NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~„Scandalul redobândirilor“ rescrie istoria românilor într-un mod incalificabil! – un punct de vedere al lui Corneliu D. Pop Octombrie 15, 2007

1.  REVENDICATORII ŞI ADEVĂRAŢII CREATORI AI   BUNURILOR  REVENDICATE  

Una dintre problemele cu care s-au confruntat şi se confruntă şi în prezent guvernările României de după decembrie 1989 a fost şi este aceea a revendicărilor pe care cultele religioase maghiare, aşa zisul Status romano-catolic(ardelean, din Transilvania etc.),  aşa zisele Ordinele călugăreşti catolice maghiare, precum şi unii cetăţeni români de etnie maghiară le au asupra unor imense averi ce constau din bunuri imobile şi mobile:

–  clădiri( şcoli, internate, biblioteci, arhive etc.)

–  terenuri (de construcţii, arabile, păşuni, păduri etc.)

–  mobilier, mobilier sacru, documente, cărţi etc.

Toate aceste bunuri sunt situate în Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş. De fapt şi de drept aceste valori sunt moştenirea spirituală, morală şi materială, comună tuturor etniilor şi confesiunilor din spaţiile geografice şi de civilizaţie amintite, implicit  sunt proprietatea într-o proporţie covârşitoare a Statului Român.

Problema în sine trebuia rezolvată printr-o decizie politică extrem de pragmatic elaborată, dar numai după cunoaşterea , în profunzime, a adevărurilor istorice, intrinsec legate de modul în care au fost create şi susţinute aceste valori , date fiind, în perspectiva viitorului apropiat şi a viitorului îndepărtat, neomiţându-se nici prezentul, repercursiunile cu multiple şi extrem de grave consecinţe, dintre care cele mai afectate sunt: securitatea naţională, demnitate şi munca românilor.

În esenţă, este de analizat, în contextul istoric respectiv, sursele mijloacelor financiare şi materiale folosite la realizarea şi susţinerea acestor valori pe care reprezentanţii politici, confesionali şi nu numai , ai minorităţii maghiare în special şi a guvernelor ţărilor de origine a respectivelor minorităţi, în mod deosebit a celor din Ungaria, le revendică pentru sine, cu insistenţă, ca pe nişte bunuri străbune ale bisericilor, ale aşa zisului Status romano-catolic(ardelean, din Transilvania etc.), ale aşa ziselor ordine călugăreşti catolice maghiare şi ale unor cetăţeni români de etnie maghiară.    

,,Revendicatorii” cu bună ştiinţă, exclud de la bun început, dreptul de proprietate spirituală, morală şi materială a românilor( ortodocşi şi greco-catolici) şi a celorlalte etnii mai puţin reprezentate în aria teritorială de referinţă, asupra acestor valori.
2.    DE CE  SE CONFRUNTĂ STATUL ROMÂN CU O ASEMENEA PROBLEMĂ ? 

Explicaţia , din păcate, este simplă, iar cauzele neonorabile. Statul Român, este singurul stat, dintre cele succesoare ale statului dualist Austro-Ungaria care a tratat prin cei care-l reprezentau, aşa cum de altfel tratează şi astăzi, cu politicianism- deci, cu iresponsabilitate- mânaţi numai de interese meschine de partid, de grup sau personale, neexcluzând slugărnicia şi laşitatea,   problema bunurilor ,,revendicate” de cultele religioase minoritare şi organizaţiile deja menţionate.

Autorităţile din România, au sfidat interesul naţional, munca, demnitatea şi suferinţa de secole, a iobagilor români şi a clericilor români, aşa cum sfidează şi în prezent interesul naţional, munca şi demnitatea generaţiei prezente şi a generaţiilor viitoare de români.

Din păcate, mai sunt nişte cauze, pe care mitropolitul-primat Dr. Miron Cristea, viitor la aceea dată, patriarh regent şi prim-ministru, într-o declaraţie făcută ziarului ,,Universul” la  25 martie 1924 le-a precizat ca fiind: ,, guvernele României neorientate spre complicatele chestiuni confesionale din Ardeal” şi ,, intelectualitatea românească neorientată în materie bisericească”.
3.    ACEEAŞI  PROBLEMĂ, DAR  REZOLVARE  FIREASCĂ
Toate celelalte state succesoare ale statului dualist Austro-Ungaria, care s-a destrămat după Primul Război Mondial, luând în considerare faptul că bunurile mobile şi imobile ale cultelor religioase maghiare şi ale ordinelor călugăreşti catolice maghiare, au fost realizate şi susţinute, din resursele financiare şi materiale ale statului, fiind puse la dispoziţia acestora numai pentru scopuri publice maghiare şi numai pe perioada cât acestea slujesc interesele statului, au trecut în proprietatea statului conform principiilor de drept, toate bunurile respective, apărându-se astfel interesele majore ale statului, precum şi munca şi demnitatea cetăţenilor proprii.
4. FIRESCUL  PUS  ÎN  DREPTURI ŞI ÎN ROMÂNIA

Excepţie, de la cele arătate, a făcut Statul Român, în anul 1948,când prin decretul nr.151 din 17 iulie, a denunţat Concordatul încheiat între România şi Sf. Scaun la 10 mai 1927 precum şi acordurile şi convenţiile ulterioare intervenite în aplicarea acelui Concordat şi a abrogat şi legea din 12 iunie 1929 pentru ratificarea  Concordatului, iar prin decretul nr.176 din 2 august 1948 a trecut în proprietatea Statului Român bunurile bisericilor, congregaţiilor, comunităţilor sau particularilor ce au servit pentru funcţionarea şi întreţinerea instituţiilor de învăţământ general, tehnic sau profesional. Toate cele cuprinse în lista şcolilor particulare şi confesionale naţionalizate, inclusiv fostele colegii catolice, reformate, unitariene, precum şi alte numeroase instituţii, au fost construite şi susţinute –  aşa cum au fost şi bunurile ,,revendicate” astăzi de cultele religioase maghiare,  de ordinele călugăreşti catolice maghiare şi de Statusul romano-catolic –  de-a lungul secolelor din resurse publice, în special  din contribuţia românilor.

Este elocventă poziţia academicianului David Prodan, care în volumul ,,Memorii”, apărut în anul 1993 la paginile140 şi 141, precizează: ,, Legea naţionalizării culturii nu e o operă ceauşistă(…) ea nu a venit ca o asuprire, ca o nedreptate a noastră, a venit ca o reparaţie istorică necesară, o armonizare pe cât se poate a anomaliilor unui lung trecut…naţionalizarea(bunurilor istorice, culturale comune) nu e ceauşism ci o mare reparaţie istorică”. 

5.   STATUTUL ROMÂNILOR, CREATORI  A   BUNURILOR, ASTĂZI,  REVENDICATE  DE  FOŞTII OPRESORI
Consider că pentru a înţelege, inacceptabilitatea modului în care este tratată, de puterile ce-au guvernat şi guvernează România, începând cu anul 1990, această problemă a ,,revendicărilor” formulate de către cultele religioase minoritare, de către aşa zisul Status romano-catolic, de către ordinele călugăreşti catolice maghiare, este mai mult decât necesar să se prezinte statutul românilor, singurii băştinaşi din Transilvania, Banat, Crişana, Sătmar şi Maramureş, aşa cum reiese, de exemplu, foarte elocvent, din APROBATE, adică din colecţia de legi feudale votate de Dieta Transilvaniei, în perioada 1540-1653, legi care erau favorabile numai pentru ,,domnii celor trei naţiuni”(ungurii, secuii şi saşii) recepte( recunoscute) ale ţării şi numai pentru ,,ordine şi corpurile” din ţară, formate din reprezentanţii celor patru religii recepte(romano-catolică,reformată,luterană şi unitariană), în care se precizează(Partea I.Titlul al VIII-lea, art.1):,, Deşi neamul valahilor nu a fost socotit în această ţară nici între stări, nici între religii…cu toate acestea, pentru folosul ţării, atâta vreme cât valahii sunt TOLERAŢI…”iar în Partea I, Titlul al IX-lea, art.1: ,, Cu toate că naţiunea valahă a fost ADMISĂ, în această ţară pentru binele public, totuşi, neţinând seama de starea ei INFERIOARĂ…”

Este mai presus de orice demonstraţie, că statutul românilor din teritoriile în discuţie,era de neam TOLERAT, iar Biserica ortodoxă nu era recunoscută, ceea ce nu a împiedicat statul, să beneficieze de munca(prestaţii iobăgeşti etc.), de contribuţiile financiare(dări, taxe, onorarii etc.) şi materiale(dijma, alte obligaţii în natură etc.) pe care iobagii români şi clericii români, cu toate că erau numai toleraţi – nu aveau decât dreptul muncii în favoarea stăpânilor din cele trei naţiuni recepte –  erau obligaţi să le achite, să le presteze, sau să le dea. 

CORNELIU D. POP