NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Corneliu Florea: „Ploieşti, 1 August 1943 şi după“ Noiembrie 10, 2007

“I N T O    T H E    F I R E” – PLOESTI  THE  MOST  FATEFUL  MISSION  OF  WORLD  WAR II de DUANE  SCHULTZ  aparuta in Statele Unite in Octombrie 2007

 

Este pentru primadata cind aflu ca, la intinlnirea dintre Rossevelt si Churchill de la Casablanca din Ianuarie 1943, una dintre cele cinci mari probleme ale agendei a fost distrugerea rafinariilor petroliere de la Ploesti printr-un bombardament surprinzator,  nimicitor. Naratiunea acestei operatiuni militare, “Ploesti the most fateful mission of World War II” este subtitlul si tema acestei carti a scriitorului american Duane Schultz. Recomand aceasta lectrura cititorilor interesati de adevarul din vremurile acelui razboi  care s-a abatut asupra Romaniei, dar in acelasi timp o recomand istoricilor  si  scriitorimei din Romania drept pilda, sa se  invredniceasca  si sa se documenteze temeinic si ei, sa abordeze corect si curajos asemenea evenimente pentru conationalii lor.     

Intilnirea de la Casablanca a durat zece zile si autorul descrie atmosfera lejera, luxoasa si abundenta in care au avut loc discutiile agendei .  Ideea  “the launch an aerial assault against  Ploesti by the U S Army Air Force” a fost lansata si argumentata de Churchill si primita cu entuziasm de catre americani.  Argumentul de baza a lui Churchill a fost ca petrolul si rafinariile de la Ploiesti sunt “taproot of German might” ori daca se  distruge aceasta radacina principala a puterii militare germane infringerea ei va fi mai usoara si mai rapida. Nu a fost ideea lui Churchill, el nu a prea avut idei in schimb a cules ideile altora. Lui Hitler i-a scapat “porumbelul din gura” spunind ca daca rafinariile Ploestiului isi vor intrerupe productia va fi un dezastru pentru cel de-al  3-lea Reich . Plus ca au mai fost doua incercari de bombardament a rafinariilor anterior. Primul atac aerian a fost in Iulie 1941, cind au venit sase bombardiere rusesti, patru au fost doborite si doua s-au intors ciuruite de unde au venit. Al doilea a fost in Iunie 1942, cind 12 bombardire americane au venit tocmai din Egipt, ocolind Turcia care era neutra, sa bombardeze rafinariile de la mare altitudine, rezultatul a fost minim, dar semnalul dat autoapararii antiaerienne a rafinariilor a fost receptionat. De autoapararea antiaeriana a rafinariilor era responsabil Generalul Alfred Gerstenberg, care in memoriile sale a scris dupa atacul aerian american “Acesta este inceputul” . Autorul da multe date biografice si despre personalitatea acestui general, specificind ca era militar de cariera din primul razboi mondial si nu a fost nazist. Apoi descrie tot sistemul de aparare pe care l-a intocmit generalul, despre care  americanii nu aveau informatii precise . Ei credeau ca sistemul de aparare este in mina romanilor, pe care ii considerau slab pregatiti si in zeflemea spuneau ca nu la auzul si vederea avionelor americane se vor ascunde in adaposturi.

Autorul, documentat pina in ultimile amanunte, sistematizeaza volumul in sase capitole, incepind cu acceptarea ideii si planului de la Casablanca, pregatirea operatiunii in Nord Africa (minutios si sirguincios)  1 August 1943 (“The Raid”-un infern) dramatica intoarcea a celor care s-au mai intors  (“The Return”) prizioneratul ( “were treated more like a guests than prisioners” – pag 230)  si consecintele (“aftermath” – Good show , but you lost too many ) Derularea capitolelor in aceasta ordine da o imagine clara si fluida a  operatiunii aeriene pregatita luni de zile si consumata intr-o  jumatate de ora de infern 

Initial, americanii au numit operatiunea “Soapsuds” (clabuci)  fiindca trebuia sa aiba un cod, dar lui Churchill nu I s-a parut potrivit pentru o misiune de asemenea anvergura. El, stapinit de grandomania imperiala, vroia un cod care sa exprime o forta cumplita, de nestapinit si i-a scris lui Roosevelt sa schimbe codul  cu “Tidal Wave” (val de flux, val de presiune) care reflecta forta distrugatoare ce se va abate asupra Ploestiului    Roosevelt a aprobat, Churchill si-a satisfacut orgoliul iar aviatia americana a executat !

La sfirsitul conferintei de la Clasablanca, Colonelul Jacob Smart a primit ordinul de-a face planurile si-a organiza in cele mai amanuntite detalii pregatirea misiunii aeriene, fiind considerat foarte inteligent, cu experienta si laborios. Despre activitatea sa istoricii au notat “no mission before or after was put together with such care , forethought and training” – pag 12. Si cu toate acestea, planul si organizarea au fost criticate de alti ofiteri; unii aducind argumente tehnice si strategice, altii din invidie cum se intimpla intotdeauna. Cea mai controversata idee a fost cea a bombardamentului de la joasa altitudine , propusa si sustinuta de Colonelul Jacob Smart cu argumentul ca tintele vor fi precis atinse. Adevarat, dar in ambele sensuri, adica si apararea antiaeriana are aceleasi sanse. S-a motivat, ba mai mult s-a facut propaganda ca apararea antiaeriana este minima si deficienta datorita slabei dotari si pregatiri militare a romanilor. Aceasta   placa propagandistica a fost folosita mereu si mereu pentru a ridica moralul americanilor 

Cit priveste pregatirea misiunii “Tidal Wave” se citesc pagini dupa pagini din care reiasa   seriozitatea, disciplina si abnegatia uimitoare in pregatire. Am sa ma opresc la un singur exemplu edificator. In desertul libian au construit  rafinariile Ploestiului la scara naturala pentru antrenamentele aviatice la joasa altitudine unde aruncau bombe false de exercitiu (“South of Benghazi, the 835 Engineering Battalion constructed a full-size replica of the Ploesti refineries using wathever materials they could find” – pag 85 )     

Benghazi port libian la Mediterana, ales ca baza a pregatirii bombardamentului de la Ploesti. Pregatirile au inceput in Februarie si s-au amplificat treptat pina la sfirsitul lui Iulie 1943. Autorul descrie pe larg, captivant portul libian si viata aspra din baza militara, deasemenea da amanunte despre bombardierele B24 care urmau sa execute raidul. Fiecare bombardier avea un echipaj format din zece oameni: pilot, copilot, navigatorul si bombardierul erau ofitei, mecanicul, radiooperatorul si mitraliorii erau sergenti.

Duminica, 1 August 1943, din Nordul Africii s-a ridicat greoi, datorita nisipului si supraincarcaturii, o armada de B24  ce trebuia sa-si atinga tinta aflata la 1300 de mile, treacind peste  Mediterana, Albania, Yugoslavia, sa-si execute misiunea si sa se reintoarca la baza. Armada a fost asamblata din cinci grupe mari (escadrile) Pe linga indicatorul militar fiecare escadrila, condusa de un colonel, avea un “nickname”. In fruntea armadei a decolat “Liberandos” formata din 28 avioane, ce avea la bord si pe generalul conducator al operatiunii “Tidal Wave”. A urmat in ordine “Traveling Circus” formata din 37 de avioane, “The Pyramides” cu 48 de avioane,  “Flying Balls” din 36 de avione si o ultima  “Sky Scorpions” din 29 de avioane. In total 178 bombardiere B24 impovarate de bombe, munitie, rezervoare suplimentare de benzina si peste  1700 de oameni. Opt bombardiere s-au pierdut pe drum datorita defectiunilor tehnice.

Se scrie ca, nici nu s-a ridicat ultimul bombardier de la Benghazi si germanii au fost informati despre decolarea aceastei armade de B24. Abea cind au ajuns deasupra Yugoslaviei s-a intuit ca tinta este Ploiestiul, alarma a fost data si apararea antiaeriana, care optzeci la suta era activata de germani era in alerta.

Apararea antiaeriana a rafinariilor a fost conceputa de catre Generalul Alfred Gerstenberg si militarii sai, dotata la cel mai avansat si exigent nivel cu piese antiaeriene  88 si 105mm actionate de militari germani . Deasemenea au fost instalate peste o suta de baloane de baraj si plus “Die Raupe” (omida) un tren de marfa aparent ca toate trenurile de marfa, dar pe care erau camunflate zeci de diferite mitraliere si tunuri antiaeriene, tren mobil, ce se putea deplasa rapid in zonele de actiune. La toate acestea se aduga un aieroport la 30 kilometri (Baneasa) pe care se aflau avioanele de vinatoare, vreo 50 de Messerschmitt-109 pilotate de germani si romanii cu pregatirea facut in Germania.  Practic bombardamentul si inclestarea antiaeriana a durat  30 de minute si a fost un infern pentru toti, dar mai ales pentru americani. Duane Schultz  descrie aceasta inclestare dintre bombardiere si apararea antiaeriana amanuntit si dramatic in peste saptezeci de pagini. Las cititorilor sa traiasca tensiunea acestor pagini, sa le mediteze si ma opresc la statistica de la pagina 216. In zona confruntarii au fost doborite 35 de bombardiere din care au supravietuit  numai 115 americani .

Urmeaza, in detaliu, capitolul intoarcerii celor scapati  cu mari avarii, cu morti si grav raniti la bord. Autorul ne informeaza precis despre starea tehnica a avioanelor ce functionau acceptabil sau amenintator doar in doua, trei motoare pierzind altitudine, despre cele care pierdeau benzina si ulei si au fost  obligate la aterizare fortata in Turcia sau Cipru sau sa  amerizeze in Mediterana. La intoarcere au survenit si alte atacuri aeriene deasupra Bulgariei si Greciei,cu alte pierderi.  La sfirsitul zilei  operatiune “Tidal Wave” inregistra 54 de bombardiere doborite, iar din cele care au reusit sa aterizeze 60 au fost irecuperabile, fiind definitiv niste epave. Pierderile umane se cifreaza la aproximativ patru sute de morti si pierduti in misiune, peste o suta de prizioneri si alti  patru sute au fost raniti, din care unii au devenit invalizi definitiv. A fost ceea ce unii aviatori americani au prevazut “a suicide mission”. Cit priveste rafinariile ploestene,  in urmatoarele luni au lucrat la o capacitate mai mare decit inaintea bombardamentului .

Este interesant si deosebit de instructiv pentru cititor sa afle ce soarta au avut americanii care au cazut pe pamantul Romaniei. Ce s-a intimpalt cu mortii, ranitii si prizionerii americani. Cei ce au murit au fost ingropati, din ordinul Generalului Alfred Gerstenberg, in cuvincioasa tinuta si onor militar. Ranitii au fost tratati in diferite spitale, inclusiv cel militar german,  iar prizionerii dupa ce au trecut de pragul primului contact cu cei ce i-au gasit au avut unul din cele mai bune tratamente. Daca primul contact a fost cu militarii, romani sau germani, au fost imediat luati  prizioneri.  Contactul cu civilii a fost diferit; unii au fost ajutati, altii jefuiti sau chiar maltratati din necunostiinta, crezind ca sunt rusi sau fiind furiosi ca le-au facut pagube in culturile in care au cazut.

 In aceasta situatie, s-a  implicata direct Printesa Ecaterina Caradja pentru ca un avion s-a prabusit pe mosia ei. Venind la fata locului a salvat un ofiter american  in stare de soc. S-a nascut o controversa, ai cui sunt prizioneri americanii; ai germanilor sau ai romanilor ? Decizia a luat-o Ion Antonescu si Generalul Alfred Gerstenberg este de acord ca prizionerii sa fie ai romanilor. Retineti pentru mai tirziu.

Prizionerii sunt cantonati la Timisul de Sus, ofiterii intr-un hotel iar ceilalti intr-o fosta scoala. Aici au avut conditii de cazare si alimentatie mult mai bune decit cele de la baza lor din Benghazi, plus alcohol si tigari la discretie. Nu li s-a impus niciun program, singuri isi alegeau activitatile recreative si sportive, deasemenea aveau libertatea corespondentei si primeau pachete si bani. Crucea Rosie Internationala a fost in permanenta legatura direct cu ei. Deasemenea Printesa Ecaterina Carajda venea des si-i ajuta in orice doleanta. Autorul descrie simpatia de care s-au bucurat in mijlocul romanilor, de libertatea si abundenta in care au sarbatorit Craciunul anului 1943 si lunile care au urmat pina in 4 Aprilie 1944 cind americanii au bombardat Bucurestiul  omorind aproape 3000 de civili si ranind alti 2000. Multi prizioneri au inteles noua atitudine.

Evenimentele de dupa 23 August 1944, au inceput sa arate o cu totul alta fata a razboiului cu noii “aliati” !! Generalul Alfred Gerstenberg a primit ordin sa atace Bucurestiul, a executat ordinul cu cei 2000 de militari pe care ii avea. Au pierdut si au fost luati prizioneri de Armata Romana, dar noii “aliati” au impus sa le fie predati si i-au deportat in Rusia, unde a stat in captivitate unsprezece ani.  Prizionerii americani au fost eliberati si au plecat acasa. Momentul i-a bucurat mult, ia exaltat, dar intreaga viata au trait cu  sentimentul de  prizioneri invinsi si o chinuitoare  trauma psihica.

CORNELIU FLOREA

 noiembrie 2007, Winnipeg, Canada

Anunțuri