NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Constantin Juan-Petroi – „Andersen în Banatul de Sud” Aprilie 26, 2007

Călător temerar şi dornic de cunoaşterea unor noi orizonturi, în general considerate de vest-europenii începutului de secol al XIX-lea ca „exotice” – Hans Christian Andersen a realizat spre mijlocul acelui veac câteva călătorii, minuţios notate în jurnale şi apoi consemnate în cărţi – adevărate reportaje de călătorie. Dacă incitarea la drum a fost, în ambele cazuri, de natură sentimentală, călătoriile au devenit motive pentru o altă dimensiune literară a scriitorului intrat (şi păstrat, din păcate) în conştiinţa cititorilor drept unul dintre marii autori de basme ai lumii.

Călătoria la care vom face referire mai jos a avut loc între 31 octombrie 1840 şi 22 iulie 1841, interval în care el a străbătut Germania, Italia, Grecia, Turcia, a urcat pe Dunăre până la Viena revenind apoi din nou pe uscat acasă. Unul dintre monumentele cele mai frumos descrise îl constituie trecerea sa prin Banatul de Sud, unde a sosit cu vaporul, venind de la Cernavodă. La Orşova a petrecut un interval de timp, la început de mai, în carantină, apoi a dorit să viziteze şi băile de la Mehadia (Herculane), renunţând însă. A străbătut pe malul Dunării vestitele Cazane ale fluviului, până la Drencova, de unde călătoria a fost reluată cu vaporul de pasageri.

Câteva dintre aceste momente îşi merită consemnarea. Primul obiectiv propus spre vizitare l-a constituit frumoasa staţiune balneară din munţi, de la Mehadia. „Câtă singurătate în aceşti munţi! Viaţa şi sănătatea izbucneşte din apa izvoarelor. Din sala mare a stabilimentului, bogat ornamentată, răsună muzica…” (2,35) Descrierea ei e totuşi sumară pentru un autor ca Andersen, care lăsase anterior pagini deosebite despre Istanbul, Bosfor, Constanţa şi chiar trecerea prin Porţile de Fier! Explicaţia provine din aceea că Andersen, comod, a renunţat, ieşind din carantină, să facă deplasarea la Herculane. Avea să noteze faptul chiar el, în „Jurnal”, la 23 mai 1841: ..Stomacul meu suferea de pe urma mersului cu trăsura, de aceea, în faţa carantinei, am coborât şi l-am lăsat pe Ainsworth (explorator englez, revenit din Asia Centrală, colegul său de călătorie începând de la Istanbul – nota CIP) să meargă singur la Mehadia”. Două zile mai târziu, tot referitor la acest aspect. Andersen mai consemna: ..Philippovici (comandantul vaporului „Argos”, cu care Andersen a călătorit de la Cernavodă la Orşova – nota CIP) e supărat că n-am văzut Mehadia, cel mai frumos lucru din toată călătoria, după părerea sa” (1, 208). Gestul nu este unic pentru povestitorul călător, biograful său Knud Bogh a făcut, într-o prefaţare a operelor lui Andersen, editată în anul 1944, precizarea că, aflat în Grecia, Andersen a renunţat, la mijlocul drumului, să urce muntele Lykabettos şi să viziteze câmpia bătăliei de la Marathon (1, 14); ne-a lăsat, totuşi, despre această escapadă două pagini perfect credibile! (1, 64, 659. Informaţia a preluat-o apoi Grete Tartler la editarea „Bazarului unui poet” din anul 2000 (1, 10), fără a-i căuta justificarea. Ce înseamnă fantezia unui adevărat scriitor!

Călătoria prin Banatul de Sud a început la Orşova, unde povestitorul a participat la o petrecere populară, la o horă: „în piaţa din faţa bisericii, unde teii-s în floare, e mare horă – roată de bătrâni şi tineri, iar în mijlocul cercului stau muzicanţii. Unul suflă în cimpoi, celălalt cântă la vioară. Hora se roteşte întâi spre dreapta, apoi spre stânga, toţi sunt în vervă, îmbujoraţi şi poartă frumoase straie împodobite cu ciucuri şi flori şi-i numai joc de picioare azi e duminică! Mulţi copii n-au pe ei decât cămeşuţe, dar poartă pe cap pălării bărbăteşti cu câte o floare. Oficialităţile, domni şi doamne, îmbrăcaţi ca la Viena, se plimbă de colo, colo privind mulţimea care dansează” (2, 16)

În aceste pasaje, scriitorul se opreşte mult asupra portului popular şi gătelii capului localnicilor: „Azi fiind duminică, toţi oamenii cu care m-am întâlnit purtau straie de sărbătoare. Părul negru, strălucitor, împletit în codiţe al tinerelor fete era împodobit cu flori galbene şi garoafe (mai degrabă dalii bătute, crescute prin gospodăriile sătenilor – nota CJP) roşii. Mânecile largi erau brodate cu verde şi roşu, opregele – un fel de franjuri roşii, albaştri, galbeni; chiar şi cele mai bătrâne purtau aceleaşi franjuri şi cămăşi înflorate pe inul alb. Copiii şi flăcăii au câte un trandafir la pălărie: cămăşile lor scurte atârnă peste pantalonii cenuşii, iar pălăria cu floare e trasă aproape până peste ochi.” (2, 35) Este portul tradiţional de la mijlocul secolului al XIX-lea, transmis şi mai aproape în timp, purtat atât în Clisură, Valea Cernei ca şi prin Almăj!

Călătoria continuă prin Clisură, pe drumul atunci în construcţie, Andersen admirând peste fluviu, drumul tăiat în stâncă pe vremea împăratului Traian şi „Tabula Traiana”, intrând în peştera Veterani şi consemnând fugitiv prezenţa cetăţii „Tri Kule”. Dar cel mai ai mult îl impresionează întâlnirea cu Adam Marco, un copil de grănicer bănăţean, la Drencova: „Spre apusul soarelui m-am plimbat singur prin pădure, iar la ieşirea din aceasta m-am întâlnit cu un băieţel fiu de ţăran, frumuşel, care mi-a urat «bună ziua» în germană. L-am întrebat dacă e limba lui maternă, mi-a răspuns că nu, că e valah, dar a învăţat nemţeşte la şcoală. După îmbrăcăminte părea sărac, dar tot ce avea pe el era deosebit de curat, părul era pieptănat, ochii îi străluceau prietenoşi, faţa lui avea ceva atât de inteligent şi agreabil cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. L-am întrebat dacă şi-ar dori să se facă soldat, iar el mi-a răspuns: «Da… toţi de aici vrem asta, dar eu aş putea deveni ofiţer de aceea am învăţat tot ceea ce se poate învăţa!» Avea atâta candoare şi nobleţe, încât m-am gândit că, dacă aş fi bogat, m-aş îngriji de acest băiat… I-am spus că poate să devină ofiţer şi sigur va deveni dacă se străduieşte şi-l roagă şi pe bunul Dumnezeu.

La întrebarea mea dacă ştie unde se află Danemarca, s-a gândit un pic şi a răspuns. «Da,… cred că e departe de aici! spre Hamburg!» Mi-a spus că îl cheamă Adam Marco, mi-am scos cartea de vizită din buzunar, i-am dat-o şi i-am spus: «Dacă vei deveni ofiţer, poate ajungi în Danemarca, întreabă de mine şi mă voi bucura să te revăd! Fii silitor şi credincios Domnului, cine ştie poate se realizează!» I-am strâns mâna şi el a rămas privind îndelungat vaporul în care m-am urcat.”(2, 41, 42) Un pasaj mai mult decât semnificativ pentru impresia pe care i-a lăsat-o acest micuţ bănăţean… De altfel, asemenea portrete autorul nu are prea multe în aceste note de drum… şi nu pentru orice personaj…

Asemenea lui Andersen, în prima jumătate a secolului al XlX-lea, sudul Banatului a fost vizitat şi de alţi călători, care au lăsat scrieri şi lucrări grafice despre arealul nostru. Asupra unora dintre acestea ne vom ocupa cu alte ocazii.

Constantin JUAN-PETROI

NOTE:

1. ANDERSEN, Hans Christian, Bazarul unui poet, traducere, prefaţă şi note de Grete TARTLER, Editura Univers, Bucureşti, 2000.

2. JUAN-PETROI, Constantin, Călători străini prin Banatul de Sud, Editura „Mirton”, Timişoara, 1999.

Anunțuri