NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

~Dan Brudaşcu: Octavian Goga si “societatea mica“ Martie 7, 2007

În perioada ce a urmat Unirii de la 1 Decembrie 1918 şi în societatea românească s-a încetăţenit obiceiul ca partidele politice – în special cele aflate la putere – să-şi recompenseze susţinătorii (cu precădere “sponsorii”) prin oferirea, pe lângă funcţii în guvern, a unor sinecuri, lideri ai unor societăţi sau agenţii guvernamentale sau de membri ai unor consilii de administraţie. În felul acesta se mai atenuau tensiunile şi nemulţumirile celor ce nu reuşeau să prindă un loc eligibil pe listele formaţiunilor politice respective la alegerile locale sau parlamentare. Sunt destul de frecvente şi cazurile în care locuri de membri în consilii de administraţie – în general, generos retribuite –deţineau chiar şi şefi de partide, parlamentari sau membri ai guvernului. Adesea, în pofida unor acte normative care sancţionau incompatibilitatea şi conflictul de interese ale demnitarilor.
Un aspect mai puţin cunoscut al vieţii şi activităţii desfăşurate de Octavian Goga este legat de prezenţa sa în astfel de consilii de administraţie. Cei care au cercetat “cazul Goga” au neglijat sau n-au considerat demnă de luat în seamă această componentă a vieţii lui. Din datele pe care le deţinem rezultă că Octavian Goga a fost membru în consiliile de administraţie ale Băncii Anglo-Române, Asigurării Româneşti, Agricolei-Fonciera şi Astrei-Vagoane Arad.
Deşi etichetat ca “naţionalist”, Goga n-a fost deloc deranjat să aibă colegi din rândul cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, îndeosebi evrei. Astfel, la Banca Anglo-Română a fost coleg cu Louis Blanc, la Asigurarea Românească cu Marcu Zendler, la Agricola-Fonciera cu Willy Filderman (Preşedintele Evreilor Pământeni), iar la Astra-Vagoane Arad cu Oskar Kaufman şi Michael Schapira.1
Însă cea mai amplă şi prodigioasă activitate a desfăşurat O. Goga ca membru, iar ulterior şi ca preşedinte al Societăţii “Mica” de la Brad.
Societatea Mica a luat fiinţă în anul 1920, iar până la naţionalizarea din 1948 ea va fi cel mai mare producător de aur din România şi, în acelaşi timp, “cea mai importantă societate minieră implicată în extracţia metalelor preţioase din partea centrală şi de sud-est a Europei.”2
“Întregul capital plasat de societatea “Mica” era românesc, iar beneficiul a rămas în ţară” se precizează în lucrarea “Societatea Mica. Năzuinţe şi înfăptuiri sociale 1920-1939.”3
Primul preşedinte al consiliului său de administraţie a fost generalul Alexandru Averescu, ales în anii 1920, respectiv 1922-1924. În perioada 1928-1938 aceasta a avut doar calitatea de membru în Consiliul de administraţie al Societăţii.
Între 1920-1921, respectiv 1926-1932 funcţia de preşedinte a acestui organism a revenit generalului Constantin Coandă, cunoscut om politic în perioada interbelică. Tot el a deţinut, în 1920, respectiv 1922-1924, şi funcţia de vicepreşedinte. De altfel, ca simpli membri, vicepreşedinţi sau chiar preşedinţi au fost şi alţi reprezentanţi ai clasei politice româneşti interbelice: Constantin Argetoianu, Constantin Dissescu, Jean Th. Florescu, Ludovic Mrazek, dr. Aurel Vlad, Ernest Urdăreanu, Stan Ghiţescu, Romulus Boilă, Constantin C. Arion, Avram Bunaciu, Gheorghe Pop, Emanoil Tătărescu, George Cessianu şi alţii.
Octavian Goga devine membru al Consiliului de administraţie, pentru un mandat de 1 an, în 1924.El va fi reales în 1928 şi, cu o perioadă scurtă de autosuspendare, de la sfârşitul lui 1937 şi până în februarie 1938, va păstra această calitate până la moarte.
În anul 1933, Octavian Goga a fost ales preşedinte al Consiliului de administraţie şi rămâne, cu precizarea de mai sus, până la 7 mai 1938, data decesului său.
După cum se ştie, cel mai important acţionar al societăţii, precum şi principalul ei conducător între anii 1920-1948, a fost ing. Ion P. Gigurtu, care a deţinut 7,37% din capitalul social al acesteia. “acest fapt, ca şi rolul pe care l-a avut în constituirea şi dezvoltarea Societăţii “Mica”, îi dădeau ing. Ion P. Gigurtu autoritatea necesară pentru a fi considerat adevăratul stăpân al Societăţii” – este de părere istoricul Mircea Baron.4
Şi Octavian Goga a deţinut 2960 de acţiuni, reprezentând 0,59% din capitalul social al Societăţii “Mica”.
Este de menţionat că între acţionarii Societăţii se numărau atât membri ai Consiliului de administraţie, oameni politici, industriaşi, oameni de afaceri, cadre tehnice, administrative, angajaţi, chiar şi muncitori (pentru aceştia din urmă revenind 2000 de acţiuni), dar şi diverse instituţii şi societăţi industriale şi de credit.
Nu ne propunem o analiză exhaustivă a rolului jucat de Societatea “Mica” în economia şi viaţa socială din Munţii Apuseni şi cea românească, deşi s-ar impune un asemenea studiu. Urmărim, mai degrabă, să subliniem doar câteva dintre realizările ei pe tărâm cultural, educativ şi social în perioada în care O. Goga s-a numărat printre membrii Consiliului ei de administraţie sau când a fost preşedinte al acestuia. “Ca Preşedinte al Consiliului de Administraâie al Societăţii “Mica”, onorând chemarea sa de patriot “născut cu pumnii strânşi”, de ctitor de cultură, a rămas în analele acestei societăţi ca adept al analiyei lucide, exhaustive, un spirit pătrunyător “in medias res”, un apropiat funciar de lumea satului, pe care o revedea acum în altă ipostayă, cântând comorile, aurul subpământean şi o sprijinea cu convingerea unui act de dreaptă decizie.”5
Societatea “Mica” a jucat un rol decisiv în dezvoltarea economico-socială a celor 44 de sate aşezate în jurul întreprinderilor sale miniere din zona Brad. În cadrul ei au muncit, în medie, peste 2800 de muncitori, mulţi dintree ei păstrându-şi, însă, şi specificul de minier-plugar.
La un an după preluarea funcţiei de Preşedinte de către O. Goga, Consiliul de administraţie concepe şi fundamentează un adevărat program de acţiune socială, fiind conştient de “rolul social, într’o regiune pur românească, însă săracă”, pe care îl avea de îndeplinit Societatea. Analiza lui relevă, deopotrivă, realism, dar şi o viziune clară şi înţeleaptă asupra viitorului. Între altele, programul preciza faptul că: “Durata exploatărilor miniere este totdeauna limitată. Ea este legată de o localitate sau regiune atât timp cât nu se epuizează rezervele de minereu din acea regiune. De aceia grija noastră este, cum ar trebui să fie a marilor industrii, nu numai pentru beneficiile imediate, ci pentru asigurarea unei exploatări rentabile pe un termen cât mai larg şi a lăsa această regiune, atunci când exploatările se vor închide – reducerea de lucru se va face succesiv până la închiderea definitivă – în măsură să se întreţină şi fără ajutorul întreprinderii dspărute. Am început de acum la înfăptuirea unui plan, schiţat în anul trecut (1933 – anul preluării Preşedinţiei de către O. Goga –n.ns.) şi pentru care facem mari sacrificii. De altă parte în anul 1929, când s’a încheiat ultimul contract colectiv şi când a fost anul cu indexul de scumpete cel mai ridicat, noi nu am scăzut salariile muncitorilor, din contră, în media lor, acestea au mers crescxând prin jocul lucrului în acord, aceasta pentru a da putinţa minerilor ca, cu surplusul de salariu, să-şi înjghebeze o gospodărie completă.”6
Beneficiind de o viziune social.politică mai largă, noul Preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii, sprijinit de apropiatul său colaborator politic Ion P. Gigurtu, va trece la consolidarea organizatorică a activităţii, la înfiinţarea sau încurajarea de noi instituţii şi organisme, respectiv sprijinirea celor deja constituite, pentru a contribui la creşterea nivelului de trai, material şi spiritual, al locuitorilor, la accelerarea dezvoltării economico-sociale a zonei Bradului şi Zarandului.
Conducerea Societăţii, în frunte cu O. Goga, a sprijinit Casele de economie şi împrumut ale muncitorilor şi funcţionarilor tehnico-administrativi, a înfiinţat, pentru nevoile minerilor, familiilor lor, dar şi ale altora, o măcelărie şi o reţea de distribuţie a produselor din carne, o cantină la Gurabarza, respectiv un sanatoriu “pentru a apăra şi mai temeinic sănătatea salariaţilor săi.”7
Dovedind o viziune modernă şi responsabilă, conducerea Societăţii a înţeles că “nu se poate mărgini numai la latura mercantilă a afacerii, ci este datoare să împlinească şi un rol economic şi social”8 în această regiune.
În adunarea generală a membrilor din 27 mai 1937 s-a subliniat, încă o dată, că: “Exploatarea sistematică auriferă va epuiza definitiv aceste regiuni, în câteva zeci de ani; este nevoie ca o altă industrie să-i ia locul şi găsim că este de datoria noastră, care astăzi contribuim la buna stare a regiunii şi în acelaşi timp epuizarea ei, să ne gândim din timp la organizarea bunei stări pentru viitor.”9
Iată de ce, încă din anul 1933, conducerea Societăţii “Mica” a iniţiat o amplă acţiune de propagandă agricolă, prin care a urmărit să trezească interesul minerilor şi al celorlalţi locuitori pentru creşterea vitelor. În acest scop, sunt înfiinţate centre de montă pentru cornute, cai şi porci, sunt dăruite animale de rasă unor mineri, se experimentează creşterea de fazani şi păstrăvi, se organizează (în anul 1938) două expoziţii zootehnice fiind acordate premii substanţiale, în bani, unelte agricole şi casnice, precum şi în îngrăşăminte chimice, celor cu merite deosebite.
În premieră în Apuseni, începând din 1934, s-a stimulat dezvoltarea sericiculturii şi ţesutul borangicului.
Tot conducerea Societăţii “MIca” a iniţiat acţiuni susţinute în domeniul agriculturii şi pomiculturii, organizând loturi şi pepiuniere experimentale şi asigurând seminţe selecţionate şi puieţi adecvaţi condiţiilor pedoclimatice din zonă.
Conducerea Societăţii, în frunte cu preşedintele O. Goga şi colaboratorul său apropiat ing. Ion P. Gigurtu, s-a implicat şi în crearea şi susţinerea unei mişcări sportive, amenajând, în anul 1937, terenuri de sport şi o sală de gimnastică la Gurabarza, cu secţii de gimnastică, atletism, baschet, volei, ping-pong, fotbal, ski, turism etc.
O altă latură a acţiunii urmărite sistematic de O. Goga şi restul membrilor conducerii Societăţii “Mica” pentru ridicarea vieţii spirituale a localităţilor din zona Bradului a fost cultura. “Societatea “Mica”, în această acţiunea a sa, a căutat să folosească deopotrivă cartea, teatrul şi cinematograful, alături de îndrumarea şi sfatul, prin pildă şi de cunoştinţele răspândite prin viu grai.”10
În perioada 1933-1938, au fost acordate ajutoare băneşti ridicându-se la peste 3 milioane de lei, şcolilor din zonă pentru a le sprijini să funcţioneze în condiţii adecvate. În aceeaşi perioiadă au fost asigurate, celor mai buni elevi din satele miniere, 195 de burse pentru liceul teoretic “Avram Iancu” din Brad sau pentru universităţile din ţară şi din străinătate. În plus, Societatea a acordat cărţi şi rechizite celor mai buni elevi din şcolile primare, proveniţi din familii sărace sau numeroase, , cărţi alte obiecte, ca premii şcolare, ia la serbarea “pomului ce Crăciun”, articole de încălţăminte şi îmbrăcăminte copiilor săraci, dar silitori.
Din anul 1932 s-au înfiinţat o bibliotecă principală în Criscior şi alte şapte mai mici în satele miniere mai importante, fiind înzestrate cu cărţi beletristice şi tehnice, ziare şi reviste de larg interes. Statisticile relevă creşterea, de la an la an, a numărului cititorilor, dar şi a inventarului de carte şi publicaţii periodice ale acestor biblioteci.
Efervescenţa culturală ce a cuprins zona minieră consemnează, de asemenea, pe lângă manifestări sportive, numeroase reprezentaţii teatrale, şezători literare, serbări diverse şi circa 71 de conferinţe ce au avut loc între anii 1932-1938. Între conferenţiari s-au numărat membri ai Academiei Române ca: Ioan Lupaş şi Silviu Dragomir, precum şi universitari şi importanţi oameni de cultura ca: Nichifor Crainic, Onisifor Ghibu, I. Moga şi Mihai Vulpescu, în afară de inginerii, medicii sau funcţionarii Societăţii.
În atenţia poetului şi a restului conducerii s-au aflat, depotrivă, şi alte domenii, inclusiv cel religios, în cei 5 ani de mandat al lui Goga ca preşedinte fiind acordată suma de 1.089.384 lei pentru bisericile din zona minieră. Alţi 3.334.925 lei s-au alocat pentru refacerea unei biserici din Brad şi pentru construcţia alteia noi.
În afara acestor acţiuni în sprijinul direct şi nemijlocit al satelor de minieri şi locuitorilor acestora, Octavian Goga s-a remarcat şi prin ajutoarele filantropice – numeroase şi substanţiale, majoritatea din câştigurile obţinute ca membru în consiliile de administraţie amintite şi ca Preşedinte al Societăţii “Mica” – acordate unor scriitori, indiferent de naţionalitate, unor debutanţi pe tărâm literar, altor creatori şi artişti, precum şi multor oameni de rând cu o situaţie materială precară.
Octavian Goga nu a folosit calităţile deţinute în viaţa politică sau în consiliile de administraţie pomenite pentru a acumula averi. Dovadă elocventă, în acest sens, este faptul că, după moartea sa, totalul averii lui pasive se ridica la 5.244.564 lei, rămânând dator, cu 48.500 lei, croitorului evreu Neuwirth din Bucureşti. La inventarierea averii lui O. Goga s-a constatat că acesta deţinea “acţiuni la Societatea Mica pentru exploatarea aurului din Bucureşti şi acţiuni la societatea Albina în valoare totală de 3.644.000 lei.”11
Trecând peste sublinierea acestor aspecte cu iz vădit de senzaţional – reţinute de unii exegeţi – trebuie subliniate, totuşi, câteva aspecte definitorii, esenţiale, ale activităţii desfăşurate de O. Goga în calitate de membru, respectiv de preşedinte al Consiliului de administraţie al Societăţii “Mica”:

• fundamentarea unei viziuni realiste asupra prezentului şi perspectivei de dezvoltare a zonei miniere Brad;
• preocuparea pentru asigurarea unui venit decent tuturor angajaţilor şi sprijinirea lor inclusiv în activităţi în afara societăţii;
• asigurarea de condiţii adecvate pentru asistenţa sanitară a minerilor şi tuturor locuitorilor zonei;
• ridicarea continuă a nivelului material, dar şi a celui cultural şi moral al zonei;
• investiţii sistematice în infrastructura societăţii, dar şi pentru ridicarea nivelului de pregătire tehnico-profesională a angajaţilor.

Bun cunoscător al privaţiunilor şi lipsurilor cu care s-au confruntat, de secole, locuitorii satului românesc, Octavian Goga a încercat, practic, concret, să contribuie la ameliorarea condiţiilor de viaţa într-una din cele mai bogate şi, paradoxal, mai sărace zone ale ţării – Munţii Apuseni.

Anunțuri