIT ISTRATI INEDIT“

PANAIT ISTRATI (jurnalul confesiunii faţă de moarte)

Atras de nonconformismul şi opera sa, am urmat calea bibliotecilor, ajungând în cele din urmă să mă intereseze omul Panait Istrati. Nu mă voi opri asupra datelor biografice, atât de cunoscute distinsului cititor, dar voi căuta să redau cât mai exact suferinţa (fizică şi spirituală) resimţită de nefericitul cărturar aflat în bezna capătului de drum, al unui destin presărat cu trădări, ignoranţă, şi multă singurătate.Dacă în rândul poeţilor, tragismul eminescian impresionează la modul superlativ, la acelaşi mod vom putea considera profunzimea tragismului istratian în rândul prozatorilor, chiar dacă există un moment fericit al impulsionării creaţiei sale, (după tentativa de sinucidere din 1921) atunci când Romain Rolland îi întinde o mână şi care, -după ce îi va citi Chira Chiralina semnându-i prefaţa- îl va numi „Gorki al Balcanilor”. Aşadar, urmând etapele fireşti ce se impun întru obţinerea aprobării accesului la documentele arhivate, iată-mă în sala de studiu a instituţiei ce deţine filele confesiunilor-jurnal, bătute la maşina de scris cu exact 74 de ani în urmă, de chiar Panait Istrati. >>>>

MIHAI C. SZILAGY: „IOAN MAIORESCU – ILUSTRU FIU AL SATULUI BUCERDEA GRÂNOASĂ“

Lucrarea de faţă ( „ Ioan Maiorescu -ilustru fiu al satului Bucerdea Granoasa – Biografie documentară ” ) s-a realizat din dorinţa de a fi un exemplu grăitor al faptului că prin muncă susţinută şi perseverenţă, însoţite de autoîncurajări în momentele de cumpănă, şi nu în ultimul rând de conceptul larg al credinţei, o simplă idee poate fi concretizată, iar timpul şi latura materială a existenţei noastre presante pot fi depăşite prin ritmul şi cursul pe care propria noastră conştiinţă le poate impune cu voinţa de a trăi frumos şi cu folos. O altă motivaţie a lucrării este satul românesc, în cazul de faţă Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba, zămislitor al atâtor sclipitoare inteligenţe, de genialităţi, care cel mai adesea se sting în necunoscut, precum florile unui pom atinse de bruma îngheţului, se pierd în colbul nimicniciei şi-al uitării nemiloase şi nedrepte. Rareori florile scăpate de aceste îngheţuri, ce se abat cu preponderenţă asupra satului românesc, rodesc şi fac fruct plăcut amintirii perpetue, precum a evadat din floare-n fruct tânărul Ioan Trifu, născut la Bucerdea Grânoasă, în anul 1811, care plecând de la condiţia rurală a acelor vremuri, şi-a muncit o devenire spectaculoasă în persoana lui Ioan Maiorescu. >>>>

CEZARINA ADAMESCU: „MEMENTO. LUNGUL DRUM AL CRUCII SPRE LUMINĂ, AURELIAN BENTOIU – 45 DE ANI DE LA PROBA DEMNITĂŢII SUPREME“

27 iunie 1962 – în închisoarea de la Jilava se stingea Aurelian Bentoiu, un om de o excelenţă moral-intelectuală demnă de marii martiri ai neamului. S-a săvârşit după aproape 14 ani de închisoare severă, cu o perioadă scurtă de relativă libertate între două detenţii. A doua oară avea să fie încarcerat pentru totdeauna. În trup, nu şi în spirit, însă. Personalitate carismatică, floarea intelectualităţii româneşti interbelice, om al elitei politice, redutabil avocat, fost ministru subsecretar de stat, deputat de Ialomiţa, fruntaş al Partidului Naţional Liberal, avea să plătească opţiunile politice şi moral-idelogice, cu viaţa, în gulagul comunist. Una din sutele de mii de victime care au rămas în picioare, chiar şi când a fost silit să stea în genunchi de torţionarii săi. >>>>

FLORIN CONTREA: „AUREL CONTREA, UN POET CREŞTIN DIN BANAT“

Personalitate multilaterală a culturii române bănăţene, Aurel Contrea (1895-1968) a realizat o operă pe cât de merituoasă, pe atât de necunoscută marelui public. În presa interbelică din Ardeal şi Banat numele său se întâlneşte deseori sub poezii cu teme variate, articole despre artă, cultură, ştiinţă etc. A început să publice încă din 1917, în preajma începutului primului război mondial. După cum a afirmat, cu ocazia lansării primului volum de poezii al autorului, intitulat Bănatului, în anul 2003 regretatul poet Marius Munteanu, fost elev şi discipol al său; profesorul Contrea a scris emoţionant şi avizat despre foarte mulţi scriitori importanţi ai vremii sale, ziarele şi revistele literare erau pine de poeziile şi de articolele sale, dar nimeni nu a pomenit, în timpul vieţii sale, nimic despre opera lui literară. Nu este menţionat nici măcar în monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, realizată de cunoscutul critic şi romancier G. Călinescu, ce i-a fost, un timp, coleg de catedră la Liceul economic din Timişoara, în anii 1920. >>>>

DOCUMENTE – DRAGOŞ POPP: „INGINERUL TIBERIU EREMIE – VIAŢA ŞI OPERA UNUI MARE CONSTRUCTOR ROMÂN“

Comunicat de dl. Dan Ghelase, presedinte ARTRAD

În viaţa unei naţiuni, creaţiunea tehnică este tot atât de importantă ca şi crearea bunurilor spirituale. Lucrările de artă tehnică mărturisesc, tot atât cât şi creaţiunile spirituale la nivelul de cultură al unui popor. Ele reclamă aceeaşi pricepere serioasă, aceeaşi înţelegere deschisă şi se realizează printr-o luptă şi o muncă continuă prin pasiunea pentru lucrul realizat, printr-o dragoste neţărmurită pentru el. Şi în domeniul tehnic se poate vorbi în sensul cel mai autentic al cuvântului, de vocaţiune.

Inginerul Tiberiu Eremie a avut acolo vocaţiune. Împlinirea ei a fost o viaţă de muncă neîntreruptă, zi de zi, până în clipa morţii. Nici o energie sufletească nu i-a fost d eprisos pentru realizarea în curs de 30 de ani, a lucrărilor sale tehnie. Acestea au fost posibile numai graţie unui efort continuu, a unui efort inteligent în care iniţiativele noi pentru ţara noastră au fost susţinute şi de excelente cunoştinţe tehnice şi de energia unui caracter ferm, şi de onestitate exemplară: caracteristici eminente ale unui şef de mare întreprindere.

Născut în Ardeal la 1875, termină Liceul Andrei Şaguna din Braşov şi obţine la etate de 22 ani diploma de inginer la Politehnica din Zurich pentru a intra astfel pregătit şi foarte tânăr la 1897 în viaţa activă tehnică a ţării româneşti. >>>>

CHIPURI DE DEMULT – MIRCEA BOTIŞ, RADU BOTIŞ: „ROLUL LUI VASILE LUCACIU“

Sfârşitul secolului al-XIX-lea şi începutul secolului al-XX-lea, reprezintă pentru imperiul dualist austro-ungar, o accenture a contradicţiilor dintre naţiunile dominante, austriece şi ungare şi celelalte naţionalitaţi: români, sârbi, solvaci, ruteni, polonezi, cehi, lipsite de drepturi şi supuse unei crunte politici de deznaţionalizare. Împotriva acestei politici reacţionare s-a ridicat întregul popor din Translvania, luptând cu multă ardoare şi abnegaţie, pentru împlinirea dezideratelor naţionale. Preotul Vasile Lucaciu se află iaraşi în prim-planul acţiunii politice românesti, alaturi de ceea ce au reprezentat în urmă cu caţiva ani elita memorandista, de curând ieşiţi cu toţii din închisorile ungureşti de la Seghedin şi din Vat, în septembrie 1895. >>>>

BIOGRAFII POVESTITE – OVIDIU CREANGĂ: „CUM AM SCĂPAT DE SIBERIA“

La năvălirea barbarilor bolşevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care conveţuirseram până atunci paşnic. S-au repezit ca nişte fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de conţinut. Le tăiu epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiţeri deobicei îi omorau. Ruşii, vreau sa zic ostaşii ruşi, nu interveneu ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei. Aceştea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia şi ştiu foarte bine cum au dus-o. >>>>