NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Emil Satco: Panorama cartilor ”miscarii monografiilor locale“ Martie 7, 2007

GHEORGHE GIURCĂ. Şcoala din Adâncata. Studiu monografic. Iaşi, Princeps Edit, 2006, 357 p. Autor al mai multor cărţi, dintre care câteva cu caracter monografic, profesorul Gheorghe Giurcă revine acum în atenţia cititorilor cu o monografie dedicată Şcolii din Adâncata. Fiu al locului, deci fost elev al acestei şcoli, autorul a considerat de datoria sa să scormone în adâncul timpului şi să readucă în memorie 125 de ani de activitate. 125 de ani în care învăţământul românesc a cunoscut atâtea prefaceri şi reforme, prin care a trecut, firesc şi şcoala din Adâncata. Cu cunoscuta-i migală de cercetător împătimit şi avizat, Gh. Giurcă a cercetat arhiva şcolii, jurnalul unui fost director (Ioan Băncescu), arhiva şcolii din Mitocu Dragomirnei, localitate care a aparţinut de comuna Adâncata, fondurile existente la Filiala Suceava a Arhivelor Naţionale. Materialul adunat a fost prelucrat cu minuţie, coroborat cu evoluţia învăţământului românesc şi cu realitatea locală. În final a rezultat o monografie documentată ştiinţific, evoluţia şcolii fiind tratată etapizat, legată, firesc, de realităţile localităţii, care nu puteau fi excluse, ci incluse acestei evoluţii. Dascălii – figuri de neuitat şi directorii sunt nu numai nominalizaţi ci şi prezentaţi în creionări fugare. Doar unu-doi se bucură de un spaţiu mai larg, omagiu firesc pentru jertfa de o viaţă în slujba luminării minţii copiilor de ţărani. La sfârşit autorul inserează o suită de tabele cu numele absolvenţilor de liceu, absolvenţii de şcoli postliceale, cu cei care au ajuns învăţători şi educatoare, cu ofiţeri, cu absolvenţi de studii superioare. La Anexe aflăm o hartă a comunei Adâncata şi o serie de fotografii cu aspecte din viaţa şcolii. Nu putem să încheiem aceste rânduri, fără a semnala şi frumosul peisaj al satului, pictat de regretata artistă Ileana Bardă, de pe coperta a IV-a.

NICOLAE MOTRESCU. Crasna Bucovinei (1) (publicistică). Storojineţ, 2006. (Cernivţi: Zoloti litavri), 276 p. Autorul monografiei şi-a ales ca motto, un citat din Al. Dovjenko, cunoscut regizor de film şi scenarist sovietic: „Poporul care nu-şi cunoaşte istoria, este un popor orb”. Sigur această maximă am mai întâlnit-o şi la altcineva, dar asta nu are nici o importanţă. Ea prefaţează o lucrare valoroasă, despre o aşezare de români din Bucovina nordului ocupat, Crasna, ca şi cele trei fotografii-simbol: Mănăstirea Putna, de la care ar proveni numele unei jumătăţi de sat: Crasna-Putna, portretul lui Alexandru Ilschi, ctitorul bisericii din sat, alături de inscripţia ctitorului, urmaş al familiei de la care se trage numele celeilalte jumătăţi de sat: Crasna Ilschi. Sunt, aceste imagini, certificatul de naştere al localităţii, pe care nimeni nu-l poate contesta. Urmează, surprinzător, adevăratul motto, un vers din Ilie Motrescu: „Cu braţul vlăguit de grele arme/ Sub muntele acesta Ştefan doarme,/ Sub muntele acesta neamul meu/ Răsare-ntre pământ şi Dumnezeu“. Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii Culturale „Arboroasa”, semnatarul Cuvântului de însoţire, lămureşte cititorul asupra persoanei autorului, despre care spune că este un profesor cu dragoste de neam, „un intelectual sensibil” şi un „cronicar modern”, care a reuşit, prin acest demers, să realizeze o imagine de ansamblu a Crasnei. Aşezarea, atestată încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, cu locuitori ce-şi trag obârşia din nişte români ardeleni, doi dintre aceştia, fraţii Mitrea şi Motrea fiind „întemeietorii stirpelor crăsnene Mitric şi Motrescu. Modest, autorul precizează că demersul său este premergător al unei viitoare monografii a localităţii, pe care o vor realiza alţi autori. Până atunci s-a străduit să facă cât de cât lumină în istoria seculară a satului, făcând apel la documente şi, cu o mare putere de sinteză, a reuşit să traseze drumul străbătut de crăsneni din secolul al XIV-lea până în zilele noastre, când cele două sate Crasna Putna şi Crasna Ilschi au fost contopite de ocupant, într-unul singur, pe care l-a numit Krasnoilsk (!), ca să sune mai… ruseşte. Este una şi nu cea mai importantă dintre metodele folosite pentru ştergerea memoriei sau, mai bine spus, pentru acoperirea jafului teritorial săvârşit. Neurmărind să realizeze o monografie, autorul înmănunchează, aparent fără nici o legătură, documente, fragmente din presă, o listă cu personalităţile care s-au ridicat din rândul crăsnenilor, frânturi din istoria bisericii locale, un capitol mai mare privind viaţa şi moartea poetului Ilie Motrescu ş.a. Capitolul V este consacrat tradiţiilor. Cartea este înţesată de fotografii care contribuie, alături de text, la crearea unei imagini a ceea ce a fost şi este Crasna. În încheiere este reprodusă poezia Bucovina, scrisă de Ştefan Motrescu, şi el un slujitor devotat al catedrei, trecut la cele veşnice.

IOAN-PAUL VALENCIUC. Volovăţ. Viaţa unui sat în pagini de presă 1882-1945. Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung-Bucovina, 2006, 121 p. Păşind pe urmele tatălui domniei sale, preotul cărturar Dumitru Valenciuc, cercetător serios, cu câteva cărţi la activ, tânărul Ioan-Paul, şi el preot, a adunat cu zel scrieri din presa vremii despre satul unde păstoreşte de ani buni al său părinte: Volovăţ. Este o cronică interesantă, care se adaugă la cele scrise până acum despre această străveche localitate. Cititorul interesat află frânturi din viaţa şi preocupările locuitorilor, despre preoţii care au tradus învăţătura biblică în viaţa de zi cu zi, venind în sprijinul ţăranilor apăsaţi de nevoi şi griji, îmbunătăţindu-le traiul şi deschizându-le calea spre cunoaştere. Iată doar câteva exemple: înfiinţarea Societăţii şcolare „Dacia” (1872), care avea o bibliotecă şi practica un sistem de economii avantajos, în plus, sprijinea şcolarii proveniţi din familii foarte sărace; din istoricul satului Volovăţ (denumirile de început, ctitori şi ctitorii; diverse serbări jubiliare descrise în amănunt, în care se valorifică tradiţia locală din industria casnică, obiceiurile legate de petrecerile populare ş.a. La astfel de serbări se jucau şi piese de teatru liric din creaţia lui Tudor Flondor. Autorul nu se mulţumeşte să redea pur şi simplu articolele şi ştirile din presă, ci vine cu precizări privind multe dintre notabilităţile locului sau ale Bucovinei, citate în aceste scrieri şi cu un Glosar strict necesar pentru înţelegerea unor termeni care nu se mai folosesc azi (decât cu mici excepţii), nici măcar în mediul rural. Un index alfabetic întregeşte imaginea unei lucrări bine gândită şi alcătuită.

PARASCHIVA ŞI IOAN ABUTNĂRIŢEI. Monografia comunei Poiana Stampei. Editura Axa, Botoşani, 2006, 345 p. Cei doi soţi, Paraschiva şi Ioan Abutnăriţei, ea învăţătoare, el fost ofiţer, şi-au unit forţele şi au purces la alcătuirea cărţii de faţă, din dorinţa sinceră de a lăsa şi pentru urmaşi câteva cuvinte scrise despre locul în care au văzut lumina zilei moşii şi strămoşii lor. Firesc, autorii încep cu descrierea fizico-geografică a locului, cu clima, reţeaua hidrografică, flora şi fauna, spre a ajunge la oamenii care au dat viaţă aşezării. Din istoria seculară a comunei reţinem episodul luptei sătenilor pentru a-şi apăra dreptul de proprietate în timpul ocupaţiei habsburgice, greutăţile care s-au abătut asupra sătenilor în timpul primului şi a celui de al doilea război mondial, ca şi involuţia pe care o cunoaşte, în prezent, exploatarea carierelor de piatră, fapt care afectează bugetul local, dar şi veniturile locuitorilor. Sunt tratate, în capitole separate, ocupaţiile tradiţionale, cultura, învăţământul, viaţa religioasă. O listă cu primarii comunei din 1922 până în prezent şi fotografiile cetăţenilor de onoare încheie această lucrare interesantă, la care se vede că s-a muncit mult şi cu dăruire. La apariţia ei o contribuţie capitală (e vorba de finanţare), a avut-o primarul comunei, d-l Elisei Todaşcă, care semnează şi Prefaţa.