Un gând pentru Emil Satco
Am aflat , cu mare intarziere, ca eruditul carturar Emil Satco, de la Suceava , nu mai este pe acest Pamant . Deacum el devine doar un nume adunat pe-o carte ; dar un nume ce se va tine minte si carti care nu vor disparea si se vor citi atata timp cat va mai exista memoria oamenilor ce traiesc in locurile despre al caror duh a scris cu devotiune si a trudit sa nu li se piarda sensul inchegat . A fost un ostas din Oastea Tarii care , in felul lui modest si retras , ca un calugar de chilie medievala , nu a ezitat niciodata sa isi desavarseasca datoria ce si-o luase si pe care a platit-o in chip stralucit catre cei din randul carora a iesit. Ne-a dat carti solide peste care toti cei ce vor studia ” bucovinismul ” nu vor putea trece ; a sustinut cu scrisul pe ” anonimii ” ce scoteau la iveala chipuri si locuri din Romania de dincolo de televizor ; a trait in biblioteca si cu un cult mai rar astazi al cartilor . Acum ii ramane numele demn si fapta despre a carei marime numai Dumnezeu stie ; insa si modelul carturarului dedicat si al actiunii tacute , pe care le vom tine minte si noi si le vom spune si altora , chiar daca maine ceea ce invatam va deveni cu adevarat o Mare Erezie.
ARTUR SILVESTRI

Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român .
________________________________
_________________________
_________________________
_________________________