NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

Adrian Botez: „HOLOCAUSTUL“ ŞI…RESTUL LUMII!!!… – plus un preşedinte care se numeşte Băsescu… Octombrie 15, 2007

Filed under: analize — ARP @ 7:16 pm

Solicităm amintirea dvs. istorică, stimaţi cititori, pentru a nu se uita că, în anii 1945-1948, evreii, care se pregăteau de mult, prin diverse mijloace (unul era şantajul la cel mai înalt nivel, exercitat, în primul rând, asupra SUA şi, mai ales, asupra Marii Britanii…acolo unde Regina Angliei/Regatului Marii Britanii este obligată, când face o vizită în Cartierul Negustorilor-City, să-şi scotă din cap coroana… – …altul era mişcarea sionistă…), să-şi creeze, peste toate drepturile istorice ale arabilor palestinieni, un stat… „Israel” =Puterea lui Dumnezeu” – au avut faţă de britanici, cei care, pe-atunci, îi ajutau din răsputeri (…adică, încălcau din răsputeri, toate prevederile Dreptului Internaţional…ca să se vadă că, în general, a fost cam egal cine a câştigat războiul mondial…) – un comportament incalificabil: prin membrii organizaţiilor teroriste Irgun şi Stern (din care a făcut parte şi celebrul lider politic Ben Gurion!), asasinau ofiteri şi personalităţi politice britanice, scufundau vase britanice etc. etc. etc. Nu mai miră pe nimeni capacitatea de recunoştinţă şi loialitate a israeliţilor…capacitate deprinsă la sinagogă…, prin „sublimul” TALMUD, incitator la crimă anti-creştină! >>>>>Adrian Botez>>>>>

Anunțuri