NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Nicolae Nicoară-Horia: „Arad – Alba Iulia 1918“ Octombrie 22, 2007

SĂ NU UITĂM SĂ NE ADUCEM AMINTE!

ARADUL a fost creuzetul Marii Uniri!

Aici s-au topit într-un singur Gând ideile Unităţii Noastre Nationale!

Aici a fost centrul primei guvernări româneşti asupra Transilvaniei, aici şi-a desfăşurat activitatea, timp de o lună, Consiliul Naţional Român Central, înfiinţat la 30 octombrie 1918 la Budapesta de unde şi-a mutat sediul în 2/3 noiembrie 1918 la Arad, liderii lui fiind avocaţii Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, profesorul Vasile Goldiş, muncitorul Ioan Flueraş.

Aici şi-a avut sediul comanda gărzilor naţionale româneşti, aici a fost redactată Hotărârea istorică pentru UNIRE!

În sala de gimnastică a Şcolii civile de fete, în 3/16 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central stabileşte ca dată  a Marii Adunări Naţionale “ziua de 1 decembrie  stil nou”.

Privind  locul de desfăşurare au rămas în discuţie Alba Iulia şi Blajul, optându-se în cele din urmă pentru Alba Iulia: Alba Iulia a fost unul din cele mai importante centre  ale Daciei romane; Alba Iulia a fost centrul celei dintâi uniri politice a ţărilor române, prin mintea şi sabia lui Mihai Viteazu; Alba  Iulia a fost locul martiriului lui Horea, Cloşca şi Crişan şi al întemniţării lui Avram Iancu . Era oraşul cu cele mai numeroase şi mai adânci semnificaţii în istoria poporului român  din Transilvania”.

(Ştefan Pascu, Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia).

 

În ziarul  Românul, Anul VII, joi, 8/21 noiembrie 1918, Nr.11, pe prima pagină se publica Convocarea Marii Adunări Naţionale de La Alba Iulia:

Istoria ne cheamă la fapte. Mersul irezistibil al civilizaţiunii omeneşti a scos şi neamul nostru românesc din întunericul robiei la lumina cunoştinţei de sine. Ne-am trezit din somnul de moarte şi vrem să trăim alături de celelalte naţiuni ale lumei, liberi şi independenţi. În numele dreptăţii eterne şi a principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor, principiu consacrat acum prin evoluţiunea istoriei, naţiunea română din Ungaria şi Transilvania vrea să-şi hotărască iarăşi soarta sa de-acum înainte.

Toate neamurile din preajma noastră şi-au determinat viitorul prin rezoluţiuni în conformitate cu sufletul lor naţional.

E rândul nostru acum. Naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă, el este chiar aşteptat, pentruca la gurile Dunării şi pe drumul larg, unde se comunică pulsul vieţii economice între Apus şi Răsărit, să se poată înfăptui ordinea, şi neamurilor prejmuitoare să li-se procure tigna trebuitoare la munca binecuvântată spre desăvârşirea umană.

În acest scop convocăm

ADUNAREA  NAŢIONALĂ

a naţiunii române din Ungaria şi Transilvania la Alba- Iulia, cetatea istorică a neamului nostru, pe ziua de Duminică 18 Noemvrie v.(1 Decembrie st. n.) a.c. la orele 10 a.m.

…Fii tare, neam românesc, în credinţa ta, căci iată se apropie ceasul mântuirii tale.

Amin şi Doamne ajută!

Arad, 7/20 Noemvrie 1918

MARELE SFAT AL NAŢIUNII ROMÂNE DIN UNGARIA ŞI TRANSILVANIA

Dr. Gheorghe CrişanDr. Ştefan C. Pop

Secretarprezident

 

Tot în ziarul  Românul  din Arad,  nr. 17 / 1918, în articolul Golgota, întâlnim aceste zguduitoare cuvinte:

Batjocoriţi am fost şi scuipaţi, defăimaţi,  căci n-aveau ochi să ne vadă. Şi ne-au prins şi ferecat, ne-au închis şi judecat, căci drept  n-aveam să ne plângem. Când ceream apă, ne dădeau oţet, când ceream aer nu ne încăpeau temniţele, iar când ceream lumină, astupau şi cea din urmă ferăstruie, căci cutezam să cerem. Trupurile noastre în lovituri se stingeau, să ne doară şi sufletul şi dacă ar fi avut putere ne-ar fi sugrumat în pântecele mamelor noastre, să nu ne mai naştem, căci pieirea ne-o voiau… Maşteri ai ţinuturilor ce le locuim de când a luat fiinţă neamul nostru, ne-au făcut slugi şi robi şi veacuri de-a rândul tot noi am fost venetici şi barbari…

Fără corifeii ei, fără Vasile Goldiş, Ştefan Cicio- Pop, Ioan Suciu, Ioan Flueraş, Romul Veliciu, Sever Bocu, Aurel Vlad …, Alba Iulia, 1918,  nu ar fi existat!

Poate mai târziu, mult mai târziu…

Documentele vremii o spun! Documentele vremii, încă, există! Documentele vremii nu mint!

O spune  şi unul, născut acolo, lângă tâmplele cărunte ale Apusenilor săi, unul care a copilărit toată viaţa prin adevărurile acestor Munţi, unici în măreţia şi în durerile lor! Unul care a stat de vorbă cu cei plecaţi Acolo, la  Reîntregirea Neamului !

Să nu uităm să de aducem aminte: UNIREA nu se putea întâmpla –înfăptui- aici la ARAD, la Târgovişte, la Cluj!

Chemarea a fost înspre Alba Iulia, Alba lui Mihai, Alba lui Horia, Alba Iancului, a celui pălmuit între zidurile Cetăţii sale!

Da,  CHEMAREA a pornit de AICI!

Ca dovadă, iată şi Rugăciunea, rostită atunci, pe Câmpul speranţelor noastre!

Şi ea fost zămislită aici  la Arad!

ARAD-ALBA IULIA!

O Vocală sigură din Vocabularul existenţei noastre!

 

Părintele dr. Gheorghe Ciuhandu, directorul revistei Biserica şi Şcoala,  în nr. 49-50 din 4 Dec. 1938,  făcea precizarea că D-sa este autorul acestei Rugăciuni care  a fost citită în  toate bisericile din Mitropolie şi după Adunarea Naţională de la Alba Iulia, de  la 1 Decembrie 1918.

O spunea aceasta  în vremea când se împlineau 20 de ani de când Românii de dincoace de Carpaţi au rupt lanţurile robiei, când ” s-a prăbuşit piatra milenară de pe mormântul libertăţii naţionale!”

 

Ce cuvinte mari, ce simţăminte nobile, câtă dumnezeire în acest Adevăr!

Adevărul Sfintei Treimi Româneşti-

TRANSILVANIA- MOLDOVA şi ŢARA ROMÂNEASCĂ!

 

 

 

RUGĂCIUNEA DE LA ALBA IULIA 1918 *

 

Doamne, Dumnezeul nostru, Tu Eşti Părintele nostru; Tu ai văzut strâmtorarea părinţilor noştri şi ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă şi plecat spre pulbere era sufletul lor şi trupul lor lipit de pământ.

Tu ai împlinit şi cu noi ceeace ai făgăduit de demult: Sfărâma-voiu jugul de pe tine şi voiu rupe legăturile Tale; lărgi-voiu hotarele Tale, aduna-vă-voiu dintre popoare şi vă voiu strânge din ţările unde sunteţi împrăştiaţi; restătornici-voiu judecătorii tăi, ca mai înainte, şi sfetnicii tăi ca la început.

Tu, Doamne, celce deslegi pre cei ferecţi în obezi şi ridici pe cei spurcaţi, ajutatu-ni-ai de am bătut războiul cu veselie şi am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis şi nouă, poporului Tău, şi toate marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru.

Tu, Doamne, sălăşluit-ai mărirea în pământul nostru, căci întorcându-Te, Dumnezeule, ne-ai înviat pre noi, şi norodul tău se veseleşte de Tine:

Cunoaşteam, Doamne, că ai împlinit cuvântul Tău, că împăraţia dela un neam la altul se mută, pentru strâmbătăţi şi sumeţii şi că numai dreptatea înalţă neamul, iar păcatul împuţinează seminţiile.

Cunoaştem, Doamne, şi mărturisim că şi acum abaterile noastre multe sunt; păcătuitu-Ţi-am; după iubirea de argint ne-am abătut; uitat-am că pe sine se pierde cela ce ia daruri şi că mai bun e puţinul celui drept, decât avuţia multă a păcătoşilor. Păcătuitu-Ţi-am şi noi şi părinţii noştri, şi străinii vor iarăşi să trămute hotarele noastre.

Doamne, aducemu-ne aminte de cuvântul Tău, că drumul păcătoşilor este netezit cu pietri şi la sfârşitul lui este groapa iadului; rugămu-ne deci, Ţie Dumnezeului nostru, celce ne ispiteşti pre noi ca şi pe părinţii noştri: Tu ştii, că nu este om care să nu greşească; milostineşte-Te spre noi şi ne binecuvântă, luminează faţa Ta spre noi şi ne miluieşte.

Doamne Dumnezeul nostru, pace dă nouă, pace peste pace, celor de departe şi celor de aproape; Doamne, mântuieşte-ne şi ne curăţeşte de păcatele noastre, pentru numele Tău;

îndreptează urmele noastre şi faptele noastre, ca să locuim în locul acesta, şi să luăm mărire mare şi nume veşnic şi să lăudăm numele Tău cel sfânt.

Veniţi, deci, să ne închinăm şi să cădem Domnului şi să plângem înaintea Lui şi să-i făgăduim, zicând: Iată, noi şi feciorii şi fetele noastre, şi fraţii şi surorile noastre, umbla-vom întru aşezământul egii părinţilor noştri.

Şi acum, Doamne Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel mare, cel puternic, cel înfricoşat, celce păzeşti legământul şi mila, celce şezi pe Heruvimi, Tu singur eşti Dumnezeu, al tuturor împărăţiilor pământului; iată, noi venim la Tine, că Tu eşti Dumnezeul nostru; Tu înviezi toate şi Ţie se închină oştile cerurilor, şi a Te cunoaşte pe Tine, dreptate desăvârşită este.

Adu-Ţi aminte, Doamne, de toate soborniceştile şi apostoleştile Tale Biserici, cari se întind pre pământ, dela o margine până la alta, de toate popoarele şi de toată turma Ta.

Varsă întru inimile noastre, ale tuturora, ceresca Ta pace, şi ne dăruieşte şi nouă pace în viaţa acesta. Îndreptează pe Regele nostru, Oastea, Sfaturile, Comunităţile, dimpreună cu intrările şi ieşirile noastre, în pace… Păzeşte, Doamne, Stăpânia robului Tău, a drept credinciosului şi de Hristos iubitorului nostru Rege. Supune-i Lui, Dumnezeule, pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul din lăuntru şi din afară. Umbreşte d‘asupra  capului Lui în vreme de războiu şi pune pe urmaşii Lui pe tronul Lui.

Adă-Ţi aminte, Doamne, de noi păcătoţii şi nevrednicii robii Tăi, şi şterge păcatele noastre, ca un bun şi de oameni iubitor Dumnezeu.

Ţie, Doamne fie slavă şi putere, şi laudă şi biruinţă şi tărie, că Tu stăpâneşti toate celea din Ceriu şi de pre pământ.

Binecuvântat fie Domnul din veac şi până în veac, amin şi amin.

NICOLAE NICOARĂ-HORIA

___________________________
*
Revista  BISERICA ŞI ŞCOALA, Anul LXII, Arad, 27 nov. 1938, Nr.48

 

Anunțuri