NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Arhim. Petroniu Tănase: „Vedenia Sfîntului Ierarh Calinic despre anul 1992“ Octombrie 14, 2007

Despre anul 1992 s-a scris şi se scrie mereu, pentru că, precum se ştie, în acest an va avea loc unificarea celor 12 ţări din Piaţa Comună într-o unitate economică şi politică cu mari posibili­tăţi sociale pentru ţările respective. Va fi, se zice, un început de eră nouă, aducătoare de prosperitate şi belşug, cu ecouri economice şi politice în toată lumea. De aceea este şi aşteptat de mulţi cu nerăbdare şi mari nădejdi.

Lumea creştină însă, care ştie că bună starea materială nu merge mînă în mînă cu îmbunătăţirea vieţii spirituale, ci dimpotrivă, precum spune Apostolul Pavel, cînd una creşte, scade cealaltă, priveşte cu neîncredere şi îngrijorare la anul 1992, ca nu cumva o atenţie crescută acordată bunurilor materiale, să nu aducă după sine şi o creştere a relelor care bîntuie lumea de azi şi care deja au întrecut orice măsură.

La acestea se adaugă şi faptul că des­pre anul 1992 circulă în lume prevestiri întunecoase ale unor bărbaţi sfinţi, ierarhi şi cuvioşi, precum: Sf. Ierarh Nifon al Constanţianei, Cuviosul Nil Athonitul, Cuv. Cozma Etolul, Sava de la Calimnos şi alţii care au trăit în urmă cu ani şi veacuri.

Sfîntul Calinic a trăit mai aproape de noi, între anii 1787 1860 şi este ctitorul Mănăstirii Cernica din apropierea oraşului Bucureşti, căreia i a fost stareţ timp de 31 de ani. În prezent, în biserica mare a mănăstirii, se află racla cu sfintele moaşte ale cuviosului, care necontenit fac minuni şi dau tămăduiri de tot felul de boale sufleteşti şi trupeşti. Scriitorul vieţii Sf. Calinic, arhim. Baldovin, care i a fost ucenic apropiat, mărturiseşte că a văzut multe fapte minunate în viaţa Stareţului său, din care însă numai o mică parte a scris, pentru folosul fraţilor duhovniceşti.

Pentru o înţelegere mai bună a vedeniei Sf. Calinic, adaog că Mănăstirea Cernica este situată în regiune de cîmpie, pe două insule mici din albia rîului Colentina: insula Sfîntului Nicolae şi insula Sf. Mare Mucenic Gheorghe. În 1832, cînd Sfîntul Calinic a avut descoperirea, Mănăstirea Cernica era restrînsă numai pe-insula Sfîntului Nicolae, iar actuala mănăstire de pe insula Sfîntului Gheorghe nu era încă zidită.

Stareţul Calinic fiind un sfînt, mare nevoitor şi cu alese daruri duhovni­ceşti, în jurul lui se adunaseră mulţi monahi şi chiliile din insula Sfîntului Nicolae erau neîncăpătoare, era trebuin­ţă de noi chilii. De aceea se gândea să facă o mănăstire mai mare, în cealaltă insulă a Sfîntului Gheorghe. Prin dum­nezeiască rînduială, tocmai atunci sta­reţul Calinic a primit-o mare sumă de bani de la arhiereul Stratonic, vicarul Mitropoliei, căruia un număr de boieri îi încredinţaseră aceşti bani anume pentru zidirea unei mănăstiri.

Nu i mai rămînea decît să înceapă lucrul, însă stareţul Calinic stătea la îndoială şi amîna începutul. Ce se întîmplase? Un zvon circula în ţară că nu peste mult timp, adică la anul 1848, acea să aibă loc mari evenimente, un sfîrşit de lume, un început de lume nouă.

Stareţul Calinic se gîndea la acest lucru ziua şi noaptea şi se ruga lui Dumnezeu ca să l lumineze ce să facă. În această îndoială fiind, dacă adică să înceapă sau nu zidirea mănăstirii şi cugetînd în sine că dacă în curînd vine sfîrşitul lumii, de ce să mai înceapă lucrul, frămîntat de aceste gînduri, întru una din nopţi, întorcîndu se la chilie de la slujba utreniei şi aşezîndu se ca de obicei pe scaunul său, – căci aşa obişnuia să se odihnească Cuviosul, şezînd pe un scaun şi niciodată întins pe pat, – în acel moment s a aflat cu trupul, în picioare, aevea şi nu în vis, în cealaltă insulă, a Sfîntului Gheorghe, avînd de a dreapta pe Sfîntul Ierarh Nicolae, patronul mănăstirii şi de a stînga pe Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, care îi făcea observaţie de ce nu începe zidirea mănăstirii în această insulă pentru care primise deja bani de la Arhiereu.

Cuprins de frică şi de cutremur, stareţul Calinic a răspuns: „Iertaţi mă sfinţi ai lui Dumnezeu, dar cetind eu unele prevestiri despre viitor, am crezut că la anul 1848 va fi sfîrşitul lumii”. Atunci sfinţii i au zis: „Uită te spre Răsărit”. Şi ridicînd Cuviosul ochii spre Răsărit, nu de mai vedea cerul, ci numai o mare lumină dumnezeiască iar el spăimîntîndu se a căzut la pămînt. Îndată însă Sfinţii l au ridicat e la pămînt zicîndu i: „Priveşte acum la Răsărit şi vei vedea taina cea mare a Providenţei”. Şi fiind întărit de darul lui Dumnezeu, Sfîntul Calinic a văzut pe cer pe Sfînta Treime, aşa cum este zugrăvită pe Sfintele Icoane, iar dedesubt pe un mare pergament luminos era scris cu litere mari: 7500, anii de la Adam.

Atunci Sfinţii care l susţineau pe braţe i au zis: „Vezi că nu la anul 1848 este sfîrşitul lumii, ci sfîrşitul lumii va fi cînd se or împlini anii 7500 de la Adam”. Aşa dar, au adăugat Sfinţii, „începe îndată a zidi marea mănăstire a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe”. Ceea ce s a şi făcut, căci îndată, după această vedenie, stareţul Calinic a început zidirea Bisericii şi a chiliilor şi s a făcut mănăstire mare, în formă de cetate, aşa cum se vede pînă în ziua de astăzi.

Aceasta este vedenia Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica. Precum vedem, aici se vorbeşte precis despre anul 7500 de la Adam, care aşa cum am arătat mai sus, corespunde cu anul 1992.

Cele două descoperiri ale marilor ierarhi Nifon şi Calinic, relatate mai sus, nu pot fi puse la îndoială pentru marea sfinţenie a lor, şi referirea precisă a lor la anul 1992, ne umple de îngrijorare.

Dar oare cum trebuie înţelese aceste vedenii, de vreme c ştim din Sfînta Evanghelie că Însuşi Mîntuitorul Hristos a zis că „Despre ceasul acela, a sfîrşitului lumii, nimeni nu ştie nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”? (Mc. 24, 36).

Dezlegarea acestei nedumeriri ne o dă Sfîntul Ioan Hrisostom, în Omiliile sale la Cartea Facerii.

Dacă dumnezeu vrea să piardă lumea nu ne o mai înainte, ci o pierde pur şi simplu. Nimic nu este mai uşor Făcătorului, Care pe toate le a făcut numai cu Cuvîntul, să le întoarcă într o clipă în nimicul din care au ieşit… Ci Dumnezeu, în marea sa grijă de mîntuirea noastră ne spune mai înainte pedeapsa pe care vrea să o aducă peste noi, tocmai pentru ca să nu o aducă. O spune anume ca noi să aflăm de ea şi înţelepţiţi de frica mîniei Lui, să ne schimbăm şi să facem nelucrătoare hotărîrea Lui.

Aşa de pildă a făcut cu cetatea cea mare a Ninivei, ale cărei fărădelegi crescuseră peste măsură. A trimis pe proorocul Iona să le spună „Patruzeci de zile mai sunt şi cetatea Ninivei va fi distrusă” (Iona 3, 4). Ninivitenii însă nu s au deznădăjduit auzind, ci au crezut în Dumnezeu, au ţinut post aspru, oameni şi dobitoace s au pocăit în sac şi cenuşă.

Şi Dumnezeu văzînd pocăinţa lor, S a milostivit de ei şi pedeapsa care trebuia să vină peste ei, nu au mai venit. Deasemenea, înainte de Potop, pămîntul se umpluse de fărădelegile oamenilor şi Dumnezeu a hotărît să-i piardă. Dar n-a făcut-o îndată, ci a vestit cu 120 de ani mai înainte. Apoi a pus pe Noe să construiască corabie la care a lucrat 100 de ani pentru ca oamenii văzîndu-l să ia aminte şi să se îndrepteze. Ci numai după ce Dumnezeu a văzut că, cu toate avertismentele primite, oame­nii nu se îndreaptă nicidecum i-a pier­dut cu potopul.

În această lumină trebuie să vedem şi prevederile Sfinţilor Ierarhi Nifon şi Calinic, despre care ne-a fost vorba pre­cum şi cele ale altor bărbaţi sfinţi, şi semnele neobişnuite din vremea noas­tră: arătarea Maicii Domnului, care în­deamnă la pocăinţă lumea, icoane care plîng sau izvorăsc mir, candele care se mişcă singure ş.a.m.d.

Nu-i un secret că şi în vremea noas­tră fărădelegile oamenilor s-au înmul­ţit . peste măsură şi Dumnezeu în mi­lostivirea şi iubirea Sa de oameni ne atrage luarea aminte că dacă nu ne îndreptăm, vine pedeapsă asupra noas­tră. Ne-o spune mai înainte ca să nu ne pedepsească, ca să luăm aminte şi să ne întoarcem de la păcat.

Şi aceste avertismente dumnezeieşti nu rămîn fără rod bun. Vedem în toată lumea şi mai ales în ţările ortodoxe care au trecut prin grele încercări, că multă lume s-a înţelepţit şi se întoarce de la rău, ia aminte la aceste îndem­nuri.