NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

Mărturie a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul şi adeverirea dreptei credinţe Septembrie 5, 2008

Filed under: documente — ARP @ 1:57 pm

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom>>>> continuarea aici >>>>

Anunțuri
 

ELENA BUICĂ-PICKERING : ISTORIE ORALĂ RECENTĂ – „RĂZBOIUL AL DOILEA“ Mai 6, 2008

Filed under: documente — ARP @ 3:31 pm

Mult am stat pe ganduri dupa ce am legat vorba cu mai multi batrani ai satului in care m-am nascut, Tiganesti din judetul Teleorman. Ma intorsesem la vatra strabuna simtind ca sunt datoare catre inaintasii mei sa scriu ceva despre ei. Incercam sa ma documentez in vederea intocmirii monografiei “Gand purtat de dor” la care incepusem sa lucrez si faceam vizite celor care sunt un depozitar de amintiri, adevarate izvoare pentru infaptuirea cartii ce-o proiectasem. Ma duceam in vizite avand in minte un plan, o anume viziune si o anume stare de spirit si de cele mai multe ori veneam cu ele rasturnate. Notasem mai multe date despre obiceiuri si traditii, despre eroismul celor care au luptat pe front, despre colectivizare, despre activitatile culturale ale intelectualilor din Tiganesti si multe altele. Socoteam ca am destule date despre cei care au luptat pe front. Cu ce mai stiam si eu de la tata si din alte surse, ma declaram multumita. >>>>

 

„LOCURI ” ABANDONATE – Alexandru Vlahuţă: „Insula Şerpilor“

Filed under: documente — ARP @ 3:30 pm

(fragment din „Romania Pitoreasca”):Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aştern brâie verzui, galbene şi roşii pe întinsul neteziş al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se şterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaş peste pustietatea lucie a mării.

După două ceasuri de plutire spre răsărit, zărim înaintea noastră o movilă albă. Acolo-i insula Şerpilor. De departe par ruinele unei cetăţi fantastice înfipte în valuri. La vreo sută de paşi vaporul se opreşte. O barcă ne ia, şi peste câteva minute punem piciorul pe ţărmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobanţ chipeş, frumos, vine vesel înaintea noastră. El ştie că odată cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.

— Nu ţi-e urât aici, leat? — îl întreb ca să intru în vorbă — pe când ne urcăm încet spre farul din vârful insulei. >>>>

 

Ion Coja: „Calvarul prizonierilor ruşi în Romania?“ Martie 12, 2008

Filed under: documente — ARP @ 11:30 pm
Sunt foarte surprins de intenţia vădită de a falsifica adevărul pe care o mărturiseşte – probabil fără voia sa, autorul articolului Lagărul de la Crăciuneşti, apărut în Evenimentul Zilei, joi, 14 februarie 2008. Cunosc în legătură cu acest subiect câteva date inedite. Mai întâi din familie: tatăl meu a avut o grădină mare de zarzavat la marginea de nord a Constanţei, la Cişmea, de la care se aproviziona şi armata, şi bănuiesc că acesta a fost motivul pentru care i s-au repartizat câteva zeci de prizonieri ruşi să muncească la grădină. I-a ţinut până după 23 august 1944, iar când aceştia au fost eliberaţi, i-a dus la prăvălia unui prieten şi i-a lăsat să-şi aleagă fiecare un obiect pentru mama sau soţia din Rusia, să-l ducă amintire din prizonierat. S-a dus vestea despre un moşier din Dobrogea care, pentru că s-a purtat mai neomenos cu prizonierii, la venirea ruşilor a fugit la Bucureşti şi s-a ascuns de teama represaliilor. Altminteri, autoritatea sovietică, imediat instalată la controlul Ţării, a fost preocupată de soarta foştilor prizonieri ruşi pe două direcţii : >>>>
 

Luchian Deaconu: „ Însemnări zilnice “ de I. Navirlie

Filed under: documente — ARP @ 11:28 pm
Tags:

( august 1944- octombrie 1949)
Volumele « România între abandon si crucificare. august 1944-octombrie 1946 », Ed. de Sud, 2000, 226 p. si « România între abandon si crucificare. 1946-1949 », Ed. de Sud, 2000, 275 p. au fost si, din pàcate, au ràmas doar primele din càrtile pe care le-am proiectat a fi consacrate fenomenului numit « Procesul comunismului ». Din pàcate, tirajul limitat a fàcut ca nici aceste prime càrti sà nu ajugà la toti cei ce sunt interesati de cunoasterea modului cum s-a instaurat acest regim ilegitim si criminal.

Tocmai de aceea, încercàm sà ràspundem, difuzînd pe Net volumele amintite mai sus, nevoii pe care o resimt atît cei ce au tràit cumplitii ani ai instauràrii regimului comunist dar si generatiile mai tinere de a gàsi ràspunsuri la întrebarea de ce si cum a fost posibil ca România sà accepte si sà suporte timp de mai mult de patru decenii aceastà « brutalà întoarcere la sàlbàticie. »
Autorul însemnàrilor, magistratul Constantin I. Nàvîrlie (1882-1959), a consemnat zilnic evenimentele, întîmplàrile, impresiile si cugetàrile personale de-a lungul a aproape patru decenii, începînd din vara fierbinte a anului 1916 si încheind cu îngheturile nimicitoare ale comunismului anului 1952, într-un impresionant numàr de caiete, repertoare si carnete. >>>>>

 

Ion Pachia Tatomirescu: „Istoria trăită la faţa locului“

Filed under: documente — ARP @ 11:03 pm
Tags:
În colecţia Restitutio – Inedit, cu prilejul Zilelor Craiovei – ediţia a XI-a, octombrie 2007 –, cu sprijinul financiar al Primăriei Craiovei, al Consiliului Local Craiova, prin strădania cărturarilor craioveni Ioan Anastasia şi Nicolae Marinescu, îngrijitori ai lucrării-document, a văzut lumina tiparului o impresionantă istorie autentică, „trăită la faţa locului“, Amintiri din Războiul Întregirii Neamului ale unui ofiţer din Regimentul 5 Roşiori, de C. M. Ciocazan (Craiova, Editura Aius, 2007). Din prefaţa Efigia unui primar de prestigiu, semnată de Ioan Anastasia, aflăm că autorul Amintirilor din Războiul Întregirii…, Constantin M. Ciocazan (n. la Orşova Veche, în 21 iunie 1854 – m. 4 aprilie 1942, Craiova), «a fost unul dintre cei mai populari şi mai iubiţi oameni politici din Craiova, un membru constant şi devotat al Partidului Liberal» (p. 5); ca primar al oraşului Craiova între anii 1907 şi 1911, a dus «mai departe „opera“ de aducţiune a apei de la Gioroc, începută de N. P. Romanescu» (p. 6); «printr-o fructuoasă colaborare cu ing. W. H. Lindlei şi ing. Anghel Saligny, şi cu eforturi financiare sporite, >>>>>
 

Violeta Ionescu: „Vulturul Ilie – mascota aerodromului de la Buzău“

Filed under: documente — ARP @ 11:02 pm

De obicei, aviatorii se feresc de vulturi, şi în general de orice pasăre care ar putea să le perturbe zborul. Dar pe Ilie… nu l-au întâlnit în cer, ci – culmea – pe pământ. Pentru că Ilie, vulturul, era şi el pământean, ca toţi pământenii… Mergea pe stradă, prin piaţă, prin restaurante, prin gară, pe aerodrom, se amesteca cu trecătorii, era un obişnuit al locului. O apariţie ciudată. Oamenii îl ocroteau, îl hrăneau. Era… de-al lor.
Era un vultur mare, cam de statura unui om, spun cei care l-au cunoscut. Venise, nu se ştie de unde, şi se pripăşise la frizeria din spatele gării. Se familiarizase cu aerodromul, cu avioanele, cu aviatorii, îi cunoştea pe cei care îi dădeau de mâncare. Ştia, chiar, când vine la aterizare avionul prietenului său şi îi ieşea în întâmpinare. Mai ştia, de asemenea, când sosea acceleratul de Bucureşti. Venea pe peronul gării şi se posta chiar în dreptul vagonului restaurant, pentru că… mai avea acolo un prieten, chelnerul care-i arunca întotdeauna ceva de mâncare. Lumea era obişnuită cu el, şi el cu lumea. >>>Violeta Ionescu>>>