NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

RADU MIHAI CRISAN : „ DE CE ? Alte adnotări despre «holocaust la români»“ septembrie 25, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 11:16 pm

Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei, şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi.

,,Orice aluzie la «conspiraţie» trezeşte un cor de proteste din tabăra «javrelor cu ştaif» autohtone încadrându-se cu entuziasm în spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzaţia de «holocaust» adusă poporului român”. (Nicador Zelea Codreanu, România ca un hotel, în Cuvântul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) „Lăsând la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care şi-l arogă diverşi(;) de a fi şi acuzatori şi judecători; am vrea sa ştim dacă acuzaţiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociaţii sau pur şi simplu din partea statului Israel.

Dacă vin din partea unor persoane private sau O.N.G., rămâne de neînţeles[:] de ce statul român în frunte cu preşedintele trebuie să sărute mâna călăului; să accepte orice acuzaţie la adresa statului român?

Dacă ar fi venit din partea statului Israel trebuia să vină pe căi oficiale, diplomatice şi făcute publice prin presă.

Deci cine a stabilit vinovăţia poporului român în cazul acuzaţiei de holocaust şi, mai grav, cine a acceptat această vinovăţie? S-a făcut vreun referendum, s-a discutat în legislativ, s-a făcut măcar vreun sondaj de opinie, s-a făcut publică suma exorbitantă cerută de…; şi aici mă opresc: cerută de cine ? De o entitate «superioară» care trece peste orice convenţie între naţiuni? >>>>

 

RADU BOTIŞ: „ARDUZEL, MUREŞ – DATE ŞI ÎNTÂMPLĂRI DE SEAMĂ“

Filed under: 1 — ARP @ 11:15 pm

Satul Arduzel este o localitate aparţinătoare comunei Ulmeni-Maramureş la o distanţă de aproximativ 4,5 kilometri,pe drumul judeţean (DJ 108T) Ulmeni-Someş Uileac.

Arduzelul este atestat documentar din anul 1405, de-a lungul timpului purtând următoarele denumiri:KISARDO, ARDO, KOVSARDO, şi apoi, până astăzi, cu denumirea de ARDUZEL.

În anul 1461, satul a aparţinut de judeţul Solnocul de Mijloc (Kozepszolnok), în anul 1549 de Cetatea Chioarului (Kovar) apoi, fără a fi cunoscuţi anii, de judeţul Crasna (Krazna) şi Sălaj (Szilagymegye), situaţie care s-a păstrat până după al doilea război mondial.O dată cu înfiinţarea regiunilor (1950), comuna Ulmeni (deci şi Arduzelul) trece la regiunea Maramureş, apoi înfiinţându-se judeţele( 1968), a trecut la judeţul Maramureş.

Se spune că în anul 1733, în Arduzel existau 6 familii, fără a fi menţionate confesiunea sau etnia.În anul 1750 erau 176 de suflete greco-catolice (adică de naţionalitate română), în 1847 numărul populaţiei, pe confesiuni, era:14 romano-catolici, 230 greco-catolici (români) şi 93 de reformaţi. >>>>

 

Cezarina Adamescu: „Biografia preotului Johann Proschinger (Bucovina)“ septembrie 5, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 1:57 pm

“VAI MIE DACĂ NU VOI PROPOVĂDUI EVANGHELIA!” (1 Cor. 9,16)

PĂRINTELE JOHANN PROSCHINGER ŞI PREDICAREA CUVÂNTULUI DIVIN

Poate că nu întâmplător, primele cuvinte alese ca Antifoniu din Omelia inaugurală ca paroh al Bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi, au fost cele ale Sfântului Pavel din Scrisoarea întâia către Corinteni : “Căci dacă vestesc Evanghelia, nu am de ce să mă laud, căci este o datorie asupra mea, şi vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Cor. 9,16).

Născut la 2 ianuarie 1925, la Fălticeni şi sfinţit preot în 26 octombrie 1952 la Alba Iulia o dată cu părintele Eugen Ghiuzan din Adjudeni, părintele Johann, român de etnie germană a avut parte de o tinereţe zbuciumată şi plină de primejdii, marcată profund de ororile unui război nedrept în care a trebuit să suporte prizonieratul, deportarea, vicisitudinile unui drum lung de mii de kilometri străbătut pe jos din îndepărtata Siberie – experienţă dureroasă, la limita suportabilului, în care era, nu de puţine ori, să-şi piardă viaţa. >>>>

 

Constantin Malinaş: „Centenar Bruchenthal“

Filed under: 1 — ARP @ 1:56 pm

Profesorul greco-catolic de muzică Mihai POP BRUCHENTHAL, personalitate de legendă a Bihorului cultural, s-a născut la 15 ianuarie 1908 în localitatea Derna, din familia învăţătorilor greco-catolici Mihai POP BRUCHENTHAL (1883-1930) şi Emilia FAUR, ajungând notoriu ca dascăl la Beiuş, unde a funcţionat începând de la 1 septembrie 1935 şi până la 1 septembrie 1972, cât şi ca autor al unei ample şi valoroase opere muzicale, de factură componistică, clasică şi populară. El a fost nepot de dascăl, întrucât bunicul său, Michael POP de BRUCHENTHAL (1843-1924) a fost timp de 55 de ani învăţător în satul meu Ciutelec, alături de străbunica Aloisia CALNOCHI (1856-1918), de asemenea învăţătoare. De la bunicul lui din Ciutelec a învăţat mai întâi cetirea şi scrierea în româneşte, cu litere chirilice, după un abecedariu vechi, cum însuşi mărturiseşte. Apoi, între anii 1913-1918, pe când tatăl lui era fugar pe păduri, de teama ungurilor, a urmat şcoala primară în satul Hotar, de lângă Aleşd, unde locuia cu mama lui. A făcut şcoala primară în limba maghiară, după porunca strâmbă a vremii, deşi în sat nu era nici o familie de etnie maghiară şi nu se vorbea deloc limba maghiară.

În limba română la şcoală se predau doar lecţiile de religie, de două ori pe săptămână. Prin ele se făcea legătura copiilor cu istoria, cultura şi literatura română. În timp ce restul orelor erau chinuitoare pentru copii, deoarece ei nu cunoşteau limba maghiară, iar domnişoara învăţătoare maghiară, adusă din Alfold, nu ştia o boabă româneşte, la lecţiile de religie, conduse de către preotul greco-catolic local, copii au învăţat cântece româneşti, precum Latina gintă, după Vasile Alecsandri, Deşteaptă-te române, Treceţi batalioane, Drum bun toba bate, romanţe şi colinde, sau poezii însufleţitoare. >>>>

 

Iosif Popa: „Aniversarea satului Lorău“

Filed under: 1 — ARP @ 1:56 pm

Motto: „Nu lasa, măicuţă, să pierim pe cale, Căci noi suntem fiii lacrimilor tale...”

(Priceasna dedicată Maicii Domnului – Micula, în cuvinte încrestate pe faţada noii troiţe înălţate în curtea bisericii din Lorău, de un grup de credincioşi)

Aşezat pe dealurile Feţe şi Runc şi brăzdat de apele cristaline ale Crişului Repede, satul bihorean Lorău a găzduit manifestările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare, respectiv 100 de ani de la ridicarea bisericii ortodoxe în forma actuală din această aşezare, locuită în totalitate de populaţie românească. Comitetul de iniţiativă, în frunte cu prof. Aron Sărăcuţ, a fost sprijinit de preotul Petru Chirilă, care, aşa cum se spune, „a sfinţit locul” în cei 18 ani de păstorit, prin modernizarea bisericii, construcţia unei case parohiale, prin a-i apropia de altar pe toţi credincioşii. În ziua aniversară, după Sfânta Liturghie, a fost sfinţită o troiţa şi, tot în memoria eroilor, a fost săvârşită, de către un impresionant sobor de 13 preoţi, în frunte cu protopopul de Oradea, preot prof. univ. dr. Dumitru Megheşanul, o slujbă de pomenire, un maslu de obşte. La aceste manifestări, au ţinut să fie prezenţi majoritatea „fiilor satului”, precum şi alţi invitaţi din localităţile învecinate. >>>>

 

JUSTIN MOISESCU: CUVINTE CĂTRE ARHIEREU august 1, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 10:22 pm

De multe daruri se învredniceşte cel credincios în viaţa sa, din partea lui Dumnezeu. Darul deplin al preoţiei – arhieria – depăşeşte tot ceea ce se poate nădăjdui. Arhiereul cînd sfinţeşte face lucrul lui Dumnezeu, cînd propovăduieşte, vesteşte Evan­ghelia Mîntuitorului, cînd cîrmuieşte, duce pe credincioşi pe calea credinţei, spre împărăţia lui Dumnezeu. Se poate spune, după un cuvînt al Sfîntului Apostol Pavel, că Hristos trăieşte în el. Arhiereul este un împreună-lucrător cu Hristos în tot ceea ce este bun în lume. Dobîndind harul deplin al preoţiei, arhiereul este obligat să vieţuiască în curăţie desăvîrşită şi în sfinţenie. Ne aducem, desigur, aminte de momentul în care Moise a văzut, pe muntele Horeb, o pară de foc ce ieşea dintr-un rug fără a fi mistuit. Dorind să vadă mai de aproape această pară de foc, Moise se îndrepta spre rug, dar un glas din cer l-a oprit spunîndu-i: « Nu te apropia: dezleagă încălţămintea din picioarele tale căci locul pe care calci este pămînt sfînt » (Ieşire, III, 5). Încălţă­mintea este simbolul întinăciunii. Slujitorul lui Hristos, Arhie­reul, nu poate păşi întinat în locul cel sfînt. În toată fiinţa sa trebuie să trăiască Hristos. >>>>

 

PAVEL PANDURU: „NOBILITATEA LA ROMÂNII BĂNĂŢENI“

Filed under: 1 — ARP @ 10:21 pm

„O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan „Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” aparută la Editura de Vest – Timişoara – 2007 are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea-dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi.Apariţia carţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV-XVII- în Banat.. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.Figură proeminentă a istoriografiei contemporane-istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi si Dunare, care ţine la adevar şi este străin de orice linguşire. >>>>

 

NICOLAE NICOARĂ HORIA: ATANASIE MARIAN MARIENESCU (1830-1915)

Filed under: 1 — ARP @ 10:20 pm

Nume puţin cunoscut şi pe nedrept uitat, „unul din cei mai talentaţi şi mai de folos fii ai

naţiunii române”, după aprecierea cărturarului şi dascălului Aron

Pumnul, contemporanul său, cel dintâi folclorist însemnat din Transilvania, Atanasie Marian Marienescu, se naşte în Lipova, în comitatul Timişoarei de atunci, la 9/21 martie 1830.După cum însuşi autorul mărturiseşte la începutul Dioariului intim, aflat în posesia Bibliotecii Judeţene „A. D. Xenopol” din Arad: „Pesta, luni, 21/9 Martie, ziua lui Sebastian, 40 de martiri, 1853. Astăzi e ziua naşterii mele, şi anul vieţii mele, al 23-lea se încheia.- Atâţia ani trecuţi!” Tatăl său, era comerciantul Ion Marin din Lipova, mama sa, Persida, din Nădlac, rudă apropiată cu eruditul dascăl şi medic, Atanasie Şandor (1809-1892) de la Preparandia din Arad, (unchi după mamă şi naş la botez). >>>>

 

BIOGRAFII POVESTITE -ELENA BUICĂ: „ÎNCEPUT DE CARIERĂ“

Filed under: 1 — ARP @ 10:19 pm

In 1952 eram in ultimul an al Liceului pedagogic, la Bucuresti. Urma, fie intrarea in invatamant, fie cursuri universitare. Invatamanul atunci era foarte bulversat. La studii superioare nu te duceai pe baza de concurs, ci numai cu dosar intocmit de scoala pe principiul originii sanatoase si “repartizar” la o facultate dupa o planificare , nu dupa dorintele sau inclinatiile personale. Eu eram “fripta” de dorinta de a urma cursuri universitare, dar nu imi permitea “originea nesanatoasa” a parintilor mei. Tata fusese angrosist de cereale, si comertul era considerat aproape ca o crima, asa ca tata facea parte din categoria “dusmanilor de clasa”, facea parte din categoria burghezilor care trebuiau distrusi fara crutare. Ca atare, avand “o tinichea de coada” eu nu puteam spera la un drum de viata prea stralucit. “Lupta de clasa” se tot ascutea si in anul final al scolii mele au fost exclusi din scoli toti elevii cu “origine nesanatoasa”. Dupa terminarea ultimului an scolar, aveam doua saptamani pentru pregatirea examenului de diploma. >>>>

 

CRISTIAN NEAGU: „PANAIT ISTRATI INEDIT“

Filed under: 1 — ARP @ 10:19 pm

PANAIT ISTRATI (jurnalul confesiunii faţă de moarte)

Atras de nonconformismul şi opera sa, am urmat calea bibliotecilor, ajungând în cele din urmă să mă intereseze omul Panait Istrati. Nu mă voi opri asupra datelor biografice, atât de cunoscute distinsului cititor, dar voi căuta să redau cât mai exact suferinţa (fizică şi spirituală) resimţită de nefericitul cărturar aflat în bezna capătului de drum, al unui destin presărat cu trădări, ignoranţă, şi multă singurătate.Dacă în rândul poeţilor, tragismul eminescian impresionează la modul superlativ, la acelaşi mod vom putea considera profunzimea tragismului istratian în rândul prozatorilor, chiar dacă există un moment fericit al impulsionării creaţiei sale, (după tentativa de sinucidere din 1921) atunci când Romain Rolland îi întinde o mână şi care, -după ce îi va citi Chira Chiralina semnându-i prefaţa- îl va numi „Gorki al Balcanilor”. Aşadar, urmând etapele fireşti ce se impun întru obţinerea aprobării accesului la documentele arhivate, iată-mă în sala de studiu a instituţiei ce deţine filele confesiunilor-jurnal, bătute la maşina de scris cu exact 74 de ani în urmă, de chiar Panait Istrati. >>>>

 

MIHAI C. SZILAGY: „IOAN MAIORESCU – ILUSTRU FIU AL SATULUI BUCERDEA GRÂNOASĂ“

Filed under: 1 — ARP @ 10:18 pm

Lucrarea de faţă ( „ Ioan Maiorescu -ilustru fiu al satului Bucerdea Granoasa – Biografie documentară ” ) s-a realizat din dorinţa de a fi un exemplu grăitor al faptului că prin muncă susţinută şi perseverenţă, însoţite de autoîncurajări în momentele de cumpănă, şi nu în ultimul rând de conceptul larg al credinţei, o simplă idee poate fi concretizată, iar timpul şi latura materială a existenţei noastre presante pot fi depăşite prin ritmul şi cursul pe care propria noastră conştiinţă le poate impune cu voinţa de a trăi frumos şi cu folos. O altă motivaţie a lucrării este satul românesc, în cazul de faţă Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba, zămislitor al atâtor sclipitoare inteligenţe, de genialităţi, care cel mai adesea se sting în necunoscut, precum florile unui pom atinse de bruma îngheţului, se pierd în colbul nimicniciei şi-al uitării nemiloase şi nedrepte. Rareori florile scăpate de aceste îngheţuri, ce se abat cu preponderenţă asupra satului românesc, rodesc şi fac fruct plăcut amintirii perpetue, precum a evadat din floare-n fruct tânărul Ioan Trifu, născut la Bucerdea Grânoasă, în anul 1811, care plecând de la condiţia rurală a acelor vremuri, şi-a muncit o devenire spectaculoasă în persoana lui Ioan Maiorescu. >>>>

 

CEZARINA ADAMESCU: „MEMENTO. LUNGUL DRUM AL CRUCII SPRE LUMINĂ, AURELIAN BENTOIU – 45 DE ANI DE LA PROBA DEMNITĂŢII SUPREME“

Filed under: 1 — ARP @ 10:18 pm

27 iunie 1962 – în închisoarea de la Jilava se stingea Aurelian Bentoiu, un om de o excelenţă moral-intelectuală demnă de marii martiri ai neamului. S-a săvârşit după aproape 14 ani de închisoare severă, cu o perioadă scurtă de relativă libertate între două detenţii. A doua oară avea să fie încarcerat pentru totdeauna. În trup, nu şi în spirit, însă. Personalitate carismatică, floarea intelectualităţii româneşti interbelice, om al elitei politice, redutabil avocat, fost ministru subsecretar de stat, deputat de Ialomiţa, fruntaş al Partidului Naţional Liberal, avea să plătească opţiunile politice şi moral-idelogice, cu viaţa, în gulagul comunist. Una din sutele de mii de victime care au rămas în picioare, chiar şi când a fost silit să stea în genunchi de torţionarii săi. >>>>

 

FLORIN CONTREA: „AUREL CONTREA, UN POET CREŞTIN DIN BANAT“

Filed under: 1 — ARP @ 10:17 pm

Personalitate multilaterală a culturii române bănăţene, Aurel Contrea (1895-1968) a realizat o operă pe cât de merituoasă, pe atât de necunoscută marelui public. În presa interbelică din Ardeal şi Banat numele său se întâlneşte deseori sub poezii cu teme variate, articole despre artă, cultură, ştiinţă etc. A început să publice încă din 1917, în preajma începutului primului război mondial. După cum a afirmat, cu ocazia lansării primului volum de poezii al autorului, intitulat Bănatului, în anul 2003 regretatul poet Marius Munteanu, fost elev şi discipol al său; profesorul Contrea a scris emoţionant şi avizat despre foarte mulţi scriitori importanţi ai vremii sale, ziarele şi revistele literare erau pine de poeziile şi de articolele sale, dar nimeni nu a pomenit, în timpul vieţii sale, nimic despre opera lui literară. Nu este menţionat nici măcar în monumentala Istorie a literaturii române de la origini până în prezent, realizată de cunoscutul critic şi romancier G. Călinescu, ce i-a fost, un timp, coleg de catedră la Liceul economic din Timişoara, în anii 1920. >>>>

 

DOCUMENTE – DRAGOŞ POPP: „INGINERUL TIBERIU EREMIE – VIAŢA ŞI OPERA UNUI MARE CONSTRUCTOR ROMÂN“

Filed under: 1 — ARP @ 10:16 pm

Comunicat de dl. Dan Ghelase, presedinte ARTRAD

În viaţa unei naţiuni, creaţiunea tehnică este tot atât de importantă ca şi crearea bunurilor spirituale. Lucrările de artă tehnică mărturisesc, tot atât cât şi creaţiunile spirituale la nivelul de cultură al unui popor. Ele reclamă aceeaşi pricepere serioasă, aceeaşi înţelegere deschisă şi se realizează printr-o luptă şi o muncă continuă prin pasiunea pentru lucrul realizat, printr-o dragoste neţărmurită pentru el. Şi în domeniul tehnic se poate vorbi în sensul cel mai autentic al cuvântului, de vocaţiune.

Inginerul Tiberiu Eremie a avut acolo vocaţiune. Împlinirea ei a fost o viaţă de muncă neîntreruptă, zi de zi, până în clipa morţii. Nici o energie sufletească nu i-a fost d eprisos pentru realizarea în curs de 30 de ani, a lucrărilor sale tehnie. Acestea au fost posibile numai graţie unui efort continuu, a unui efort inteligent în care iniţiativele noi pentru ţara noastră au fost susţinute şi de excelente cunoştinţe tehnice şi de energia unui caracter ferm, şi de onestitate exemplară: caracteristici eminente ale unui şef de mare întreprindere.

Născut în Ardeal la 1875, termină Liceul Andrei Şaguna din Braşov şi obţine la etate de 22 ani diploma de inginer la Politehnica din Zurich pentru a intra astfel pregătit şi foarte tânăr la 1897 în viaţa activă tehnică a ţării româneşti. >>>>

 

CHIPURI DE DEMULT – MIRCEA BOTIŞ, RADU BOTIŞ: „ROLUL LUI VASILE LUCACIU“

Filed under: 1 — ARP @ 10:15 pm

Sfârşitul secolului al-XIX-lea şi începutul secolului al-XX-lea, reprezintă pentru imperiul dualist austro-ungar, o accenture a contradicţiilor dintre naţiunile dominante, austriece şi ungare şi celelalte naţionalitaţi: români, sârbi, solvaci, ruteni, polonezi, cehi, lipsite de drepturi şi supuse unei crunte politici de deznaţionalizare. Împotriva acestei politici reacţionare s-a ridicat întregul popor din Translvania, luptând cu multă ardoare şi abnegaţie, pentru împlinirea dezideratelor naţionale. Preotul Vasile Lucaciu se află iaraşi în prim-planul acţiunii politice românesti, alaturi de ceea ce au reprezentat în urmă cu caţiva ani elita memorandista, de curând ieşiţi cu toţii din închisorile ungureşti de la Seghedin şi din Vat, în septembrie 1895. >>>>

 

BIOGRAFII POVESTITE – OVIDIU CREANGĂ: „CUM AM SCĂPAT DE SIBERIA“

Filed under: 1 — ARP @ 10:14 pm

La năvălirea barbarilor bolşevici, în Iunie 1940, fiecare a fugit cum a putut şi cum a reuşit, numai să scape de furia celor cu care conveţuirseram până atunci paşnic. S-au repezit ca nişte fiare în special asupra armatei române ce se retragea în debandada. Le aruncau soldaţilor în cap cu oale de apa fiartă, sau oale de nopte pline de conţinut. Le tăiu epoleţii şi la unii chiar nasturii de la pantaloni ca să râdă mai copios de ei. Pe ofiţeri deobicei îi omorau. Ruşii, vreau sa zic ostaşii ruşi, nu interveneu ci se uitau şi râdeau cu poftă. Atacau convoaele de refugiaţi şi le furau tot ce puteau începând cu bijuteriile. Le răsturnau căruţele şi-şi băteau joc de ei. Aceştea erau, ca să nu supăr pe nimeni voi folosi termenul de neromâni/alogeni care sub români o duseseră bine, mâncaseră o pâine bună şi nu li se făcuse nici o discriminare, doar din 1921 până în 1940 am trăit în Basarabia şi ştiu foarte bine cum au dus-o. >>>>

 

o SECRETE DE RAZBOI , CHIPURI UITATE , ISTORII IGNORATE mai 6, 2008

Filed under: 1 — ARP @ 3:36 pm

===============================================================

DIN NUMERELE ANTERIOARE :

     

    O DECLARAŢIE A LUI SABIN MANUILA, DIN 1959, DESPRE ANUL 1944

    Filed under: 1 — ARP @ 3:35 pm

    DECLARAŢIE
    Subscrisul Dr.Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:
    – fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;
    – fost Director General în Ministerul Sănătăţii (1927-1932);
    – fost Subsecretar de Stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri (1944-1945);
    – membru corespondent al Academiei Române;
    – membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţe;
    – actualemte membru al Comitetului Naţional Român;
    declar următoarele:
    În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc şi fost Prim-Ministru, să viu la locuinţa sa din Snagov-Ilfov, care locuinţă era situată în casa familiei mele. >>>

     

    Alexandru Nemoianu: „Câteva amintiri despre părintele Coriolan Buracu“

    Filed under: 1 — ARP @ 3:28 pm

    Părintele Coriolan Buracu a fost una dintre marile personalităţi ale Văii Almajului din Banatul muntos. Realizările lui se întind în domeniul păstoraţiei, culturii şi promovării idealurilor româneşti. Sunt destul de multe studii şi articole care au prezentat activitatea Părintelui Coriolan Buracu şi fără îndoială că altele le vor urma. În cele ce vor decurge voi prezenta doar câteva amintiri personale legate de aceasta mare personalitate care a fost a Văii Almăjulului dar şi a familiei lui. Aceste amintiri se leagă de documente păstrate în casa Boldea din Borlovenii Vechi şi în memoria colectivă a familiei mele. Părintele Coriolan Buracu a fost nepotul învăţătorului Pavel Boldea (1842-1917) din Borlovenii Vechi care a avut descendenţi direcţi pe: Pavel Boldea (ulterior Protopop şi Colonel K.u.K, având o strălucită carieră), pe Grigore, Remus, Călina şi Măriuţa. Călina s-a măritat în familia Buracu în Prigor şi a avut pe Coriolan Iosif, Tudosia şi Elena. >>>>

     

    ISTORIE NECUNOSCUTA – Toma Ostris :”Generalul Berthelot la Mehadia „

    Filed under: 1 — ARP @ 3:28 pm

    Generalul francez Berthelot cãlãtorea cu un eşalon feroviar de la Bucureşti la Timişoara. A oprit în gara Mehadia pentru a rãspunde ovaţiilor sutelor de români, mobilizaţi de preotul Coriolan Buracu, luptãtor pentru reîntregirea neamului românesc. Generalul francez Berthelot a împiedecat ca armata germanã sã urce în Moldova, la Iaşi, unde se refugiase guvernul român. Apoi, el va pune la respect armata sârbã, ce mişuna prin Banat, inclusiv la Mehadia, preocupatã de-a împiedica Unirea Banatului cu Patria Mamã. Sârbii voiau întregul Banat istoric! Sfatul Ţãrii, în semn de mulţumire, i-a dãruit generalului o moşie în Judeţul Hunedoara, ca sã-i fie loc de odihnã pe timp de varã. La Tribunalul din Bucureşti este înscrisã pe numele sãu proprietatea din localitatea Fãrcãdin, moşia avea: 166 jugãre din care: 79 jugãre „arãtor” (arabil), 17 jugãre fâneţe ºi pãşune, 13 jugãre „pomet” (pomiculturã), 7 jugãre vie şi 50 jugãre pãdure, precum şi un rând de case şi o grãdinã. „Moşia e frumoasã şi îi urãm sã o stãpâneascã în fericire şi sãnãtate”, conchide actul de împroprietãrire. (Manuscris aflat în arhiva NDP). Prin aceastã donaţie se cãuta, între altele, cultivarea relaţiilor de prietenie cu sora noastrã mare, Franţa, care de fiecare datã, la greu, a fost alãturi>>>>


     

    Maria Vera Neagu: „Pomenirea Episcopului Iosif Traian Bădescu“

    Filed under: 1 — ARP @ 3:27 pm

    La 29 aprilie curent, a fost savarsit un parastas de pomenire pentru Episcopul Iosif Traian Bădescu (1858-1933), care a păstorit Episcopia Caransebeşului între anii 1920 şi 1933 şi de la a cărui naştere se împlinesc 150 de ani. La slujba de pomenire a luat parte şi Înalt Prea Sfinţitul Părinte Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei şi Mitropolitul ales al Moldovei şi Bucovinei. Un parastas de pomenire a mai fost săvârşit anul acesta la 8 martie, atunci când Prea Sfinţitul Episcop Nicodim al Severinului şi Strehaiei şi Prea Sfinţitul Episcop Lucian al Caransebeşului au fost în pelerinaj la mormântul vrednicului de pomenire Episcop de Caransebeş Iosif Traian Bădescu, ce se află în cimitirul din localitatea Eşelniţa, judeţul Mehedinţi.
    Muzeul parohial de la Eşelniţa, înfiinţat în urmă cu câţiva ani de Pr. Sever Negrescu, păstrează importante mărturii despre viaţa ierarhului Iosif Traian Bădescu, primul episcop bănăţean, a cărui activitate a rămas în conştiinţa tuturor ca fiind rodnică şi trainică atât din punct de vedere spiritual cât şi administrativ. Episcopul a lăsat prin testament să fie înmormântat în satul în care a copilărit şi unde tatăl său a păstorit ca preot vreme de 50 de ani şi ca slujba să fie oficiată de un singur preot, Ieromonahul Macarie Guşcă.

     

    PAGINI IGNORATE – Florin Contrea: „Aurel Contrea – un clasic al literaturii româneşti din Banat (1895-1968)“

    Filed under: 1 — ARP @ 3:26 pm

    Nimic nu poate fi mai fascinant decât să ştii că ai contribuit cu ceva la înălţarea spirituală a neamului tău, a locurilor tale natale. Când pentru a-ţi aduce la îndeplinire idealul trebuie să înfrângi dificultăţi majore, bucuria învingerii finale este cu atât mai adâncă şi mai adevărată. Aceste gânduri trebuie să fi frământat sufletul poetului şi dascălului, omului de aleasă cultură al Banatului, şi tatăl al meu, Aurel Contrea, atunci când, înaintea izbucnirii primului război mondial, se pregătea să-şi facă cunoscută publicului, prima sa poezie. Momentul era dramatic. Dornic de a-şi împlini un destin prin mijlocirea cărţii, a ales Şcoala normală – Preparandia din Arad, în anul 1916, părăsindu-şi pentru un timp Comloşu Mare, comuna sa natală din pusta Banatului, unde făcuse primii paşi pe calea vieţii şcolare, îndrumat fiind de cunoscutul dascăl şi luptător pentru drepturile românilor, Iuliu Vuia. A văzut lumina zilei la 16 octombrie 1895. Părinţii săi erau simpli ţărani, dar iubitori de carte. Într-o fotografie de epocă, tatăl său, Sofron Contrea este înfăţişat în mijlocul corului din localitate, cu privirea sa mândră, ce inspiră respect. >>>>

     

    Un gând pentru Emil Satco octombrie 15, 2007

    Filed under: 1 — ARP @ 7:28 pm

    Am aflat , cu mare intarziere, ca eruditul carturar Emil Satco, de la Suceava , nu mai este pe acest Pamant . Deacum el devine doar un nume adunat pe-o carte ; dar un nume ce se va tine minte si carti care nu vor disparea si se vor citi atata timp cat va mai exista memoria oamenilor ce traiesc in locurile despre al caror duh a scris cu devotiune si a trudit sa nu li se piarda sensul inchegat . A fost un ostas din Oastea Tarii care , in felul lui modest si retras , ca un calugar de chilie medievala , nu a ezitat niciodata sa isi desavarseasca datoria ce si-o luase si pe care a platit-o in chip stralucit catre cei din randul carora a iesit. Ne-a dat carti solide peste care toti cei ce vor studia ” bucovinismul ” nu vor putea trece ; a sustinut cu scrisul pe ” anonimii ” ce scoteau la iveala chipuri si locuri din Romania de dincolo de televizor ; a trait in biblioteca si cu un cult mai rar astazi al cartilor . Acum ii ramane numele demn si fapta despre a carei marime numai Dumnezeu stie ; insa si modelul carturarului dedicat si al actiunii tacute , pe care le vom tine minte si noi si le vom spune si altora , chiar daca maine ceea ce invatam va deveni cu adevarat o Mare Erezie.
    ARTUR SILVESTRI

     

    FAPTE MARI, ASTĂZI UITATE – Oscar Han: „Sculptorul Paciurea“

    Filed under: 1 — ARP @ 7:21 pm

    Rasfoind colectia Gazetei Municipale, la 4 august 1940 am gasit o superba prezentare a lui Paciurea de catre Oskar Han – doi mari artisti cam uitati azi.  Imi face placere sa  propun articolul (aparut in 2 numere consecutive), cu speranta diseminarii acestei bijuterii…
    Dan GHELASE, presedinte ARTRAD
    Cu moartea lui Ion Georgescu care era profesor la Şcoala de Belle Arte sculptura îşi frânge linia artistică pentru a trece la preocupări de sculptură confacţionaită.
    La apariţia sculptorului Paciurea, în 1904-1905, într-o epocă de cumplită dezorientate artistică, problema sculpturii la noi se rezuma în executarea busturilor şi monumentelor de cimitir, căreia sculptorii se dedicau din tată în fiu. Odată cu un anumit meşteşug, sculptorii moşteneau şi clientela. Publicul comanda, sculptorii executau. Public şi sculptori, erau la unison. Mediul plastic era predominat de prestigiul fraţilor Storck. Artizani conştiincioşi ei nu depăşeau ideea de la care pornea comanda adică reprezentarea fotografică a dispărutului, iar monumentele din cimitir erau
    >>>>>Oscar Han>>>>>

     

    „SCANDALUL REDOBÂNDIRILOR“ RESCRIE ISTORIA ROMÂNILOR ÎNTR-UN MOD INCALIFICABIL! – un punct de vedere al lui Corneliu D. Pop

    Filed under: 1 — ARP @ 7:18 pm

    1.  REVENDICATORII ŞI ADEVĂRAŢII CREATORI AI   BUNURILOR  REVENDICATE  
    Una dintre problemele cu care s-au confruntat şi se confruntă şi în prezent guvernările României de după decembrie 1989 a fost şi este aceea a revendicărilor pe care cultele religioase maghiare, aşa zisul Status romano-catolic(ardelean, din Transilvania etc.),  aşa zisele Ordinele călugăreşti catolice maghiare, precum şi unii cetăţeni români de etnie maghiară le au asupra unor imense averi ce constau din bunuri imobile şi mobile:

    –  clădiri( şcoli, internate, biblioteci, arhive etc.)

    –  terenuri (de construcţii, arabile, păşuni, păduri etc.)

    –  mobilier, mobilier sacru, documente, cărţi etc.

    Toate aceste bunuri sunt situate în Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş. De fapt şi de drept aceste valori sunt moştenirea spirituală, morală şi materială, comună tuturor etniilor şi confesiunilor din spaţiile geografice şi de civilizaţie amintite, implicit  sunt proprietatea într-o proporţie covârşitoare a Statului Român.
    >>>>>Corneliu D. Pop>>>>>