NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

RADU MIHAI CRISAN : „ DE CE ? Alte adnotări despre «holocaust la români»“ Septembrie 25, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 11:16 pm

Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei, şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi.

,,Orice aluzie la «conspiraţie» trezeşte un cor de proteste din tabăra «javrelor cu ştaif» autohtone încadrându-se cu entuziasm în spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzaţia de «holocaust» adusă poporului român”. (Nicador Zelea Codreanu, România ca un hotel, în Cuvântul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) „Lăsând la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care şi-l arogă diverşi(;) de a fi şi acuzatori şi judecători; am vrea sa ştim dacă acuzaţiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociaţii sau pur şi simplu din partea statului Israel.

Dacă vin din partea unor persoane private sau O.N.G., rămâne de neînţeles[:] de ce statul român în frunte cu preşedintele trebuie să sărute mâna călăului; să accepte orice acuzaţie la adresa statului român?

Dacă ar fi venit din partea statului Israel trebuia să vină pe căi oficiale, diplomatice şi făcute publice prin presă.

Deci cine a stabilit vinovăţia poporului român în cazul acuzaţiei de holocaust şi, mai grav, cine a acceptat această vinovăţie? S-a făcut vreun referendum, s-a discutat în legislativ, s-a făcut măcar vreun sondaj de opinie, s-a făcut publică suma exorbitantă cerută de…; şi aici mă opresc: cerută de cine ? De o entitate «superioară» care trece peste orice convenţie între naţiuni? >>>>

Anunțuri
 

RADU BOTIŞ: „ARDUZEL, MUREŞ – DATE ŞI ÎNTÂMPLĂRI DE SEAMĂ“

Filed under: 1 — ARP @ 11:15 pm

Satul Arduzel este o localitate aparţinătoare comunei Ulmeni-Maramureş la o distanţă de aproximativ 4,5 kilometri,pe drumul judeţean (DJ 108T) Ulmeni-Someş Uileac.

Arduzelul este atestat documentar din anul 1405, de-a lungul timpului purtând următoarele denumiri:KISARDO, ARDO, KOVSARDO, şi apoi, până astăzi, cu denumirea de ARDUZEL.

În anul 1461, satul a aparţinut de judeţul Solnocul de Mijloc (Kozepszolnok), în anul 1549 de Cetatea Chioarului (Kovar) apoi, fără a fi cunoscuţi anii, de judeţul Crasna (Krazna) şi Sălaj (Szilagymegye), situaţie care s-a păstrat până după al doilea război mondial.O dată cu înfiinţarea regiunilor (1950), comuna Ulmeni (deci şi Arduzelul) trece la regiunea Maramureş, apoi înfiinţându-se judeţele( 1968), a trecut la judeţul Maramureş.

Se spune că în anul 1733, în Arduzel existau 6 familii, fără a fi menţionate confesiunea sau etnia.În anul 1750 erau 176 de suflete greco-catolice (adică de naţionalitate română), în 1847 numărul populaţiei, pe confesiuni, era:14 romano-catolici, 230 greco-catolici (români) şi 93 de reformaţi. >>>>

 

Cezarina Adamescu: „Biografia preotului Johann Proschinger (Bucovina)“ Septembrie 5, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 1:57 pm

“VAI MIE DACĂ NU VOI PROPOVĂDUI EVANGHELIA!” (1 Cor. 9,16)

PĂRINTELE JOHANN PROSCHINGER ŞI PREDICAREA CUVÂNTULUI DIVIN

Poate că nu întâmplător, primele cuvinte alese ca Antifoniu din Omelia inaugurală ca paroh al Bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi, au fost cele ale Sfântului Pavel din Scrisoarea întâia către Corinteni : “Căci dacă vestesc Evanghelia, nu am de ce să mă laud, căci este o datorie asupra mea, şi vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Cor. 9,16).

Născut la 2 ianuarie 1925, la Fălticeni şi sfinţit preot în 26 octombrie 1952 la Alba Iulia o dată cu părintele Eugen Ghiuzan din Adjudeni, părintele Johann, român de etnie germană a avut parte de o tinereţe zbuciumată şi plină de primejdii, marcată profund de ororile unui război nedrept în care a trebuit să suporte prizonieratul, deportarea, vicisitudinile unui drum lung de mii de kilometri străbătut pe jos din îndepărtata Siberie – experienţă dureroasă, la limita suportabilului, în care era, nu de puţine ori, să-şi piardă viaţa. >>>>

 

Constantin Malinaş: „Centenar Bruchenthal“

Filed under: 1 — ARP @ 1:56 pm

Profesorul greco-catolic de muzică Mihai POP BRUCHENTHAL, personalitate de legendă a Bihorului cultural, s-a născut la 15 ianuarie 1908 în localitatea Derna, din familia învăţătorilor greco-catolici Mihai POP BRUCHENTHAL (1883-1930) şi Emilia FAUR, ajungând notoriu ca dascăl la Beiuş, unde a funcţionat începând de la 1 septembrie 1935 şi până la 1 septembrie 1972, cât şi ca autor al unei ample şi valoroase opere muzicale, de factură componistică, clasică şi populară. El a fost nepot de dascăl, întrucât bunicul său, Michael POP de BRUCHENTHAL (1843-1924) a fost timp de 55 de ani învăţător în satul meu Ciutelec, alături de străbunica Aloisia CALNOCHI (1856-1918), de asemenea învăţătoare. De la bunicul lui din Ciutelec a învăţat mai întâi cetirea şi scrierea în româneşte, cu litere chirilice, după un abecedariu vechi, cum însuşi mărturiseşte. Apoi, între anii 1913-1918, pe când tatăl lui era fugar pe păduri, de teama ungurilor, a urmat şcoala primară în satul Hotar, de lângă Aleşd, unde locuia cu mama lui. A făcut şcoala primară în limba maghiară, după porunca strâmbă a vremii, deşi în sat nu era nici o familie de etnie maghiară şi nu se vorbea deloc limba maghiară.

În limba română la şcoală se predau doar lecţiile de religie, de două ori pe săptămână. Prin ele se făcea legătura copiilor cu istoria, cultura şi literatura română. În timp ce restul orelor erau chinuitoare pentru copii, deoarece ei nu cunoşteau limba maghiară, iar domnişoara învăţătoare maghiară, adusă din Alfold, nu ştia o boabă româneşte, la lecţiile de religie, conduse de către preotul greco-catolic local, copii au învăţat cântece româneşti, precum Latina gintă, după Vasile Alecsandri, Deşteaptă-te române, Treceţi batalioane, Drum bun toba bate, romanţe şi colinde, sau poezii însufleţitoare. >>>>

 

Iosif Popa: „Aniversarea satului Lorău“

Filed under: 1 — ARP @ 1:56 pm

Motto: „Nu lasa, măicuţă, să pierim pe cale, Căci noi suntem fiii lacrimilor tale...”

(Priceasna dedicată Maicii Domnului – Micula, în cuvinte încrestate pe faţada noii troiţe înălţate în curtea bisericii din Lorău, de un grup de credincioşi)

Aşezat pe dealurile Feţe şi Runc şi brăzdat de apele cristaline ale Crişului Repede, satul bihorean Lorău a găzduit manifestările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare, respectiv 100 de ani de la ridicarea bisericii ortodoxe în forma actuală din această aşezare, locuită în totalitate de populaţie românească. Comitetul de iniţiativă, în frunte cu prof. Aron Sărăcuţ, a fost sprijinit de preotul Petru Chirilă, care, aşa cum se spune, „a sfinţit locul” în cei 18 ani de păstorit, prin modernizarea bisericii, construcţia unei case parohiale, prin a-i apropia de altar pe toţi credincioşii. În ziua aniversară, după Sfânta Liturghie, a fost sfinţită o troiţa şi, tot în memoria eroilor, a fost săvârşită, de către un impresionant sobor de 13 preoţi, în frunte cu protopopul de Oradea, preot prof. univ. dr. Dumitru Megheşanul, o slujbă de pomenire, un maslu de obşte. La aceste manifestări, au ţinut să fie prezenţi majoritatea „fiilor satului”, precum şi alţi invitaţi din localităţile învecinate. >>>>

 

JUSTIN MOISESCU: CUVINTE CĂTRE ARHIEREU August 1, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 10:22 pm

De multe daruri se învredniceşte cel credincios în viaţa sa, din partea lui Dumnezeu. Darul deplin al preoţiei – arhieria – depăşeşte tot ceea ce se poate nădăjdui. Arhiereul cînd sfinţeşte face lucrul lui Dumnezeu, cînd propovăduieşte, vesteşte Evan­ghelia Mîntuitorului, cînd cîrmuieşte, duce pe credincioşi pe calea credinţei, spre împărăţia lui Dumnezeu. Se poate spune, după un cuvînt al Sfîntului Apostol Pavel, că Hristos trăieşte în el. Arhiereul este un împreună-lucrător cu Hristos în tot ceea ce este bun în lume. Dobîndind harul deplin al preoţiei, arhiereul este obligat să vieţuiască în curăţie desăvîrşită şi în sfinţenie. Ne aducem, desigur, aminte de momentul în care Moise a văzut, pe muntele Horeb, o pară de foc ce ieşea dintr-un rug fără a fi mistuit. Dorind să vadă mai de aproape această pară de foc, Moise se îndrepta spre rug, dar un glas din cer l-a oprit spunîndu-i: « Nu te apropia: dezleagă încălţămintea din picioarele tale căci locul pe care calci este pămînt sfînt » (Ieşire, III, 5). Încălţă­mintea este simbolul întinăciunii. Slujitorul lui Hristos, Arhie­reul, nu poate păşi întinat în locul cel sfînt. În toată fiinţa sa trebuie să trăiască Hristos. >>>>

 

PAVEL PANDURU: „NOBILITATEA LA ROMÂNII BĂNĂŢENI“

Filed under: 1 — ARP @ 10:21 pm

„O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan „Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi.Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire. >>>>