Cu peste 140 de ani în urmă, marele bărbat al neamului nostru Eudoxiu Hurmuzachi, în Testamentul lăsat prietenilor şi conaţionalilor săi, scria: «…Să nu uitaţi că aveţi de îndeplinit trei datorii mari şi sfinte pentru care aveţi a răspunde înaintea oamenilor şi a urmaşilor voştri… Aceste trei datorii sunt: Patria, Limba şi Biserica… Să fiţi urmaşi demni de străbunii şi părinţii voştri, ca să vă nevoiţi cu toata virtutea nu numai să apăraţi drepturile, religiunea şi limba Patriei voastre, ci să le lăsaţi urmaşilor voştri într-o stare mai înfloritoare decât le-aţi primit».
Înţelepte şi înălţătoare porunci, izvorâte dintr-o viaţă pilduitoare, trăită cu nedezminţită vrednicie întru slujirea idelurilor neamului românesc, porunci pe care mulţi dintre cei cărora le-au fost adresate şi, în primul rând, reprezentanţilor intelectualităţii care au venit după el, s-au străduit să le urmeze cu sfinţenie. Şi nu e vina lor, a strămoşilor, nici poate a părinţilor noştri, cu atât mai mult a noastră, a trăitorilor de azi pe această palmă de pământ vitrejit, că nu toate cele trei datorii supreme ale fiecăruia dintre noi au putut fi îndeplinite întocmai.
Prima din ele – Patria, – fiind pierdută în jocurile de culise ale celor mai mari şi tari, în încrâncenarea celui de-al doilea război mondial n-a mai putut fi apărată de cei puţini şi slabi, care mai rămăseseră după ce trecuse peste ei tăvălugul unei istorii crunte cu toată greutatea opresiunilor de tot felul, a Gulag-urilor şi masacrelor sângeroase, cu toate închisorile sale.
Celelalte două – Limba şi Biserica – în pofida tuturor uneltirilor şi vicleniilor A deportărilor şi înstrăinărilor, care au mutilaţi nu numai sufletul multora dintre conaţionalii noştri, ci şi conştiinţa lor, totuşi, cu multe sacrificii şi pierderi au fost apărate, astfel încât să le avem şi astăzi, dacă nu mai înfloritoare decât le-am primit de la marii noştri înaintaşi, măcar în parte aşa cum a fost pe timpurile lor. Astfel, cu toate derivatele lor, reprezentând cultura unui neam, acestea au rămas pentru noi, vorba lui George Călinescu, «al doilea şi cel mai solid teritoriu al Patriei». Cu atât mai mult, al unei Patrii pierdute, dar care ar putea fi recâştigată adăugăm noi, dacă istoria ne va fi mai binevoitoare decât până acum.
VASILE TĂRÂŢEANU
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ 