NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

Eugen Goia: „Episcopul Vasile Stan” Aprilie 13, 2007

EPISCOPUL DR. VASILE STAN – UN MARE PATRIOT Şl OM DE CULTURA (1875-1945)

La Răşinari, lângă mau­soleul mitropolitului Andrei Saguna, la umbra cetinii de brad şi sub streaşină bisericii, odihneşte în Domnul primul episcop al Maramureşului, Dr. Vasile Stan.

Acum, la ceas de sfântă amintire si pomenire a epis­copului Vasile Stan, Biserica şi slujitorii ei – fiii parohiei Sonodol – îi aducem un pro­fund omagiu pentru devotamentul cu care a slujit altarul sfânt al Bisericii şi al Patriei.

Născut la 30 ianuarie 1875 în localitatea Sohodol din Ţara Moţilor, din părinţi ţărani, a făcut studiile şi bacalaureatul la Brad, Beiuş şi Braşov. S-a înscris la Institutul Teofogic din Sibiu, pe care l-a terminat în 1897.

Biserica l-a trimis cu bursă la Facultatea de Litere şi Filologie din Budapesta, unde îşi ia doctoratul în 1908, în limba română.

Activitatea Dr. Vasile Stan este vastă. Este închinată luminării şi binelui poporului său.

Activitatea didactică: A funcţionat ca profesor la Institutul Teologic – secţia pedagogică – din Sibiu.

În anul 1920, după sepa­rarea celor două secţii, a rost numit director al Secţiei peda­gogice, devenită Secţia Normală „Andrei Şaguna“, pe care a condus-o pană în anul 1928.

În această calitate de director de Scoală normală, Pr. Dr. Vasile Stan a fost un „şagunian“, un autentic peda­gog, un educator desăvârşit.

Pasiunea sacră cu care s-a îngrijit de buna creştere a viito­rilor învăţători l-a făcut stimat şi iubit. Inima sa părintească, plină de văpaia dragostei, se îndreaptă, în special, către copiii de ţărani săraci, veniţi la şcoală (dornici de învăţătură), ca să se lumineze la izvoarele culturii. După anul 1918, anul întregirii neamului românesc, de astfel de „oameni provi­denţiali“ avea nevoie şcoala ardeleană.

Peste vremi, el a rămas un conducător model, un „Dascăl de cuget şi simţire românească“, un educator înţelept, un apostol de vocaţie. Farul luminos care l-a călăuzit viaţa acestui dascăl a fost ridicarea poporului, prin scoală, către lumină şi cultură, către bunătate şi frumuseţe morală, către bunăstare mate­rială, alături de alte popoare avansate din Europa.

La sfârşitul anului şcolar 1926, Pr. Dr. Vasile Stan îşi îndeamnă astfel elevii care se întorceau, ca luminători ai satelor: „În lume nu este ceva mai nobil, mai măreţ, mai sublim decât să dai lumină – binele dumnezeiesc – după care suspină toată făptura. Voi sunteţi chemaţi să închegaţi, prin cultură, marea cucerire a neamului nostru – România întregită – pe care am visat-o şi pentru care au luptat şi au murit marii noştri înaintaşi, cu arma, cu scrisul, cu braţele.“

Sau: „Înăţarea neamului este în mâna învăţătorului. Munca este grea… Să mergeţi pe urmele înaintaşilor glorioşi care ne-au dat la Mărăşeşti cea mai strălucită probă despre vitalitatea acestui neam. Un Mărăşeşti vă aşteaptă şi pe voi ca să sece­raţi, prin munca voastră, un trimf tot atât de strălucit în cul­tură, ca şi pe terenul armelor.“

Ce crez măreţ, cât patrio­tism si dragoste pentru poporul său anima pe Pr. Vasile Stan.

În calitatea sa de „creator de oameni“ prin şcoală, nu a uitat de moţii de a căror obârşie era mândru. Mulţi copii de târani, fii de moţi, au fost duşi de Pr. Vasile Stan la scoală pe care o conducea, pentru a deveni dascăli, care să contribuie la ridicarea şi luminarea poporului.

Amintim numai un exemplu din multele-i fapte de omenie…

Revenind pe meleagurile natale, Pr. Dr. Vasile Stan a găsit în satul său natal un copil de moţ, orfan de amândoi părinţii, pe care învăţătorul sa­tului îl descrie astfel: “ „…este un copil silitor, cu bună ţinere de minte, inteligenţă ageră, ştiind să scrie şi să citească ca învăţătorul“.

Pe acest copil, cu numele Ion Petru Stan, încălţat în opinci şi îmbrăcat în straie moţeşti, îl duce la Sibiu şi-l înscrie la Şcoală Normală. Prin purtarea de grijă a binefăcătorului său, acest fiu de moţ a ajuns un nume cunoscut îh lumea lite­rară sibiană, devenind scri­itorul Ion Stan-Arieşeanu, care a publicat în revistele „Gândul nostru“, „Luceafărul literar“. A publicat poezii satirice sub titlul vai de mine, cu aluzie la viaţa grea şi plină de nevoi a moţu­lui.

Înrolat în armata română, a luptat cu eroism împotriva tru­pelor hitleriste. A căzut eroic, la 6 martie 1945, pe câmpul de luptă din Cehoslovacia, fiind înmormântat în cimitirul eroilor din Lucenek.

lată ce fel de oameni a crescut acest mare pedagog: oameni purtători de lumină, de cultură, oameni care să-şi apere glia străbună până la jertfa supremă.

Pr. Dr. Vasile Stan a desfăşurat şi o activitate lite­rară.

A scris mult, făcând din condeiul său o misiune. A tratat, în special, prpbleme de pedagogie pentru ridicarea culturala a celor ce doreau să devină învăţători. În acest sens, a redactat revista „Vatra şcolară“. A scris articole de interes religios-moral şi cultu-ral-social. Cuvântările sale la încheierea anilor şcolari 1924–1925–1926 sunt şi astăzi în actualitate, le fac demne de cea mai înaltă etică umanitară.

Dar părintele Dr. Vasile Stan a fost şi un mare patriot. Fiul de moţ nu şi-a uitat moţii rămaşi acasă. În multe împre­jurări grele i-a ajutat. El a luptat pentru progresul atât material, ajutorarea ţăranilor săraci, cât şi spiritual – luminarea prin cul­tura a poporului. În calitatea sa de preşedinte al Federaţiei „înfrăţirea“, în urma secetei din 1914 a ajutat locuitorii, ţăranii săraci din Tara Moţilor, cu porumb pentru hrană.

Bunul Dumnezeu a rânduit ca la vremuri de încercare, de cumpănă pentru Biserica nea­mului, să existe conducători destoinici, care să ducă la liman destinele ei. În anul 1928, Pr. Dr. Vasile Stan, pen­tru meritele deosebite aduse Şcolii şi Bisericii Ardelene şi la recomandarea marelui istoric Nicolae lorga – care-l aprecia mult –, a fost propus de mitro­politul Nicolae Bălan, Arhiereu – vicar al Mitropioliei Ardelene cu sediul la Sibiu.

Anul 1938, a adus în Biserica ardeleană, prin hotărârea Sfântului Sinod, înnoiri. S-a înfiinţat noua Episcopie a Maramureşului, cu sediul la Sighet. Erau vremuri tulburi, ce prevesteau zile grele pentru românii din această parte a Ardealului. Trebuia ales un episcop care să întruchipeze virtuţile stră­moşilor, apărător al pământului şi al credinţei străbune. Arhiereu-vicar Dr. Vasile Stan este ales ca prim episcop al nou înfiinţatei Episcopii a Maramureşului.

Datorită experienţei sale bogate, în scurt timp, orga­nizează instituţiile necesare.

Prin nenorocitul Dictat de la Viena şi cotropirea Ar­dealului de Nord de fascişti, anul 1940 i-a adus episcopului Dr. Vasile Stan mari nedreptăţi şi supărări. Cotropitorii pământului sfânt numit Ardeal îl silesc pe Vlădica Vasile să ia drumul pribegiei.

Revine la Sibiu. Aici, în tăcere, îşi duce durerea pentru suferinţa turmei, rămasă fără păstor, în gura lupilor.

Revine de mai multe ori la re­şedinţa sa – în Maramureşul lui Dragoş Vodă.

Reşedinţa a fost luată, instituţiile desfiinţate, capela episcopală a fost demolată, crucile de pe reşedinţă dobo­râte cu tirul mitra­lierelor, clopotele înstrăinate, bunurile şi înzestrările epis­copiei confiscate.

Părinţii sufleteşti ai satelor preoţii, au fost umiliţi şi batjo­coriţi, mulţi mal­trataţi şi închişi şi aproape toţi alungaţi.

Însuşi directorul general, Dr. Jezsenszky din Ministerul Cultelor de la Budapesta, a declarat: „Tot Maramureşul va fi trecut la Episcopia din Munkacs, iar Sătmarul la Hajdudorog, deci acolo nu mai poate fi vorba de Episcopia Ortodoxă…“

Steagul maghiar trona pe clădirea episcopiei.

Participând efectiv la sufe­rinţele ce le-au îndurat păs­toriţii săi, se îmbolnăveşte. Bolnav sufleteşte şi trupeşte, Dumnezeu l-a chemat la El, în ziua de 13 aprilie 1945.

Episcopul Dr. Vasile Stan şi-a închinat întreaga viaţă slu­jirii binelui, frumosului, semenului său. Nu a cunoscut în întreaga-i viaţă comoditatea, mulţumirea de sine şi trufia vieţii, ci numai munca efortul constant, lupta cu adversiunile vieţii şi dăruirea pentru preoţii şi credincioşii Maramureşului.

Asa a fost episcopul Dr. Vasile Stan. Un om de mare omenie, corect, care a făcut cinste Ardealului. Un ierarh luminat, care si-a pus „sufletul său“ pentru păstoriţi până la jertfa supremă. Omul care s-a dăruit total slujirii lui Dumnezeu şi oamenilor.

Exemplul vieţii, faptele lui vor rămâne pildă vie de urmat pentru generaţiile de azi şi de mâine.

Pr. EUGEN GOIA Câmpeni, Alba

Bibliografie:

Dr. Nicolae Cornescu, Mitropolitul Banatului, Biserica românească din Nord-Vestul ţării în timpul prigoanei hortyste. Bucureşti, 1986.

Arhiva Arhiepiscopiei Sibiului – dosar nr. III, 484, 1940.

„Mitropolia Ardealului“, Anul XXVI, nr. 4 – 6, 1981; Dr. Vasile Stan – un pionier al cooperaţiei Transilvane.

Goia Eugen, Episcop Dr. Vasile Stan – pedagoglummat şi ierarh patriot, în „Telegraful Român“, Sibiu, nr. 21 -24,1955.

CREDINŢA STRĂBUNĂ sept. 1988

Anunțuri