Iosif Toma Popescu: „Luptând contra defăimării, pentru triumful adevărului: În teritoriile controlate de guvernul român n-a fost holocaust!“
O serie de evenimente întâmplate după plecarea mea din România m-au determinat să public articolul „La Roumanie sauvée de l’Holocauste”, apărut în Le Monde Juif No. 105, Janvier – Mars 1982, revista Centrului de Documentare Evreiască Contemporană, din Paris.
Plecasem din Patrie, graţie unui ajutor trimis de Providenţă, care a făcut să întâlnesc o doamnă poloneză în trecere prin România, într-o vreme din cele mai dificile din viaţa mea. Ca Preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Ţărănesc din Bucureşti şi ca membru al Comitetului Central Executiv al Partidului Naţional Ţărănesc, condus de Preşedintele Iuliu Maniu, fusesem arestat de 22 de ori, deţinut politic, fără condamnare, în închisorile comuniste, circa 8 ani, împiedicat ilegal să exercit avocatura, privat de locuinţă, urmărit zi şi noapte de agenţii Securităţii, agresat fizic în mai multe rânduri etc. Atunci a apărut trimisul Providenţei, întruchipat de o distinsă doamnă cu studii strălucite la Sorbona şi care lucra la Academia de Ştiinţe a Poloniei, unde se bucura de un binemeritat prestigiu. Ea a înţeles totul de la prima întâlnire şi a luat hotărîrea de a folosi relaţiile sale din Polonia şi din Occident pentru a mă ajuta să plec în străinătate: a reuşit, după aproape 6 ani de eforturi supraomeneşti. Aşa am ajuns, prin căsătorie, în ianuarie 1978, să locuiesc în Varşovia, ca cetăţean român. Din primele zile am anunţat evenimentul prietenilor mei români, emigraţi mai demult în Occident. Am primit, fără întârziere, o bogată corespondenţă trimisă nu numai de aceştia, dar şi de la persoane necunoscute, care fuseseră informate de primii, despre mine. Toţi îmi cereau să vin grabnic în Occident pentru a lua poziţie contra unei infame campanii orchestrate, >>>>>Iosif Toma Popescu>>>>>
Ne aflăm la Mănăstirea Sâmbăta; i se zice Sâmbăta, pentru că este lângă localitatea Sâmbăta de Sus, dar numele ei adevărat e de Mănăstirea Brâncoveanu. De ce? Pentru că a fost zidită aici, peste şi sub munţii Făgăraşului, de domnitorul muntean Constantin Brâncoveanu. În lunga lui domnie, s‑au zidit multe biserici şi mănăstiri şi s‑au tipărit foarte multe cărţi. Este de ajuns să pomenim biserica Sf. Gheorghe din Bucureşti, cea de la Horezu, de Palatul de la Polovraci, Palatul Mogoşoaia; mai este o biserică zidită tot de el în Făgăraş. Prin urmare domnia lui a fost o domnie a păcii, în care timp cultura şi viaţa bisericească au făcut mulţi şi mari, importanţi, imenşi paşi înainte în ţara noastră. Aici, în Transilvania, domnitorul s‑a gândit să întemeieze de asemenea o mănăstire, pentru a menţine şi credinţa şi sentimentul că aceste ţinuturi, care pe vremea aceea erau înstrăinate de stăpânirea românească, sunt şi ele ţinuturi româneşti. Cu atât mai mult cu cât şi strămoşii noştri, dacii, aici şi‑au avut capitala lor, la Sarmisegetusa; tot aici a fost şi leagănul de formare a poporului român . 
________________________________
________________________
_________________________
_________________________
_________________________
________________________
PĂR. JUSTIN PÂRVU DESPRE ROMÂNIA ŞI ROMÂNI •
Daca e "soi bun", samanta buna, omul nu se schimba asa usor. Am avut norocul sa revad oameni pe care i-am cunoscut acum 20-30 de ani si care s-au pastrat in acelasi stadiu moral si spiritual, avand insa foarte mult de luptat cu generatiile copiilor lor, ca rezultat al influentelor acestora salbatice care vin din Apus. La ora actuala, cu toate incercarile acestea care vin peste noi, cu alegerile astea care te fac 
_____________________________________________
• TRAIAN GALETARU: „ERA PĂCAT DE DUMNEZEU SĂ NU FI CONTINUAT“ • Într-o însorită zi de septembrie a anului 1970, în comuna Comloşu Mare din judeţul Timiş au poposit două prestigioase delegaţii de scriitori: una din Timişoara, condusă de poetul Anghel Dumbrăveanu (secretarul asociaţiei şi redactor şef adjunct al Revistei Orizont) şi alta din Cluj-Napoca, în frunte cu prozatorul şi dramaturgul D.R.Popescu (secretarul asociaţiei şi redactor-şef al Revistei Tribuna). Cum începuse şcoala, în sala 
• IOSIF BĂCILĂ: INSCRIPŢII DEOSEBITE LA „ALMĂJANA“ • A-i face pe copii să caute lumina cuvântului; A-i face pe copii să vibreze la lumina cântecului; A-i face să înţeleagă lumina răsăritului de soare! Să exprime, cu gestul şi cu vorba, dorul şi bucuria, înfiorarea sau recunoştinţa, dragostea şi năzuinţa de viaţă; Să cultive virtuţile ce dau identitate spiritualităţii româneşti: omenia, modestia, gingăşia şi delicateţea, setea de dreptate şi de libertate, echilibrul şi armonia, dragostea pentru frumos; 
GHEORGHE DOBRE: REVISTA „HELIS“ ESTE DECLARAŢIA MEA DE DRAGOSTE PENTRU OAMENII DIN ZONA ÎN CARE TRĂIESC • Orice lucru bine făcut, mai ales pe terenul culturii, are în el, implicit, un mesaj pentru urmaşi. Cuvinte pentru urmaşi ar conţine, astfel, un mesaj cât mai bine luminat, construit pentru nevoia momentului, dar care ar putea avea bătaie lungă tocmai pentru că şi-a dovedit utilitatea imediată. Din care urmaşii ar avea ceva de învăţat. Adică să-ţi trăieşti viaţa, acum şi aici, curat, cinstit, să 
RADU CĂJVĂNEANU: DE VORBĂ CU CINCI BRAVI ROMÂNI
Pe data de 17 martie, la Bucureşti, au avut loc festivităţile prilejuite de înmânarea premiilor Asociaţiei Române pentru Patrimoniu (ARP), condusă de Dr. Artur Silvestri, reputat specialist în domeniul patrimoniului imobiliar şi cunoscut promotor cultural. Cu acest prilej s-au pus şi bazele unui Comitet Cetăţenesc pentru Unirea cu Basarabia. Prezent la eveniment, în calitate de invitat al organizatorilor, am avut prilejul de a intervieva, în exclusivitate, câţiva bravi români care vieţuiesc în ţară sau în străinătate şi au o trăsătură comună: lupta neobosită pentru împlinirea idealului naţional de credinţă şi unitate. Iată interviurile pe care le consider drept roade ale memorabilei reuniuni. 
