NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Ion Pachia Tatomirescu: „Istoria trăită la faţa locului“ Martie 11, 2008

În colecţia Restitutio – Inedit, cu prilejul Zilelor Craiovei – ediţia a XI-a, octombrie 2007 –, cu sprijinul financiar al Primăriei Craiovei, al Consiliului Local Craiova, prin strădania cărturarilor craioveni Ioan Anastasia şi Nicolae Marinescu, îngrijitori ai lucrării-document, a văzut lumina tiparului o impresionantă istorie autentică, „trăită la faţa locului“, Amintiri din Războiul Întregirii Neamului ale unui ofiţer din Regimentul 5 Roşiori, de C. M. Ciocazan (Craiova, Editura Aius, 2007). Din prefaţa Efigia unui primar de prestigiu, semnată de Ioan Anastasia, aflăm că autorul Amintirilor din Războiul Întregirii…, Constantin M. Ciocazan (n. la Orşova Veche, în 21 iunie 1854 – m. 4 aprilie 1942, Craiova), «a fost unul dintre cei mai populari şi mai iubiţi oameni politici din Craiova, un membru constant şi devotat al Partidului Liberal» (p. 5); ca primar al oraşului Craiova între anii 1907 şi 1911, a dus «mai departe „opera“ de aducţiune a apei de la Gioroc, începută de N. P. Romanescu» (p. 6); «printr-o fructuoasă colaborare cu ing. W. H. Lindlei şi ing. Anghel Saligny, şi cu eforturi financiare sporite, lucrările pentru aducerea în Craiova a 4500 m. c. de apă s-au încheiat în august 1910, prim ministru fiind Ion I. C. Brătianu, primar al oraşului C. M. Ciocazan, iar ajutor N. M. Boboc» (p. 7); «ca militar, a fost voluntar în Regimentul I Călăraşi, în perioada 1874 – 1875, devenind sublocotenent în miliţii; […]; a luat parte la campaniile militare din 1913 şi 1916 – 1918, ca un strălucit combatant şi reporter de război, a cărui activitate s-a materializat într-un inedit jurnal de front, cu statut de istorie autentică; [având] un subtil ochi de sociolog, surprinde „Moldova toată-n bătălie“, cu satele, oraşele, morţii şi eroii lor; la 1 septembrie a fost avansat la gradul de colonel; un moment deosebit din această perioadă a activităţii colonelului C. M. Ciocazan l-a constituit participarea la Adunarea Generală a Zemstvei Districtului Soroca, din 12 martie 1918, unde s-a proclamat re-Unirea Basarabiei cu Regatul României, re-Unire pentru care militase întreaga sa generaţie» (ibid.). Ca prieten al lui Hasdeu, Constantin M. Ciocazan, prin dispoziţie testamentară, a primit o parte din «manuscrisele spiritiste şi alte dosumente» (p. 9) spre a le da destinaţia cea mai nimerită.

Prefaţatorul de la Arhivele Statului, Ioan  Anastasia (Sgaibă), ne mai încredinţează că de la C. M. Ciocazan au mai rămas încă trei inedite lucrări interesante: Regimul reprezentativ (din anul 1897), Patru scrisori privind excursiunea Românilor pentru Latinul Congres din Roma sub conducerea d-lui Grigore Tocilescu, profesor universitar (Craiova, 1903) şi Cuvântare cu ocazia împrumutului de 750.000 de lei cerut de comuna Craiova (1904).

„Jurnalul de front“ din această carte-document se distinge prin obiectivitate, prin acţiune / luciditate olimpiană în „situaţii-limită“, printr-un inefabil magnetism al ecriturii de o eclatantă exactitate: «Oneşti – Oituz. Însă în loc să rămânem peste noapte, pentru odihna oamenilor şi cailor, aşa cum se hotărâse, a trebuit ca la ora 7 seara, după un ordin care a venit la ora 6, când ieşeam de la popota improvizată c-un porumb fiert în mână, să plecăm spre Oneşti, fiindcă nemţii spărseseră frontul românesc la Oituz iar generalul Vătoianu, care comnada la Oneşti, dispusese facerea bagajelor pentru retragere. Ajunşi în zorii zilei după un marş de noapte, peste dealuri cu poziţii frumoase, s-a dispus descălecarea pentru lupta pe jos. În acest timp, am aflat că ruşii se retrag de pe tot locul, fără luptă, având înţelegere cu nemţii prin telefon, ca imediat ce ruşii pleacă, nemţii să le ia locul. Ceea ce însă se zvonea era de necrezut şi anume că nemţii veneau la ruşi şi jucau cărţi. La descălecarea diviziei la 30 iulie 1917 pentru lupta pe jos, mi s-a dat ordin să rămân cu caii la mână împreună cu colonelul Lupaşcu şi câţiva ofiţeri, dintre care-mi reamintesc şi pe tânărul slt. Olteanu, fiul colonelului Marcel Olteanu. Lupta de la Oituz a fost teribilă. […] Nemţii însă au fost respinşi. Slt. Meitani, avocat, care s-a comportat ca un erou, a fost rănit, ca şi lt. Vasilescu, şi după informaţiile trimise regimentului, 80 de oameni au fost ucişi şi 120 răniţi. Din plutonul lt. Elefterescu, rănit şi el, toţi soldaţii au fost daţi morţi sau dispăruţi. Ni s-a scris că din Reg. I Cavalerie pe jos, s-au pierdut, în 3 ore, 17 ofiţeri şi 621 de oameni. La 1 august am fost în interes de serviciu la Borzeşti, unde biserica nouă avea o catapeteasmă frumoasă. Mi s-a mai raportat că în luptă, când nemţii strigau „Vorwärtz!“ – „Înainte!“ –, vânătorii, înjurându-i, zbierau: „Pe ei, mă, n-auziţi că ne fac orbeţi ?!! Duelul de artilerie a fost înspăimântător şi lupta contra aeroplanelor foarte slabă…» (p. 95 sq.).

Iar dintre documentele conţinute de această carte, imperioase pentru memoria prezentului se relevă două:  

(I) Moţiunea re-Unirii cu Patria-Mumă, România – votată în unanimitate de Adunarea Generală a Zemstvei Districtului Soroca, din 12 martie 1918:

«[…] Rezemat pe principiile marii revoluţii a popoarelor fostului mare imperiu al tuturor Ruşilor, care odată cu libertatea şi egalitatea tuturor indivizilor în faţa legilor, a proclamat în primul rând libertatea naţionalităţilor de a dispune singure de soarta şi aşezările lor prezente şi viitoare, a proclamat în ziua de 2 Decembrie 1917, Basarabia ca Republică Moldovenească independentă şi de sine stătătoare. […]

Ţinând seama că în timp de 19 veacuri Basarabia a fost totdeauna un trup cu Moldova de pe dreapta Prutului şi că soarta ei a fost de-a pururea legată de aceea a principatelor Dunărene, cu care a îndurat aceleaşi suferinţe, gustând aceleaşi bucurii şi având aceleaşi nevoi.

Ţinând seama de înălţătoarea pildă dată de tânărul Regat al României în scurtul timp de când a fost recunoscut ca Stat Independent, atrăgându-şi prin muncă, prin ordine, admiraţiunea şi iubirea tuturor popoarelor din lume şi chiar respectul duşmanului comun.

Proclamăm astăzi în mod solemn, în faţa lui Dumnezeu şi a întregii omeniri, că declarăm Unirea Basarabiei la Regatul României şi sub al cărui regim constituţional şi sub ocrotirea legilor de Monarhie democratică, vedem siguranţa existenţei noastre naturale şi propăşirea economică şi culturală.

Facem apel la Sfatul Ţării şi la toate adunările constituite din întreaga Basarabie de la Hotin până la Ismail să se unească prin votul lor la moţiunea noastră şi să trimită delegaşiuni cu reprezentanţi din toate adunările regionale şi proprietari, pentru a depune la picioarele Tronului Român omagiile noastre de devotament şi credinţă pentru Regele Ferdinand I ca Rege al tuturor Românilor…» (p. 133 sq.);  

şi (II) Înştiinţarea ocârmuirii basarabene pentru popor , din 27 martie 1918:

«În ziua de 27 martie [1918], Sfatul Ţării a hotărât că ţara noastră care a fost din vechime Moldova, să fie din nou alipită de Ţara Mamă România.  o zi mare şi sfântă pentru neamul nostru, o zi care va fi în veci sărbătorită.

Pentru ca fiecare locuitor al Basarabiei să-ţi dea bine seama de hotărârea Sfatului Ţării, Sfatul Directorilor Basarabi, care este ocârmuirea legiuită a provinciei noastre, aduce la cunoştinţă următoarele:

1) Prin alipirea din nou a Basarabiei la Ţara Românească, noi toţi alcătuim o singură ţară. […]

2) Cel mai mare drept pe care şi-l statorniceşte Basarabia este că ea se va ocârmui singură prin aleşii săi. Aşezământul de ocârmuire al Basarabiei va fi Sfatul Ţării (Dietă), care va purta gospodăria ţării […] Aşezământul împlinitor al Sfatului Ţării va fi Sfatul Directorilor Basarabiei, care va avea toată răspunderea pentru mersul trebilor în ţară.

3) Sfatul Ţării pe viitor se va alege de către tot norodul prin glăsuirea obştească, de drept, secretă şi, deopotrivă, aşa că va înfăţişa în chipul cel mai drept dorinţele şi interesele ţării. […]

4) Stăpânirea României, din care face parte, şi-a luat sarcina să ne ajute în trebile noastre ca să ne orânduim ţara cât mai bine. Şi pentru aceasta Sfatul Ţării al nostru va avea doi miniştri în Sfatul Miniştrilor României întregi, care ne vor apăra interesele şi nevoile noastre pretutindeni, unde va fi cale.

5) Prin unirea Basarabiei cu România, locuitorii ţării noastre au ajuns cetăţeni ai întregii Românii şi de azi înainte viaţa românească avem s-o clădim cu toţii, împreună, sfătuindu-ne şi îndemnându-me unii pe alţii. Puterea noastră va creşte şi relele de care suferim se vor mistui şi nu ne vor mai slăbi.

6) Unirea Basarabiei cu România e un bine pentru toţi locuitorii Basarabiei, nu numai pentru Moldoveni, care sunt de neam Români, dar şi pentru neamurile străine, care trăiesc printre noi şi care nu pierd nimic din drepturile lor. […]

Rămâne dar ca fiecare să-şi facă datoria faţă de Ţară şi Neam, şi în linişte să se pună la muncă.

Plugarilor !

Unirea vă dă tot pământul de care aveţi nevoie şi toată dreptatea.

Preoţi, învăţători, slujbaşi !

Sunteţi fruntea Ţării şi aveţi toată răspunderea pentru povăţuirea norodului. Să liniştiţi toate minţile şi sufletele şi răspândiţi peste tot buna vestire a Unirii.

Noroade înfrăţite ale Basarabiei !

Unirea Basarabiei cu România a fost o poruncă a istoriei şi o îndreptare a nelegiuirii ce a apăsat această ţară peste un veac. […]

Unirea va fi o temelie puternică pentru cultura naţională din ţara noastră, această cultură va duce Ţara la înflorire şi ne va aşeza printre popoarele luminate […]» (pp. 135 – 137).  

ION PACHIA TATOMIRESCU

Anunțuri