NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Mihai C. Szilagy: „Ioan Maiorescu – ilustru fiu al satului Bucerdea Grânoasă“ Iulie 31, 2008

Lucrarea de faţă ( ” Ioan Maiorescu -ilustru fiu al satului Bucerdea Granoasa – Biografie documentară ” ) s-a realizat din dorinţa de a fi un exemplu grăitor al faptului că prin muncă susţinută şi perseverenţă, însoţite de autoîncurajări în momentele de cumpănă, şi nu în ultimul rând de conceptul larg al credinţei, o simplă idee poate fi concretizată, iar timpul şi latura materială a existenţei noastre presante pot fi depăşite prin ritmul şi cursul pe care propria noastră conştiinţă le poate impune cu voinţa de a trăi frumos şi cu folos. O altă motivaţie a lucrării este satul românesc, în cazul de faţă Bucerdea Grânoasă, judeţul Alba, zămislitor al atâtor sclipitoare inteligenţe, de genialităţi, care cel mai adesea se sting în necunoscut, precum florile unui pom atinse de bruma îngheţului, se pierd în colbul nimicniciei şi-al uitării nemiloase şi nedrepte. Rareori florile scăpate de aceste îngheţuri, ce se abat cu preponderenţă asupra satului românesc, rodesc şi fac fruct plăcut amintirii perpetue, precum a evadat din floare-n fruct tânărul Ioan Trifu, născut la Bucerdea Grânoasă, în anul 1811, care plecând de la condiţia rurală a acelor vremuri, şi-a muncit o devenire spectaculoasă în persoana lui Ioan Maiorescu. Însăşi tânărul Mihai Eminescu, poetul nostru naţional, în vara anului 1866 vizitează satul Bucerdea Grânoasă fascinat fiind de personalitatea Maioreştilor, dorind să le cunoască rădăcinile, care realmente au cutremurat şi stabilizat în multiple domenii naţionalitatea română. Iată cum se conturează ipoteza pe care o susţin  şi lansez aici că la data vizitei în Bucerdea Grânoasă, deşi avea doar 16 ani, tânărul Eminescu avea cunoştinţă despre originea şi locul important ocupat de Ioan Maiorescu în istoricul vremii, vizita nefiind pur întâmplătoare. Eminescu studiase în biblioteca română clandestină alcătuită în casa lui de către profesorul Aron Pumnul, autorul faimosului Leturariu în care se regăseşte şi o notiţă biografică despre Ioan Maiorescu. În plus tipăriturile ocupate de numele lui Ioan Maiorescu în publicistica vremii, trezind curiozitatea poetului în devenire, care aşa cum ne-o mărturiseşte însuşi avea „o memorie fenomenală” şi obiceiul de a colecţiona notiţe, ne sugerează ipoteza că vizita lui la Bucerdea Grânoasă făcea parte din arzătorul plan de cunoaştere ce l-a mânat mereu …

Vă invit, stimaţi iubitori de carte, ca citind cele ce urmează, să păşiţi pe urmele paşilor poetului şi plecând din Bucerdea Grânoasă, să refacem linia vieţii celui ce a fost şi este în memoria noastră afectivă ilustrul Ioan Maiorescu.

MIHAI C. SZILAGY

Anunțuri
 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s