NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Ierarhi despre Tit Simedrea: Mitropolit Firmilian Marin Mai 11, 2007

S-a stins, ca o făclie, unul din marii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române: Mitropolitul pensionar Tit Simedrea. Înzestrarea şi rîvna lui l-au ajutat să urce la una din înaltele demnităţi ale Bisericii.
Trăsătura cea mai de seamă a Mitropolitului Tit Simedrea a fost o îndîrjită voinţă. Apoi, o covîrşitoare putere de muncă. În virtutea lor a ajuns acest ierarh stăpîn pe o puternică şi adîncă cultură, bineînţeles bisericească, şi cu deosebită aplicare către istoria sfîntului nostru aşezămînt: Biserica Ortodoxă Română.
Pînă la purcederea scrisului, Mitropolitul Tit şi-a agonisit, cu răbdare, uneltele acestei trude, plină de răspundere. Limba franceză a deprins-o bine şi sigur, la
Montpellier, în Franţa. Apoi, şcolăreşte, şi-a însuşit: greaca, slavona, rusa şi engleza. Între treburi şi răspunderi oficiale, el îşi cheltuia restul de timp cu gramatica şi vocabularul, cu exerciţiul şi conversaţia.
Pe aceste temeiuri şi pe baza unei minţi ascuţite şi vii, plus cercetările monografice şi descifrările manuscriselor, a îndrăznit vlădica Tit Simedrea să iasă la vîslire în largul cărţii şi la serioasele însăilări în cîmpul scrisului : «Biserica Ortodoxă Română», «Apostolul» şi altele au găzduit interesantele gînduri şi cercetări istorico-bisericeşti ale ierarhului începător, dar plin de mari făgăduinţe.
După chinuitoarele treceri prin episcopat şi înalta dregători de mitropolit şi după ieşirea la pensie, ierarhul cărturar s-a desfăşurat într-un cîmp mai larg şi în cercetări de adîncime, care vor rămîne bine cîştigate în cultura de specialitate. Dispunînd de sănătate şi îndelungare de zile, Mitropolitul Tit Simedrea a înnobilat revistele bisericeşti ale vremii noastre cu studii istorice, comentarii şi precizări, complicate cronologii şi rectificări de mare trebuinţă. Revista noastră, «Mitropolia Olteniei», s-a bucurat mult de acest privilegiu. Scrisul marelui ierarh i-a dat greutate şi privilegiu, el fiind plin de fine observaţii, de bogate trimiteri şi de o deosebită limpezime. Graiul său era neaoş românesc; cîteodată încărcat de cuvinte ieşite din folosinţă.
Acest ierarh iubea cartea, adînc şi pătimaş. Ochii săi lunecau pe pagini, ilustraţii, vignete şi literă, strălucitori şi înfometaţi de frumos. De aceea, biblioteca dispărutului era plină de carte bună, de rarităţi agonisite din anticariate, la care se adăugau manuscrise originale şi de mare preţ. Unei biblioteci de cărturar, foarte variată, îi stă bine şi alăturarea artei. Masa de lucru a acestui cărturar era plină de obiecte rare şi preţioase: artofoare, sculpturi, lucrări în metal bătute în ciocan, icoane vechi şi ciupite de vreme şi carii, alte podoabe ale mîinilor de meşteri iscusiţi şi închinători ai frumosului.
De aceea ne doare această pierdere, deşi ştim că n-avem, aici pe pămînt, cetate stătătoare şi anii omului sînt în mîna lui Dumnezeu. Bisericii noastre îi sînt scumpi oamenii care zăbovesc pe carte, pe descifrarea trecutului şi pe învrîstarea lui cu timpul şi căutările noastre.

__________________________________

încredinţarea că amintirea Vlădicăi Tit va rămîne pentru totdeauna vie şi neştearsă în Biserica noastră străbună.

De încheiere, în credinţa noastră creştinească, să-i zicem din adîncul sufletelor noastre: nemuritoare să-i fie pomenirea şi Dumnezeu să-l aşeze în rîndul aleşilor săi, în veci de veci. Amin.

Anunțuri