NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

Mărturie a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul şi adeverirea dreptei credinţe septembrie 5, 2008

Filed under: documente — ARP @ 1:57 pm

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom>>>> continuarea aici >>>>

 

ELENA BUICĂ-PICKERING : ISTORIE ORALĂ RECENTĂ – „RĂZBOIUL AL DOILEA“ mai 6, 2008

Filed under: documente — ARP @ 3:31 pm

Mult am stat pe ganduri dupa ce am legat vorba cu mai multi batrani ai satului in care m-am nascut, Tiganesti din judetul Teleorman. Ma intorsesem la vatra strabuna simtind ca sunt datoare catre inaintasii mei sa scriu ceva despre ei. Incercam sa ma documentez in vederea intocmirii monografiei “Gand purtat de dor” la care incepusem sa lucrez si faceam vizite celor care sunt un depozitar de amintiri, adevarate izvoare pentru infaptuirea cartii ce-o proiectasem. Ma duceam in vizite avand in minte un plan, o anume viziune si o anume stare de spirit si de cele mai multe ori veneam cu ele rasturnate. Notasem mai multe date despre obiceiuri si traditii, despre eroismul celor care au luptat pe front, despre colectivizare, despre activitatile culturale ale intelectualilor din Tiganesti si multe altele. Socoteam ca am destule date despre cei care au luptat pe front. Cu ce mai stiam si eu de la tata si din alte surse, ma declaram multumita. >>>>

 

„LOCURI ” ABANDONATE – Alexandru Vlahuţă: „Insula Şerpilor“

Filed under: documente — ARP @ 3:30 pm

(fragment din „Romania Pitoreasca”):Răsare soarele scânteietor din geana depărtată a mării. Razele aştern brâie verzui, galbene şi roşii pe întinsul neteziş al apei. Pământul se retrage în urma noastră. Încet Sulina se pleacă, se scufundă sub valuri. Copacii, catargurile, sulurile negre de fum, toate se şterg; albastra boltă a cerului se lasă ca un coviltir uriaş peste pustietatea lucie a mării.

După două ceasuri de plutire spre răsărit, zărim înaintea noastră o movilă albă. Acolo-i insula Şerpilor. De departe par ruinele unei cetăţi fantastice înfipte în valuri. La vreo sută de paşi vaporul se opreşte. O barcă ne ia, şi peste câteva minute punem piciorul pe ţărmul pietros al acestui singuratec ostrov. Un dorobanţ chipeş, frumos, vine vesel înaintea noastră. El ştie că odată cu noi i-au sosit merindele de la Sulina.

— Nu ţi-e urât aici, leat? — îl întreb ca să intru în vorbă — pe când ne urcăm încet spre farul din vârful insulei. >>>>

 

Ion Coja: „Calvarul prizonierilor ruşi în Romania?“ martie 12, 2008

Filed under: documente — ARP @ 11:30 pm
Sunt foarte surprins de intenţia vădită de a falsifica adevărul pe care o mărturiseşte – probabil fără voia sa, autorul articolului Lagărul de la Crăciuneşti, apărut în Evenimentul Zilei, joi, 14 februarie 2008. Cunosc în legătură cu acest subiect câteva date inedite. Mai întâi din familie: tatăl meu a avut o grădină mare de zarzavat la marginea de nord a Constanţei, la Cişmea, de la care se aproviziona şi armata, şi bănuiesc că acesta a fost motivul pentru care i s-au repartizat câteva zeci de prizonieri ruşi să muncească la grădină. I-a ţinut până după 23 august 1944, iar când aceştia au fost eliberaţi, i-a dus la prăvălia unui prieten şi i-a lăsat să-şi aleagă fiecare un obiect pentru mama sau soţia din Rusia, să-l ducă amintire din prizonierat. S-a dus vestea despre un moşier din Dobrogea care, pentru că s-a purtat mai neomenos cu prizonierii, la venirea ruşilor a fugit la Bucureşti şi s-a ascuns de teama represaliilor. Altminteri, autoritatea sovietică, imediat instalată la controlul Ţării, a fost preocupată de soarta foştilor prizonieri ruşi pe două direcţii : >>>>
 

Luchian Deaconu: „ Însemnări zilnice “ de I. Navirlie

Filed under: documente — ARP @ 11:28 pm
Tags:

( august 1944- octombrie 1949)
Volumele « România între abandon si crucificare. august 1944-octombrie 1946 », Ed. de Sud, 2000, 226 p. si « România între abandon si crucificare. 1946-1949 », Ed. de Sud, 2000, 275 p. au fost si, din pàcate, au ràmas doar primele din càrtile pe care le-am proiectat a fi consacrate fenomenului numit « Procesul comunismului ». Din pàcate, tirajul limitat a fàcut ca nici aceste prime càrti sà nu ajugà la toti cei ce sunt interesati de cunoasterea modului cum s-a instaurat acest regim ilegitim si criminal.

Tocmai de aceea, încercàm sà ràspundem, difuzînd pe Net volumele amintite mai sus, nevoii pe care o resimt atît cei ce au tràit cumplitii ani ai instauràrii regimului comunist dar si generatiile mai tinere de a gàsi ràspunsuri la întrebarea de ce si cum a fost posibil ca România sà accepte si sà suporte timp de mai mult de patru decenii aceastà « brutalà întoarcere la sàlbàticie. »
Autorul însemnàrilor, magistratul Constantin I. Nàvîrlie (1882-1959), a consemnat zilnic evenimentele, întîmplàrile, impresiile si cugetàrile personale de-a lungul a aproape patru decenii, începînd din vara fierbinte a anului 1916 si încheind cu îngheturile nimicitoare ale comunismului anului 1952, într-un impresionant numàr de caiete, repertoare si carnete. >>>>>

 

Ion Pachia Tatomirescu: „Istoria trăită la faţa locului“

Filed under: documente — ARP @ 11:03 pm
Tags:
În colecţia Restitutio – Inedit, cu prilejul Zilelor Craiovei – ediţia a XI-a, octombrie 2007 –, cu sprijinul financiar al Primăriei Craiovei, al Consiliului Local Craiova, prin strădania cărturarilor craioveni Ioan Anastasia şi Nicolae Marinescu, îngrijitori ai lucrării-document, a văzut lumina tiparului o impresionantă istorie autentică, „trăită la faţa locului“, Amintiri din Războiul Întregirii Neamului ale unui ofiţer din Regimentul 5 Roşiori, de C. M. Ciocazan (Craiova, Editura Aius, 2007). Din prefaţa Efigia unui primar de prestigiu, semnată de Ioan Anastasia, aflăm că autorul Amintirilor din Războiul Întregirii…, Constantin M. Ciocazan (n. la Orşova Veche, în 21 iunie 1854 – m. 4 aprilie 1942, Craiova), «a fost unul dintre cei mai populari şi mai iubiţi oameni politici din Craiova, un membru constant şi devotat al Partidului Liberal» (p. 5); ca primar al oraşului Craiova între anii 1907 şi 1911, a dus «mai departe „opera“ de aducţiune a apei de la Gioroc, începută de N. P. Romanescu» (p. 6); «printr-o fructuoasă colaborare cu ing. W. H. Lindlei şi ing. Anghel Saligny, şi cu eforturi financiare sporite, >>>>>
 

Violeta Ionescu: „Vulturul Ilie – mascota aerodromului de la Buzău“

Filed under: documente — ARP @ 11:02 pm

De obicei, aviatorii se feresc de vulturi, şi în general de orice pasăre care ar putea să le perturbe zborul. Dar pe Ilie… nu l-au întâlnit în cer, ci – culmea – pe pământ. Pentru că Ilie, vulturul, era şi el pământean, ca toţi pământenii… Mergea pe stradă, prin piaţă, prin restaurante, prin gară, pe aerodrom, se amesteca cu trecătorii, era un obişnuit al locului. O apariţie ciudată. Oamenii îl ocroteau, îl hrăneau. Era… de-al lor.
Era un vultur mare, cam de statura unui om, spun cei care l-au cunoscut. Venise, nu se ştie de unde, şi se pripăşise la frizeria din spatele gării. Se familiarizase cu aerodromul, cu avioanele, cu aviatorii, îi cunoştea pe cei care îi dădeau de mâncare. Ştia, chiar, când vine la aterizare avionul prietenului său şi îi ieşea în întâmpinare. Mai ştia, de asemenea, când sosea acceleratul de Bucureşti. Venea pe peronul gării şi se posta chiar în dreptul vagonului restaurant, pentru că… mai avea acolo un prieten, chelnerul care-i arunca întotdeauna ceva de mâncare. Lumea era obişnuită cu el, şi el cu lumea. >>>Violeta Ionescu>>>

 

DOCUMENTE UITATE – Petru E. Papp: „Asasinate politice in 1919, în Transilvania“

Filed under: documente — ARP @ 10:57 pm
Tags:

Asa au fost ucisi, în 1919, patriotii Ioan Ciordas si Nicolae Bolcas

„A doua zi a vorbit în taină prin sat că au fost la ea în casă detinuti, pesemne doi popi, si că spre dimineată Hanköczi i-a dus undeva. Odaia lui Hanköczi avea încă o usă, care dădea direct în coridor. Ioan Herle al Vilii din Luncă mi-a mărturisit că, tot în 4 aprilie, dimineata la 3 ceasuri, cadetul Károly Tamás, originar din Beius, si cadetul Kádár Ferenc, care locuiau la el cu alti cadeti si marinari, i-au cerut să le dea o lumînare si o lopată. El le-a dat cele cerute, dar nici el, nici altii nu s-au gîndit si nu s-au interesat mai de-aproape de ce si pentru ce le trebuie, fiind grozav de terorizati. Si-a închis usa si s-a culcat. Peste o jumătate de ceas a auzit niste împuscături. În 18 aprilie am scăpat din spital. Despre numitii încă nu se stia în Beius nimic. În numele familiei doctorului Ciordas, cu care sînt înrudit, am pus un premiu de 3.000 de coroane pentru cel ce va da date si urme precise despre disparitia lui. Primăria din localitate a pus un premiu de 1.000 de coroane. Întîmplător fiind pretorele dr. Gherla la Beius, l-am rugat să publice premiul si în cercul Vascău de sub conducerea sa, îndeosebi în comunele: Luncă, Seghiste, Seghistel, Vascău, pe unde stationaseră soldatii unguri. >>>>>>
 

DOCUMENTE INCENDIARE – Ovidiu Vuia în corespondenţă cu Pamfil Şeicaru decembrie 12, 2007

Filed under: documente — ARP @ 3:23 am

Scrisoarea (6) din 20 Dec.1976, de la Pamfil Şeicaru
Va răspund scrisorii dv. lămurind chestia francmasoneriei în România, făcând
un scurt istoric spre a înţelege mai bine unele atitudini de acum 60 de ani.
Toată generaţia de la 1848 în grade deosebite de raliere a aparţinut mişcării lui Mazzini. N. Bălcescu a fost membru al organizării carbonarilor. Francmasoneria ducea lupta împotriva absolutismului
şi afirmarea principiului de libertate a naţiunilor. Prusia absolutistă, Austria catolică domina Italia, Rusia ţaristă salva pe Habsburgi în 1848. Pentru generaţia de la 1848, francmasoneria era un loc de unde puteau avea relaţii internaţionale care înţelegeau să sprijine aspiraţiile poporului român de a beneficia de dreptul de autodeterminare. Prima lojă francmasonă în România s’a format la Galaţi şi se numea „Steaua României” exact titlul publicaţiei lui Kogălniceanu. Vei rămâne uimit când îţi voi scrie că maestrul suprem, gradul 33 al lojei francmasonice de la Galaţi a fost Cuza, domnitorul de mai târziu. Ai explicaţia operaţiei alegerii la Iaşi ca şi la Bucureşti. >>>>>>>>

 

Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda: „Înţelepciunea şi curajul întemeietorilor noştri de ţară“

Filed under: documente — ARP @ 3:22 am

Cuvioasa Teofana Basarab, contemporană cu Sf. Nicodim
Cu câteva luni înainte de a trece la cele veşnice, Vlădica Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei m-a chemat la reşedinţa sa din Craiova şi mi-a spus: „Părinte Alexandre, într-un moment de răgaz am făcut o revizie asupra manuscriselor şi fişelor mele de lucru, am găsit câteva teme la care am trudit mult şi care au fost dragi sufletului meu. Îmi dau seama că timpul nu va mai avea prea multă răbdare cu mine şi nu voi reuşi să le finisez pe toate. Am în vedere efortul pe care trebuie să îl fac cu prilejul împlinirii a două milenii de creştinism. Vor fi manifestări în ţară şi în străinătate, congrese, simpozioane, publicaţii, volume de alcătuit. Mă voi dedica în întregime acestora. Conduc comisia de istorie bisericească comparată şi greul îmi va apăsa pe umeri. M-am gândit să îţi încredinţez două dintre temele la care am lucrat. Una este dedicată Cuvioasei Teofana Basarab, fiica lui Basarab I, întemeietorul Ţării Româneşti şi alta Xilogravurilor în cultura română. Îţi dau tot materialul cules până acum. Te rog să continui această cercetare. Eşti liber să prelucrezi acest material aşa cum crezi de cuviinţă, poţi să faci articole, studii, cărţi, treaba ta. Dacă vei menţiona undeva, măcar într-o notă de subsol, că o parte din documentaţie ţi-a pus-o la dispoziţie Mitropolitul Nestor, voi fi mulţumit. >>>>

 

CHIPURI UITATE – Violeta Ionescu : Urmaşii lui „Baba Novac”

Filed under: documente — ARP @ 3:22 am

Cine îşi mai aminteşte astăzi de Milone Lugomirescu, cel care semna cu pseudonimul “Baba Novac”, primul ziarist cronicar al ortodoxiei româneşti, pe care nimeni din generaţia noastră nu l-a cunoscut nici măcar din scrierile sale şi care timp de peste 30 de ani (1883-1913) a reflectat în “Epoca”, “Apărarea Naţională”, “România liberă” ş.a, viaţa Bisericii noastre strămoşeşti? Pentru a o cunoaşte, el a pătruns în intimitatea acestei lumi aproape interzise, fiind un apropiat al ierarhilor aflaţi la cârma eparhiilor din ţară, îndeosebi al episcopului Dunării de Jos, Melchisedec Ştefănescu, cel care l-a îndrumat în tainele ştiinţelor teologice. După moartea lui, în luna mai 1913, mulţi ierarhi declarau că i-au fost prieteni (vezi şedinţele Sf. Sinod din 20 şi 24 mai 1913, în revista „B.O.R.” din acelaşi an).
La 20 mai 1913, Sf. Sinod, întrunit într-o şedinţă de lucru, i-a evocat personalitatea şi a propus, prin vocea Episcopului Teodosie al Romanului şi Huşilor, să-i fie strânse articolele în vederea tipăririi unei cărţi la Tipografia Cărţilor Bisericeşti: “aceasta ca un omagiu din partea Sf. Sinod a acelei figuri din ţara noastră care a iubit
>>>>>>

 

CHIPURI UITATE – Iosif Popa: „Bihoreni cu care ne mândrim“

Filed under: documente — ARP @ 3:18 am

Căpitanul Vasile Jarca – unul din cei trei bihoreni decoraţi cu ordinul „Mihai Viteazul” cu spade la 100 de ani de la nastere si la 29 de ani de la trecerea in eternitate
Iniţiativa de a cunoaşte semenii care s-au „detaşat” de cei mulţi, cu merite deosebite, nu este nouă. Pe plan mondial, ca şi în majoritatea ţărilor, sunt editate periodic, DICŢIONARE, care eternizează memoria celor mai merituoşi din diferite domenii de activitate. Pe plan local este bine cunoscută activitatea profesorului Teodor Neş, care este autorul unui studiu intitulat „OAMENI DIN BIHOR” eşalonat pe două perioade distincte 1848-1918 şi 1918-1940, reuşind să tipărească doar primul volum. Scriitorul Stelian Vasilescu şi-a asumat posibilitatea de a publica conţinutul celui de-al doilea, continuând această iniţiativă prin redactarea unui prim volum, din trei propuse, care să acopere perioada 1940-2000.

Am aflat de acţiuni similare şi în alte judeţe ale ţării. Cititorii, aflând faptele fiecăruia, vor fi cei mai în măsură să facă aprecierile cuvenite. De la aceştia aşteptăm propuneri de personalităţi deosebite pentru a întregi aria de cuprindere a rubricii de faţă. Să nu uităm că Bihorul a dat ţării numeroşi academicieni, oameni de ştiinţă, scriitori, diplomaţi şi militari de carieră. >>>>>>>

 

ISTORIA DE NEUITAT – Nicolae Nicoară-Horia: „Arad – Alba Iulia 1918“

Filed under: documente — ARP @ 3:17 am

SĂ NU UITĂM SĂ NE ADUCEM AMINTE!
ARADUL a fost creuzetul Marii Uniri!
Aici s-au topit într-un singur Gând ideile Unităţii Noastre Nationale!
Aici a fost centrul primei guvernări româneşti asupra Transilvaniei, aici şi-a desfăşurat activitatea, timp de o lună, Consiliul Naţional Român Central, înfiinţat la 30 octombrie 1918 la Budapesta de unde şi-a mutat sediul în 2/3 noiembrie 1918 la Arad, liderii lui fiind avocaţii Ştefan Cicio-Pop, Ioan Suciu, profesorul Vasile Goldiş, muncitorul Ioan Flueraş.
Aici şi-a avut sediul comanda gărzilor naţionale româneşti, aici a fost redactată Hotărârea istorică pentru UNIRE!
În sala de gimnastică a Şcolii civile de fete, în 3/16 noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central stabileşte ca dată a Marii Adunări Naţionale “ziua de 1 decembrie stil nou”.

Privind locul de desfăşurare au rămas în discuţie Alba Iulia şi Blajul, optându-se în cele din urmă pentru Alba Iulia: Alba Iulia a fost unul din cele mai importante centre ale Daciei romane; Alba Iulia a fost centrul celei dintâi uniri politice a ţărilor române, >>>>>

 

CHIPURI DE NEUITAT – Arhimandritul Sofian Boghiu evocat de Virgil Cândea octombrie 15, 2007

Filed under: documente — ARP @ 7:18 pm

Cuvânt înainte

Culegere de povătuiri duhovnicesti, contemporană nouă – asadar o dovadă că gândirea si trăirea crestină sunt nu numai cu putintă, ci vii si lucrătoare în această epocă pe care Cuviosul Paisie, Staretul Mânăstirii Neamt, o numea, încă de acum trei veacuri, <vremile cumplite de acum> -, cartea de fată este, deopotrivă, un document al vietii religioase românesti de la cumpăna dintre al doilea mileniu si cel de-al treilea. Întelegerea deplină a acestor sfaturi către tineri, rostite de Părintele Arhimandrit Sofian, s-ar cuveni lărgită cândva prin referiri la filiatia spirituală a Prea Cuviosiei sale, la ucenicia sa în vetre vestite ale monahismului nostru de dincolo si dincoace de Prut, prin mărturii despre Părintii de un gând si o vietuire cu dânsul din mânăstirile Cernica, Sfântul Antim sau Plumbuita, ca Ioan cel Străin, Daniil (Sandu Tudor), Petroniu, Benedict Ghius, Felix Dubneac, Damian Stogu si altii. În anii imediat următori celui de-al doilea război mondial, în special până la întetirea prigoanei comuniste (dar si după aceea), se aflau în Bucuresti sfinte lăcasuri cu viată liturgică intensă, cu slujitori de mare vrednicie; erau duhovnici îmbunătătiti care au împlinit împreună>>>>> Virgil Cândea

 

„Istorie măruntă?“ – un document memorialistic de Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda august 21, 2007

Filed under: documente — ARP @ 9:44 pm

Cu îngăduinţa Dvs., vom lăsa amintirea să zboare peste ani şi vom încerca să scoatem din uitare câţiva oameni şi câteva fapte, care, poate, vă vor place şi poate vă vor ajuta să înţelegeţi câte ceva din exemplul vieţii lor.
Era în primăvara lui 1940. Nori negri şi grei se abătuseră asupra lumii. Bubuitul tunurilor se auzea tot mai aproape. Lumea devenea din ce în ce mai îngrijorată, mai înfricoşată. Începuseră concentrările. Floarea tinerimii româneşti părăsea satele şi oraşele şi pleca undeva departe, pe căi neştiute. Umbra morţii se plimba peste plaiuri, lacrimile nu se mai uscau pe obraji. Discuţii, îmbrăţişări, sărutări, urări, sfaturi şi îndemnuri se vedeau şi se auzeau peste tot. Aproape în fiecare casă se strecura jalea. Venea poştaşul cu tolba plină de ordine de concentrare şi le împărţea cu dărnicie în dreapta şi în stânga. Cei ce nu primeau azi, primeau mâine sau poimâine, dar de primit primeau. Se goleau satele de voinici, rămâneau în urmă părinţi, fraţi, iubite cu teamă, cu speranţă sau disperare. Într-o zi a bătut poştaşul şi la poarta Lenei Zoican. Ea era văduvă de război. Soţul ei, Nicolae Zoican, se prăpădise în luptele de la Mărăşeşti şi trupul lui se amestecase cu ţărâna de acolo. Lăsase doar în sufletul Lenei durerea dorului şi povara văduviei. Cele două fete şi băiatul erau prea mici ca să-şi mai amintească de el. Trecuse însă vremea pe neaşteptate, căci greutăţile vieţii erau multe şi copiii Lenei se ridicaseră repede.
Abia când poştaşul i-a dat ordinul de concentrare pentru Ioniţă, copilul ei drag, Lena a simţit că o junghie la inimă. I-a venit o slăbeală în trup şi o ceaţă la ochi şi lumea a început să se învârtă în jurul ei mai repede, tot mai repede. A luat hârtia >>>>>Al. Stănciulescu-Bârda

 

DOCUMENTE IGNORATE – Ioan Mugioiu , Elveţia: „O armată va exista întotdeauna…“ (2000) iunie 24, 2007

Filed under: documente — ARP @ 5:27 pm

O armată va exista întotdeauna – dacă nu cea proprie, atunci una străină.” (Ministrul Apărării al Elveţiei)
30 Decembrie 2000. Basel.
Până acum armata elveţiană a costat şi investit, teoretic, 2,6 miliarde de $/an.
Parlamentul Elveţian
a aprobat această sumă şi pentru viitor. Această sumă nu va scădea în nici un caz, ci din contră, funcţie de necesităţi, foarte probabil va creşte. În anii precedenţi costurile au fost, practic, mult mai mari decât cele planificate (Basler Zeitung din 14.10.2000). În anul 1998, armata elveţiană a costat şi investit 5,6 miliarde de $ (acelaşi jurnal).” «Realitatea, ca deasemenea gospodăriile private şi firmele contribuie cu un aport important la apărarea ţării, nu este ceva nou» scris VBS într-un comentariu la studiu. Aceasta o ştie fiecare, care deja în timpul său liber pregăteşte cursuri militare” (Basler Z, 14.10.2000).
În comparaţie cu alte ţări, se prezintă următorul tabel (Basler Z. 14.10.2000):Costuri militare: Israel 2006 $ / cap locuitor; Franţa 644; Elveţia 619; Austria 275; Israel 11 % din produsul brut social; Franţa 2,9; Suedia 2,4; Italia 2,2; Elveţia 1,8; Germania 1,6; Belgia 1,5; Austria 1,1 Armata elveţiană are în prezent peste 600.000 de militari. De la anul 2003 este „prevăzută” o reducere
>>>>>Ioan Mugioiu

 

CĂRŢI PUŢIN CUNOSCUTE – Manifestul Revoluţiei Naţionale (1935)

Filed under: documente — ARP @ 10:41 am

Dl. Dan Culcer , de la Paris, ne indica o carte interesanta despre care se stie acum prea putin ; eseistul ne trimite si un extras din acest volum care poate ar merita o analiza mai detaliata decat cele ce se fac astazi , la noi , in chip de asa-numita ” dezbatere publica” . Orice punct d evedere in aceasta materie este bine-venit .

Manifestul Revoluţiei Naţionale de Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă (tipografia Miron Neagu, Sighişoara, 1935) – Prefaţă

ROSTUL NOSTRU –  Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele Iui: banul occidental şi naţionalismul român. Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea). Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a >>>continuarea aici >>>

 

DOCUMENTE CONTEMPORANE SENZAŢIONALE – Gheorghe Olteanu: „Redobândirea hegemoniei maghiare“ (I)

Filed under: documente — ARP @ 10:36 am

„ Redobândirea hegemoniei maghiare în Bazinul Carpatic ” in documente

Traducere : Erica Mircea-Wolff si Gheorghe Olteanu Note explicative: Gheorghe Olteanu Cronologie : Ion Covasneanu, Mihai Groza, Ioan Ranca Anexe : Ion Covasneanu, Gheorghe Olteanu, Dorin Suciu, Monica Tripon

„Veritas nihil veretur nisi abscondi” (Nimic nu înspăimântă mai mult adevărul decât ascunderea sa)

Document1 Conferinţa „Politica externă maghiară şi protecţia minorităţilor” urmată de discuţii, a diplomatului maghiar Horvát Attila, din 13 iunie 1992, prezentată la Asociaţia Culturală Maghiară din Ulm – Germania

(Tradusă după înregistrarea audio, cu acordul conferenţiarului, a D-lui Josef Wirth, şvab dunărean originar din Ungaria. Lipsesc atât începutul conferinţei cât şi sfârşitul discuţiilor – casetă de 90 minute)

(…..) „Ce este de fapt, Tratatul de la Versailles? O pace nefondată, o pace tâlhărească, care a târât zeci de milioane de oameni, dintre cei mai civilizaţi, într-o stare de sclavie. Aceasta nu e pace. Ea prevede acel gen de condiţii care impun experienţe ştiinţifice victimelor sortite pieirii.”
Nu este lipsit de interes să ne reamintim cine anume a rostit aceste cuvinte (e numit probabil la începutul, neînregistrat, al conferinţei – de fapt o parafrază la spusele lui Lenin –) la vremea respectivă, la Sevastopol (?), unde timp îndelungat nu a susţinut punctul de vedere ruso-sovietic, ci dimpotrivă, pe cel al Occidentului, înainte de toate >>>>>Gheorghe Olteanu