NOUA ARHIVĂ ROMÂNEASCĂ

revistă on-line de istorie, documente şi “monografii locale”

~C.A. Protopopescu – „George Coşbuc şi (la) Mănăstirea Strehaia“ mai 23, 2007

Poetul s-a născut la 8 septembrie 1366, la HORDOU, judeţul Bistriţa-Năsăud, fiul al unei vechi familii de preoţi. A făcut studii la liceul din Năsăud, unde se distinge prin pasiunea pentru lectură, interesat de clasicii greci şi latini, de poezia germană şi de caa a lui Petofi. După ce a renunţat la Teologie, a devenit student al Facultăţii de Filosofie din Cluj, pe care nu o termină. Colaborează la diverse publicaţii ardelene: Familia, Foaia interesantă, Tribuna, la care a fost redactor chemat la Sibiu de I. Slavici, directorul revistei.

În 1889 este remarcat de Titu Maiorescu. Pleacă la Bucureşti, unde îşi începe colaborarea la revista Convorbiri literare şi participă la şedinţele „Junimii“. Editează împreună cu I. Slavici şi I. L. Caragiale revista ilustrată Vatra (1894). A colaborat la revista Albina, revistă „de luminare a satelor“. A fost conferenţiar în cadrul aşezămintelor culturale, a întocmit manuale, a scris cărţi pentru ţărani. Poezia sa a avut o orientare precumpănitoare spre sat, spiritul popular, specificul naţional, printr-un contact intens cu literatura cultă, română şi universală. Ne sunt cunoscute (ca elevi) poemul Nunta Zamfirei şi Moartea lui Fulger, viziune în zodia mitului străvechi, al iubirii şi morţii, ale morţii şi înmormântării. Tot ca elevi ne sunt cunoscute Războiul pentru neatârnare (1877- 7878; (1899), Povestea unei coroane de oţel (1899), Cântece de vitejie (1904), Antologie sanscrită (1897) şi versiunea românească din Sakuntala (1897) şi Divina Comedie, publicată postum.

Traducerea Divina Comedie a fost tălmăcită în româneşte la Mănăstirea Tismana, unde Coşbuc venea periodic la cumnatul său, Sfetea, unde acesta avea o vilă. Pe drum ce duce la mănăstire, in apropiere de intrare, tradiţia tocului a păstrat amintirea şi memoria poetului lucrând (scriind) în chioşcul făcut de mănăstire, chioşc care conducerea mănăstirii l-a refăcut în amintirea şi memoria poetului, unde a tălmăcit Divina Comedie.

În apropiere de Mănăstirea Tismana, poetul a fost lovit de o tragedie familială, în 1915, moartea unicului său fiu. Această tragedie familială l-a prăbuşit moral, şi la 9 mai 1918, la Bucureşti, i-a urmat fiului său. A fost înmormântat la Cimitirul Beilu. A fost membru corespondent al Academiei Române, postmortem.

O lucrare mai puţin cunoscută dăscălimii şcolare, a lui G. Coşbuc, este Din Ţara Basarabilor, tipărită în anul 1901, la Bucureşti, de Biblioteca Societăţii Steaua, lucrare care, la rândul ei, a intrat în anonimat, în uitare, ca şi prezenţa lui Coşbuc în Ţara Basarabilor.

Merită să reamintim în Comitetul de conducere personalităţile de elită ale culturii şi ştiinţei româneşti: Preşedinte, Ion Kalinderu, membru al Academiei Române; Vicepreşedinte, Sava Şomănescu, mare proprietar, fost senator; Administrator şi Casier, delegat Petre Gârboviceanu, deputat, director al Şcolii Normale a Societăţii pentru învăţătura poporului român (fiu al preotului din satul Gârbovăţ, judeţul Mehedinţi, lângă Corcova, cu studii la Leipzig, în Germania), Secretar, Constantin Banu, profesor secundar şi inspector şcolar. Membri: Spiru Haret, Ministru, profesor universitar; I. Dumitrescu Procop, senator şi primar al capitalei; M. Vlădescu, deputat şi profesor universitar; Cristu S. Negoescu, profesor secundar; Dim. Cecropid, institutor preşedinte al Societăţii Corpului didactic primar. Cenzori: C. Alimăneşteanu, inginer de mine; preotul econom Constantin lonescu şi Constantin Alexandrescu, revizor şcolar.

Reproducem, extras din Statui Societăţii Steaua, publicat în numărul 1 în Biblioteca Societăţii Steaua ca şi comitetul de conducere.

STEAUA (extras dir statut). Societatea STEAUA are de scop a lucra pentru întinderea învăţăturii în popor, prin tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale, patriotice şi de folos practic, şi pentru împiedicarea, prin toate mijloacele legiuite, de a răspândi scrieri şi publicaţii irmrale, sau cu tendinţe contrarii statului şi idei naţionale române.

Cotizaţia este de cel puţin 2 lei pe an, iar pentru învăţători, preoţi rurali si săteni, de cel puţin un leu pe an. Fiecare mambru este îndatorat ca, în cel dintâi an după primirea sa, să facă a se primi în societate cel ouţin alţi doi membri noi.

Cererile de înscriere, însoţite de cotizaţia pe un an, se pot adresa domnului Petre Gârboviceanu, strada Sf. Ecaterina, Bucureşti.

Lucrarea poetului ardelean despre Ţara Basarabilor format Biblioteca pentru toţi, are 96 de pagini. Studiul lui George Coşbuc despre Ţara Basarabilor cu personalităţile ei poate fi considerat un izvor, un document istoric narativ, despre viaţa politică, culturală şi religioasă a Ţărilor Române, cu accentul pe Ţara Basarabilor (Ţara Românească), Basarabii au fost familia domnească din Ţara Românească, întemeiată de Basarab I, domn al Ţării Româneşti (1310 – 1352), fiul lui Tihomir. în 1330 a înfrânt la Posada pe suzeranul său, regele ungur CarcI Robert de Anjou, consolidând independenţa Ţării Româneşti. Familia Basarabilor a condus ţara până în secolul al XVI-lea. Unii domni din secolele XVI-XVII (Neagoe Basarab, Matei Basarab, Constantin Brâncoveanu Basarab) şi-au zis „Basarabi“ pentru a-şi justifica apartenenţa la familia domnitoare, deşi nu făceau parte din ea (1310-1714).

Pentru aceste pagini de istorie Din Ţara Basarabilor, G. Coşbuc a folosit diferite studii şi materiale de istorie, continuând cu cercetarea şi cunoaşterea pe teren, în primul rând al mănăstirilor şi bisericilor, despre care scrie: „Unde te întorci în ţara noastră, găseşti mănăstiri şi biserici. În munţi şi-n mănăstiri neam păstrat însă ce avem mai scump după numele nostru, libertate“.

A cunoscut la faţa locului Mănăstirea Cetate Strehaia, cu 100 de ani în urmă. Ca un omagiu, 140 de ani de la naşterea poetului (8 septembrie 1866-2006), ca o recunoştinţă pentru prezenţa scriitorului la Strehaia şi la mănăstirea Cetate. Reproducem integral cele scrise de acesta despre Mănăstire şi Oltenia.

„Fericită eşti tu, Oltenie, Ţara Basarabjlor, între toate ţările locuite de Români! În pământul tău a căzut din stejarul Romei cea mai sănătoasă ghindă şi din aceasta a ieşit stejarul Basarabilor care şi-a întins ramurile cu încetul peste întreaga Ţară Românească. Dintre câţi Duci şi Voievozi Români s-au zvârcolit de-a lungul vremilor şi în mijlocul popoarelor năvălitoare, să întemeieze o domnie statornică şi să caute cuib adăpost din care să se împrăştie vulturii, nici unul n-a avut norocul vostru, Basarabilor! V-a urzit Dumnezeu aşa, v-a dat locul cel mai apărat şi puterea de-a răzbi, ce să fiţi păstorii turmei româneşti, iar numele vostru şi ţara voastră osia pe lângă care s-a învârtit – şi să de Dumnezeu să se învârtească de-a pururi –, întregul neam românesc.

Puternica cetate a Severinului, cea făcută de la întâia descălecătoare a neamului, pe apa Dunării şi-n munţii Oltului, acolo v-a fost vatra. Nu cunoaştem mai în adâncul vremii nici faptele voastre, nici numele vostru, căci n-avem de pe atunci. Dar vedem urmele puterii voastre şi ale sufletului vostru românesc, care neştirbit l-aţi avut din veac. Aţi stăpânit cu numele de Bani, ţara dintre munţi, Dunăre şi Olt, şi vi-o numeaţi: Banat a! Severinului. Iar după ce ungurii v-au strâmtorat venind din sus pe Dunăre, aţi lăsat Severinul şi v-aţi mutat scaunul la Strehaia.

Azi nu se cunoaşte nimic din vechea vatră capitală de la Strehaia, decât cetăţuia, care acum e biserică, dar după toate ale ei se vede că a fost loc de apărare, căci şi asstăzi te miri de zidurile tari ce-o împrejmuiesc, In care sunt făcute anumite ferestrui pentru arcul şi flinta dinăuntru. Trei Domni de mai târziu, toţi trei Basarabi şi cei mai aprinşi spre războaie, au înnoit cetatea voastră, Mircea cel Mare şi Mihai Viteazul au voit s-o aibe tot cetate cum a fost, iar Matei Basarab a făcut-o biserică,

Pe vremea domniei de la Strehc.ia ne-au mai rămas alte două cetăţi ale voastre, Gura Motrului, de unde vezi departe pe cele trei văi mai de căpetenie ale Olteniei pe a Jiului, pe a Motrului şi pe a Gilortului. Pe urmele cetăţii a făcut mai târziu Matei Basarab biserică. Iar altă cetate v-a fost Topolniţa, cea înconjurată de trei părţi de văi adânci, la un Soc înfundat, cale de trei ceasuri de la Severin.

Iar când şi la Strehaia vi s-a părut locul prea la margine, căci Românii voştri se întinseseră şi peste Olt, v-aţi mutat scaunul Domniei la Craiova, pe apa Jiului.

Banii Craiovei, sau ai Ţării Severinului au împreunat Ţara lor cu a lui Negru Vodă şi-au pus temelia domniei munteneşti. Şi au domnit neîntrerupt familia Basarabibr în scaunul ţării patru sute şaizeci şi patru de ani, când urmând fiul pe tată, când sărind Domnia la vreun nepot ori la altcineva tot din neamul vostru, până la Constantin Brâncoveanu cu care s-au stins Basarabii, când şi el şi băieţii lui, patru câţi avea, au fost ucişi de Turci şi jupuiţi de vii.

Iar cu Basarabii de odată s-a stins şi mărirea ţării, s-au stins obiceiurile strămoşeşti şi domnia pământeană iar scaunul a încăput pe mâna Grecilor trimişi de Turci să «gospodărească» ţara!

Stema veche a Ţării Severinului era un LEU; al lui Negru Vodă era un şoim ori un vultur. Şi pentru vechimea lor strămoşească s-au păstrat aceste semne în stema României noastre de astăzi, adăugându-se şi vechiul semn al Moldovei care era un cap de bour cu luna şi cu stelele între coarne.

Banii Craiovei au rămas stăpâni în ţara lor şi după ce s-au unit cu domnia întemeiată de Negru Vodă. Cât au domnit Basarabii în Muntenia, banul Craiovei era singur judecător dincolo de Olt, căpitan al oştii cât o avea, şi-şi cârmuia ţara de sine – şi dar era ascultător Voievodului. El era cel dintâi dregător al Ţării Româneşti, cel mai mare boier în divan şi mâna dreaptă a lui Vodă. Dar după ce s-au stins Basarabii şi Domnia Ţării a ajuns pe mâna Grecilor, Banatul Craiovei a fost alipit cu totului-tot de Muntenia şi-a şters numele de Banat, iar panilor li s-au luat drepturile ce aveau din strămoşi şi aşa ei scăpătând din Domn în Domn, în urmă li s-a stins dregătoria şi numele.

Mihai Viteazul, înainte de a fi domn al ţării, a fost ban în Craiova. De el zice cântecul Auzit-aţi de-un Oltean, de-un Oltean, de un Craiovean, ce nu-i pasă de Sultan? Dacă nu ne-ar fi dat Oltenia nimic alta pe lume, decât pe singur Mihai Viteazul, ea tot ne-ar rămânea cuib sfânt dintru care ne-a ieşit viteazul cel cu şapte suflete, acel Mihai ce sare pe şapte cai, de strigă Sultanul vai!“ (p. 81- 85)

Folosind informaţiile menţionate de G. Coşbuc despre Cetatea Strehaia, prin asocierea unor evenimente istorice în această zonă a Băniei de Severin, privind relaţiile politice dintre regatul ungar şi domnia lui Basarab I (c. 1310 – c. 1352) am o anumită opinie personală.

G. Coşbuc, referindu-se la Cetatea Strehaia, scrie că „trei domni de mai târziu, toţi trei Basarabi… au înnoit cetatea noastră“ (a banilor de Severin şi Strehaia), Mircea cel Mare şi Mihai Viteazul au voit s-o aibă tot cetate cum a fost, iar Matei Basarab a făcut-o mănăstire.

Tradiţia istorică vorbeşte de Cetatea Strehaiei, tradiţie susţinută şi de toponimul La Metereze în vechea vatră a aşezării. Menţiunea „trei domni de mai târziu au înnoit cetatea voastră“, poetul considera, pe baza studiilor şi informaţiilor istorice, considera că cetatea Strehaia a existat înainte de domnia lui Mircea cel Bătrân (1386 -1418), „au înnoit cetatea voastră“, care nu putea fi decât a primilor Basarabi.

Din istoria întemeierii Ţării Româneşti de Basarab I, ne sunt cunoscute evenimentele istorice privind întemeierea Ţării Româneşti ca stat independent, 1330 în urma luptelor dintre regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, şi Basarab I, cu victoria acestuia de la Posada.

Începutul luptelor au fost în zona Severinuiui. Basarab este înfrânt, iar Cetatea Severinului cade în mâna ungurilor fiind înfrânt (Basarab cu armata lui se retrage spre Strehaia, unde există cetatea ridicată de Basarab, în prima parte a domniei sale (1310-1330), în apropierea Cetăţii Severinului. Cu rol de apărare în eventualele lupte cu regatul ungurilor, care stăpâneau această zonă a Severinului, teritorii care au ajuns să fie disputate între regatul maghiar şi Ţara Românească, privind Banatul Severinului.

Cândva, cu mulţi ani în urmă, am citit într-un studiu – nu-mi amintesc autorul şi titlul studiului – că Basarab a ajuns cu oştirea la Strehaia, unde domnul muntean s-a hotărât să încheie pace şi să plătească tributul cerut. Suveranul maghiar a refuzat, iar solilor lui Basarab Ie-a spus că „Basarab e păstorul oilor sale şi că-l va scoate de barbă din ascunzişurile sale. Aceste ascunzişuri erau Cetatea Strehaia şi dealurile cu pădurile lor seculare care înconjurau cetatea, pe care a înnoit-o (refăcut-o) Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul, ca ban (bănişor) al Băniei Mehedinţilor, cu reşedinţa la Strehaia, în perioada anilor 1582-1588.

Cetatea Strehăii a fost folosită şi de domnitorul Radu Mihnea în luptele pentru tronul Ţării Româneşti cu Simion Movilă. Radu Mihnea (septembrie 1601 – martie 1602) s-a retras după înfrângerea suferită de către Simion Movilă, în cetatea Strehaia cu 7000 de ostaşi, în septembrie 1601, unde a rămas până în luna martie 1602, când a reluat luptele cu Simion Movilă. Rămas în Cetatea Strehăii, septembrie 1601 – până în luna martie 1602 şi-a organizat cancelarie voievodală, a emis documente, cu precizarea, în „Scaunul Domniei Mele de la Strehaia“, care a intrat în istorie şi ca reşedinţă domnească, temporară, a Ţării Româneşti.

Se ştie că Ţara Românească aflată sub dominaţia otomană a pierdut cetăţile de la Dunăre (Severinul, Turnul, Giurgiu) şi nu avea voie de la „Poartă“ să mai ridice cetăţi de apărare. Matei Basarab a găsit soluţia, a ridicat mănăstiri fortificate, adevărate cetăţi de refugiu şi apărare, în părţile cele mai ameninţate spre acea vreme, spre Dunăre (Slobozia, Căldărăşani, Negoieşti, Sadova, Brâncoveni şi Strehaia).

Istoria reţine călătoriile patriarhului Macarie de Antiohia şl Paul de Alep în Ţările Române. Vizitând Mănăstirea Strehaia la 1658 în însemnările făcute scrie: Mănăstirea seamănă cu o cetate mare şi are ziduri puternice de incinta cu multe creneluri, ziduri care se văd şi astăzi, renovate în anii 1963 -1970.

22 iunie 2006

Prof. C. A PROTOPOPESCU, Strehaia, jud. Mehedinţi

 

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.