RADU MIHAI CRISAN : „ DE CE ? Alte adnotări despre «holocaust la români»“ septembrie 25, 2008

Îmi place să cred că nu sufăr nici de mania persecuţiei, şi că nici nu văd pretutindeni doar complotişti şi comploturi.

,,Orice aluzie la «conspiraţie» trezeşte un cor de proteste din tabăra «javrelor cu ştaif» autohtone încadrându-se cu entuziasm în spectacolul mondial regizat de cinicii dirijori. Exemplul cel mai actual este acuzaţia de «holocaust» adusă poporului român”. (Nicador Zelea Codreanu, România ca un hotel, în Cuvântul legionar, An III, nr. 39, noiembrie 2006, pag. 2) „Lăsând la o parte monstruozitatea vinei colective, dreptul pe care şi-l arogă diverşi(;) de a fi şi acuzatori şi judecători; am vrea sa ştim dacă acuzaţiile ce ni se aduc vin din partea unor persoane private, a unor asociaţii sau pur şi simplu din partea statului Israel.

Dacă vin din partea unor persoane private sau O.N.G., rămâne de neînţeles[:] de ce statul român în frunte cu preşedintele trebuie să sărute mâna călăului; să accepte orice acuzaţie la adresa statului român?

Dacă ar fi venit din partea statului Israel trebuia să vină pe căi oficiale, diplomatice şi făcute publice prin presă.

Deci cine a stabilit vinovăţia poporului român în cazul acuzaţiei de holocaust şi, mai grav, cine a acceptat această vinovăţie? S-a făcut vreun referendum, s-a discutat în legislativ, s-a făcut măcar vreun sondaj de opinie, s-a făcut publică suma exorbitantă cerută de…; şi aici mă opresc: cerută de cine ? De o entitate «superioară» care trece peste orice convenţie între naţiuni? >>>>

Reclame

RADU BOTIŞ: „ARDUZEL, MUREŞ – DATE ŞI ÎNTÂMPLĂRI DE SEAMĂ“

Satul Arduzel este o localitate aparţinătoare comunei Ulmeni-Maramureş la o distanţă de aproximativ 4,5 kilometri,pe drumul judeţean (DJ 108T) Ulmeni-Someş Uileac.

Arduzelul este atestat documentar din anul 1405, de-a lungul timpului purtând următoarele denumiri:KISARDO, ARDO, KOVSARDO, şi apoi, până astăzi, cu denumirea de ARDUZEL.

În anul 1461, satul a aparţinut de judeţul Solnocul de Mijloc (Kozepszolnok), în anul 1549 de Cetatea Chioarului (Kovar) apoi, fără a fi cunoscuţi anii, de judeţul Crasna (Krazna) şi Sălaj (Szilagymegye), situaţie care s-a păstrat până după al doilea război mondial.O dată cu înfiinţarea regiunilor (1950), comuna Ulmeni (deci şi Arduzelul) trece la regiunea Maramureş, apoi înfiinţându-se judeţele( 1968), a trecut la judeţul Maramureş.

Se spune că în anul 1733, în Arduzel existau 6 familii, fără a fi menţionate confesiunea sau etnia.În anul 1750 erau 176 de suflete greco-catolice (adică de naţionalitate română), în 1847 numărul populaţiei, pe confesiuni, era:14 romano-catolici, 230 greco-catolici (români) şi 93 de reformaţi. >>>>

Ion Coja: „Mossad“ septembrie 5, 2008

Uniunea Vatra Românească
PROTESTĂM
Faţă de atitudinea incalificabilă a statului Israel, a Mossad-ului, care îşi permit să sustragă documente istorice extrem de importante privitoare la istoria Holocaustului pentru a le distruge sau falsifica, documente pe care le împiedică astfel să intre în circuitul firesc al informaţiei şi dezbaterii ştiinţifice. În mod specific reclamăm dispariţia manuscrisului Memorii de Wilhelm Filderman, document care ar fi trebuit să figureze ca sursa de informaţii istorice cea mai importantă pentru aşa zisul Holocaust din România.
Wilhelm Filderman a fost liderul necontestat al evreilor din România o lungă perioadă, inclusiv în anii 1940-1944, anii de persecuţii anti-evreieşti soldate – zic unii – cu uciderea a 400.000 de evrei. Sunt mai multe documente rămase de la Wilhelm Filderman care infirmă această cifră. Era de aşteptat ca Memoriile lui Filderman să aducă argumente decisive în disputa dintre istoricii care afirmă Holocaustul din România, din Transnistria, şi cei care îl contestă. Dorinţa testamentară a lui Wilhelm Filderman a fost ca imediat după căderea comunismului Memoriile sale să ajungă în proprietatea Academiei Române spre a fi publicate. Intervenţia Mossadului, petrecută la începutul anilor 1990, a împiedicat desfăşurarea normală a lucrurilor. S-a ajuns astfel la situaţia absurdă şi profund imorală ca România să fie azi acuzată de holocaust şi să >>>>>Ion Coja>>>>>

Mărturie a Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului despre Dreptcredinciosul voevod Mihai Viteazul şi adeverirea dreptei credinţe

Cind Mihail-Voda, domnul Ungro-Vlahiei, l-a alungat pe Andrei Bathory si a luat sceptrul Ardealului, a sosit in orasul de scaun, numit Balgrad, si a voit ca sa zideasca acolo, in oras, o biserica ortodoxa. Insa preotii, orasenii si toti boierii, fiind de credinta latineasca [a Papei], nu-i ingaduiau sa zideasca, zicind ca ei sint de credinta dreapta si de aceea nu doresc sa aiba in orasul lor o biserica de lege straina. Atunci domnitorul le-a spus: „Voi nu sinteti marturisitori ai dreptei credinte, caci nu aveti harul Sfintului Duh in biserica voastra. Noi insa, fiind dreptcredinciosi, avem puterea cea adevarata a harului Sfintului Duh, pe care si cu fapta sintem gata intotdeauna s-o aratam, cu ajutorul lui Dumnezeu”. Dar ei voiau sa-si dovedeasca dreptatea prin infruntare de cuvinte si dispute. Ci el le-a zis: „Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediti, altfel va voi arata eu, intru incredintarea tuturor”. Iar ei i-au spus: „Cum sa aratam? Caci nu e cu putinta sa dovedim decit cu cuvintul sfintelor scripturi”. El le-a zis: „In dispute este osteneala fara de capat, dar noi, fara infruntari de vorbe, putem usor sa dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideti, zice, in mijlocul orasului si acolo sa ni se aduca apa curata, iar arhiereul meu si preotii sai o vor sfinti in vazul tuturor. Tot asa vor face si ai vostri, deosebit, si, sfintind-o, o vom>>>> continuarea aici >>>>

Cezarina Adamescu: „Biografia preotului Johann Proschinger (Bucovina)“

“VAI MIE DACĂ NU VOI PROPOVĂDUI EVANGHELIA!” (1 Cor. 9,16)

PĂRINTELE JOHANN PROSCHINGER ŞI PREDICAREA CUVÂNTULUI DIVIN

Poate că nu întâmplător, primele cuvinte alese ca Antifoniu din Omelia inaugurală ca paroh al Bisericii “Sfântul Ioan Botezătorul” din Galaţi, au fost cele ale Sfântului Pavel din Scrisoarea întâia către Corinteni : “Căci dacă vestesc Evanghelia, nu am de ce să mă laud, căci este o datorie asupra mea, şi vai mie dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Cor. 9,16).

Născut la 2 ianuarie 1925, la Fălticeni şi sfinţit preot în 26 octombrie 1952 la Alba Iulia o dată cu părintele Eugen Ghiuzan din Adjudeni, părintele Johann, român de etnie germană a avut parte de o tinereţe zbuciumată şi plină de primejdii, marcată profund de ororile unui război nedrept în care a trebuit să suporte prizonieratul, deportarea, vicisitudinile unui drum lung de mii de kilometri străbătut pe jos din îndepărtata Siberie – experienţă dureroasă, la limita suportabilului, în care era, nu de puţine ori, să-şi piardă viaţa. >>>>

Constantin Malinaş: „Centenar Bruchenthal“

Profesorul greco-catolic de muzică Mihai POP BRUCHENTHAL, personalitate de legendă a Bihorului cultural, s-a născut la 15 ianuarie 1908 în localitatea Derna, din familia învăţătorilor greco-catolici Mihai POP BRUCHENTHAL (1883-1930) şi Emilia FAUR, ajungând notoriu ca dascăl la Beiuş, unde a funcţionat începând de la 1 septembrie 1935 şi până la 1 septembrie 1972, cât şi ca autor al unei ample şi valoroase opere muzicale, de factură componistică, clasică şi populară. El a fost nepot de dascăl, întrucât bunicul său, Michael POP de BRUCHENTHAL (1843-1924) a fost timp de 55 de ani învăţător în satul meu Ciutelec, alături de străbunica Aloisia CALNOCHI (1856-1918), de asemenea învăţătoare. De la bunicul lui din Ciutelec a învăţat mai întâi cetirea şi scrierea în româneşte, cu litere chirilice, după un abecedariu vechi, cum însuşi mărturiseşte. Apoi, între anii 1913-1918, pe când tatăl lui era fugar pe păduri, de teama ungurilor, a urmat şcoala primară în satul Hotar, de lângă Aleşd, unde locuia cu mama lui. A făcut şcoala primară în limba maghiară, după porunca strâmbă a vremii, deşi în sat nu era nici o familie de etnie maghiară şi nu se vorbea deloc limba maghiară.

În limba română la şcoală se predau doar lecţiile de religie, de două ori pe săptămână. Prin ele se făcea legătura copiilor cu istoria, cultura şi literatura română. În timp ce restul orelor erau chinuitoare pentru copii, deoarece ei nu cunoşteau limba maghiară, iar domnişoara învăţătoare maghiară, adusă din Alfold, nu ştia o boabă româneşte, la lecţiile de religie, conduse de către preotul greco-catolic local, copii au învăţat cântece româneşti, precum Latina gintă, după Vasile Alecsandri, Deşteaptă-te române, Treceţi batalioane, Drum bun toba bate, romanţe şi colinde, sau poezii însufleţitoare. >>>>

Iosif Popa: „Aniversarea satului Lorău“

Motto: „Nu lasa, măicuţă, să pierim pe cale, Căci noi suntem fiii lacrimilor tale...”

(Priceasna dedicată Maicii Domnului – Micula, în cuvinte încrestate pe faţada noii troiţe înălţate în curtea bisericii din Lorău, de un grup de credincioşi)

Aşezat pe dealurile Feţe şi Runc şi brăzdat de apele cristaline ale Crişului Repede, satul bihorean Lorău a găzduit manifestările prilejuite de împlinirea a 600 de ani de atestare, respectiv 100 de ani de la ridicarea bisericii ortodoxe în forma actuală din această aşezare, locuită în totalitate de populaţie românească. Comitetul de iniţiativă, în frunte cu prof. Aron Sărăcuţ, a fost sprijinit de preotul Petru Chirilă, care, aşa cum se spune, „a sfinţit locul” în cei 18 ani de păstorit, prin modernizarea bisericii, construcţia unei case parohiale, prin a-i apropia de altar pe toţi credincioşii. În ziua aniversară, după Sfânta Liturghie, a fost sfinţită o troiţa şi, tot în memoria eroilor, a fost săvârşită, de către un impresionant sobor de 13 preoţi, în frunte cu protopopul de Oradea, preot prof. univ. dr. Dumitru Megheşanul, o slujbă de pomenire, un maslu de obşte. La aceste manifestări, au ţinut să fie prezenţi majoritatea „fiilor satului”, precum şi alţi invitaţi din localităţile învecinate. >>>>