~Pictorul Dimitrie Vârbănescu (evocat de Elena Ştefan şi Ion Gaghii)

VÂRBĂNESCU, DIMITRIE – pictor – data naşterii: 5 oct. 1908, Giurgiu /data morţii: 2 mai 1963, Paris

Încă din liceu simte chemarea artei şi ia lecţii de pictură la Bucureşti, cu Ipolit Strâmbu, deşi tatăl său îl dorea jurist. În anul 1929 a plecat la Grenoble pentru a se înscrie la Facultatea de Drept din acest oraş. Vocaţia de desenator şi pictor se conturează prin 1932, pentru ca, în curând, el să opteze pentru profesiunea de artist.

Interesul faţă de opera lui Urmuz îl determină pe Vârbănescu să-i traducă opera în limba franceză. Intenţionează să traducă şi alţi autori pe care să-i publice în Cahiers figures, revistă pe care o publică împreună cu alţi artişti şi scriitori francezi.

Formaţia de pictor şi desenator a fost ajutată la începutul ei din Franţa de către constructivismul cezannian, care a priit multor artişti ai lumii – ca şi unor pictori români: de la Ressu Iser, Dărăscu, la Şirato şi Bunescu. Dar, mai ales, Vârbănescu era un om al imaginaţiei şi al viziunii, al unei gândiri ce cobotl în mituri şi legende.

Nutrit de lecturi, el creează de prin 1932 desene şi picturi în care transformă imagini cu oameni şi animale în fabuloase peisaje, în care alternează prăbuşirea unor vechi civilizaţii cu forţa de renaştere a vieţii. Un desen în creion, din 1932 înfăţişând un tânăr nud susţinând cu uşurinţă în braţe siluotrt unui cal, e o transfigurare a lui Făt-Frumos din basmele noastre.

„Vârbănescu a evocat miturile, legendele, jocurile, obiceiurile româneşti“ s-a semnalat în articole publicate în Cronica (laşi, 22 aprilie 1967) şi în Tribuna (Cluj, 8 febr. 1968).

Criticul J.M. Dunoyer arăta în Le Monde din 29 oct. 1965 că „Vârbănescu reînviase în pictura sa miturile tinereţii sale moştenite din Valahia natală; iar Raymont Cogniat, anunţând originea românească a artistului, sublinia înclinaţia către „invenţia unei mitologii fantastice“ prin care se deosebea, încă din 1935, faţă de ceilalţi membri ai grupului Temognage.

A fost o cinste şi o recunoaştere participarea – încă din anii 1935 a lui Vârbănescu la activitatea grupului Temogium, fondat la Lyon şi care a constituit un moment important în arta franceză mai nouă, acolo afirmându-se o serie de artişti celebri.

Cu acest grup important a expus Vârbănescu în 1938 şi 1939 ia Paris, după ce, în 1936, sub titulatura „Expoziţia a şapte tineri pictor“ îşi prezentase lucrări la Grenoble. Expoziţia personală de desene din 1942 îi va fi prezentată de către Marcel Michoud.

Din 1936 şi până în 1962, Vârbănescu a participat sau a prezentat personal opere la 15 expoziţii, adesea la Grenoble, dar şi la Paris, Lyon, Lousanne, Torino. în 1939, galeria pariziană condusă de Madelaine Pissaro i-a prezentat unele opere alături de cele ale lui Picasso, Max Emst şi Andre Masson.

Este cunoscută în folclorul nostru transformarea păsărilor în fiinţe supranaturale şi culminează cu păsările binefăcătoare ale lui Brâncuşi (Păsările măiastre) sau cu unele răufăcătoare ca pupezele, transpuse de către Ţuculescu de pe scoarţele olteneşti în picturile cu furtunile vieţii (Pasărea furtunii). O regăsim şi în mitologia lui Vârbănescu, autorul, printre altele, al unui tablou grotesc Pasărea trăsnet (1941), un fel de uliu ce sfârtecă un taur.

Multe din operele lui Vârbănescu au fost create în premergătorii ani ai celui de-al ll-lea război mondial, redând grozăviile săvârşite de război.

În total, în visurile suprarealiste şi în comentariile sale de om foarte lucid, Vârbănescu şi-a pus temeinic problemele comunicabilităţii artei şi ale rostului ei.

În privinţa imaginaţiei, în pânzele sale se ivesc fiinţe cuvioase care relevă omul, animalele, vegetaţia. Această confuzie a regnurilor va continua până după război, dar întreaga-i operă va păstra aceleaşi teme: cea a călăreţului, a minotaurului, a păsării, a arborelui, a pădurii şi altele. A fost suprarealist, unii o pretind. Dacă a avut spirit de suprarealist, scrie von Roemaer, el nu s-a afiliat niciodată grupului pe care admiraţia sa faţă de Andre Breton ar fi justificat-o.

În anul 1944, în revista Confluences (IV, 29 februarie -martie 1944) Vârbănescu publică un eseu (Peinture des ormes et Peinture d’expression) în care se referă la rosturile artei. El nu este de acord cu susţinătorii picturii-expresie, de jrice fel o fi fiind expresia, deoarece „pseudo-pictorul expresiei nu face decât să ajungă din celălalt capăt la aceeaşi formă pentru ea însăşi, după un înconjur prin vid“. Pledează pentru o treaţie cu caracter mitic şi nu mitologic, adică pentru o angajare pe căile mitului, care să devină o realitate vie, îngăduind artistului să inventeze „pe terenul liber al obiectivităţii“. În teoretizarea sa Vârbănescu se doreşte poet pe terenul obiectivitătii şi inventiv în sensul de a trece pe piar de mit ceea ce trăieşte, visează, gândeşte. Sunt năzuinţe general umane şi familiare spiritualităţii româneşti.

Acest artist foarte cult, care în eseurile sale cita curaj din Delacroix, Baudelaire, Joyce – în consideraţii estetice – ca şi pe Hegel, şi-a luminat, cu timpul, viziunile. O limpezire şi înseninare o găsesc comentatorii operei sale în lucrările dai faza finală, întreruptă de o moarte timpurie. În această fazi desenatorul şi gravorul ilustrează texte de Aristofan Federico Garcia Lorca – ilustraţiile la Ignacio Sanchez Mejies pe care le intitulează Cântece funebre – evocă Mistralul acuarele, cântă frumuseţea naturii şi a cerului. Ca tehnica! Vârbănescu se îndreaptă spre o construcţie monosintetică şi spre un colorit mai fabulos. Simţi în multe din operele sae scurgerea timpului, fluxul vieţii şi al vegetaţiei, ritmurile creşterii şi ale metamorfozelor lumii.

„Cocoşul şi găina“ (1947) este o splendidă pictură uni jocurile de linii curbe şi unghiuri sugerează creste şi avânt spre Soare. Şi tot lumina şi Soarele aduc reverberaţii prin joa unor iscusit valorificate pete de culoare în tabloul „Umbn sălciilor“ (1962).

Metaforele lui D. Vârbănescu sunt încărcate de poezii picturalităţii şi de multiple sensuri sau simboluri oferite de un om generos şi de un artist-filozof.

Expoziţii personale sau de grup:

1936 – noiembrie – „Expoziţia a 7 pictori – Grenoble

1938 – ilustrează romanul „Viaţa lui A. Zagrati“ de Panait Istrati apărut la Lousanne, în Elveţia

– expune cu grupul Temorgnage la Paris pe str. Canettes

1939 – expune la Paris alături de Picasso, Max Ernst şi Andrei Massin

1943 – aprilie – expune cu grupul Termorgnage la Galeria „Folkeone“ din Lyon

1945 – expune personal la galeria „Saint-Louis“ Grenoble

1955 – participă la Bienela de la Torino

1960 – expune în atelierul său din Grenoble

1962 – expune la galeria „Part-Paris“ şi în atelierul său din Grenoble

Referinţe bibliografice:

– Expoziţia Dimitrie Vârbănescu, (Franţa), 1908-1963;

– Pictură-Grafică – nov.dec. 1968: catalog, Bucureşti.