Neamul STREHAIANO din Franţa îşi are rădăcina, originea la Strehaia, cu peste 180 de ani în urmă. S-a stabilit în Franţa cu 150 de ani în urmă.Aceste simple însemnări despre rădăcina neamului din Franţa, sunt o urmare a prezenţei a doi profesori francezi, STREHAIANO, la Arhivele Naţionale Mehedinţi, din Turnu Severin, apoi la Strehaia, locul de obârşie al strămoşilor lor, unde au rămas trei zile.
În ziua de 7 august 2006, au fost la Arhivele Naţionale Mehedinţi, pentru a consulta documente despre Strehaia, cu speranţa că vor găsi a-şi cunoaşte rădăcina ascendenţilor, plecaţi din Strehaia în Franţa, la jumătatea secolului al XIX-lea, intraţi şi rămaşi în Franţa (cu numele STREHAIANO).
Directorul arhivelor, prof. Cristian Aniţa, le-a prezentat lucrarea tipărită Strehaia în istorie, Editura PACO, Bucureşti, 2005, a semnatarului acestor rânduri, recomandându-le să vină la Strehaia, pentru informaţii, din partea autorului.
Au venit la Strehaia, în jurul orelor 1030-1100, însoţiţi de o tânără româncă, ca translatoare. I-am primit în locuinţă. S-au prezentat: profesor Pierre Strehaiano şi profesor Jean Louis Strehaiano, din Franţa. Au motivat prezenţa lor la Strehaia pentru a afla informaţii, documente, despre un strămoş al lor, din Strehaia, stabilit în Franţa la jumătatea secolului al XIX-lea, Strehaiano, Ion Constantin Strehăianu, care a avut şi o soră, căsătorită Ştefănescu.
În prezenţa lor, am consultat lucrarea Strehaia în istorie, privind catagrafia anilor 1818 – 1819 şi 1833, nu am găsit nici un locuitor cu numele de Strehăianu. În Catastih de socoteala clădi a poporului Motru de Sus, Motru de Jos şi Huşnita din anii 1845– 1846 al Mănăstirii Strehaia, nu apare menţionat nici un locuitor cu numele de Strehăianu. Apare, în schimb, Constantin, fiul lui Maria Ştefănescu şi Ion, fiul Mariei Ştefănescu, la poporul Motrului de Sus.
La împroprietărirea foştilor clăcaşi ai Mănăstirii Streheia, din anul 1864, nu mai apare nici un Ştefănescu, menţionaţi în 1845 -1846 (Constantin şi Ion Ştefănescu), dar nici Strehăianu. Ce s-a întâmplat cu cei doi fraţi (menţionaţi la 1845 – 1846) şi cu mama lor, în 18 ani (1846 – 1864), nu sunt în măsură să răspund. Ori au murit fără urmaşi pe linie bărbătească, ori au părăsit localitatea. Posibil ca unul din ei (ori amândoi) să fi ajuns în Franţa.
În discuţiile purtate prin translatoare, în prezenta pr. Ion Popa, stareţul Mânăstirii Strehaia (aflat la mine întâmplător), mi-au spus că familia Strehaiano, păstrează amintirea şi memoria primului Strehăian, ajuns în Franţa. S-ar fi născut în jurul anului 1850. Ar fi posibil ca anul 1850 să fie anul când s-a stabilit în Franţa, nu când s-a născut.
Putem admite că unul din cei doi copii ai Mariei Ştefănescu (Constantin şi Ion), să fie acel Strehăian stabilit în Franţa. Aici, din respect pentru satul de obârşie STREHAIA, să-şi fi luat numele de Strehaiano. Posibil şi pentru amintirea şi memorie strămoşilor lor, Strehăianu.
Maria Ştefănescu, pe care tradiţia familiei Strehaiano din Franţa, o consideră sora cu cel stabilit în Franţa (dacă admitea că un frate al ei s-a stabilit în Franţa). Noi considerăm că cel stabilit în Franţa este unul sau amândoi din fiii Mariei Ştefănescu, care nu mai apar menţionaţi ca împroprietăriţi, la 1864.
Tradiţia familie Strehaiano, reţine că cel stabilit în Franţa, s-ar fi născut în jurul anului 1850, purtând numele de Constantin Strehăianu. Ion şi Constantin sunt cei doi fii ai Mariei Ştefănescu. Cei doi copii ai Mariei Ştefănescu menţionaţi în documente în anii 1815-1847, sunt născuţi înainte de 1850, cel puţin cu 20-25 de ani; dacă avem în vedere că în anii 1845 – 1846, apar în documentele Mânăstirii Strehaia, au gospodărie proprie, fiecare, nu şi mama lor, Maria Strehăianu Ştefănescu, care, posibil, nu mai trăia.
Stabiliţi în Franţa (unul sau amândoi) au trebuit să-şi decline numele de familie, pentru a fi luaţi în evidenţa Stării Civile Din respect şi recunoştinţă pentru localitatea în care s-au născut şi au trăit, Strehaia, din respect şi recunoştinţă pentru amintirea şi memoria mamei lor, Maria Strehăianu, căsătorită Ştefănescu, s-au trecut în evidenţa populaţiei cu numele de Strehaiano. Este posibil, autorităţile franceze, întrebându-i din ce localitate au venit în Franţa, din Strehaia, să-i fi înregistrat Strehaiano, cu numele localităţii de unde au venit şi stabilit în Franţa.
Le-am mai spus că un participant la Revoluţia de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a fost Petre Strehăianu, menţionat în evidenţa Pandurilor şi căpitanilor participanţi la revoluţie cu consemnarea „Nu i se cunoaşte până acum locul de obârşie”, iar în partea finală a izvorului istoric, scrie „Logofătul Petre Strehăianu din Corneşţi”. Noi considerăm că locul de obârşie al lui Strehăianu aparţine prin naştere din Strehaia, un descendent din familia lui Dumitru Strehăianu, menţionat în Catastihul Judeţului Mehedinţi în anul 1727, pe moşia Mânăstirii Strehaia, sat de forşpan-birnici.
După Revoluţie, se va stabili ca funcţionar la Grefa Judecătoriei din Cerneţi, reşedinţa Judeţului Mehedinţi. Să reţinem. Un om îşi leagă numele de locul de naştere, dar şi prin activitatea profesională pe durata vieţii într-o nouă aşezare unde cu timpul devine cunoscut şi apreciat, că aparţine acelui loc, păstrând numele de familie (cu care s-a născut).
Petre Strehăianu, ca funcţionar (logofăt, scriitor de cancelarie) la Grefa Judecătoriei din Cerneţi, este menţionat „Logofetu Petre Strehăianu din Cerneţi” ca funcţionar la Grefa Judecătoriei din Cerneţi, a reuşit să se ridice în categoria nouă a boierilor parveniţi, alături de alţi boieri, proprietari de moşie, înregistrat în anul 1853. În anul 1835 februarie 5, apare menţionat într-o jalbă a unui grup de locuitori ai satului Halânga, aşezaţi cu casele pe moşia moşnenilor Răscoleşti, care să plâng Ocârmuirii (Prefecturii) Judeţului împotriva grefierului Petre Strehăianu, epistatul acelei moşii, care le pretinde mai mult decât este legiuit.
Strehaiano, stabilit în Franţa, ca şi Petre Strehăianu, stabilit în Cerneţi, au acelaşi ascendent, dintr-o generaţie anterioară, obârşie, origine, Dumitru Strehăianu, menţionat documentar pe moşia Mănăstirii Strehaia, în anul 1727 (în timpul ocupaţiei vremelnice a Olteniei de Austria 1718 – 1739), ca sat de forşpan-birnici, document aflat în Arhivele Naţionale Sibiu, Fondul Samuel Bruckenthal, ms. F. 148-149.
Cei doi profesori francezi cu familiile lor (soţii, copii), în zilele de 8 şi 9 august şi-au continuat prezenta la Strehaia, vizitând şi mănăstirea, aducând în felul acesta omagiul şi recunoştinţa pentru locul de obârşie al strămoşilor lor. Au vizitat şi Cerneţul, unde a trăit şi funcţionat la Grefa Judecătoriei Petre Strehăianu.
Câţi din noi încercăm să aflăm locul de baştină, de obârşie, al strămoşilor noştri? Să urmăm exemplul celor doi profesori francezi, care îşi caută strămoşii după 150 de ani. Profesor Pierre Strehaiano din localitatea Escalquens şi profesor Jean Louis Strehaiano, din localitatea VERLAC TESCOU.
Strehaia, 14 octombrie 2006
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ 