NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi „monografii locale”

SENZAŢIONAL : Constantin Juan-Petroi – „Andersen în Banatul de Sud” Mai 12, 2007

Filed under: pagini uitate — ARP @ 8:50 pm

Călător temerar şi dornic de cunoaşterea unor noi orizonturi, în general considerate de vest-europenii începutului de secol al XIX-lea ca „exotice” – Hans Christian Andersen a realizat spre mijlocul acelui veac câteva călătorii, minuţios notate în jurnale şi apoi consemnate în cărţi – adevărate reportaje de călătorie. Dacă incitarea la drum a fost, în ambele cazuri, de natură sentimentală, călătoriile au devenit motive pentru o altă dimensiune literară a scriitorului intrat (şi păstrat, din păcate) în conştiinţa cititorilor drept unul dintre marii autori de basme ai lumii. Călătoria la care vom face referire mai jos a avut loc între 31 octombrie 1840 şi 22 iulie 1841, interval în care el a străbătut Germania, Italia, Grecia, Turcia, a urcat pe Dunăre până la Viena revenind apoi din nou pe uscat acasă. Unul dintre monumentele cele mai frumos descrise îl constituie trecerea sa prin Banatul de Sud, unde a sosit cu vaporul, venind de la Cernavodă. La Orşova a petrecut un interval de timp, la început de mai, în carantină, apoi a dorit să viziteze şi băile de la Mehadia (Herculane), renunţând însă. A străbătut pe malul Dunării vestitele Cazane ale fluviului, până la Drencova, de unde călătoria a fost reluată cu vaporul de pasageri. Câteva dintre aceste momente îşi merită consemnarea. Primul obiectiv propus spre vizitare l-a constituit frumoasa staţiune balneară din munţi, de la Mehadia. „Câtă singurătate în aceşti munţi! Viaţa şi sănătatea izbucneşte din apa izvoarelor. Din sala mare a stabilimentului, bogat ornamentată, răsună muzica…” (2,35) Descrierea ei e totuşi sumară pentru un autor ca Andersen, care lăsase anterior pagini deosebite despre>>>>> Constantin Juan-Petroi

Anunțuri