NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Eugen Cialîc evocat de Aurel David Mai 11, 2007

EUGEN CIALÎC, fost director al publicaţiei „Pământul“

În 6 aprilie 1973 autorul acestei monografii (Aurel David) l-a vizitat acasă pe avocatul Eugen Cialîc, omul care timp de peste un deceniu s-a numărat printre animatorii vieţii spirituale din Călăraşi. În casa-i de pe str. Vigilenţei nr. 3, din Bucureşti, fostul proprietar al „Pământului“ mi s-a destăinuit ore în şir, evocând plăcute amintiri despre colaboratorii publicaţiei pe care o conducea. Voi reda partea din convorbirea pe care am avut-o referitoare la prima întâlnire cu scriitorul Panait Istrati.

„Era pe la începutul primăverii anului 1934. Aflasem adresa lui Istrati. M-am dus la el cu un număr din „Pământul“. I l-am prezentat. Cufundat în lectura articolelor din ziar, a uitat de mine. După vreo oră, a dat gazeta la o parte şi m-a întrebat:

– Ce vrei, domnule, de la mine?

– O colaborare, un articol… Intenţionez să scot un număr care să reunească poeţii şi prozatorii care au tratat în operele lor tema Bărăganului.

– E-n regulă! îmi place ziarul dumitale. Ia această carte de vizită, mergi la adresa notată pe ea şi roag-o pe doamna… (Eugen Cialîc nu-şi mai amintea numele doamnei în cauză) să-ţi traducă din limba franceză primul capitol din „Ciulinii Bărăganului“.

Am plecat mulţumit. Nu mă depărtasem prea mult de casa lui, când m-am auzit strigat din nou:

– Ascultă, domnule, vino te rog înapoi.

M-am conformat contrariat. Revenind în casă, scriitorul m-a invitat să stau pe scaun. Abia atunci. Mi-a cerut cartea de vizită pe care mi-o dăduse şi m-a întrebat pe neaşteptate:

– Serveşti o cafea?

– Da, mulţumesc… Dar, ştiţi, cartea de vizită…

Las-o, omule pe masă şi nu te mai gândi la ea!

O băgasem pe mânecă. Mă gândeam cu ce l-oi fi supărat.

– O ţuică, bei?

– Nu mă dau în lături. „Dacă-i bal, bal să fie!“ mi-am zis în gând.

Am stat multă vreme de vorbă împreună. Despre ziare, despre cărţi şi scriitori, despre viaţa de toate zilele, într-un târziu mi-a spus:

Nu mai ai nevoie de cartea de vizită, pentru că m-am hotărât să-ţi traduc eu primul capitol.

– Domnule Istrati, peste zece zile trebuie să dau materialul la cules, la tipografie…

Nu-ţi face griji. Într-o săptămână vei avea, la Călăraşi, manuscrisul.

M-am despărţit de scriitorul Panait Istrati cu oarece îndoieli în suflet. Dar nu a apucat să treacă săptămâna şi poştaşul îmi punea pe birou plicul cu manuscrisul primului capitol din „Ciulinii Bărăganului“ tradus în româneşte chiar de către autor.

Aşa l-am cunoscut pe unul dintre marii noştri prozatori, care a colaborat cu destulă frecvenţă la „Pământul“, răspunzând cu păromptitudine la anchetele iniţiate de ziar“.

Anunțuri