NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Constantin Malinaş: „Centenar Bruchenthal“ Septembrie 2, 2008

Profesorul greco-catolic de muzică Mihai POP BRUCHENTHAL, personalitate de legendă a Bihorului cultural, s-a născut la 15 ianuarie 1908 în localitatea Derna, din familia învăţătorilor greco-catolici Mihai POP BRUCHENTHAL (1883-1930) şi Emilia FAUR, ajungând notoriu ca  dascăl la Beiuş, unde a funcţionat începând de la 1 septembrie 1935 şi până  la 1 septembrie 1972, cât şi ca autor al unei ample şi valoroase opere muzicale, de factură componistică, clasică şi populară. El a fost nepot de dascăl, întrucât bunicul său, Michael POP de  BRUCHENTHAL (1843-1924) a fost timp de 55 de ani învăţător în satul meu Ciutelec, alături de străbunica  Aloisia CALNOCHI (1856-1918), de asemenea învăţătoare. De la bunicul lui din Ciutelec a învăţat mai întâi cetirea şi scrierea în româneşte, cu litere chirilice, după un abecedariu vechi, cum însuşi mărturiseşte. Apoi, între anii 1913-1918, pe când tatăl lui era fugar pe păduri, de teama ungurilor,  a urmat şcoala primară în satul Hotar, de lângă Aleşd, unde locuia cu mama lui. A făcut şcoala primară în limba maghiară, după porunca strâmbă a vremii, deşi în sat nu era nici o familie de etnie maghiară şi nu se vorbea deloc limba maghiară.

În limba română la şcoală se predau doar lecţiile de religie, de două ori pe săptămână. Prin ele se făcea legătura copiilor cu istoria, cultura şi literatura română. În timp ce restul orelor erau chinuitoare pentru copii, deoarece ei nu cunoşteau limba maghiară, iar domnişoara învăţătoare maghiară, adusă din Alfold, nu ştia o boabă româneşte, la lecţiile de religie, conduse de către preotul greco-catolic local, copii au învăţat cântece româneşti, precum Latina gintă, după Vasile Alecsandri, Deşteaptă-te române, Treceţi batalioane, Drum bun toba bate, romanţe şi colinde, sau poezii însufleţitoare.

Între  anii 1918-1927 a urmat liceul şi bacalaureatul la Colegiul „Emanuil Gojdu” în Oradea, după care s-a înscris la Academia Teologică Română Unită, tot din Oradea, pe care a absolvit-o în anul 1931, iar la 2 noiembrie 1932 obţine Diploma de profesor de religie. Continuă studiile la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, secţia pedagogie, pe care a absolvit-o în anul 1937. În paralel, în anii 1935-6 a promovat cursul şi examenele, cu care a luat Certificatul de absolvire a Seminarului pedagogic, pentru a putea preda în învăţământul secundar şi pedagogic. Respectiv, în primăvara anului 1937 a trecut examenul pentru şef de muzică militară, fiind repartizat la Deva. Nu s-a dus, deoarece a optat să rămână la Beiuş, leagănul său, unde se formase deja muzica militară, primul dirijor fiind viitorul general Dinu STELIAN.

Tânărul profesor Mihai Pop Bruchenthal vine în toamna anului 1935 la Beiuş şi rămâne aici 37 de ani, mai întâi ca profesor de muzică vocală şi instrumentală(vioară) la Colegiul „Samuil Vulcan”, iar de la 30 septembrie 1949 la celălalt liceu, devenit Şcoala pedagogică de educatoare, de unde este pensionat în anul 1972. Dar în toţi anii de după 1949 a continuat să predea muzica şi la liceul de băieţi, devenit Şcoala medie nr.1 Beiuş, având acolo, deasupra sălii de sport, o clasă lungă, special amenajată şi dotată pentru lecţiile de muzică şi artă. Deşi pensionar, profesorul  a fost cu aceeaşi pasiune şi asiduitate prezent şi activ  pe mai departe în viaţa culturală şi mai ales muzicală a Beiuşului, ca dirijor de coruri şi orchestre,  pe care le schimba şi le înnoia mereu, dar şi în calitate de compozitor, până în ultimii ani ai vieţii, când s-a mutat la Oradea şi a fost doborât la pat de o boală necruţătoare. S-a stins şi a trecut la perenitate în ziua de joi, 19 ianuarie1989, fiind dus la Beiuş şi înmormântat în Cimitirul din deal, care este reşedinţa de onoare şi catedra de neuitare a multor profesori beiuşeni, ce merită recunoştinţă şi trebuie vizitaţi cu memoria noastră.

FAMILIA. Profesorul Bruchenthal s-a căsătorit la 30 noiembrie1935, cu profesoara de limba franceză Constanţa ILIESCU, de la Beiuş, originară din familia ofiţerului de artilerie George Iliescu de la Focşani. Au avut o fiică, pe Mihaela, născută la Beiuş, în 14 octombrie 1936. Căsătorită Ţuţuianu, aceasta a avut la rândul ei pe Nicoleta, căsătorită Manu, de unde a rezultat un băiat, Ionuţ(Braşov, 7 februarie 1985) şi apoi fetiţa Sânzâiana Maria DAVID (Oradea, 23 octombrie 2004), din a doua căsătorie.

Venind din strămoşi liberi, înnobilaţi la 20 noiembrie 1664 de către  Principele Mihail Apafy I al Transilvaniei, profesorul Mihai Pop Bruchenthal este cel mai de seamă produs şi reprezentant cultural, pentru ceea ce înseamnă BRUCHENTHALII DE VEST, ramură mai veche şi mai prolifică, având descendenţi până la noi, în comparaţie cu ramura Bruchenthalilor din interiorul Transilvaniei, care a fost înnobilată numai la anul 1724. Există în acest caz o ciudăţenie genealogică şi de cronologie istorică, întemeiată pe cazul real, că acelaşi nume de înnobilare s-a acordat de două ori, la 1664  şi la 1724. Ceea ce nu se poate explica printr-o eroare, ci prin împrejurarea că cele două ramuri au fost găsite atunci ca fiind înrudite. Logic şi diplomatic, Bruchenthali de vest şi cei din interior au avut o tulpină comună, care le-a motivat numele unic de înnobilare, chiar dacă acordat în doi timpi, la distanţă de o jumătate de secol.

PREGĂTIREA MUZICALĂ. Cum adesea a mărturisit, profesorul Mihai Pop Bruchenthal a moştenit dragostea pentru artă şi muzică din familie. Bunicul lui din Ciutelec a fost un bariton bun şi a cântat la vioară, tatăl lui a cântat la vioară, în casă au avut şase viori de bună calitate. Îndrăgostit de melosul popular, tânărul elev şi student Mihai a colindat pe sate şi a cules folclor muzical de pe Valea Bistrei, Valea Crişului Repede şi Valea Crişului Negru, punând din tinereţe bazele solide ale unei mari antologii de folclor muzical bihorean. Profesorul a tot sporit antologia, până la  maturitate, ajungând la o comoară manuscrisă de 1340 de piese, din care 30 sunt variante ale baladei Mioriţa, găsite de el în Bihor, majoritatea oarecum mascate sub formă de colinzi.

Apoi a urmat pregătirea muzicală sistematică, mai întâi la Colegiul Emanuil Gojdu, cu inimoşii profesori Eugen HÂNCU (vocal) şi SCHMELTZER Bela (vioară), la Academia Teologică Unită din Oradea, unde l-a avut profesor pe celebrul Francisc HUBIC (1883-1947), iar la vioară s-a perfecţionat cu profesorul Iosif ROTH. În Academia de profil de la Cluj a avut profesori dintre cei mai valoroşi, recunoscuţi ca personalitate în muzicologia românească: Traian VULPESCU (teoria muzicii, notaţia psaltică, metodica solfegiului, folclor muzical), A.M.SKELETTY (armonie), Marţian NEGREA (teoria formelor muzicale şi a instrumentelor, contrapunct, muzică de cameră), Ion VASILESCU (dicţiune şi declamaţie), Augustin BENA (dirijarea corurilor). Astfel, viitorul profesor şi compozitor s-a format favorabil, dobândind cunoaşterea aprofundată şi plastică a materiei muzicale, în stilul armonic şi în stilul contrapunctic, cărora le-a găsit aplicaţie în propriile compoziţii. Totodată, a făcut multe exerciţii demonstrative, de aplicaţie muzicală a ceea ce învăţa, cântând în corul elevilor de la Colegiul Gojdu, sau în corul mixt, cu orchestră, al Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea, condus de Francisc HUBIC. Ca elev septiman şi octavan, a condus el însuşi corul bărbătesc de patru voci al colegilor gojdişti, apoi corul elevilor din internat, cu care a învăţat colinzi, piese de George Dima, Kiriac, Fr.Hubic şi corul robilor din opera Nabucco de Verdi. Cu aceste formaţiuni corale a luat parte  la serbările naţionale, ţinute de către Asociaţiunea ASTRA la Oradea şi în jur, până la război.

OPERA MUZICALĂ. Deosebit de întinsă, opera compozitorului Mihai Pop Bruchenthal,  bibliografiată deocamdată numai parţial, urmează două paradigme fundamentale: Compoziţii de sorginte şi inspiraţie populară, respectiv compoziţii de factură clasică. În total am găsit până acum date despre 164 de compoziţii de factură clasică şi 1340 de piese de stilistică populară. Toate formează o mare operă muzicală, aproape deloc cunoscută, puţin tipărită , în cea mai mare parte rămasă sub formă de partituri manuscrise, care nici nu se găsesc într-un singur loc, ci sunt periculos de risipite şi, deci, expuse factorilor de risc şi distrugere.  Credem că se impune şi în cazul Bruchenthal începerea unei munci de recuperare a acestui patrimoniu inestimabil şi de conservare a lui într-un fond public, pentru folosinţa educaţională a celor ce vin.  Patrimoniul muzical Bruchenthal, cât ni s-a dezvăluit până acum, cuprinde imnuri corale (11 titluri), cântece patriotice (7), poeme corale(10), preludii (10), madrigale şi cantate corale(58), lieduri şi romanţe(9), cântece pentru copii(18), muzică instrumentală(18), muzică de cameră(7), muzică simfonică (10), creaţii coralo-simfonice (3), muzică scenică(4). Pentru a ne apropia de spiritul şi mesajul unei opere muzicale atât de surprinzătoare, prin mărimea şi fineţea ei stilistică, inedită, vom aduce în continuare câteva exemple:

Sonata nr.1 pentru vioară şi pian (1973) şi încă cinci alte sonate, care folosesc folclorul bihorean, preluat în stil rapsodic. Sonata nr.4, numită bihoreană. Balada ceasului, pentru vioară şi pian(1974). Formată din opt secţiuni, cu caracter de lied, care imită armonic sunetele de orologii din turnuri, prin acordarea deosebită a viorii. Tema l-a preocupat şi a reluat-o , amplificată ca şi concert pentru vioară solo şi cvartet de coarde. Privelişti bihorene. Fantezie simfonică, prin preluare de material de pe melodii vechi din Bihor (colecţia Bartok  din 1910 şi colecţia proprie). Lucrarea ilustrează sonor un scenariu estival, în pădure, unde o fată diafană, ca o zână, se scaldă în apa primordială, iar un tânăr romantic o priveşte dintre frunze de arin, până o găseşte. Simfonia rustică, în re major, cursivă şi contrastantă, cu sonorităţi ample şi bine fundamentate. Bucuria amintirilor, opus 252, suită de balet pentru orchestră simfonică, pornind în scenariu de la afirmaţia „Da, amintirile. Unicul scenariu din care nu putem să fim alungaţi!”, a poetului  german Jean Paul Richter (1762-1826). Am insistat  cu exemple din creaţia simfonică, deoarece  am dorit o completare de imagine, faţă de părerea reductivă, ce s-a încetăţenit, că Mihai Pop Bruchenthal ar fi fost mai mult un autor de piese corale. Voi încheia exemplele cu creaţiile coral-simfonice, care sunt cele mai mari şi surprinzătoare. Primul a fost poemul coral-simfonic „Inochentie Micu Klein” ,compus în anul 1943, cu care autorul a luat parte la un concurs de compoziţie, lansat de la Blaj. Juriul de atunci, condus de către George ENESCU, i-a acordat premiul al treilea, însoţit de o mare sumă de bani, daţi ca încurajare de către Episcopia greco-catolică de la Blaj. A urmat „Nunta în Bihor”, operă într-un act, ce redă puternic şi autentic mersul ceremonialului de nuntă de la Hotar, Subpiatră şi Ţeţchea, transpus artistic. A mai urmat „Vicleimul”, operă în două acte  şi un tablou, apoi „Oratoriu de Crăciun” şi „Feleaga”, operetă populară într-un act (1967). Exemplele ar putea continua, pentru a avea cunoaşterea exactă a unui patrimoniu, ce  este periclitat şi trebuie recuperat.

LUCRĂRI DE MUZICOLOGIE. Profesorul a fost un studios neobosit şi neîncetat, care  a dorit să fie bine informat în domeniu şi a redactat numeroase articole, studii şi câteva cărţi de specialitate, care au rămas în manuscris: Tratat de teoria instrumentelor simfonice, în trei volume, despre instrumentele de suflat din lemn, cele din metal, instrumentele cu coarde şi cele de percuţie. A scris un Tratat de teoria formelor muzicale, de uz academic, care a fost achiziţionat de către Uniunea Compozitorilor din România.

ACTIVITATEA CULTURALĂ PUBLICĂ. S-a desfăşurat cu asiduitate pe tot parcursul vieţii active a profesorului de la Beiuş, şi în mod exclusiv în domeniul muzical. Mihai Pop Bruchenthal a devenit astfel cel mai productiv arhitect şi dirijor de formaţiuni muzicale, corale, sau instrumentale, din vestul românesc. Din anul 1935 şi până în 1972 a dirijat Corul Lyra, înfiinţat încă din anul 1903. A format şi a condus Corul sindicatelor din Beiuş (1945), Corul Cooperativei Muncitorul (1957), Corul Învăţământ (1961), Corul URCC Beiuş (1955), Corul Şcolii profesionale (1954-64), Orchestra semisimfonică a Beiuşului (1958), pe lângă formaţiunile  şcolare, deja menţionate. Tuturora le-a asigurat un repertoriu bine echilibrat,  românesc şi universal, cu piese valoroase, patriotice, populare, culte. Cu ele a dat peste trei sute de concerte  publice şi reprezentaţii în concursuri, luând o sumedenie de premii şi distincţii, între care Ordinul Meritul Cultural în anul 1969. A ţinut peste două sute  de conferinţe publice, de educaţie muzicală, în faţa beiuşenilor şi a altora. Suntem întemeiaţi să afirmăm, că profesorul Mihai Pop Bruchenthal, prin opera şi activitatea sa, prin devotamentul faţă de profesie şi naţiune, a personificat magistral modelul de  intelectual astrist, că a fost un risipitor de sens superior cu sine, cu viaţa lui, pentru a fi generos  în folosul neamului său, a comunităţii, a elevilor. Tuturor le-a transmis dragostea pentru muzică şi artă, disciplina dragostei şi focul cunoaşterii, deprinderea de a face din aceasta o componentă a modului de viaţă, adică a învăţat tinerii să trăiască nu numai sportiv şi  comercial, dar să trăiască muzical şi cultural. Prin tot ce a făcut, a fost un om de atitudine publică, cu misiune de formator.  Dar acestea se duc, se uită, acum  la centenar creşte tot mai mult dimensiunea sa de compozitor, opera sa componistică, monumentală, nepieritoare, de legătură  superior elaborată între cultura populară şi cea academică, pentru care merită recunoştinţa posterităţii.  Încheiem, spunând că este necesar să înceapă fără întârziere procesul de căutare şi recuperare a acestui tezaur muzical, de formare unitară a unui Fond Bruchenthal, acum risipit, de adunare a lui într-un singur loc şi de cercetare a lui.. În această idee de recuperare, publicăm în continuare un manuscris autobiografic al profesorului, care se deschide cu cugetări emoţionante despre menirea sa, continua cu date şi mărturii autobiografice, urmează lista operei sale muzicale, intercalată cu judecăţi de stilistică muzicală. Manuscrisul este în fapt un caiet şcolar de format octavo, având 160 de pagini, scrise de mână cu cerneală albastră.

CONSTANTIN MALINAŞ

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s