3 Decembrie 1999 – Anul 1999, sfârşitul secolului XX, a intrat în Istorie. Nu ca un sfârşit de secol, ci ca un moment în curgerea timpului, de regîndire a valorilor morale ale Omenirii. De meditare şi speranţă. Victorii au existat multe în nemiloasa Istorie a Omenirii, căci multe războaie au existat. Dar puţine au intrat în această Istorie. De aceea probabil Omenirea nu a învăţat nimic din Istorie. Sau poate nu e capabilă niciodata să înveţe ceva.
Aureola de la Termopile, străluceşte încă peste zidul celor două milenii ale timpurilor noastre. Demnitatea victoriei de la Saigon ne impune un adânc respect. Laurii victoriei de la Belgrad aduc încrederea. Ca în vechile povestiri în lupta dintre Bine şi Rău. Incredibilul devine realitate. Poveştile devin realitate.
Leul a primit o lecţie pe care nu o va uita niciodată, căci prea a fost înjositoare. Mai ales că nasul Leului era mult prea sus. Căzătura pe nas i-a fost fatală.
Un mic popor de cca. 7 milioane de suflete, agresat de o grupare de popoare de peste 500 de milioane. Un mic popor, boicotat total economic, politic şi cultural, ani de-a rândul. Un mic popor lăsat singur de „comunitatea“ internaţională. Un mic popor, agresat de jur împrejur. Dar un mic popor mare, care a intrat pentru totdeauna în Istorie. Demnitatea l-a condus spre victorie. Inteligenţa a învins cea mai puternică şi cea mai agresivă maşinărie militară a tuturor timpurilor. Nici sateliţii, din care se poate vedea fiecare şurub de pe Pământ, n-au folosit; nici avionul nedetectabil; nici cele mai puternice rachete ale tuturor timpurilor (26.000 de bucăţi) conduse prin laser; nici bombele împrăştietoare (interzise de ONU); nici bombele îmbogăţite cu uraniu, nici minciuna şi nici intriga.
Inteligenţa nativă a individului adunată în jurul unui mare preşedinte a învins „inteligenţa“ colectivă vestică. O mare lovitură morală cu efecte viitoare neimaginabile. O adevărată Revoluţie a Valorilor Umane. Căci succesele economice vestice ai ultimilor 50 de ani au schimbat până şi conţinutul noţiunii de Cultură şi de Inteligenţă. Inteligenţa este confundată conştient cu Deşteptăciunea. Omul vestic a fost, sub acest paravan, transformat, prin îndoctrinare sistematică, într-un „număr“ care la primul semnal, mărşăluieşte. Fără să gândească.
Şeful agresiunii, generalul american Clark, declara la a doua zi după atacul asupra teritoriului sârb, că poporul sârb va fi înjosit şi Serbia pustiită. Jumatate a avut D-sa dreptate: Serbia a fost pustiită. Înjosirea însă aparţine SUA şi servanţilor ei. Înjosirea a fost cu atât mai mare cu cât a venit din partea unor balcanezi. Căci balcanezii sunt consideraţi negrii Europei. În Europa de Vest, după cel de al II-lea Război Mondial, filozofia superiorităţii rasiale s-a dezvoltat mult mai intensiv decât înainte de război. Totul se îmbracă însă în alte haine. Hainele „democraţiei vestice“ şi ale „valorilor vestice = valori europene“. Noi parole mai periculoase decât cele fasciste germane. Trebuiau privite feţele vestice la începutul şi respectiv la sfârşitul războiului, prezente pe micul ecran.
De asemenea înjosiri a mai avut parte şi Germania în al II-lea Război Mondial. Numai în atrocităţi, ca cele din Pancevo (în care probabil şi mulţi etnici români (cetăţeni sârbi), şi-au pierdut viaţa) au avut germanii succes. Demnitatea în faţa morţii, aşa cum cutremurătoarele imagini pe pelicula ni le ofera, a aparţinut însă sârbilor. Germania a dorit, bolnăvicios, în 1999, să aibă cuvântul de spus în Serbia, ca o realizare a visului din 1944. Ocazia era mare, căci „scutul“ era cel american. În zadar însă. Din nou: ghinion.
Din nou balcanezi au fost deasupra rasei „domnilor“! Mai pregnant decât acum 55 de ani.
Războiul a fost total şi îndreptat împotriva poporului sârb, aşa cum declara generalul englez Rose. Războiul a fost, aşa cum şi unii militari şi politicieni vestici o afirmă, pierdut de către Pactul Atlantic de Nord. Incredibilul a devenit Realitate.
Feţe vestice arogante, cu ochi metalici, la începutul războiului, devin feţe cu obrajii supţi şi căzuţi, la sfârşitul războiului. O minunată metamorfoză, urmărită pe micul ecran. Metamorfoza realităţii şi nu a miturilor artificiale vestice.
De fiecare dată, după bombardarea unei centrale electrice, la 2 ore funcţiona din nou troleibuzul în Belgrad. De fiecare dată, după bombardarea vreunui post de televiziune sârb, la numai câteva ore omenirea primea din nou imaginile televiziunii sârbe. Cu imagini cutremurătoare. Pompieri în Voivodina luptau cu imensele flăcări până la cer. De fiecare dată, după bombardarea unei căi ferate, trenul pornea din nou. O impresionantă capacitate de inteligenţă. O impresionantă capacitate de dăruire. O impresionantă capacitate umană. Furia vestică sporea pe zi ce trecea. Ochii se învârteau în capul comentatorilor Pactului Atlantic. O imagine stupefiantă pe micul ecran vestic.
Avionul tuturor timpurilor, nedoboribil, a fost doborât lângă Belgrad. Consternare totală. Cele câteva zeci de mii de rachete au distrus, după aprecierile militarilor englezi, 15 tancuri sârbe, în peste 70 de zile. Inteligenţa sârbă a fost, evident, mult superioară inteligenţei colective vestice a produsului de serie. O experienţă care va revoluţiona relaţiile între state. Machete din cauciuc de tancuri sârbe au oferit ţinta super-rachetelor americane, coordonate prin satelit şi laser. Tehnica înaintată a îngenunchiat în faţa inteligenţei.
O experienţă îmbucurătoare care va revoluţiona strategiile militare. Căci prin aceasta, fiecare stat mic se poate apaără împotriva unor forţe agresoare mult superioare numericeşte şi material. Bineînţeles că pentru aceasta e nevoie de oameni deosebiţi. Sârbii pot fi mândri pentru demnitatea şi capacitatea lor. O Naţiune demnă, care va fi respectată pentru totdeauna. Fostul ministru de externe grec călătoreşte, în timpul Războiului, la Belgrad şi felicită pe D-nul Miloşevici. Omul Secolului 20. Un om care şi-a salvat Naţiunea de la sclavia veşnică.
Rusia şi ONU salvează Vestul de la eşecul total în faţa unei catastrofe militare. O lecţie pentru toate timpurile. O lecţie a superiorităţii umane peste produsul de serie vestic. Un mesaj bizantin după aproape 550 de ani. În Imperiul Latin de Vest, în vârful Piramidei Valorilor era Materialul. În Bizanţ, Omul!
IOAN MUGIOIU
ing. Hidraulica-Constr. de Maş. – Inst. Industr.
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ 