NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

„Istorie măruntă?“ – un document memorialistic de Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda August 21, 2007

Filed under: documente — ARP @ 9:44 pm

Cu îngăduinţa Dvs., vom lăsa amintirea să zboare peste ani şi vom încerca să scoatem din uitare câţiva oameni şi câteva fapte, care, poate, vă vor place şi poate vă vor ajuta să înţelegeţi câte ceva din exemplul vieţii lor.
Era în primăvara lui 1940. Nori negri şi grei se abătuseră asupra lumii. Bubuitul tunurilor se auzea tot mai aproape. Lumea devenea din ce în ce mai îngrijorată, mai înfricoşată. Începuseră concentrările. Floarea tinerimii româneşti părăsea satele şi oraşele şi pleca undeva departe, pe căi neştiute. Umbra morţii se plimba peste plaiuri, lacrimile nu se mai uscau pe obraji. Discuţii, îmbrăţişări, sărutări, urări, sfaturi şi îndemnuri se vedeau şi se auzeau peste tot. Aproape în fiecare casă se strecura jalea. Venea poştaşul cu tolba plină de ordine de concentrare şi le împărţea cu dărnicie în dreapta şi în stânga. Cei ce nu primeau azi, primeau mâine sau poimâine, dar de primit primeau. Se goleau satele de voinici, rămâneau în urmă părinţi, fraţi, iubite cu teamă, cu speranţă sau disperare. Într-o zi a bătut poştaşul şi la poarta Lenei Zoican. Ea era văduvă de război. Soţul ei, Nicolae Zoican, se prăpădise în luptele de la Mărăşeşti şi trupul lui se amestecase cu ţărâna de acolo. Lăsase doar în sufletul Lenei durerea dorului şi povara văduviei. Cele două fete şi băiatul erau prea mici ca să-şi mai amintească de el. Trecuse însă vremea pe neaşteptate, căci greutăţile vieţii erau multe şi copiii Lenei se ridicaseră repede.
Abia când poştaşul i-a dat ordinul de concentrare pentru Ioniţă, copilul ei drag, Lena a simţit că o junghie la inimă. I-a venit o slăbeală în trup şi o ceaţă la ochi şi lumea a început să se învârtă în jurul ei mai repede, tot mai repede. A luat hârtia >>>>>Al. Stănciulescu-Bârda

 

Insemnari despre „Revoluţia franceză“

Filed under: analize — ARP @ 9:43 pm

Asistând cu uimire şi groază la cruzimile şi măcelul organizat de puterea bolşevică în Rusia în 1917, istorica Nesta Webster a fost frapată de faptul că furia ucigaşă a comuniştilor din 1917 reedita întocmai furia ucigaşă a comuniştilor din 1789 şi a intuit că măcelul comunist din Rusia nu este decât continuarea celui din Franţa. Analiza ei, publicată în 1919 (The French Revolution, 1919; retipărită în The Noontide Press, 1988), începe citându-l pe prinţul Kropotkin, anarhist de viţă nobilă, membru al „intelectualităţii progresiste”, cum îi ziceam noi la lecţiile de marxism, sau „liberal”, cum îi zic americanii. Kropotkin spune: „Studiind Marea Revoluţie [franceză din 1789], aflăm astăzi că a fost sursa şi originea tuturor ideilor comuniste, anarhiste şi socialiste de astăzi. … până în prezent socialismul modern n-a adăugat absolut nimic la ideile care circulau în Franţa între 1789 şi 1794 şi pe care poporul francez a încercat să le pună în practică în anul II al republicii [pe vremea teroarei]” (pp. v-vi).
Redăm câteva momente din amplul tablou zugrăvit de Nesta Webster care arată cum „a încercat poporul francez să pună în practică” idealurile „libertăţii, egalităţii şi fraternităţii”; şi subliniem de la început că aceste frumoase „idealuri” nu sunt altceva decât „newspeak”-ul descris de George Orwell în cruciala lui carte 1984, „newspeak” [vorbirea omului nou] în care cuvântul „pace” desemnează activităţile desfăşurate pe câmpul de luptă de către trupe inamice care se măcelăresc reciproc; şi „libertate” desemnează condiţia prizonierului >>>>>Ion Coja>>>>>

 

Documente ignorate – Antonie Plămădeală despre Ecumenism (2005)

Filed under: istoria recenta — ARP @ 9:39 pm

Am fost foarte implicat in dialogul ecumenic. Am fost chiar un luptator pentru ecumenism timp indelungat. Imi pare rau insa ca acum, dupa 50 de ani de incercari, ecumenismul se afla tot la inceput. Dupa mine, vinovati sunt in primul rand cei din Consiliul Ecumenic, pentru ca nu au dus la bun sfarsit nici una dintre problemele pe care le-au avut. Ecumenismul a ramas insa o problema, care cine stie cand si cum se va rezolva.
Doar atat ca a deschis ochii Ortodoxiei spre viitor. Si spre un viitor poate mai putin cunoscut de noi, dar oricum spre un viitor promitator. Ecumenismul a fost dintru inceput o mare problema si se poate ca intr-un viitor indepartat sa-si gaseasca un punct de vedere mai solid. Desigur insa ca el va trebui reformat, caci cu actualele femei, aflate in Comitetele lui, care au venit cu intentii pur feministe, s-a compromis astfel, pentru epoca noastra, ecumenismul. As zice ca, la data de fata, relatiile Bisericii Ortodoxe cu celelalte biserici sunt oarecum normale. Si cu Biserica Catolica ele sunt tot normale, cand ma gandesc la normalitate, iau situatia de acum 50 de ani. Adica nu s-a facut nici un progres, pentru ca staful Consiliului Ecumenic nici nu s-a gandit la aceasta. El ramane condus de protestanti, la o atitudine pe care nu si-o precizeaza, dar, in afara de Biserica Catolica, cu care s-au incercat unele discutii, cu protestantismul nici vorba de asa ceva. Si daca in unele relatii cu Biserica Romano-Catolica si-au schimbat atitudinile din trecut, apoi cu Biserica protestanta >>>>>Antonie Plămădeală