NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

Traian Filip: ” Reportaj inainte de reportaj „(inedit ) Aprilie 13, 2007

Născut la 6 iunie 1834, poetul Al. Sihleanu şi-a petrecut copilăria la moşia tatălui său din Sihlea (Buzău). Evocând acele vremuri, poetul scria: „Frumoase locuri, verde câmpia, Unde junia mi-am petrecut.”

Sora sa, Elena Sihleanu, a trăit în aceeaşi ambianţă şi a urmat în parte acelaşi destin, cu singura deosebire că paginile literare ce ni le-a lăsat văd abia acum lumina tiparului, după mai bine de o sută treizeci de ani. Când Al. Sihlea­nu, după studiile făcute într-un pension din Bucureşti, la 18 ani, este trimis la Paris să-şi continue studiile, sora sa îl urmează şi face două memorabile călătorii, una în 1852, de la 3 mai la 18 octombrie, şi a doua de la 1 mai 1853 la 8 iunie 1854. Ea scrie în stil epistolar, face o relatare amănunţită, arătînd ceea ce o emoţionează şi o preocupă la această vârstă. Din paginile ei se iveşte un Paris de adolescenţă, vesel, inteligent, cu lume manierată şi cultă, care se ocupă cu teatrul, concertele şi seratele, cu v oiajul în diligenţă, în vapor, în tren, care se plimbă pe bulevarde şi face cumpărături în mici magazine luxoase. Această fată valahă scrie şi vorbeşte franţuzeşte ca în limba maternă. Educaţia primită este o educaţie de ar­tist, care dansează, cântă la pian, se întâlneşte la spectacole şi concerte, în diferite saloane sau baluri cu lumea bună a Parisului balzacian. Observăm din această scurtă cronică ce preţ se punea pe bunul gust cultivat atent şi întreţinut prin lecturi şi călătorii, prin aceste prilejuri provocate pentru comparaţii şi informaţii.

Modul de a vedea lumea, de a-şi expri­ma emoţiile nu trădează numai o sensi­bilitate şi un mod liric de a trăi, ci cultura şi rafinamentul aristocratic propriu familiilor de rasă din Ţara Românească, pe care unii ţin să le mai vadă barbare, crescând între pădure şi salon, ceea ce poate fi o reuşită imagine literară, dar o inexactă interpretare a realităţii sociale şi psihice în epocă. Argumentul cel mai concludent ni-l aduce jurnalul de călătorie al acestei adolescente, care poate fi, din multe puncte de vedere, un document mult mai convingător decât chiar versurile poetului. Manuscrisul jurnalului de călătorie începe la data de 3 mai 1852, când Elena Sihleanu părăseşte Bucureştii şi pleacă la Giurgiu împreună cu tatăl ei, pentru a se îmbarca. Paharnicul Zamfirache Sihleanu din mahalaua Gordani, era fiul lui Dumitrache Sihleanu, treti logofăt în 1804, boier cu caftan în 1824 şi, potrivit unei catagrafii a boierilor din Ţara Românească în 1831, domiciliat în Focşanii Munteni, cu 6 500 lei venit anual. Acest Zamfirache era serdar, deputat în Obşteasca Adunare, paharnic şi administrator al judeţului Râmnicul Sărat, în anul 1848. Poetul şi sora sa, Elena, au apărut aşadar când părinţii lor se aflau în putere şi mărire şi s-au putut bucura de aleasă educaţie în ţară şi străinătate. Al. Sihleanu a urmat studiile la Paris din 1852 până în 1855, iar mărturiile sale lirice din această perioa­dă ni-l arată tânjind după maica lui dorită, după sora lui dorită.

Elena îşi lasă tatăl înlăcrimat pe ţărmul Dunării şi pleacă spre Viena cu vaporul Pesta. Ea însăşi era înlăcrimată, dar cu speranţa că „ne vom distra bine”, mai ales că se afla împreună cu cunoscute familii, Zissu, Cuza, Nicolescu, Anica Filipescu etc. La 7 mai schimbă vasul Pesta cu Marmina şi dimineaţa trece prin dreptul Cladovei. În aceeaşi zi ajun­ge la Porţile de Fier, prilej pentru a descrie Dunărea veche. Vasul „se clatină” iar „clocotul apei” arată că intraseră în strîmtorile primejdioase. La Orşova, la punctul vamal „ne-au fost controlate lucrurile şi paşapoartele”. În ziua de 10 mai, vasul ajunge la Pesta şi călătorii transportă bagajele pe vaporul Maria-Dorothe, cu care aveau să ajungă la Viena. Impresie bună la Pesta şi la Buda, apoi la Viena, unde descinde la 11 mai. Trage la hotelul Coldener Laman Leopold Stat „în două camere drăguţe, la primul etaj”. Cu mijloace simple, este descrisă Viena. Autoarea observă mereu îngheţata. Înfăţişarea curată a străzilor, magazinele, teatrul curţii „unde se joacă spectacole de operă”, un balet „magnific” o impresionează. Străbătând Praterul, remarcă farmecul Vienei lui Strauss, cu „superbele valsuri” descrie pavilioane cu oglinzi şi portrete şi, fireşte, mănâncă îngheţată. Biserica St. Ştefan e „neagră ca fierul”, având „icoane foarte mari aurite şi pictate”. Ajunge la Schonbrunn şi se plimbă prin grădinile împărăteşti.

Elena Sihleanu notează cu atenţia şi conştiinciozitatea unui reporter de azi gările prin care trece: Praga, Laferburg, Leipzig, Dresda, Magdeburg, Brusvik, Hanover, Munchen, Koln, iar după o pauză, reluând călătoria prin Vivier şi Bruxelles, prin Valencienne, ajunge la destinaţie în ziua de 30 mai. Fără întârziere, intră în regimul vieţii de student instruit la faţa locului (principiu modern aplicat în universităţile ameri­cane, care trimit luni de zile studenţii în Europa pentru a face cursuri peripatetice şi a învăţa istoria civilizaţiei în ambianţa specifică), asistă la un spectacol-gigant la Odeon, unde, de la ora 4 după-amiază până la 1 noaptea, vede vodevilul Un foc de artificii şi farsa Mama Michot la Italieni, Dama cu ca­melii şi Nanet la Crinnot. Parisul este cercetat cu de-amănuntul: galeriile de tablouri, grădinile şi pieţele, magazinele şi monumentele celebre. La 4 august, încep cursurile de dans cu Philippe Colicowschi, 12 lecţii a 24 de franci. Îşi face portretul la dagherotip în culori şi o costă 18 franci. Spune că Piaţa Con­corde este cea mai frumoasă din lume şi o descrie : „enormă, în mijloc se află obeliscul aurit, cu inscripţii vechi, pe cele două laturi sunt mari fântâni artesiene, fântâna artesiană e făcută astfel: un grup de sirene pe margini care ţin în braţe şerpi, din gurile cărora curge apă, iar în centru curge şi mai multă apă, ca dintr-un bazin; iar în jurul acestei pieţe sunt lămpi aurite ce se aprind cu gaz şi care creează o adevărată măreţie; poziţia acestei pieţe e tot ce poate fi mai minu­nat, căci de o parte se află Champs Elysees, biserica Madeleine, iar de cea­laltă parte palatele”… urmează alte obiec­tive, Bois de Boulogne, hipodromul, teatrul Odeon, grădina Luxembourg, circul naţional, Versailles ul. La 17 octombrie, Elena Sihleanu părăseşte Parisul, făcând ca întoarcerii. Călătoreşte cu trenul, cu diligenta şi vaporul. La 26 octombrie ajunge la Orşova, iar voiajul se încheie la 18 octombrie.

A doua călătorie se produce în mai 1853, de data aceasta îmbarcarea făcându-se la Brăila, pe vasul Schohenyim, de un lux extraordinar „d’apres le systheme american”. La 6 mai, Pesta, la 7 mai Viena. Notaţiile sunt mai concen­trate. La 10 mai plecarea spre Dresda, pe care o descrie cu mare plăcere, remarcând grădinile fermecătoare, priveliştile magnifice, mai frumoase decât la Viena, dar mai triste.

Jurnalul Elenei Sihleanu se încheie odată cu cea de-a doua călătorie, când trece cu diligenta prin Transilvania, pe la Sibiu, prin trecătoarea Câineni, pe un drum „superb”, pe la Curtea de Argeş şi Piteşti. Călătoria de întoarcere durează aproape o lună de zile, cu toate escalele ei şi se încheie Ia Bucureşti, pe data de 8 iulie.

Odată întoarsă în ţară, Elena Sihleanu se căsătoreşte cu C. Grădişteanu (1830-1890), are doi copii, Maria, căsătorită la vremea ei cu Scarlat Ghica şi apoi cu C. Ştefănescu, şi Ioan, născut în 1861, viitor ministru şi senator. Maria a păstrat fotografii şi acte de familie, între care desigur şi acest jurnal. Din căsătoria ei cu Scarlat Ghica a avut un fiu, Şerban Ghica, şi acesta a moştenit-o.

Petru Comarnescu s-a ocupat de însemnările de călătorie ale Elenei Sih­leanu şi ar fi vrut să le tipărească, dar, la vremea sa, nu a găsit unde. Unele note răzleţe se găsesc împreună cu manu­scrisul original, care poartă pe coperta exterioară titlul unui curs probabil (questions rhetorique), dar a primit altă destinaţie. Pe această copertă este trecut în cerneală albastră şi numele lui Petru Comarnescu. Din păcate, nici o apreciere întreagă. S-ar putea să aflăm unele referinţe în Jurnalul lui Comarne­scu, ce se află în momentul de faţă în curs de copiere şi organizare pe ani şi volume, în vederea tipăririi.

Anunțuri