NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Ierarhi despre Tit Simedrea: Episcop Antim Nica Mai 11, 2007

Odată cu acest început de iarnă, în ziua de 9 decembrie, pe neaşteptate, s-a stins din viaţă, aici la Mînăstirea Cernica, unul din ierarhii şi cărturarii de seamă ai Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Tit Simedrea, în vîrstă de 85 ani. A fost un bărbat înzestrat cu serioasă cultură, dobîndită în ţară şi peste hotare, cu înfăţişare ce întotdeauna exprima energia, cu o putere de muncă rar întîlnită, neridicat de la masa de studiu decît în clipa morţii şi, pe deasupra, dotat şi cu un nestăvilit şi curat dor de a contribui la îmbogăţirea culturii şi cărţii noastre bisericeşti.

Prin tot ce a săvîrşit în pămînteasca-i viaţă, Mitropolitul Tit Simedrea s-a arătat vrednic a fi socotit ca făcînd parte din pleiada strălucită a ierarhilor cărturari români, ale căror nume le găsim inserate în istoria culturii noastre bisericeşti. Toţi cei ce am fost în jurul său sîntem în măsură a afirma că viaţa lui a fost o continuă trudă pentru lămurirea unor probleme din ogorul acestei culturi. Aproape toată, şi-a petrecut-o stînd aplecat cu însetoşare peste pagini de cărţi, enciclopedii şi dicţionare, peste vechi manuscrise, condici, texte de cronici şi vrafuri de reviste. Niciodată n-a fost văzut stînd fără ocupaţie. Moştenirea sa culturală stă vie mărturie întru aceasta.

Mitropolitul Tit a fost un ierarh luminat, care tot timpul a strîns şi a prelucrat material, şi-a îmbogăţit biblioteca şi şi-a lărgit continuu orizontul cultural. Scrisul său a îmbrăţişat mai multe laturi ale vechii noastre culturi: editări de texte, ca în Viaţa Sfîntului Nifon; precizări de date în legătură cu unii ierarhi, ca în Paretisisul mitropolitului Veniamin Costachi sau Anul naşterii mitropolitului Iosif Naniescu; prezentări de vechi manuscrise, ca în Tetraevanghelul vistiernicului Matiaş; înfăţişări de vechi scrieri religioase româneşti, ca în Pripealele monahului Filotei de la Cozia; dovezi despre vechiul creştinism românesc, ca în Cel mai vechi document arheologic creştin găsit pe teritoriul ţării noastre; clarificări privitoare la dependenţa canonică a Bisericilor române, ca în Unde şi cînd a luat fiinţă legenda despre atîrnarea canonică a scaunelor mitropolitane din Ţara Românească şi Moldova de Arhiepiscopia Ohridei şi multe altele.

Atenţie deosebită a dat Vlădica Tit monahismului nostru şi sfintelor sale lăcaşe, închinîndu-le studii ca: Viaţa mînăstirească în Ţara Românească înainte de anul 1370; Mînăstirea Vodiţa; Mînăstiri vîndute şi dăruite în secolul XV; Fost-au două sfinte lăcaşe la Cozia?; Mînăstirea Titireciu; Seminarul călugăresc ş.a. şi mai cu seamă în ultimii ani ai vieţii, istoriei tiparului şi tipografiilor din Ţara Românească. În acest din urmă domeniu, cel puţin în momentul de faţă, cunoştinţele sale nu pot fi egalate de nimeni. S-a ocupat de tiparul bucureştean de carte bisericească în anii 1740-1750 şi, în vremea de pe urmă, de ieromonahul-tipograf Macarie din anii 1508-1512 şi de tiparniţa sa, afirmînd cu toată convingerea că acesta n-a fost sîrb, cum s-a crezut, ci român.

În legătură cu activitatea sa culturală, trebuie a fi amintit şi faptul că în timpul cît el i-a fost secretar de redacţie – anii 1934-1939 – revista Sfîntului Sinod «Biserica Ortodoxă Română» a cunoscut o epocă înfloritoare. În jurul ei a adunat iscusite condeie de ilustre nume din cultura românească a vremii şi în paginile ei şi-a publicat parte din studii şi şi-a inserat un însemnat număr de recenzii şi note bibliografice.

Ca director al Cancelariei Sfîntului Sinod, Vlădica Tit a desfăşurat o susţinută activitate, jucînd însemnat rol în pregătirea şi efectuarea îndreptării Calendarului în anul 1924 şi în multe alte probleme majore ale Bisericii Ortodoxe Române. A militat pentru apropierea dintre bisericile creştine, avînd însemnat rost în Conferinţa română anglicană de la Bucureşti din anul 1935; a fost adept al participării Bisericii Ortodoxe Române la Mişcarea ecumenică, fiind desemnat de Sfîntul Sinod să participe la Conferinţele de la Lausanne şi Oxford din anii 1927 şi, respectiv, 1937 ; a fost de faţă ca sol al Bisericii Ortodoxe Române, în slujba Ortodoxiei ecumenice, la Conferinţele reprezentanţilor Bisericilor Ortodoxe de la Sofia, în 1928, şi Constantinopol, în 1929 şi a luat parte la lucrările Conferinţei panortodoxe de la Vatoped, din anul 1930, între altele, stăruind pentru împăcarea dintre Patriarhia ecumenică şi Biserica Ortodoxă Bulgară. De asemenea, a făcut călătorii în Orientul Apropiat şi a sprijinit ideea întemeierii unor aşezăminte româneşti la Locurile Sfinte.

Acesta a fost şi aşa a lucrat Vlădica Tit, acest om plăcut la înfăţişare şi la vorbă, cu ochi de cărbune şi chip limpezit de lumina cumpănită a unei frumoase înserări lăuntrice. Pe deasupra tuturor acestora, Mitropolitul Tit a fost şi un îmbunătăţit duhovnic. Aceasta făcea ca uşa casei sale din această sfîntă mînăstire să fie des deschisă de cei ce veneau să-i ceară sfat duhovnicesc.

Înaintea acestui cărturar-vlădică şi în faţa acestei luminoase figuri de ales ierarh al Bisericii Ortodoxe Române, aducem, în numele tuturor celor ce l-au cunoscut, l-au iubit şi l-au preţuit, a slujitorilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, a cărei propăşire a dorit-o cu căldură, precum şi al nostru personal şi al celor ce i-am fost ucenici, piosul nostru omagiu de dragoste şi recunoştinţă pentru tot ceea ce a însemnat pentru noi toţi activitatea multilaterală şi bogată a Vlădicăi Tit, cel ce acum s-a mutat către Domnul.