NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi “monografii locale”

~O declaraţie a lui Sabin Manuila, din 1959, despre anul 1944 martie 28, 2008

DECLARAŢIE
Subscrisul Dr.Sabin Mănuilă, domiciliat în New York, USA, 945, 5th Avenue:

- fost Director General al Institutului Central de Statistică al României între anii 1932-1947;

- fost Director General în Ministerul Sănătăţii (1927-1932);

- fost Subsecretar de Stat la Preşedenţia Consiliului de Miniştri (1944-1945);
- membru corespondent al Academiei Române;

- membru al Academiei de Medicină şi al Academiei de Ştiinţe;

- actualemte membru al Comitetului Naţional Român;

declar următoarele:

În una din ultimele zile ale lunii mai 1944, m-a invitat Dl IULIU MANIU, preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc şi fost Prim-Ministru, să viu la locuinţa sa din Snagov-Ilfov, care locuinţă era situată în casa familiei mele. Dl MANIU mi-a prezentat un exemplar al Decretului-Lege nr. 301, publicat în Monitorul Oficial din 29 mai 1944 (Partea I-a, nr. 125, pag. 4238), care modifica dispoziţiunile legii nr. 509 din 3.8.1943 în sensul că edicta pedeapsa cu moartea pentru evreii care s-ar fi introdus fraudulos în Ţară.

Textul articolului unic al Decretului-Lege nr. 301/1944 suna astfel:

 „La finele articolului 1 din Legea nr. 509 din 30 august 1943, se adaugă următorul aliniat final 23: „Trecerea frauduloasă a frontierei săvârşită de evreii ce vin din alte ţări”.

 „Dat în Bucureşti la 26 mai 1944, Antonescu, Mareşal al României, Conducătorul Statului; Ministrul Justiţiei: Ion C. Marinescu”.

Iată cuprinsul raportului nr. 1069 al Ministerului Justiţiei, privitor la justificarea Decretului-Lege nr. 301:

„Domnule Mareşal,

În ultimul timp s-a descoperit de organele de frontieră că un număr mare de evrei din alte ţări au încercat să treacă în mod fraudulos frontiera Ţării. Cum aceste elemente străine sunt indezirabile, mai cu seamă în aceste vremuri, ele putând periclita interesele superioare ale apărării naţionale, s-a socotit că este necesar ca să se aducă un proiect de Decret-lege pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 509 din 1943 prin care am adăugat un aliniat nou, care pedepseşte cu moartea evreii care se introduc fraudulos în Ţară.

Art. 2 din acea lege prevede aceeaşi pedeapsă pentru complicii şi favorizatorii acestor evrei.

Dacă şi Domnia Voastră sunteţi de acord cu acest proiect de Decret-lege, vă rog să binevoiţi a-l aproba şi semna”.

Implicaţiile acestui Decret-lege erau: executarea tuturor evreilor care treceau fraudulos graniţa României. În acea epocă, problema trecerii frontierei româneşti de către evrei se practica în Transilvania, unde guvernul unguresc pusese în mişcare aparatul administrativ pentru deportarea evreilor din Ungaria în Germania. Pentru a evita deportarea în Germania, unii evrei au decis să treacă în România, de unde nici un evreu nu a fost vreodată deportat în Germania.

Evreii din Bucovina, Dorohoi şi Basarabia au fost evacuaţi din ordinul nemţilor în anii 1941-42 în lagărele din  Transnistria.

Dl Maniu mi-a cerut să plec imediat la Bucureşti şi în numele D-sale să-i cer Mareşalului Ion Antonescu, Prim-ministru şi Conducător al României, ca Decretul-lege 301 să fie revocat. După ce am primit numeroase sugestii tehnice şi tactice, am plecat imediat la Bucureşti şi m-am prezentat întâi la Dl. Mihai Antonescu, vicepreşedintele Consiliului de Miniştri şi ministru de Externe. I-am explicat amănunţit rostul vizitei mele. D-sa mi-a răspuns că n-a văzut Decretul înainte de publicare, aşa cum ar fi fost normal. (Cum guvernul unguresc nu acorda paşapoarte evreilor pentru a trece legal graniţa în România şi nici guvernul român nu acorda vize de intrare în România pentru evrei, fruntaşii evrei din România – foşti demnitari care s-au crezut răspunzători pentru soarta evreilor, dându-şi seama că mulţi evrei vor încerca să intre în România spre a evita deportarea în Germania, au decis să facă intervenţii pe lângă Guvernul Român spre a cere abolirea Decretului-Lege nr. 301 din 1944. În acest scop s-a constituit o delegaţie compusă din 3 persoane care au ales calea indirectă, socotită deci cea mai eficientă, de a interveni prin Dl Iuliu Maniu, fost Prim-Ministru al României şi Preşedintele Partidului Naţional-Ţărănesc. Imediat după apariţia Decretului-Lege 301 în Monitorul Oficial din 29 Mai 1944, cei trei delegaţi s-au prezentat la Snagov-Ilfov spre a-i cere D-lui Maniu o intervenţie la Mareşalul Ion Antonescu, PrimMinistru şi conducător al Statului.

Datorită acestei situaţii D-l Maniu mi-a cerut mie, în faţa celor trei delegaţi, să plec la Bucureşti, imediat, şi să cer, în numele Domniei Sale ca decretul să fie retras.

Din primul moment al audienţei mele la Dl Mihai Antonescu, am aflat următoarele amănunte, confirmate mai târziu de Mareşalul Antonescu personal: 1) la ultima vizită a Mareşalului Antonescu la Hitler, i s-a cerut ca evreii din România să fie deportaţi în Germania. Mareşalul a încercat să se opună. Hitler a insistat însă, arătând că Ungaria a luat o asemenea măsură, care e însă în pericol de a nu putea fi aplicată din cauză că evreii vor trece în masă în România.

Reîntors în ţară, au discutat problema, şi Mihai Antonescu s-ar fi opus categoric promulgării unei astfel de legi. Atunci Mareşalul n-a mai adus problema în faţa Consiliului de Miniştri şi a însărcinat Marele Stat Major să întocmească un proiect de lege, să-l prezinte spre semnătură Mareşalului Antonescu şi Ministrului de Justiţie şi să-l publice în Monitorul Oficial, astfel încât nimeni să nu afle de existenţa lui decât după ce a fost publicat în Monitorul Oficial. Mihai Antonescu a telefonat apoi Mareşalului Antonescu, spunându-i că mă aflam la dînsul, trimis fiind de D-l Maniu, spre a solicita o audienţă în chestiunea Decretului-Lege 301. Am fost primiţi imediat de D-sa, birourile amândurora fiind în aceeaşi clădire.

Cum ne-a văzut, Ion Antonescu ne-a vorbit pe un ton ridicat. Întâi i-a explicat lui Mihai Antonescu că a fost nevoit să evite orice publicitate, ca să împiedice intervenţii la măsura deportării evreilor din România, dar că, în situaţia în care se găsea, s-a văzut totuşi forţat să răspundă la cererea ce i s-a făcut şi să intervină cu o lege care să demonstreze că România se fereşte să saboteze măsurile luate de Ungaria împotriva evreilor.

În ciuda ingerinţelor exercitate asupra sa, Mareşalul a luat riscul de a nu aplica legea. Cum aplicarea ei trebuie să se facă prin organele grănicereşti, iar instrucţiunile de aplicare urmau să fie date Comandamentului Grănicerilor de către Marele Stat Major, nu exista alt mijloc de a împiedica aplicarea legii decât prin omiterea trimiterii instrucţiunilor respective Corpului Grăniceresc. Ceea ce în fapt s-a şi întâmplat, căci aceste instrucţiuni n-au plecat niciodată de la Statul Major. În felul acesta – a spus Mareşalul – nici un evreu nu va fi executat pe graniţă, cu toată dispoziţia categorică a legii. 

Pe un ton apăsat mi-a cerut să-i comunic D-lui Iuliu Maniu că D-sa era conştient de implicaţiile Legii, dar că era conştient şi de consecinţele politice şi militare, în caz că ar fi refuzat să facă acest Decret, care totuşi, pentru el, însemna un sacrificiu de conştiinţă şi de prestigiu şi în acelaşi timp, un imens risc naţional şi personal.

Aflând cele descrise mai sus de la Mareşalul Antonescu şi D-l Mihai Antonescu, din care rezulta că Legea 301 n-a fost făcută cu intenţia de a fi aplicată şi că, deşi în aparenţă legea era extrem de brutală, totuşi nu era să aibă nici o consecinţă reală pentru viaţa evreilor din Transilvania de Nord, am socotit misunea mea îndeplinită şi am plecat imediat la Snagov, unde am găsit delegaţia evreilor în aşteptare şi mulţumită de informaţiunea adusă de mine de la Mareşalul Antonescu.

Aceasta este declaraţia mea liberă bazată pe experienţa personală, pe care sunt gata s-o substanţiez şi oral în faţa oricăror instanţe administrative sau judiciare, dacă ar fi nevoie.

Iunie, 13, 1959 (ss)  Sabin Mănuilă

*

Act legalizat de Harry Rosen-Notary public, State of New York, no. 24.86444550, Qualified in Kings Country, Commission Expires, march 30, 1960.

 (ss) Harry Rosen
Notă explicativă: Documentul de mai sus se află în arhiva Comitetului Naţional Român şi ne-a parvenit de la dl Sergiu Aurel Marinescu, cunoscutul istoric şi publicist din Statele Unite, care îşi asumă conformitatea cu documentul original.
 

 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.