NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~ Nicolae Nicoară-Horia: „Alexandru Dimitrie Xenopol“ Iulie 31, 2007

Omul acesta, ca o lumină, această enciclopedie vorbitoare- cum mărturisea unul dintre elevii săi -, născut la 23 martie 1847, într-o modestă căsuţă din mahalaua Păcurari-Iaşi, într-o familie “împovărată cu şase  copii,” una din cele mai strălucite figuri ale ştiinţei şi geniului românesc, marele savant şi istoric ALEXANDRU DIMITRIE XENOPOL, lăsa posterităţii o biobibliografie impresionantă:

 

– istoric, filosof, estetician, literat, publicist, sociolog, pedagog, economist, om politic şi magistrat;

 

– discipol al lui Titu Maiorescu şi profesor al lui Nicolae Iorga;

 

– profesor la Institutul Academic, la Universitatea şi Institutul Humpel din Iaşi;

 

– doctor în drept (la Universitatea din Berlin) şi în ştiinţe filosofice (la Universitatea din Giessen);

 

– membru titular la “Institut de France” (Academia de ştiinţe morale şi politice);

 

– membru al Academiei din Berlin;

 

– membru al Academiei Române; 

 

– autor a numeroase studii şi articole publicate  în periodice româneşti şi străine, autorul  celei dintâi sinteze a istoriei naţionale –  Istoria românilor din Dacia Traiană, în şase volume, Iaşi, 1888-1893, una din lucrările cele mai mari ale vieţii sale: istoria deplină a poporului român.

 

Ajuns pe patul suferinţei, după ce  la 20 martie 1918, casa şi biblioteca din Bucureşti, (str. Armaşului, nr.3), îi erau devastate, “hainele şi lucrurile mai de preţ şi le-a vândut, să-şi vândă şi casa?”, cu  pensia lui ridicol de mică, 375 lei lunar, un an mai târziu, la 21 martie 1919, îi dictează avocatului V. E. Cancicov, ultima sa voinţă:

 

 “După o muncă de 50 de ani depusă în folosul ţării şi al neamului meu, mor absolut sărac, dar fericit (s.n.) că am apucat  zilele mari pe care le-a vestit gândul meu, prin pana mea, în aceşti 50 de ani, începând cu cuvântarea ţinută la Putna, în al 18-lea an al vieţii mele .

 

Las moştenire urmaşilor mei – fiilor acestei ţări… filele vieţii mele, începută în săraca căsuţă a părintelui meu, Dimitrie Xenopol, mic funcţionar al ţărei mele, care cu 350 de lei lunar, ţinea o casă împovărată de 6 copii şi care cu ajutorul sfintei gospodine ce a fost mama mea Maria D. Xenopol.

 

…Mi-am făcut în această viaţă datoria, rămânându-mi şi mândria că din toate comorile ce au adunat alţii, ca tine de destoinici, tu nu ai adunat decât câteva cărţi şi dreptul ca o inimă mare să te priceapă şi iubească, sărac, bolnav, bătrân, pentru tine şi pentru faptele tale.

 

 Partea literară şi mobilierul ce am adus în casa soţiei mele, Coralia A. Xenopol, la căsătorie, un birou, un scaun şi câteva tablouri le las scumpei mele soţii, tovarăşa inimei, a gândului şi a muncei mele în perioada ultimilor 20 de ani, cei mai grei  şi cei mai anevoioşi…”

 

Acea inimă mare, din Testamentul său, nu era alta decât iubita lui soţie, Coralia Gatovschi, născută Biberi, (1869-1951), scriitoarea care a semnat, tot ce a scris, cu pseudonimul Riria şi care i-a rămas credincioasă toată viaţa, dăruind Palatului Cultural din Arad biblioteca soţului său cu cuvintele :”Soţul meu, neavând nici părinţi, nici copii, marea lui moştenitoare e cultura română, care a fost mamă şi fiică a marelui său cuget.”

 

În dimineaţa zilei de 27 februarie 1920, Alexandu Xenopol, “fiul străinului”, după cum mărturisea în Istoria ideilor Mele, se stingea din viaţă,  în vârstă de 73 de ani, la Bucureşti, în ziua în care Parlamentul îi vota o pensie viageră de 1000 lei lunar.

 

În ceasul durut al  înmormântării sale, fostul său elev, Nicolae Iorga,  spunea  despre Xenopol că acesta nu era  numai învăţatul român care făcea cinste patriei sale, dar şi „un sol statornic şi totdeauna bine primit al drepturilor noastre naţionale”..

 

La 8 decembrie 1920 Coralia (Riria) Xenopol îi cerea lui Nicolae Iorga o întrevedere în chestiunea operelor maestrului său drag, afirmând: ” să luăm împreună hotărârile necesare privitor la bibliotecă şi editare”, despre care Coralia nu mai vorbise cu nimeni până atunci  ( În luna martie 1918, Xenopol  bolnav  fiind, dorea să-i lase lui Nicolae Iorga cărţile sale, „adunate cu atâta trudă”, în semn de recunoştinţă pentru tot ce făcuse pentru el, acesta însă refuzându-i gestul.

 

În luna februarie 1921, ministru muncii şi ocrotirilor sociale făcea  demersuri pentru organizarea unei biblioteci populare la Cluj, care să funcţioneze în localul Universităţii.

 

În luna martie 1921, D-na Riria A. Xenopol îi adresa ministrului muncii, Trancu -Iaşi, următoarea scrisoare: “Cred că îndeplinesc o datorie sfântă  trimiţând pământului desrobit izvoarele din care a adăpat timp de 50 de ani toate nădejdile. O parte din biblioteca  lui a lăsat-o Iaşului; partea aceasta cu toate cărţile vechi şi noui, sunt fericită că v-o încredinţez D-voastră, ca să o duceţi acolo unde văd că trimiteţi solii dorinţelor lui”.

 

În urma scrisorii Ririei acelaşi ministru trimitea parlamentarilor arădeni, respectiv Şt. Cicio Pop, Gh.Crişan, Nicolae Adam cât şi senatorilor Procopie Givulescu, dr. Aurel Iancu , Iuliu Grofşoreanu, o  Invitaţie referitoare la înfiinţarea unei biblioteci publice pentru muncitorimea românească din oraşul Arad: “Avem intenţia să începem în oraşul Arad o mişcare culturală, cu deosebire în folosul muncitorimei de acolo. Ca întâe realizare vrem să deschidem o bibliotecă publică,  pentru care  D- na Al. Xenopol ne-a înştiinţat că donează preţioasa bibliotecă a marelui său soţ, colaborator la Românul de pe vremuri şi cu specială simpatie faţă de Arad”.

 

Cu acest prilej a fost încheiat un  proces verbal în care se făcea precizarea că donaţia Ririei Xenopol era destinată Palatului Cultural din Arad: “Întrunindu-ne astăzi, Miercuri 9 martie 1921, în Cabinetul d-lui ministru al muncii Gr. L. Trancu-Iaşi, am luat cunoştinţă de donaţia d-nei Al. Xenopol, ce constă în 3000 de volume din biblioteca marelui istoric, pentru o bibliotecă în oraşul Arad, care să-i poarte numele.

 

Această donaţie se face Ministerului muncii, care dispune să fie instalată în Arad, (s.n.) pentru Palatul Cultural din acea localitate în scopul răspândirei cunoştinţelor în deosebi în pătura muncitoare, alături de biblioteca populară din Cluj, şi de celelalte biblioteci pe care ministerul le va deschide în Ardeal, părţile ungurene, Bucovina şi Basarabia”.

 

De la Universitatea din Cluj, respectiv  Institutul pentru studiul istoriei României, profesorii de istorie veche, Al. Lapedatu, I. Lupaş, rectorul V. Dimitriu, la 11 martie 1921, transmiteau  pe adresa D-nei Riria Xenopol din  Bucureşti, o telegramă prin care îi solicitau donaţia pentru recent înfiinţatul Institut de istorie naţională din Cluj:

 

Luând cunoştinţă de mărinimoasa şi patriotica dv. Intenţie de a dona biblioteca mult regretatului dv. soţ unei instituţii de cultură din Transilvania, vă rugăm respectuos să binevoiţi a face această donaţie Institutului de istorie română fondat de M.S. Regele pe lângă Universitatea noastră din Cluj – care o va înregistra şi conserva ca donaţie specială pe numele A. D. Xenopol – credem de prisos să vă mai arătăm şi să vă mai asigurăm că nicăieri această bibliotecă nu va putea fi mai de folos, ca aci şi nicăieri iarăşi memoria ilustrului istoric nu va putea fi mai cu sfinţenie păstrată şi cultivată ca la institutul nostru”.

 

În completarea telegramei, la 12 martie 1921, de la aceeaşi  Universitate, Al. Lapedatu, îi trimitea  Ririei  încă o scrisoare, în care acesta îi cerea cu insistenţă biblioteca lui A. D. Xenopol pentru  Universitatea din Cluj, scrisoare de asemenea păstrată în arhiva Bibliotecii Judeţene Arad: ”…chiar dacă aţi apucat a promite biblioteca în altă parte, lucrul poate fi întors fără nici o nemulţumire, întru cât  oricine poate lesne înţelege că o bibliotecă ca aceea a lui Alex. D. Xenopol trebuie să  fie şi să rămână pentru generaţiile viitoare un activ şi permanent instrument de lucru şi de învăţătură în deosebi pe seama tinerimei ce se va dedica studiilor de istorie naţională”…(Mapa Xenopol, Scrisoarea  lui Al. Lapedatu către Coralia Xenopol, Cluj, 11 martie 1921). 

 

Joi, 12 Mai 1921, inaugurarea bibliotecii A. D. Xenopol. 

 

Redăm, mai jos, modul  în care în presa  vremii  era descris evenimentul de atunci:

 

“Aradul a sărbătorit eri, Joi, unul dintre cele mai mari evenimente din viaţa sa culturală şi naţională…În vederea punerei temeliei unei vieţi culturale curate româneşti, aci la  frontiera ţării a sosit încă de Mercuri după masă în localitate d.Trancu-Iaşi, ministrul muncei, care însărcinat  fiind cu plasarea bibliotecei de dna Xenopol, conform dorinţei marelui savant şi istoric român, a ales Aradul…”(Românul, An X.  Nr. 97/ 11 mai 1921, p. 1). 

 

O altă publicaţie consemna la rândul ei evenimentul: “ Joi, în 12 Maiu n., a avut loc inaugurarea bibliotecii A. D. Xenopol, dăruită  Palatului Cultural de văduva regretatului profesor, d-na Riria A. Xenopol. În semn de pioasă amintire şi recunoştinţă la orele 10 s’a oficiat în biserica catedrală un parastas pentru odihna sufletului marelui istoric şi savant prin P.S. Sa  părintele nostru episcop IOAN, asistat de protoiereii Dr. Gh. Ciuhandu, Trăian Văţian, Dr. T. Botiş…”(Biserica şi Şcoala, Nr. 18-19, din 9/22 mai 1921).

 

Biblioteca lui A. D. Xenopol, conform listei întocmite cu ocazia preluării acesteia totaliza 2203 volume, în inventarele bibliotecii  fiind trecute 2032 volume, diferenţa de 171 cărţi de mai mică valoare era transferată  la câteva şcoli din oraş.

 

Dintre cele mai importante cărţi ale bibliotecii A. D. Xenopol, inaugurată în anul 1921, amintim opera în şase volume -”Istoria românilor din Dacia Traiană”, Iaşi, 1888-1893, cu corecturile  şi notele completative făcute personal de către autorul ei – A. D. Xenopol.

 

În ceea ce priveşte cartea românească veche şi de patrimoniu  întâlnim aici: Istoria românilor  sub Mihai Vodă Viteazul, a lui Nicolae Bălcescu, Buc. 1877; Istoria românilor din Dacia superioară, de Al. Papiu Ilarian, Viena, 1852; Hronicul românilor şi a mai multor neamuri, prima ediţie completă a lui Gh. Şincai; Legiuirea  lui Caragea, Buc. 1818; Adunarea de tractaturi a lui Dinicu Golescu, Buda, 1826; Anton Pann, Noul Erotocrit, Sibiu, 1837, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, de Petru Maior, Buda, 1812, Supplex Libelus Valahorum, ediţie bilingvă  latină-română) din 1907, manuale de istorie şi latină: Sintaxa limbei latine pentru clasa a III şi a IV gimnasială, Braşov, 1896; Istoria Ungariei, Braşov, 1890, 1901; Istoria Universală, Braşov, 1892.

 

În biblioteca marelui istoric se aflau cărţile cu autografe  primite ca omagiu din partea  filologilor, istoricilor, a altor oameni de cultură din ţară şi străinătate: Nicolae Iorga, Eugen Lovinescu, Ion Găvănescu, Constantin Giurescu, Ioan I. Nistor, Nicolae Bălcescu  precum şi din partea unor personalităţi străine.

 

Scrisoarea Ririei Xenopol, adresată ministrului muncii, Trancu-Iaşi, la 6 nov. 1924, prin care acestuia  îi cerea ajutor în problema statuii lui Xenopol, ce urma să fie ridicată în faţa Palatului Cultural din Arad- scrisoare aflată în posesia Bibliotecii Judeţene Arad- lămureşte definitiv această  donaţie:

 

“În gândul care mi l’a lăsat Maestru de-a dărui biblioteca lui Ardealului era o puternică dorinţă ca Vasile Goldiş să hotărască unde (s.a.), de aceea îl chemase la patul suferinţei cu câtva timp înainte de moarte. Te-ai întâlnit cu dorinţa lui şi s’a împlinit  faptul  fiindcă   şi în gândul Dumitale vibră dorul apropierii de inima ţărei a celor mai îndepărtate centre culturale astfel că ai ales frumosul şi scumpul  nostru Arad”, (Mapa Xenopol, Riria către Gr. L. Trancu-Iaşi, Buc. 6 nov. 1924). 

 

Chiar dacă pe adresa :Biblioteca A. D. Xenopol din Arad, în sept. 1922 din partea Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale  erau expediate revistele Viaţa Românească, Nr. 8 şi Ideea Europeană, Nr. 99, din toate informaţiile pe care le deţinem, acte oficiale, ştampile, etc., biblioteca, nu a purtat  niciodată numele marelui istoric, – în perioada  interbelică a funcţionat doar în incinta bibliotecii o sală de lectură – A. D. Xenopol.

 

În timpul celui de al Doilea Război Mondial, din motive strategice, Biblioteca Judeţeană Arad a fost mutată în localitatea Şiria, se pare, în lăcaşul Bisericii Baptiste, după  cum reiese din adresa  de expediere a publicaţiilor de atunci. (Vezi Ştirea, Nr. 3598, din 23 iulie, 1944- Biblioteca Palatului Cultural, în Biserica Baptistă Şiria !).

 

În anul 1946  îşi relua activitatea, în acelaşi spaţiu al Palatului Cultural, în care a funcţionat  începând din anul 1913 şi unde va funcţiona  până în anul 1978, când se mută în localul de pe str. Miron Constantinescu, nr. 2-4,( actualmente Lucian Blaga).

 

Din anul 1984 Biblioteca Judeţeană Arad îşi desfăşoară activitatea în actualul sediu,  str. Gh. Popa de Teiuş, nr. 2-4.

 

Abia la 4 aprilie 1995 pe frontispiciul acestei instituţii apărea numele marelui istoric, cu ocazia comemorării a 75 de ani de la moartea patronului spiritual al bibliotecii arădene, când au fost sărbătorite pentru întâia oară  la Arad Zilele Bibliotecii A. D. Xenopol, biblioteca primindu-i  definitiv numele. * 

 

 

*   Din volumul colectiv-„Momente din istoria lecturii publice în municipiul şi judeţul Arad”,  Editura Nigredo, Arad, 2006,  lucrare editată de Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol”.

NICOLAE NICOARĂ-HORIA