NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Justin Moisescu: „Cuvinte către arhiereu“ Octombrie 14, 2007

De multe daruri se învredniceşte cel credincios în viaţa sa, din partea lui Dumnezeu. Darul deplin al preoţiei – arhieria – depăşeşte tot ceea ce se poate nădăjdui. Arhiereul cînd sfinţeşte face lucrul lui Dumnezeu, cînd propovăduieşte, vesteşte Evan­ghelia Mîntuitorului, cînd cîrmuieşte, duce pe credincioşi pe calea credinţei, spre împărăţia lui Dumnezeu. Se poate spune, după un cuvînt al Sfîntului Apostol Pavel, că Hristos trăieşte în el. Arhiereul este un împreună-lucrător cu Hristos în tot ceea ce este bun în lume.

Dobîndind harul deplin al preoţiei, arhiereul este obligat să vieţuiască în curăţie desăvîrşită şi în sfinţenie. Ne aducem, desigur, aminte de momentul în care Moise a văzut, pe muntele Horeb, o pară de foc ce ieşea dintr-un rug fără a fi mistuit. Dorind să vadă mai de aproape această pară de foc, Moise se îndrepta spre rug, dar un glas din cer l-a oprit spunîndu-i: « Nu te apropia: dezleagă încălţămintea din picioarele tale căci locul pe care calci este pămînt sfînt » (Ieşire, III, 5). Încălţă­mintea este simbolul întinăciunii. Slujitorul lui Hristos, Arhie­reul, nu poate păşi întinat în locul cel sfînt. În toată fiinţa sa trebuie să trăiască Hristos. El are o mare răspundere faţă de credincioşii, pe care îi călăuzeşte, faţă de Dumnezeu. Eforturile sale, oricît de mari ar fi, nu sînt încununate de roade dacă nu trăieşte în Hristos şi Hristos în el. Viaţa sa trebuie să fie trăită potrivit învăţăturilor evanghelice.

În timpul hirotoniei, Evanghelia a stat deschisă cu feţele în jos, deasupra capului Prea Sfinţitului Eftimie. Aceasta înseamnă că Prea Sfinţia Sa trebuie să fie un om al Evan­gheliei.

Evanghelia deschisă în jos pune în lumină faptul că propovăduirea Mîntuitorului trebuie îndreptată spre credincioşi. Nu putem urma lui Hristos numai prin credinţă şi rugăciune sau despărţindu-ne şi izolîndu-ne de semeni, de credincioşi. « Evlavia adevărată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu este să cercetăm orfani şi văduve în necazurile lor şi să ne păzim pe noi fără de pată în faţa lumii » (Iacob I, 27). Biserica îşi justifică existenţa numai în măsura în care slujeşte pe credincioşi.

Mai mult ca oricînd, se vorbeşte, astăzi, de o Teologie a slujirii. Sublimul rost al Bisericii, aşadar, este slujirea aproapelui. Dar cine este aproapele? Fratele nostru în familie? Fratele nostru în Biserică? Vecinul? Cel de un neam cu noi? Cel cu aceleaşi convingeri filozofice? Sau omul de pretutindeni? Para­bola bunului samaritean (Lc. X, 25-37) ne dă răspunsul clasic la această întrebare. Aproapele nostru este cel ce are nevoie de noi, indiferent dacă gîndeşte ca noi, dacă este cărturar sau nu, indiferent de credinţa sa religioasă, de culoarea sa. « Arhiereul spune Sfîntul Apostol Pavel, este luat dintre oameni şi pus pentru oameni, împlinind cele ce sînt către Dumnezeu » (Evrei V, 1). Noi nu limităm slujirea noastră faţă de aproapele la hotarele comunităţii noastre bisericeşti. Înăuntrul ei, ca şi în afara ei, aproapele nostru este omul.

Pe acest temei teologic se fundamentează legăturile şi colaborarea noastră cu cei de alte credinţe religioase sau de alte convingeri filozofice. Activitatea noastră, înaripată de sen­timentul înalt uman al dragostei, are ca ţel nu numai fiinţa umană, ci şi familia, Patria, omenirea întreagă. Ea nu trebuie, să se limiteze la o simplă formula de acceptare a slujirii mari­lor idealuri ale omului, ale Patriei, ale lumii întregi. Activitatea noastră creştină trebuie să aibă sensul unei angajări totale pen­tru dobîndirea şi apărarea păcii, pentru dreptate socială, pentru propăşire generală, pentru tot ceea ce este bun. şi frumos. Ea îşi are pentru noi izvorul în cuprinzătoarea virtute creştină dragostea de aproapele.

Prea sfinte Eftimie,

Aţi ajuns să trăiţi momentul de astăzi, al hirotoniei întru arhiereu datorită vieţuirii şi activităţii Prea Sfinţiei Voastre.

Smerenia P. S. Voastre şi dragostea de semeni sînt virtuţile prin care aţi dobîndit stima şi preţuirea tuturor celor ce v-au cunoscut. Se ştie că n-aţi rîvnit această promovare. Arhieria este o sarcină bisericească, este o chemare dumnezeiască. Sînteţi poftit de noi, membrii Sfîntului Sinod, şi chemat de Dumnezeu să adăugaţi la viaţa curată de pînă acum noi dovezi de vieţuire în Hristos, la cinstea P. S. Voastre noi dovezi de cinste, la smerenia prin care vă distingeţi noi dovezi de smerenie, la ascultarea care v-a călăuzit paşii noi dovezi de ascultare; trebuie să adăugaţi la roadele de pînă acum spor de roade duhovniceşti.

Datoraţi ascultare, în primul rînd, Sfîntului Sinod al Bise­ricii Ortodoxe Române în frunte cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Justinian. Datoraţi, apoi, ascultare vrednicului întîistătător al Eparhiei Romanului şi Huşilor, Prea Sfinţitului Episcop Partenie. Dacă doriţi să vă întîmpine ca pe un fiu bun, Prea Sfinţia Voastră trebuie să-l priviţi ca pe un bun părinte.

Faţă de colaboratorii Prea Sfinţiei Voastre să vă arătaţi pildă în cuvînt şi în faptă, în curată vieţuire arhierească şi în totală jertfire pentru binele credincioşilor. Odată cu rugăciunile pe care le faceţi pentru conducătorii ţării noastre să adăugaţi strădaniile necontenite ale Prea Sfinţiei Voastre pentru a sprijini toate măsurile care se iau de conducerea statului nostru spre binele şi fericirea poporului.

În chip cu totul deosebit, vă îndemn să nu uitaţi nici o clipă că sînteţi Arhiereu al Biserici Ortodoxe Române, pentru Eparhia Romanului şi Huşilor. Glasul credincioşilor să pătrundă adînc în conştiinţa arhierească a Prea Sfinţiei Voastre. Să nu vă lăsaţi înşelat de glasuri care nu au nimic comun cu rosturile poporului. Amintindu-vă că Arhiereul este pus pentru credincioşi, să sprijiniţi şi să vă aflaţi pururea neclintit alături de poporul nostru şi de vrednicii săi conducători în lucrarea adînc umană pentru apărarea păcii. Să nu precupeţiţi nici un efort atunci cînd este vorba de binele şi înflorirea Patriei.

Încheind, nu pot să nu adresez un cald cuvînt de mulţu­mire D-lui Gh. Nenciu, vicepreşedintele Departamentului Culte­lor, care ia parte la acest moment festiv în numele Domnului preşedinte al Departamentului Cultelor, Prof. D. Dogaru, şi al Conducerii de Stat ».

Cuvînt de mulţumire părintească a adresat Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Iustin clericilor şi credincioşilor care au asistat la Sf. Liturghie şi la hirotonia P. S. Eftimie.

* * * *

în locurile de conducere din biserică şi care poate avea, în con­tinuare, pilda Dvs. atît de frumoasă.

Îngăduiţi-mi, înalt Prea Sfinţite, să vă mulţumesc pentru cuvintele de devotament şi preţuire arătate astăzi pentru con­ducerea noastră de Stat şi pentru cuvintele cu care aţi salutat pe noul Arhiereu, definind rolul unui ierarh în buna îndrumare a credincioşilor ca cetăţeni vrednici, gata să se angajeze, cu toată însufleţirea, muncii constructive a poporului nostru.

Ştim foarte bine că unele biserici din Apus trăiesc o perioadă de criză, de frămîntare, că în cadrul lor are loc o diso­ciere între elementele conservatoare, care vor să menţină o orientare ostilă aspiraţiilor sociale către o viaţă mai bună şi majoritatea credincioşilor interesaţi să lupte pentru dreptate, libertate şi pace. Bisericile din ţara noastră nu cunosc acest proces de criză, tocmai pentru faptul că ele înţeleg să se iden­tifice cu interesele credincioşilor, ca cetăţeni care participă la lupta pentru progresul întregului popor. Toate cultele din ţară se bucură de libertate religioasă şi credincioşii lor sînt fii egali ai poporului nostru, participînd la munca entuziastă, construc­tivă a ţării.

Prea Sfinţite Eftimie, m-a bucurat să ascult aici bunele aprecieri care vi s-au adresat din partea tuturor, remarcîndu-se căldura Dvs. umană, înţelegerea plină de răbdare pentru fie­care, modestia cu care vă apropiaţi de credincioşi. Şi Depar­tamentul Cultelor cunoaşte bine aceste trăsături sufleteşti, care vă fac cinste. Sîntem siguri, Prea Sfinţite, că îndemnul cald primit din partea I. P. S. Mitropolit Iustin Moisescu, gîndul bun şi părintesc al P. S. Episcop Partenie Ciopron, primirea pe care v-au făcut-o reprezentanţii clerului şi ai centrului eparhial precum şi credincioşii, vor spori dorinţa Dvs. de a sluji, însu­fleţit de sentimente nobile, fiind un Arhiereu vrednic şi o pildă de cetăţean credincios idealurilor poporului nostru.

Sîntem siguri de rîvna Dvs. pentru contribuţia la buna îndrumare a clerului şi credincioşilor din Eparhia Romanului şi Huşilor, alături de P. S. Episcop Partenie.

Vă urăm, Prea Sfinţite Eftimie, să vă bucuraţi de sănă­tate deplină şi de putere de muncă şi să aveţi satisfacţia că aici, la Roman, veţi face să lucreze şi să fie puse în valoare frumoasele Dvs. calităţi de om, de fiu al Bisericii ortodoxe române şi de însufleţit patriot.

Seria cuvîntărilor a fost încheiată de Înalt Prea Sfinţitul Iustin care, între altele, a spus:

* * * * * *

« După ospăţul duhovnicesc din catedrala episcopală, la care am luat parte, ne găsim la această agapă, o manifestare a dragostei creştine. Sf. Liturghie, la care am asistat, are caracter sacru. Aici ne aflăm într-o atmosferă spirituală care ne aminteşte şi de cele mate­riale. Aceasta înseamnă că cele lumeşti nu sînt deosebite de cele cereşti. Cerul şi pămîntul nu se înfruntă, ci sînt doua feţe ale aceleaşi realităţi. Viaţa şi activitatea celor trei Sfinţi Ierarhi – Vasile, Grigore şi Ioan – pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi, sînt concludente în acest sens. Sf. Vasile, de pildă este cinstit de Biserică pentru că ne-a lăsat o operă teologică de mare însemnătate, de asemenea, pentru că el este întemeietorul marei Vasiliade, o instituţie care avea ca ţel ocro­tirea văduvelor, orfanilor şi bolnavilor. Sf. Grigore Teologul, în scrierile sale adînc teologice, arată căi prin care un credin­cios creştin poate sluji pe Dumnezeu, pe semenii săi. Sf. Ioan Hrisostom a fost cel dintîi părinte bisericesc care a spus că averea personală este un furt. El a înlocuit al meu şi al tău cu al nostru.

Sf. Trei Ierarhi s-au ocupat de latura socială a vieţii omeneşti. Ei au arătat, că cerul şi pămîntul nu se vrăjmăşesc. Înrîuriţi de unele concepţii maniheice unii apuseni nu înţeleg de ce Biserica Ortodoxă se află alături de popor în năzuinţa acestuia spre mai bine. Dumnezeu, potrivit învăţăturii noastre, este în noi iar noi în Dumnezeu; nu se poate vorbi de Dum­nezeu, fără a vorbi de semeni; noi nu putem înţelege de ce ar exista o discordie între Stat şi Biserică. Aceiaşi oameni sînt şi cetăţeni ai Stalului şi, în acelaşi timp, fii ai Bisericii. Muncim laolaltă pentru mai bine, pentru o viaţă nouă, pentru un om nou, pentru dreptate socială.

Am insistat asupra slujirii nu pentru că se vorbeşte atît de mult astăzi despre această problemă, ci pentru că este o îndatorire a oricărui credincios creştin. A sluji înseamnă a te dărui semenului, a-i face, pe toate căile şi cu toate mijloacele, numai binele. Egoismul duce, întotdeauna, la pierderea sufletu­lui, la întunecarea conştiinţei. Dimpotrivă, cel ce-şi dă sufletul pentru aproapele, cel ce lucrează pentru aproapele, îl dobîndeşte pe Iisus Hristos. Biserica trebuie să privească viaţa cu atenţie spre a fi utilă societăţii spre a-şi aduce la îndeplinire mesajul ei dumnezeiesc.

* * * *

În continuare, I.P.S. Mitropolit Iustin s-a referit la acti­vitatea pe care Prea Sfinţitul Episcop Partenie a desfăşurat-o ca întîistătător al Eparhiei Romanului şi Huşilor şi în alte părţi. Începînd de astăzi, Prea Sfinţitul Partenie are un colabo­rator smerit care va rămîne tot aşa mai departe. Înaripat de simţăminte fieşti, Prea Sfinţitul Arhiereu-vicar Eftimie va fi un sfetnic de nădejde al Prea Sfinţitului Episcop Partenie.